Paul Ferrini - Linistea inimii

fragment

Relaţiile corecte

Paşi ai inimii

Mulţi dintre voi cred că relaţiile îi vor face fericiţi. Nimic nu e mai departe de adevăr. Promisiunea împlinirii prin relaţii este o farsă crudă. Veţi descoperi acest lucru destul de curând.
Există un singur mod prin care puteţi găsi împlinire adevărată în viaţă şi acesta este să învăţaţi să vă iubiţi şi să vă acceptaţi pe voi înşivă. Având acest fundament, relaţia încetează de a mai fi traumatizantă. Asta, poate, pentru că nu se mai aşteaptă atât de mult de la ea. Când ştii cum este „să fii împreună" cu tine însuţi, nu mai e atât de dificil „să fii împreună" cu celălalt.

Dar dacă viaţa ta este o îndepărtare de sine, cum poţi să te aştepţi ca o relaţie să prindă rădăcini? Pur şi simplu, nu e cu putinţă. Tot ceea ce obţii este o încleştare de aripi pe un cer înnorat. în vremurile de acum, când se distruge structura familiei pe toate planurile, din ce în ce mai mulţi oameni se zbat să nu le fugă pământul de sub picioare. Ritmurile existenţiale de acceptare şi iubire au fost distruse. De-abia dacă se mai găseşte un pic de încredere în inimile majorităţii oamenilor. Acest lucru se întâmplă, ori de câte ori moare ce e vechi şi se naşte ceva nou. Este o perioadă de traume şi tranziţie.
Recunoaşte acest adevăr. Nu căuta fericirea în afara ta, în vremuri foarte traumatizante. Ceea ce vei găsi, va fi mai mult decât te-ai aşteptat. Durerea ta îţi ajunge. Nu o exacerba, preluând suferinţa celuilalt.
Dacă vrei să dansezi împreună cu altcineva, fixează-ţi mai întâi rădăcinile. învaţă să-ţi auzi îndrumările interioare. Dialoghează cu copilul suferind şi cu gazda divină dinăuntrul tău. Aplică asupra ta iertarea şi compasiunea. Fii în experienţa ta şi învaţă din ea. Rămâi în ritmul vieţii tale. Fii deschis către ceilalţi, dar nu te abate din drum ca să-i găseşti. Cei care ştiu să danseze vor veni în întâmpinarea ta. Nu va fi vorba de o luptă şi, fară nici un efort, îţi vei găsi companionul.
Aşa trebuie să stea lucrurile. Dacă între tine şi partenerul tău există o relaţie de pace, te afli în relaţia corectă. Dacă nu, atunci relaţia este nepotrivită sau prematură.
Relaţiile nepotrivite exacerbează tiparele de abuzuri din trecut. Învăţătura pe care o obţii din astfel de întâlniri este dureroasă. Se poate face şi trebuie să se facă o alegere mai bună. Dar, pentru ca această alegere mai bună să se facă, trebuie să fii în stare să ceri fară şovăire ceea ce vrei. Dacă îl laşi pe celălalt să dicteze termenii relaţiei, să nu fii surprins dacă nu te vei simţi respectat. Ştii ce este bine pentru tine şi ce nu. Spune de ce anume ai nevoie, rosteşte adevărul şi fii ferm în hotărârea de a te vindeca. Numai prin hotărârea de a te respecta şi cinsti pe tine însuţi, poţi atrage un partener care vrea să facă acelaşi lucru.
Acestea sunt adevăruri simple. Dar ele nu sunt practicate. Iarăşi şi iarăşi, faci compromisuri, joci după cum îţi cântă alţii şi te trădezi pe tine însuţi. Deja ar trebui sa te fi săturat de a repeta aceeaşi lecţie şi de a-ţi
adânci rănile.
Iţi voi spune pe cât de clar pot: dacă nu ştii cum să ai grijă de tine însuţi şi dacă nu vrei să o faci, nimeni altcineva nu o să aibă grijă de tine. Lipsa ta de dragoste şi de abnegaţie faţă de tine însuţi atrage în câmpul tău vibraţional oameni cu lecţii similare. Atunci, pur şi simplu, veţi oglindi unul pentru celălalt acea lipsă de înţelegere de sine şi de devotament faţă de propria persoană.
Devotamentul faţă de altul este imposibil, fără ca mai întâi să te devotezi ţie însuţi. Acesta este un lucru important. Cei care încearcă să acţioneze într-un mod lipsit de dragoste de sine, pun căruţa în faţa boilor.
Mai întâi iubeşte-te pe tine însuţi - şi apoi poţi să treci dincolo de aceasta. Ceea ce sugerez eu nu este egoism. Este capitulare supremă în faţa divinului lăuntric.
Cel iubit ia naştere o dată cu devotamentul faţă de sine. El sau ea se manifestă în afară, de îndată ce acest devotament este demn de încredere, în acel moment, devotamentul exterior şi cel interior merg mână în mână. Atunci când îl preamăreşti pe cel iubit, preamăreşti sinele divin care trăieşte în multe trupuri. Aceasta este o relaţie sacră.
Puţini îl întâlnesc pe cel iubit în această viaţă, deoarece puţini au învăţat să se aprecieze şi să se cinstească pe ei înşişi şi să se vindece dinăuntru în afară. Dar tu poţi să fii unul dintre aceşti puţini, dacă vrei să te dedici propriei tale vindecări.
Hotărăşte-te să o faci şi cel iubit află acest lucru. Fă un jurământ simplu: jur că în nici una dintre relaţiile mele nu mă voi mai trăda sau agresa pe mine însumi. Voi comunica în mod cinstit ceea ce gândesc şi ceea ce simt. cu compasiune faţă de ceilalţi, dar fără nici un fel de ataşament faţă de modul în care el sau ea îmi primesc comunicarea. Am convingerea că, spunând adevărul şi respectându-mă pe mine însumi, mă aflu în comuniune cu cel iubit. Nu voi mai încerca să fac în aşa fel încât „lucrurile să meargă" în cadrul unei relaţii, sacrificându-mă pe mine însumi, pentru a încerca să îndeplinesc nevoile partenerului meu.

