Prin curtea scolii

Cobor din masina in fata portii. Copilu' sta in spate si ghiozdanul mare, mare incape bine intre ea si bancheta.
Ii zambesc asa cum numai eu pot zambi la 7.30. Mana ei e mica si calda ca o aripa de pasare cuibarita in cuib o strange pe a mea.
Trecem de poarta si pe alee mai sunt copii. In unele zile mai multi, in altele mai putini. Unii foarte eleganti - cara dupa ei pardesie lungi cu desene complicate. Poate pardesiul vazut de mami cand era mica in vreo vitrina inaccesibila. Altii cu fesuri haioase exact ca tatii tineri care par parteneri de fotbal in spatele blocului. Bunici supraponderale si cu coafuri vopsite vorbesc continuu in soapta despre ce "trebuie", aplecandu-se la urechea cate unui zvapaiat care isi cauta din ochi victima din ziua aceasta.
Aastazi se strang bani pentru cadouri si casierele sunt la mare cautare. Asteapta patrunse de importanta instant sa fie recunoscute.
"Ma astepti sa-ti fac cu mana, da?" Inca mai sunt lacrimi in vocea asta care a trebuit sa-si abandoneze prietenul imaginar (pe care il cheama Casi) ca sa invete sa scrie si sa citeasca. "Nici azi nu am invatat sa citesc...." e raspunsul la intrebarea "ce ai facut azi la scoala". Da' bine frate cand o sa-i invete ca ne cam pierdem rabdarea.... Deja am inceput noi singuri acasa sa citim o carte frumoasa despre Jack si vrejul de fasole. Altminteri au invatat multe - pana la litera o mare si pana la adunarea cu cinci (cu cinci sute de mii?). Si au mai invatat ca e ceva, ceva cu viata asta. Va fi de vazut ce....
O imbratisare inima pe inima prin hainele care s-au racit deja (3 grade in dimineata asta) si trece pragul portii pe care o tablita ne avertizeaza "Accesul parintilor interzis". Sufletul meu o ignora si intra ascuns in unul dintre buzunarele gecii care uite i-a ramas mica. Copila asta imi seamana: are mainile lungi.
Curtea din spate e spatioasa si pustie la ora asta. Copila parca pluteste, nu atinge pamantul cu picioarele mici care au invatat sa mearga tot in preajma unui Craciun. Acum cinci ani.
Intra si un timp dispare. Scoala inghite tot. Sistemul niveleaza.
Exact cand sa intru in panica un capulet mic apare la o fereastra la etaj - "fereastra noastra". Se vede numai jumatate ca sunt ferestrele inalte si nici ridicata pe varfuri nu-i ajunge gurita la margine. Si mana ei micuta - aripa de pasare - se agita sa se desprinda de brat si sa revina la mine. Zambesc inca odata si mana mea se ridica automat si flutura a speranta.
Abia pe la Universitate ma ajunge si sufletul meu din urma si respir intreaga. Asta e clasa intai.