Draga Prometeu

Iti declar deschis ca te admir tare! Povestea vietii tale e foarte frumoasa si apreciez la maxim darul pe care ni l-ai facut: focul. Chiar nu stiu cum am fi astazi daca tu nu te-ai fi hotarat ca meritam si noi putin din ce au zeii. Iti multumesc din inima!
Te rog sa nu interpretezi gresit ceea ce iti voi marturisi in continuare. M-am decis sa uit ca focul poate fi folosit pentru prepararea mancarii. Stai, nu te incrunta ca e numai pentru 30 de zile.
In tot acest timp voi ignora cu desavarsire ca din toate aceste legume pe care le-am bagat in frigider se poate face o ciorbita delicioasa sau pot fi puse pe gratar sau le pot combina fericit intr-o tocanita. Le voi rontai asa cum sunt. 
Mai adaug si seminte de toate felurile - ce gasesc si eu pe langa casa omului si fructe din cele randuite de Dumnezeu sa se coaca pe la noi sau pe la altii.
Trisez cu cafeaua. Si sambata si duminica o sa-mi adaug somon afumat la salate.
De ce fac asta? "Ce-i mana pe ei in lupta?" Vreau sa vad si eu care e raspunsul corpului meu la schimbarea felului de a ma hrani. M-a lovit aceeasi muza ca si pe cel care a facut filmul "Super size me".
Cred ca am ajuns la intelegerea ca nu e important ce mananci ci felul in care mananci: cu recunostinta ca ai si ca ritual de respect pentru corpul nostru. Si spre surprinderea mea, nu am folosit aceasta intelegere ca indreptatire pentru a manca orice ci ca responsabilitate.
Nu stiu inca daca e ceva ce mi se potriveste. Om vedea!
Asa ca draga Prometeu cu eterna recunostinta semnez a ta infocata admiratoare,
Monica