Căsătoria

Mai întâi, căsătoria trebuie să înceapă în inimile ambilor parteneri. Toate relaţiile au un lucru în comun - unul doreşte binele celeilalte persoane. Unul dintre cei doi este chiar de acord să renunţe la partener, dacă el sau ea şi-ar putea găsi fericirea în felul acesta. în ciuda credinţelor populare, căsătoria nu este o legătură care constrânge, ci una care lasă liber. Un partener îi doreşte celuilalt cea mai mare fericire, exact în acelaşi mod în care doreşte cea mai mare fericire pentru sine însuşi. îl iubeşte pe celălalt partener, aşa cum se iubeşte pe sine însuşi, cu o dragoste egală.
Intr-un parteneriat adevărat, nevoile partenerului sunt tot atât de importante ca ale tale însuţi. Cu nimic mai importante, cu nimic mai puţin importante. Exact la fel de importante.
Căsătoria extinde asupra partenerului aceeaşi atitudine plină de grijă şi iubire pe care ţi-o acorzi ţie însuţi. Nu e vorba de un gest nou, ci de o extensie a unuia care-ţi este familiar.
Căsătoria nu este o promisiune pentru a fi împreună pentru eternitate, deoarece nimeni nu poate promite acest lucru. Este o promisiune de a fi prezent „acum". Este un jurământ care trebuie să fie reînnoit în fiecare moment, dacă e să aibă cât de cât un înţeles.
Adevărul este că poţi să fii căsătorit acum, iar în clipa următoare să nu mai fii. De aceea, căsătoria este un proces, o călătorie în care devii pe deplin prezent pentru tine însuţi şi pentru celălalt.
Toate cuplurile ar trebui să-şi amintească foarte des care le sunt jurămintele. A pierde din vedere jurămintele înseamnă a pângări căsătoria. Relaţiile de adulter nu sunt altceva decât rezultatul nefericit al lipsei de intimitate dintre parteneri. Ele nu reprezintă o problemă, ele sunt un simptom al problemei.
Când eşti cu adevărat dedicat partenerului tău, îţi este imposibil să-1 trădezi. Asta, deoarece a-ţi trăda partenerul este acelaşi lucru cu a te trăda pe tine însuţi. Pur şi simplu, nu poţi să faci aşa ceva.
Poţi simţi o atracţie faţă de o altă persoană, dar nu să ai dorinţa de a fi cu acea persoană. Nu-ţi imaginezi cum ar fi să te afli cu ea în pat.
Atunci când eşti căsătorit, nevoia unirii sexuale este o parte importantă a acestei legături sacre. Căsătoria trebuie să fie o îmbrăţişare a tuturor ceakrelor.
Pasiunea sexuală este o parte din atracţia completă pe care o simţi faţă de cealaltă persoană. Ori de câte ori sexul se rupe din întreg, el devine o formă de atac. Mulţi oameni căsătoriţi se angajează într-o legătură sexuală în care devotamentul lipseşte. Acesta este începutul unui proces de fragmentare, care adesea culminează prin infidelitate. Dar acest lucru nu se poate întâmpla, decât dacă, mai întâi, unul dintre parteneri desacralizează relaţia, angajând-o în legături sexuale lipsite de iubire şi de dăruire.
Când dragostea este reciprocă şi partenerii se dăruiesc unul altuia emoţional, sexualitatea este extraordinar de înălţătoare şi sacră. Nimic din afară nu poate ameninţa acea relaţie.
Dar atunci când comunicarea în cadrul relaţiei devine neglijentă şi se degradează, când nu se mai acordă timp pentru intimitate, relaţia devine o scoică în care unul dintre cei doi se ascunde. Energia şi devotamentul dispar. Sexul devine un act de trădare fizică.
Comuniunea poate fi restaurată, dacă există voinţă şi încredere reciprocă. Atingerea unirii pe toate ceakrele se realizează numai prin dragoste, energie şi atenţie.

