Poveste cu fluturi

       

             Noua identitate colorata schimbase lumea. Faptul ca oamenii isi puteau vedea acum sufletul (sau poate numai o parte din el - inflorescenta) ca o aura colorata care se manifesta la cativa milimetri de piele, in jurul corpului fusese de-ajuns ca sa schimbe totul. Adevarul si minciuna isi pierdusera complet semnificatia pentru ca nu mai avea rost sa ascunzi un lucru evident: eu-rile erau acum la vedere, in toata splendoarea lor. Scopurile - inainte motoarele mersului inainte al lumii - devenisera exact ca niste frunze vestede: doar o relicva a ceea ce erau candva. Intentia luase locul scopului ca mod de viata. Iar intentia era la vedere, culoarea aurei personale schimbandu-se la fiecare briza de intentie.

            Toti convenisera ca legile, salile de judecata si reglementarile de tot felul erau ridicole acum cand transparenta era caracteristica fiecarei persoane.

           Relatiile erau cel mai mult schimbate. Intrebarea: "ce simt" sau "ce simti" devenise inutila, emotiile fiind acum la fel de usor de descifrat ca si culoarea ochilor. Cuvintele care asigurau inainte comunicarea sentimentelor ajunsesera sa fie atat de putin folosite incat numai prin telefon mai era de auzit "te iubesc". Fata in fata era atat de minunat colorata fiecare fiinta care iubea incat cuplurile care traiau in iubirea impartasita erau admirate ca operele de arta pe vremuri.

          Spatiul virtual isi pierduse atractia. Minunata frumusete a prezentei atragea tot mai mult oamenii, unii aproape de altii. 

          Si cand te gandesti ca totul incepuse cu o invazie de fluturi galbeni care ocupasera peste noapte toate strazile si toate firele insirate prin orase, toate fatadele si acoperisurile, lasand sa cada peste oameni un praf fin la fiecare bataie din aripile lor fragile. Asa se presupunea: ca acest praf depus peste noi dezvaluise invelisul nostru sufletesc. A fost apoi meritul umanitatii ca a acceptat sa-l permanetizeze si a invatat sa-l dezvaluie ca identitate de fiecare clipa.