Piesa-i gata....

Se schimba aceasta lume a barbatilor?

Asta e sigla de la evenimentul cel mai barbatesc din aceasta perioada. Cel putin cel barbatesc de care am eu parte in aceasta perioada....
M-a intrigat sigla - extrem de feminina, aceasta minunata floricica, care e prezentata chiar ca o inflorire. Si  pe deasupra si designul florilor cu acest pistil in forma de Om, un om invingator care isi afirma divinitatea.
Sa fie asta semnul unei (cat de timide) schimbari a acestei lumi a barbatilor? Sau e numai o alegere neinspirata a unui PR-ist indragostit?
Va amintiti de unul dintre cele mai romantice imnuri de la un campionat de fotbal? Notti magiche - sper sa le poarte noroc. :)

Iti voi iesi cantand in cale....

Iar fluture.....

Intimitate de vara

Stateam la periferia discului de vinilin inchisa in orizont si in speranta.


Acul gramofonului ma zgaria pe frunte. Se incapatana sa functioneze si sa cante pe acelasi canal, aceleasi ganduri... Repetitia...apoi repetitia generala...niciodata premiera.

Cresteam rosii in randuri dezordonate. Cu pielea subtire, translucida, ca o matase colorata... Cu frunzele crestate puternic, groase, paroase...

Era vara...Vara are un spirit la fel de puternic ca spiritul Craciunului. E ametitor spiritul verii. E luminos pana la detaliu. E cald si dulce si lipicios ca zeama de cirese si de piersici.

Si asa, dintr-o ameteala, am inceput sa caut intimitatea mea cu mine...Mi-am invelit intai capul ca intr-o incercare de a nu mai auzi tenorul urcand in melodia incrustata pe discul de vinilin. Apoi mi-am invelit umerii ca pentru a ma cuprinde pe mine toata intr-o imbratisare minunata, eterna, ocrotitoare....Era bine...Printre firele de matase vedeam inca lumina verii si spiritul ei zemos scurgandu-se prin coltul gurii inca ma chema... Dar matasea m-a invelit mai departe peste sani si peste pantece... A coborat peste genunchi... Calcaiele nu s-au lasat din prima infasurate. Au mai dansat nebunatice un step inainte de totala izolare in mine.

Si acum eu...Eu si cu mine si spiritul verii dulce...Eu, pe deplin eu. Eu si spiritul meu dulce. Cata fericire de vara! Cata fericire de mine! O lunga contemplare a acestui complet Eu care sunt.

Si apoi chemarea lumiii si a luminii si a caldurii. Un dor de impartasire cu toti si cu toate si se continua intimitatea cu mine si dincolo, pana la varful aripii... Si simt vantul si simt cum ma ridica curentii calzi ai pamantului fierbinte. Si...zbor....Iar fluture....

John Fowles - Omida

Surprinzator romanul acesta. Vi-l recomand!

"Acum douasprezece luni am avut ocazia sa-l intreb pe Excelenta Sa de ce fel de studii era preocupat si mi-a dat la vremea aceea un raspuns care mi s-a parut a fi in maniera sa pe jumatate glumeata, dar si amara: Pai, cum sa preschimb o broasa raioasa in om si un prost intr-un filozof. La care eu am replicat ca asta aducea o uzurpare prerogativei divine. La care mi-a raspuns ca ma inselam, deoarece lumea ne aratase ca e destul de usor sa preschimbi oamenii in broaste raioase si filosofii in prosti, asa ca probabil ceea ce se uzurpa era prerogativa Diavolului. Astazi trebuie sa cred, Inaltimea Voastra, ca daca ocazia n-ar fi fost neinsemnata si in trecere, in acel schimb de vorbe am fi putut afla o parte din confesiunea sa. Intr-adevar, se indoia de totul: de nastere, societate, guvern, justitie, ca si cum am spune ca intr-o lume mai cunoscatoare, prezentele clauze si dispozitii ar trebui sa fie socotite corupte si necurate. Cu toate acestea, n-a fost niciodata suficient de indraznet sau prea viclean pentru a rosti aceste lucruri pe fata."

Osho - "ca un suflet in doua trupuri"

"Mintea noastra adora sa arunce responsabilitatea asupra celorlalti, sa se planga, in acest fel se simt bine, intrucat nu se mai simte responsabila. Aceasta eliberare este insa foarte costisitoare. Ea nu este reala, dimpotriva, povara devine din ce in ce mai mare, dar voi nu va dati seama.

Oamenii traiesc cate 70 de ani, vieti la rand, fara sa stie ce este viata. Ei nu ajung la maturitate, nu se integreaza, nu sunt centrati. Ei nu traiesc decat la periferie.

Daca periferia voastra se intalneste cu periferia altora, ciocnirile sunt inevitabile. Pe de alta parte, daca sunteti tot timpul preocupati de greselile altora, nu puteti trai decat la periferie. 

