Traim intr-o cultura a nerabdarii. Toate le vrem repede si bine. Ni se pun termene extrem de scurte pentru a rezolva diverse probleme si sarim dintr-o urgenta in alta.
Astazi am invatat ceva si inca odata mi-am dat seama ca masuram lucruri spirituale cu masuri ale dimensiunilor materiale. Si nu se potriveste.
Dupa ce zilele trecute am simtit pe pielea mea ce bine e sa ai rabdare, am aflat astazi ca greseam cand credeam ca rabdarea mea s-a terminat demult. Rabdarea nu se termina. Nu este genul de resursa ca paiele dintr-o claie: chiar daca iei pai cu pai pana la urma se termina. Este genul de resursa ca pestii si painile cu care a saturat Iisus multimea: sunt atatia cat este nevoie.
Iar cu cat folosesti mai mult cu atat vine mai multa. E ca apa dintr-un izvor. Am facut acum cativa ani un put la tara la vreo 15 metri adancime. Am gasit din fericire apa si inca una buna. Si atunci am invatat ceva despre rabdare: trebuie sa folosesc apa din el la un debit scazut pentru ca daca deschid robinetul la maxim apa vine mai multa din izvor si mai cu putere asa ca antreneaza nisip care infunda filtrul sorbului pompei. Asa este rabdarea - ca apa dintr-un izvor: cu cat folosesti mai multa cu atat vine mai cu putere.
Deci gresit credeam ca rabdarea mea s-a terminat. Ea asteapta cuminte intr-o panza freatica interioara sa o folosesc. E putina daca folosesc putina. E multa daca folosesc multa.
Postul Pastelui e folositor din aceasta perspectiva. Folosesti rabdare cu ghiotura. Asa ca va veni multa si voi deveni rabdatoare.
Apropo, de ce credeti ca a fost izgonit Adam din Rai? Din cauza nerabdarii de a stii totul (de a fi exact ca Dumnezeu) dintr-o singura muscatura. Oleaca de rabdare sa fi avut si el.....
Multumesc preotului Mihai Andrei Aldea de la biserica Sf Daniil Sihastrul din Berceni a carui predica mi-a adus invatatura de astazi. si multumesc Doamne :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu