Demnitatea

Cred ca m-am prins care e diferenta dintre umilinta si smerenie.
Umilinta o simti atunci cand faci actiuni pe care le urasti, nu iti plac dar esti constrans de anumite credinte pe care le ai sa le duci pana la capat. De exemplu eu ma simt umilita atunci cand trebuie sa mint. Pentru ca nu pot fi eu asa cum sunt, pe fata si simt nevoia sa ma arat altora asa cum vor ei sa fiu. Evident ca din asta am niste beneficii - psihologice sau materiale (de exemplu primesc salariu pentru 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana dar oare cat din timpul asta chiar muncesc?).
Smerenia o simti cand faci actiuni care te solicita intr-un anume fel dar le faci cu recunostinta. De exemplu muncesc voluntar in folosul altora. Nu castig nimic si totusi imi pun carca la bataie. Sunt recunoscatoare ca pot sa fac aceasta munca. Ba poate ca as si plati s-o fac.

De ce le-am adus pe astea doua impreuna? Pentru ca am observat ca aceleasi actiuni ii fac pe unii sa se simta umiliti iar pe altii sa se simta inaltati. Iar diferenta este una singura - recunostinta.

Iar atunci cand ne simtim umiliti ne pierdem sentimentul de demnitate. Si asta nu putem accepta, pur si simplu. Eu cel putin nu pot accepta. Si am observat si la altii acelas lucru. Acest sentiment de lipsa de demnitate e imposibil de indurat. Dar, desi sentimentul de crestere sau de descrestere a demnitatii apare in relatie cu ceilalti, suntem singurii responsabili pentru demnitatea noastra. Numai in cazul in care am fi niste persoane asistate (copii, bolnavi, batrani) putem cere de la altii sa se poarte cu noi in asa fel incat sa ne pastreze demnitatea. In rest, suntem singurii responsabili sa ne setam atitudinea de recunostinta in asa fel incat sa ne pastram INTACTA demnitatea.