Daca veti realiza ca “Eu sunt singurul responsabil pentru existenta mea. Orice s-ar intampla, eu sunt cauza care a generat acest lucru.“, atunci constiinta voastra trece brusc de la periferie in centru. Abia acum incepeti sa deveniti centrul existentei voastre. Doar asa veti putea fi autentic. Daca nu va place ceva, puteti renunta ; daca va place altceva, il puteti adopta. Daca vi se pare ceva adevarat, il puteti urma; daca simtiti ca nu este adevarat, puteti sa-l evitati, deoarece sunteti centrat si inradacinat in sine. Sunteti constient de sine."

"Iubirea îţi acordă libertatea de care ai nevoie şi te ajută SA FII TU INSUTI. Este un fenomen extrem de paradoxal. Pe de o parte, te face să te simţi ca un suflet în doua trupuri; pe de altă parte, îţi conferă individualitate, unicitate. Te ajută să renunţi la egoul tău mărunt, dar să îţi cunoşti sinele suprem. În acest fel, problema dispare. Iubirea şi meditaţia sunt două aripi pe aceiaşi umeri. Ele se echilibrează reciproc. Numai atunci când le cultivi pe amândouă poţi creşte, poţi deveni împlinit."


"Atunci cand iubesti, esti plin de bucurie. Cand nu poti iubi, nu ai cum sa fii fericit. Bucuria este o functie a iubirii, o umbra a acesteia. Ea urmeaza pretutindeni iubirea.
De aceea, deschideti-va din ce in ce mai mult fata de iubire si veti deveni din ce in ce mai fericiti. Nu va trebui sa va preocupe daca iubirea va este returnata sau nu; acest lucru nu are nici cea mai mica importanta.

Fericirea urmeaza pretutindeni iubirea, indiferent daca aceasta din urma este returnata sau nu sau daca celalalt ii raspunde cu aceeasi moneda. In aceasta consta rezultatul iubirii, in faptul ca valoarea ei este intrinseca. Ea nu depinde de raspunsul celuilalt, ci va apartine in intregime dumneavoastra. Nu conteaza nici pe cine iubiti: poate fi un caine, o pisica, o piatra sau un copac.

Asezati-va langa o stanca, cu o atitudine plina de iubire. Purtati un mic dialog. Sarutati piatra si asezati-va pe ea. Simtiti-va una cu ea, si dintr-o data veti simti un val de energie dublata de o bucurie imensa. Poate ca nu piatra v-a raspuns la iubirea dumneavoastra – sau poate ca a facut-o, dar acest lucru nu are nici o importanta. Cert este ca iubirea dumneavoastra a generat acest val de fericire. Cine iubeste este fericit.

De intelegeti acest secret, puteti fi fericit 24 de ore pe zi. Daca sunteti plin de iubire timp de 24 de ore pe zi, fara sa mai depindeti de un obiect al iubirii, veti deveni din ce in ce mai independent, caci veti putea iubi fara ca cineva sa fie de fata. Veti putea iubi chiar si golul din jurul vostru.

Chiar daca sunteti singur in camera, veti umple intreaga camera de iubirea voastra. Chiar daca va aflati intr-o inchisoare, o veti putea transforma instantaneu intr-un templu. In clipa in care o veti umple cu iubire, ea nu va mai fi o inchisoare. Invers, un templu poate deveni o inchisoare daca nu este umplut cu iubire."

impartasite pe facebook. multumesc!!!!!! http://www.facebook.com/groups/oshoromania

Fierbinteala.....

Eu cand sunt indragostita

Comedie intr-un act
Personajele
Pianul - Emotia mea profunda pe care am numit-o iubire
Bran - Inima mea dragastoasa pe care am numit-o corpul emotional
Stan - Copilul meu interior
Theodore - Mintea mea
Sotia iubitoare - Parintele meu interior grijuliu

Actul intai (si unicul)

Neal Donald Walsch - Conversatii cu Dumnezeu, vol I

"Procesul de creaţie începe cu gândul - o idee, un concept, o vizualizare. Tot ceea ce vezi a fost cândva ideea cuiva. Nimic nu există în lumea ta care nu a existat mai întâi ca gând pur.

Acest adevăr se aplică şi universului.
Gândul este primul nivel de creaţie.
Apoi urmează cuvântul. Tot ceea ce spui este un gând exprimat. El este creator şi emite în univers energie creatoare. Cuvintele sunt mai dinamice (astfel s-ar putea spune, mai creatoare) decât gândul, deoarece cuvintele sunt la un nivel diferit de vibraţii faţă de gând. Ele întrerup (schimbă, modifică, afectează) universul cu un impact mai mare.
Cuvintele sunt al doilea nivel de creaţie.
Apoi urmează acţiunea.
Acţiunile sunt cuvinte în mişcare. Cuvintele sunt gânduri exprimate. Gândurile sunt idei formate. Ideile sunt energii puse la un loc. Energiile sunt forţe eliberate. Forţele sunt elemente existente. Elementele sunt particule din Dumnezeu, părţi din Totul, materia primă a orice.
Începutul este Dumnezeu. Sfârşitul este acţiune. Acţiunea este Dumnezeu care creează - sau Dumnezeu trăit ca experienţă"


"Viaţa este o creaţie, nu o descoperire.

Voi nu trăiţi în fiecare zi ca să descoperiţi ce vă rezervă ea, ci ca să o creaţi. Voi vă creaţi realitatea în fiecare clipă, probabil chiar fără să o ştiţi.
Iată de ce se întâmplă asta şi cum funcţionează:
1. V-am creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
2. Dumnezeu este creatorul.
3. Sunteţi trei fiinţe într-una singură. Puteţi numi aceste trei aspecte ale fiinţei cum doriţi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh; minte, trup şi spirit; supraconştient, conştient şi subconştient.
4. Creaţia este un proces care provine din aceste trei părţi ale trupului vostru. Hai să o spunem altfel: voi creaţi la trei nivele. Instrumentele creaţiei sunt: gândul, cuvântul şi fapta.
5. Tot ceea ce este creat începe cu gândul („vine de la Tatăl”). Tot ceea ce este creat se mută apoi în cuvânt („Cere şi ţi se va da, întreabă şi ţi se va răspunde” ). Tot ceea ce este creat este desăvârşit prin faptă („şi Cuvântul S-a făcut trup şi a sălăşluit între noi” ).
6. Ceea ce gândiţi, dar despre care nu mai vorbiţi după aceea, creează la un nivel. Ceea ce gândiţi şi despre care vorbiţi creează la un alt nivel. Şi ceea ce gândiţi, vorbiţi şi faceţi se manifestă în realitatea voastră.
7. Este imposibil să gândiţi, să vorbiţi şi să faceţi ceva în care nu credeţi cu adevărat. De aceea, procesul de creaţie trebuie să includă sau credinţă sau cunoaştere. E vorba despre credinţa absolută, care se situează dincolo de speranţă. Aceasta înseamnă să ştii cu certitudine („credinţa ta te-a mântuit” ). De aceea, partea de acţiune a creaţiei include întotdeauna cunoaştere. Înseamnă o claritate la îndemâna oricui, o siguranţă totală, o acceptare completă ca realitate a ceva.
8. Acest domeniu al cunoaşterii este un domeniu de recunoştinţă intensă şi incredibilă. Este o mulţumire adusă în avans. Şi acesta este, poate, cea mai mare cheie a creaţiei: să fii recunoscător înaintea creaţiei şi pentru ea. Faptul că socotiţi aceasta ca pe un adevăr incontestabil e nu numai acceptat, ci chiar încurajat. Este semnul sigur al stării de maestru. Toţi Maeştrii ştiu dinainte că fapta a fost făcută.
9. Sărbătoriţi şi bucuraţi-vă de tot ceea ce creaţi şi aţi creat. A respinge orice parte din creaţie înseamnă a respinge o parte din voi înşivă. Fiţi recunoscători pentru orice care se arată ca făcând parte din creaţia voastră, luaţi-o în posesie, binecuvântaţi-o.
Nu căutaţi să o condamnaţi („blestemat să fie!”), pentru că a o condamna înseamnă a te condamna pe tine însuţi.
10. Dacă există un aspect al creaţiei care nu vă face plăcere, binecuvântaţi-l şi schimbaţi-l, pur şi simplu. Alegeţi iarăşi. Invocaţi o nouă realitate. Gândiţi un nou gând. Spuneţi un nou cuvânt. Faceţi ceva nou.
Faceţi acest lucru într-un mod atât de minunat încât restul omenirii să vă urmeze. Cereţi-i să o facă. Chemaţi-i să o facă.
Spuneţi „Eu sunt Calea şi Viaţa, urmaţi-Mă” În acest mod se manifestă voinţa lui Dumnezeu „precum în Cer, aşa şi pre Pământ” ."

Mantra

Si picturi superbe.

Ti surata pan' la moarte?

Asta e intrebarea care se pune de trei ori in duminica de dupa Mosii de Vara in regiunea de deal din Dambovita. Am si eu surata acolo. Si obiceiul este asa: se umplu vase cu mancarurile si bauturile preferate si se dau de pomana cu lumanare aprinsa celei de un leat cu tine cu care te-ai legat sa fii prietena pe viata - si prin gestul asta semnificatia prieteniei se muta si dupa. Pentru ca obiceiul spune ca toate aceste daruri vor face bine sufletului tau Dincolo.....

Anul asta unul printre darurile pentru surata mea a fost si tortul cu trandafir.

Ingrediente (pentru 1 kg):

Pentru blat:

4 oua

5 linguri de zahar

4 linguri de faina

2 linguri de cacao

2 linguri de ulei
1 praf de copt
Pentru crema
500 g smantana pentru frisca

4 linguri de zahar pudra vanilat

2 oua intregi

1 cana de zahar

50 g cacao

1/2 pachet de unt

Pentru sirop

1 lamaie - coaja si zeama
2 linguri de miere
1 pahar de apa
Mod de realizare
Se bat albusurile spuma cu putina sare. Cand e spuma destul de tare cat sa nu cada din vas se adauga dintr-o data zahar si se bate bine pana la dizolvare. Se adauga galbenusuri pe rand. Se amesteca praful de copt cu faina cernuta si cacao si se adauga in compozitie. La sfarsit se pun doua linguri de ulei. Eu fac toata compozitia in robotul de bucatarie, fara sa intrerup deloc baterea.

Se tapeteaza o forma rotunda de 20 de cm cu hartie de copt si se rastoarna compozitia cat mai uniform. Se da la cuptor cam 20 de minute. Se incearca cu paiul. Se scoate cand paiul iese uscat si se lasa la racit.

Se bate smantana cu zaharul pudra pana devine pufoasa. Se da la frigider pentru 30 de minute.
Se bat ouale intregi cu zaharul si cacao, pe bain marine. Cand s-a legat suficient se ia de pe foc si se adauga incet untul bucatele pana se incorporeaza tot. Se raceste bine dupa care se amesteca cu jumatate din cantitatea de frisca.

Se taie blatul in trei cu un cutit de paine (zimtat). Se insiropeaza cu siropul f rece. Se pune pe un platou o parte de blat. Se insiropeaza bine. Se pune jumatate din crema de ciocolata. Se pune inca o parte de blat. Se insiropeaza. Se pune jumatate din frisca (din cea ramasa alba). Se pune ultima parte de blat. Se insiropeaza si se pune deasupra cealalata jumatate de crema de ciocolata. Deasupra si pe margini se intinde uniform frisca ramasa. Se da la rece cel putin 5 ore. Eu l-am ornat cu o floare imensa de trandafir - extrem de aromata si pe margini cu coacaze rosii.

Casatoria - viziunea avocateasca

Din nefericire iar am vazut o emisiune la televizor. Ma bucur ca in aceasta trezire constienta in care traiesc acum nu ma mai manipuleaza fara sa-mi dau seama (ca de manipulat tot ma manipuleaza dar stiti cum e: "Daca e tradare, tradare sa fie dar s-o stim si noi"). In plus m-a inspirat sa scriu asta: casatoria din viziunea avocateasca (invitatii erau avocati).
Despre ce e vorba.... Se pare ca exista un Cod al familiei. Iar cand te casatoresti se presupune ca ai citit acest cod si ca esti de acord cu el. Iar avocatii invitati deplangeau situatia casatoriilor din Romania si propuneau ca solutie sa se incheie odata cu casatoria si un contract de casatorie. Aceasta era solutia lor la ceea ce se intampla cu familia acum - situatie pe care o descriau ca dezastroasa.
Tu esti casatorit(a)? Stii de acest cod? Eu habar n-am. Si sunt casatorita - cu acte - de 22 de ani. Dar nici ca-mi pare rau ca nu stiu de el (de altele imi pare rau in casnicia mea....). Si nici nu ma intereseaza sa inchei vreun contract. Nu dau nicio ceapa degerata pe contracte. De niciun fel. Si iti spun asta ca expert in contractare. E jobul meu de peste 8 ani. Si stiu ce vorbesc. Iar daca stiu din experienta ca un contract nu este nimic, nici macar intre doua parti comerciale iti dai seama ca nu cred nici in casatoria contractata.
Stiu ca omul nu e facut sa stea singur. Poate ca e un mit, pentru ca ma simt bine si singura. Dar totusi pe termen lung ai nevoie sa impartasesti cu cineva faptul ca traiesti. Nu ca sa-ti confirme ca o faci, ca existi (tu tot existi si fara martori) ci ca in versetul "Acolo unde sunt adunati doi in numele meu sunt si Eu". Adica sa punem la un loc doua suflete. E locul unde experimentam sa fim Unu. De aici putem pleca in experimentarea lui Unu cu tot ce exista. Deci casatoria este o experienta a comuniunii si de asta zic ca omul nu e facut sa fie singur. Realitatea lui Unu ma face sa inteleg pe deplin acest lucru.
Ce o fi scriind in codul ala? Or fi legiferat asta? Comuniunea spirituala nu poate fi legiferata pentru ca se bazeaza pe libertate. Iar libertatea nu ti-o da nicio lege si nimeni. Libertatea ti-o iei. Deci casatoria in libertate ar fi absurd sa fie legiferata. De acord, se poate face o lege care sa consemneze ca exista casatoria ca forma de comuniune spirituala. Dar altceva e complet inutil si nu aduce valoare. Iar daca casatoria ca si comuniune spirituala in libertate este absurd sa fie legiferata atunci clar ca orice lege s-ar face ar anula libertatea. Si atunci de ce se mai mirau si ingrijorau acei invitati la tv ca nu functioneaza? Orice anuleaza libertatea este impotriva naturii firesti. Si e normal sa nu functioneze.
Deci ca si concluzie avocateasca zic: ai ajuns sa simti ca esti unul si acelasi cu alt om, dincolo de piele si puteti sa faceti asta in timp ce acceptati deplina libertate a fiecaruia si simti bucurie asumandu-ti obligatii vis-a-vis de el? Atunci zi DA cand esti intrebat daca vrei (sa-l iei in casatorie e chiar o formulare nefericita. poate o schimbam domnilor avocati.). Iar cand semnezi, semneaza pentru acest DA si nu pentru vreun cod sau vreo lege sau vreun contract care sa va anuleze o chestie cat de mica din ceea ce ati ales sa fiti.

John Fowles - Omida

Fragment - pag 155
- Pe urma a spus: Uite ce e Lacy, anticii cunosteau un secret pentru care as da tot ce am. Isi cunosteau meridianul vietii, iar eu inca il caut pe al meu. Traiau in intuneric in toate celelalte privinte, mi-a spus, totusi aveau lumina asta formidabila, pe cand eu traiesc in lumina si ma impiedic de fantome. Am facut observatia ca, din cate imi relatase, tare mi-era teama ca fermecatoarea tinta a calatoriei noastre nu era nici pe departe o fantoma. La care a parut luat prin surprindere, domnule, insa a zambit si mi-a raspuns: Ai dreptate, ratacesc pe pasuni intunecate. Am facut cativa pasi in tacere, pe urma a reluat: Totusi nu ti se pare ciudat ca salbaticii astia primitivi au pasit in locul in care noua ne e teama sa intram si au avut cunostinta de lucruri pe care noi abia incepem sa le deslusim? Pai, pana si marele filosof sir Isaac Newton este in fata lor doar un prunc neajutorat. I-am spus ca nu inteleg ce cunostinte tainice ar putea fi astea, domnule Ayscough. La care raspunsul dumnealui a fost: Ce altceva decat ca Dumnezeu este miscarea eterna, Lacy. Asta este prima lui macheta de demonstratie a miscarii. Cunosti oare adevaratul nume al acestei adunaturi de pietroaie? Chorum Giganteum, dansul Gogilor si Magogilor. Cei de la tara spun ca nu va mai dansa pana in Ziua Judecatii de Apoi. Dar se roteste si danseaza si acum, numai daca am avea ochi cu care sa vedem.
- Si tu ce-ai priceput?
- Lucrurile au fost spuse intr-o doara, domnule, ca si cum isi rade de nestiinta mea. Iar eu, cu toate astea, i-am intors-o in acelasi spirit dezinvolt. M-a asigurat ca nu vorbea in deradere si ca vorbele lui aveau un sambure de adevar. Caci noi, muritorii, suntem ferecati ca la Newgate, zicea dumnealui, prin fiarele si zabrelele propiilor simturi si prin scurta viata care ne e data, si deci suntem orbi; ca pentru Dumnezeu timpul este o singura notiune, un etern prezent, in vreme ce noi suntem siliti a-l vedea drept trecut, prezent si viitor - ca in istorie. Pe urma a aratat in jur, catre pietroaie si a spus: Nu te cuprinde admiratia ca, poate inaintea Romei, inaintea chiar a lui Hristos Insusi, acesti salbatici care au potrivit pietroaiele de aici aveau cunostinta de ceva la care nici Newtonii, nici Leibnizii nostri nu pot ajunge? Pe urma, a asemuit omenirea cu un public spectator care nu stia nimic despre actori si ca ei joaca un text fix, scris, si nu avea deloc habar ca indaratul actorilor se afla un autor si un regizor. La care, domnule, eu am indraznit sa-i spun ca stim exact ca exista un Autor in spatele tuturor si iarasi stim prea bine ca textul Lui e sacru. La care mi-a zambit din nou si mi-a spus ca nu neaga existenta unui atare Autor, totusi trebuie sa-mi ceara ingaduita de a se indoi in privinta actualei noastre idei despre El; caci, spunea dumnealui, ar fi mai corect sa spunem ca semanam cu personajele dintr-o poveste sau un roman, care nu aveau habar ca erau cum erau; si ca ne consideram cat se poate de reali, fara sa ne dam seama ca suntem de fapt alcatuiti din vorbe si idei imperfecte si ca slujim altor scopuri, cu mult diferite de cele pe care le presupunem. Ne-am putea inchipui acest mare Autor intr-un fel sau altul, dupa imaginea noastra, uneori nemilor, alteori indurator, asa cum vedem si pe regii nostri. In realitate, nu stim despre El si scopurile sale mai mult decat stim ce zace pe luna sau in lumea de apoi. Ei bine, domnule Ayscough, la asta eram pregatit sa-i dau o replica, pentru ca aveam impresia ca incepuse sa vorbeasca dispretuitor despre religia recunoscuta. Pe urma, brusc, ca si cum nu mai dorea sa discute asemenea chestiuni, a facut un semn catre slujitorul sau care astepta in apropiere; si mi-a spus ca trebuie sa faca niste masuratori.
..............
- Dimineata am prins ocazia cand calaream pe langa monument, in drum spre apus, si l-am facut sa-mi impartaseasca in continuare din parerile dumnealui cu privire la antici si in ce consta secretul lor; la care mi-a raspuns: Stiu ca nu stiu nimic. Pe urma a adaugat: Iti raspund in sarade, asa-i? La care domnule am recunsout ca da si l-am rugat sa-mi explice. Iar dumnealui mi-a spus: Noi, modernii, suntem corupti de trecutul nostru, de invatatura si de istorici; cu cat stim mai mult ce s-a intamplat, cu atat stim mai putin despre ceea ce se va intampla; caci, dupa cum am mai spus, suntem asemeni personajelor dintr-o poveste, fixate din intentia altcuiva sa fim bune sau rele, fericite sau nefericite, cum se nimereste. Totusi cei care au inaltat si au potrivit acele pietroaie au trait inainte de inceputul povestii, Lacy, intr-un prezent fara de trecut, asa cum foarte greu ne-am putea inchipui despre noi. Pe urma a vorbit despre credinta domnului Stukeley, si anume ca monumentul fusese ridicat de cei numiti druizi si ca acestia venisea prima oara de pe Pamnatul Sfant, aducand cu ei samanta crestinismului; ca el totusi era incredintat ca reusisera sa patrunda o anume parte a misterului timpului. Caci istoricii romani, desi dusmani ai lor, sustinusera acelasi lucru, adica faptul ca erau in stare sa prevada viitorul citindu-l in zborul pasarilor si in forma ficatului; totusi el, personal, considera ca erau mult mai subtili, dupa cum dovedea si monumentul, daca erai in stare sa-l interpretezi cum trebuia, in ternmeni matematici. Si de aceea facea acele masuratori.
..............
- Nu-ti spusese mai devreme ca omul are posibilitatea sa aleaga si deci sa-si schimbe cursul vietii - iar acum sustinea exact contrariul, ca istoria lui este predestinata, daca s-ar putea citi in zilele ce vor veni, iar noi avem aceeasi libertate ca si personajele fixe dintr-o carte gata scrisa?
La asta mi-a raspuns ca avem posibilitatea sa alegem in lucrurile marunte, ca de exemplu, sa leg cum anume interpretez un rol, cum sa ma costumez, ce gesturi sa fac si toate celelalte; totusi pana la sfarsit, in chestiunile majore, ma supun acelui rol si-l prezint asa cum l-a conceput autorul. Si a mai spus ca, desi crede intr-o providenta universala, intr-una particulara nu crede, si anume ca Dumnezeu se afla si in cei depravati si viciosi asa cum El se afla in cei buni si merituosi, si nici ca El ar ingadui celor pe care ii inspira si care sunt nevinovati sa indure chinul si mizeria de care au parte de cele mai multe ori, dupa cum vedem toti in jurul nostru.
- Toate astea formeaza o doctrina cat se poate de periculoasa.
- Sunt intru totul de acord, domnule. Eu v-am relatat asa cum mi s-a spus si mie.

