Irvin Yalom despre efemeritate

Citesc cartea:
"Privind soarele in fata
Cum sa infrangem teroarea mortii"
Ed. Vellant
V-o recomand. Scrisa de un psihoterapeut de 75 de ani, degaja o atat de mare iubire de oameni in fiecare pagina incat te face sa crezi intr-o lume buna, simpla si frumoasa.

(fragment)

"Legaturile si efemeritatea

Legaturile intime ma ajuta sa trec peste frica de moarte. Pretuiesc relatiile mele cu familia - cu sotia, cu cei patru copii, cu nepotii, cu sora mea - si cu prietenii apropiati, dintre care unii imi sunt alaturi de zeci de ani. Sunt tenace in ceea ce priveste mentinerea si intretinerea vechilor prietenii; nu poti sa-ti faci noi prieteni vechi.
....
Dar oare legaturile au valoare nelimitata? La urma-urmelor, ati putea sa va intrebati daca ne nastem singuri si murim singuri, atunci care este acea valoare fundamentala permanenta pe care o au legaturile? De fiecare data cand ma gandesc la aceasta intrebare, imi aduc aminte de un comentariu facut de o femeie muribunda in cadrul unui grup de terapie: "Este o noapte neagra ca smoala. Sunt singura in barca mea, plutind in port. Vad luminile multor altor barci. Stiu ca nu pot ajunge la ei, nu ma pot alatura lor. Dar este linistitor sa vad toate acele lumini stralucind in port."
Sunt de acord cu ea: relatiile fructoase diminueaza frica de efemeritate. Multi filosofi au exprimat alte idei pentru atingerea acestui scop. Shopenhauer si Bergson, de exemplu, cred ca fiintele umane sunt manifestari individuale ale unei forte atotcuprinzatoare ("vointa" sau "elanul vital") in care fiecare persoana se resoarbe dupa moarte. Cei care cred in reincarnare vor spune ca o esenta a spiritului uman - spiritul, sufletul sau scanteia divina - va supravietui si va renaste in alta fiinta. Materialistii vor spune ca dupa moarte ADN-ul nostru, moleculele noastre organice sau chiar atomii nostri de carbon se vor dispersa in cosmos pana cand vor fi rechemati pentru a face parte din alta forma de viata.
In cazul meu aceste modele de conservare nu reusesc sa usureze durerea efemeritatii: destinul moleculelor mele, in afara constiintei personale, imi ofera doar un confort redus.
Pentru mine, efemeritatea este ca o muzica de fundal: se aude continuu, dar rareori o sesizam in afara cazului cand un eveniment major o aduce in centrul atentiei."