Divorţ

În cele din urmă, relaţiile iau sfârşit. Pur şi simplu, nu mai există energie şi interes. Drumul către divorţ începe o dată cu admiterea faptului că cei doi nu mai împărtăşesc un scop comun şi nu mai există atracţie energetică reciprocă.
Nu toate relaţiile sunt desemnate să devină căsătorii. Unele sunt experienţe temporare, în cadrul cărora partenerii învaţă şi care durează câteva luni sau câţiva ani. Din nefericire, oamenii se căsătoresc înainte de a şti în inimile lor că şi-au găsit un partener pentru toată viaţa. Dar, atunci când greşeala este recunoscută de ambele părţi, răul se poate repara.
Ruşinea că s-a făcut o greşeală în cadrul căsătoriei nu îi serveşte nimănui. O mulţime de oameni fac asemenea greşeli. Unii suferă din cauza lor - rămânând în cadrul relaţiei, mult după ce aceasta a pierdut caracterul ei sacru. Alţii, ies din relaţie mult prea devreme. Inainte de a fi învăţat lecţia şi de a ajunge la o împlinire cu partenerii lor.
Aceasta nu este o poveste nouă.
Divorţul, ca şi căsătoria, începe mai întâi în inimile partenerilor. Este un proces organic de eliberare. Atunci când oamenii au ajuns împreună atât de departe cât sunt capabili să ajungă sau cât vor să o facă, divorţul este singura soluţie umană.
Este un lucru lipsit de etică să încerci să ţii lângă tine o altă persoană, împotriva voinţei ei. In forma lui cea mai bună, divorţul apare în contextul recunoştinţei faţă de partener pentru timpul trăit împreună. în acest caz, el nu este o separare, ci o treabă dusă la bun sfârşit.
Ar fi necinstit să sugerăm că divorţul părinţilor nu-i răneşte pe copii. Pe de altă parte, ei sunt răniţi şi de lipsa de dorinţă a părinţilor de a se iubi şi respecta unul pe altul. Dacă detaşarea oferită de divorţ îi ajută pe parteneri să se întoarcă la respect reciproc, atunci acesta este un factor de progres pentru copii. Copiii beneficiază, ori de câte ori îi văd pe adulţi comportându-se unul faţă de celălalt într-un mod plin de iubire şi de respect. Dar, într-o situaţie de vindecare de după divorţ, părinţii trebuie să-şi concentreze foarte puternic atenţia spre a oferi o grijă deosebită copiilor, astfel încât ei să nu se simtă abandonaţi sau acuzaţi. Importanţa acestui lucru este extraordinară şi de netăgăduit.