Draga Prometeu

Iti declar deschis ca te admir tare! Povestea vietii tale e foarte frumoasa si apreciez la maxim darul pe care ni l-ai facut: focul. Chiar nu stiu cum am fi astazi daca tu nu te-ai fi hotarat ca meritam si noi putin din ce au zeii. Iti multumesc din inima!
Te rog sa nu interpretezi gresit ceea ce iti voi marturisi in continuare. M-am decis sa uit ca focul poate fi folosit pentru prepararea mancarii. Stai, nu te incrunta ca e numai pentru 30 de zile.
In tot acest timp voi ignora cu desavarsire ca din toate aceste legume pe care le-am bagat in frigider se poate face o ciorbita delicioasa sau pot fi puse pe gratar sau le pot combina fericit intr-o tocanita. Le voi rontai asa cum sunt. 
Mai adaug si seminte de toate felurile - ce gasesc si eu pe langa casa omului si fructe din cele randuite de Dumnezeu sa se coaca pe la noi sau pe la altii.
Trisez cu cafeaua. Si sambata si duminica o sa-mi adaug somon afumat la salate.
De ce fac asta? "Ce-i mana pe ei in lupta?" Vreau sa vad si eu care e raspunsul corpului meu la schimbarea felului de a ma hrani. M-a lovit aceeasi muza ca si pe cel care a facut filmul "Super size me".
Cred ca am ajuns la intelegerea ca nu e important ce mananci ci felul in care mananci: cu recunostinta ca ai si ca ritual de respect pentru corpul nostru. Si spre surprinderea mea, nu am folosit aceasta intelegere ca indreptatire pentru a manca orice ci ca responsabilitate.
Nu stiu inca daca e ceva ce mi se potriveste. Om vedea!
Asa ca draga Prometeu cu eterna recunostinta semnez a ta infocata admiratoare,
Monica

Scrisoarea copiilor de la Peris

A fost scrisa de Ana - studenta la Teologie, specializarea Asistenta sociala, in ziua in care ne-am cunoscut. Sa ma mai intreb de ce ma intorc mereu acolo? Cu gandul de mai multe ori pe zi si cu prezenta cat pot de des.

Urmariti-ne cum incercam sa le multumim pentru aceasta impartasire a sufletului lor cu noi:  http://humanitysteam.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=329&Itemid=457.

Va puteti implica daca v-a tresarit putin sufletul (da, da...acolo.....in stanga....unde simti ca se digera lumina).

