Am fost pradata

Si va povestesc ca sa nu patiti ca mine. Iesim de la concert cu o inima atat de armonioasa incat eram chiar in aceea stare de visare care te face vulnerabil la jefuit. Intram in masina multumindu-i lui Dumnezeu ca am gasit unde sa parcam atunci cand deja trecuse cu 1 minut ora de incepere a concertului si noi inca eram in trafic. Era intr-o parcare cu plata, vis a vis de monumentul acela cu teapa. Ne uitam dupa cei care ar fi trebuit sa fie acolo sa ne incaseze contravaloarea celor doua ore de parcare. Nimeni. Ei probabil ca la ora asta nu mai este nimeni. Ne urcam in masina si rasare langa noi ca din pamant un tip tanar, cu sapca si geaca cu ceva ecusoane. Zice rupand un biletel dintr-un teanc pe care il tinea in mana: parcarea va rog. Cautam noi marunt si ii dam trei lei. Zice: Nu, aveti patru lei cincizeci. Mai cautam marunt. Nu mai aveam. Zice: Dati-mi cat aveti ca am destul marunt sa va schimb eu. Ii dau zece lei. Zice: Uite ca imi pleaca un client, ma duc sa-i iau banii si ma intorc. Si alearga spre o alta masina care iesea din parcare. Dupa ce vorbeste si cu aia alearga in directia opusa. Si nici urma de el. Ne dam seama ca am cazut de fraieri si intr-o liniste plina de fulgere plecam spre casa. Tarziu ne-am revenit din acel sentiment de furie-frica-neputinta-rusine. Ne-am consolat cu ideea ca nu a fost paguba prea mare si am adormit totusi in liniste.