Impulsul initial

M-am prins care a fost Cuvantul initial: "Vreau". Asta da viata tuturor lucrurilor.
Pana cand spui vreau sunt doar ganduri, informatii, pagini dintr-o carte, visuri, intamplari intamplate altora. Si spui "vreau" si totul incepe sa ti se intample tie. Asta e suflarea care da viata: vointa. Si e de ajuns.
Tot ce nu contine vointa e mort. E mort si ingropat. E fara viata si fara suflare. Incepe sa si putrezeasca. Pana dispare. Se disipeaza. Nu are consistenta. Nu produce consecinte.
Cand iti spui "vreau" devii de neclintit: vointa e palpabila, e ca un munte, e de piatra. E ceea ce nu iti poate lua nimeni.
Deci vrei?

http://www.youtube.com/watch?v=VSrAJsWvEIc&feature=related

Mihaela Ursuleasa mi-a cantat Chopin

...si a ramas la mine in suflet.

http://fge.org.ro/ro/component/jevents/icalrepeat.detail/2012/06/07/560/-/YzQ5MjRiMTczNThjZTBlMGExY2FkODRkNWZjZWY3NDM=/concert-simfonic.html


Are o prezenta fantastica la pian. Pur si simplu comunica. Priveste in sala, la tine. Si deschide sertarasele cu emotii din interiorul ei. Astea ii sar toate pe fata si stii ce vrea sa-ti spuna. Se uita la tine si intelegi: "Ia uite la asta...Auzi cum suna?..Superb... Dar stai asa sa vezi pe urmatoarele...Asculta suita asta de sunete....Vezi cum te face sa te simti? Fantastic....Stai ca acum trebuie sa ma concentrez ca asta e tare dificila si vreau sa-mi iasa perfect...Uite...(si isi inclina capul pe umarul drept)...Ei, ce zici? Frumos tare, nu?"
Toate astea ti le spune privind la tine, in sala. Stii ca stie ca esti acolo si canta pentru tine.
Si canta cu o permanenta uimire incantata ca "uite daca apas cu degetul clapa asta si apoi pe astea in succesiunea asta se aude...muzica!" Aceasta uimire incantata copilareasca si inocenta iti mangaie sufletul. Si te joci si tu cu sunetele, jonglezi cu ele ca si cu niste portocale: rotunde, mirositoare, zemoase.
Si comunica si cu orchestra: prinde din zbor sferele sonore ale armoniei celor cateva zeci de instrumente si se hraneste cu ele. Vezi cum si le adauga in interiorul ei si cum le savureaza.
E fantastica!
Tot concertul a fost o adevarata traire a clipei. Am experimentat asta ascultand muzica. ACUM STIU CE INSEAMA! Mai vreau!

Ah, Italia si cuvintele de iubire italiene

Sunt competitiva

Intr-o lume care poate fi definita prin cuvantul "competitie" am ales sa fiu competitiva numai cu mine insumi. Si nici macar parti ale mele nu se mai intrec intre ele.
Pentru ca am vazut mai multe idei de genul: "mintea e ego. deci nu e buna. inima e suflet deci e buna.", dragii mei frati de minte, inima si suflet va spun ca sunt convinsa pana in cele mai mici fibre musculare ca tot ce avem este spre binele nostru. Si nimic nu este de aruncat, de inhibat, de micsorat, de cenzurat. Toate care ne alcatuiesc sunt intr-o comunitate, interdependente si se adora intre ele. Pur si simplu se iubesc ata de mult ca nu pot trai una fara alta.
Si mintea e perfecta. Si ii multumesc lui Dumnezeu ca am. Si inima e minunata si ce bine ca exista si bate si azi. Si sufletul este de ajuns ca sa cuprinda infinitul.
Tin bine de toate ale mele si le respect. Nu imi resping corpul pentru ca nu este la standardul de 90-60-90 si 20 de ani. Nu imi resping mintea pentru ca nu reuseste sa dezlege probleme matematice complexe. Nu imi resping inima pentru ca mai accepta valuri de furtuna si mai intretine tornade de furie. Asta sunt si cu asta defilez pentru a ajunge cea mai minunata manifestare a fiintei care sunt.
Pentru acest tel imi folosesc la maxim toate resursele si mai ales le folosesc ca unelte potrivite. Adica nu incerc sa desurubez piulite cu dalta si nici nu incerc sa tai lemne cu tava de copt cozonaci. Pentru ca atunci nu voi ajunge la niciun rezultat. De exemplu cand am de ajuns dimineata la serviciu nu voi alege mijlocul de transport cu inima - adica nu voi lua tramvaiul pentru ca este mai putin poluant si asta ma face sa ma simt bine in coerenta cu iubirea pentru aceasta Planeta minunata. Ci voi lua autobuzul pentru ca mintea imi spune ca doar asta circula in directia in care am biroul. Iar corpul imi zice ca ar fi bine sa exclud bicicleta pe care nu am mai mers de peste 20 de ani.
Deci competitie, zic, primesc dar numai cu limitele mele prejudecate, ziduri ale credintelor mele construite.

Si pentru ca sunt inginer simt nevoia de o schita despre acest gen de competitie. Uite aici:

http://24s.ro/video-gestul-care-a-uimit-intreaga-lume-a-atletismului-mondial/

Noi n-am avut timp

Noi n-am avut timp decat de lacrimi
Dar am zis: Multumim Doamne!
Si ne-am descurcat cu ele:
Le-am tors si ne-am facut haine - camasi albastre carora le venea randul;
Le-am impletit si ne-am facut sandale roz - strawberry ice cream;
Le-am zidit si ne-am facut acasa;
Le-am copt pe ambele parti si ne-am facut draperii de ciocolata;
Le-am impachetat si ne-am facut dorinte de craciun;
Le-am transformat complet si ne-am facut placere;
Le-am alchimizat in fericire si ne-am facut motive pentru a trai.

A mers pentru ca le-am pus impreuna, lacrima langa lacrima
Suflet langa suflet langa lacrima.

Da-ne Doamne timp de un rau de lacrimi.
Abia ne-am invatat sa le tricotam in bine.

7 iunie 2012

Cu drag

Paul Ferrini - Linistea inimii

fragment

Relaţiile corecte

Paşi ai inimii

Mulţi dintre voi cred că relaţiile îi vor face fericiţi. Nimic nu e mai departe de adevăr. Promisiunea împlinirii prin relaţii este o farsă crudă. Veţi descoperi acest lucru destul de curând.
Există un singur mod prin care puteţi găsi împlinire adevărată în viaţă şi acesta este să învăţaţi să vă iubiţi şi să vă acceptaţi pe voi înşivă. Având acest fundament, relaţia încetează de a mai fi traumatizantă. Asta, poate, pentru că nu se mai aşteaptă atât de mult de la ea. Când ştii cum este „să fii împreună" cu tine însuţi, nu mai e atât de dificil „să fii împreună" cu celălalt.

Focus pe viata mea

Nu dau doi bani pe ce cred altii despre mine.

Dar imi pun la bataie tot ce am ca sa aflu ce cred eu despre mine.

Imi pun toate ale mele - trup si suflet in slujba idealului de a ma simti bine cu mine insumi. Sunt foarte interesata de orice imi vine din interior si sunt fascinata de trairile mele ca fiinta. Orice senzatie a mea este pusa intr-o cutiuta cu pietre pretioase.

Nu te intreb ce gandesti despre ce sunt, pentru ca nici nu ma intereseaza. Dar dau pe HD ecranul mintii mele ca sa-mi surprind si gandurile cele mai sterse pe tema asta.

Ma distreaza sa vad in ce rol m-ai distribuit in piesa vietii tale. Dar ma concentrez pe ce simt cand sunt numai eu cu mine - adica tot timpul.

Nu astept validari spectaculoase ca, de exemplu, o stea de vedeta. Dar ma intereseaza cotele respectului meu pentru mine in fiecare secunda.

Am indreptat telescopul spre universul meu interior si fac harta stelara a constelatiilor care ma lumineaza. Si gauri negre? De cercetat!

Lipsa de libertate

Ca tot a fost 1 Iunie... Vad peste tot nostalgii legate de copilarie cand chipurile eram liberi.
Fratele meu alb, te rog, trezeste-te din aceasta iluzie colectiva si adu-ti aminte ca dorinta ta cea mai arzatoare din acele vremuri era sa fi mare. Pentru ca nu aveai practic voie nimic.
Ti se spunea cand ti-e foame si cand ti-e sete. Stiau ei mai bine! Ba si cand trebuie sa faci pipi stiau mai bine....
Ti se spunea cand ti-e cald si cand ti-e frig.
Degeaba protestai ca nu ti-e somn. Ei stiau mai bine...
Ti se spunea ce te va omora cu siguranta (eventual un val de 30 de centimetri daca te apropiai la mai putin de 1 km de malul marii) si ce trebuie sa te faca fericit - Mos Gerila si rahaturile lui de jucarii de plus si papusi de plastic cu mirosul ala de prezervativ.
Da, de acord ca nu aveai griji dar nu aveai niciun fel de libertate. Erai pus sa spui poezii pe scena sau mai rau in fata matusilor parfumate cu apa de colonie, infruntand zambetele lor rautacioase. A, si sa fii neaparat emotionat cand faci asta.
Erai carat de colo colo. Erai imbracat cu hainele iubite de altii. Erai incaltat cu un numar mai mare ca sa-ti fie bune pana la toamna incaltarile.
Ei bine astazi iata, a venit aceea vreme a varstei de aur cand ai voie orice. Ai voie chiar sa iubesti pe toti, oricat, oricum , oricand. Ai voie chiar sa nu-ti faci nicio grija.
Iata varsta adevaratei libertatii: maturitatea. Ai voie orice! Dezlantuie-te! Aminteste-ti ca asta iti doreai. Si lasa nostalgia pentru ca oricum acel copil care erai este in tine. Exact la fel ca atunci iar acum si el are voie orice.