marți, 11 octombrie 2011

Tarta de succes

Toti care au manacat mi-au declarat cu un entuziasm care depasea cotele extraordinarului ca e cea mai buna prajitura gustata vreodata.
Ingrediente
Foaia
125 g faina
60g unt
1 ou
1 lingura de apa rece
1 lingurita de zahar
1 praf de sare
Crema
3 oua
125 g zahar
2 linguri faina
1 lingura ulei
2 esente de vanilie (fiole)
400 ml lapte
Fructe
4 banane
1 rodie
200 g struguri albi cu boaba mare, aromati
Jeleul
2 plicuri gelatina transparenta Dr. Oetker
400 ml suc Santal de portocale rosii
Mod de preparare
Se cerne faina si se face un loc la mijloc. Se pun celelalte ingredinte pentru foaie. Se amesteca. Iese o coca moale. Daca oul e mare va trebui sa mai puneti o mana de faina. Se unge o tava rotunda cu unt din belsug, se rastoarna coca in mijloc si se intinde cu mana umeda in asa fel incat sa urce si pe pereti cam o jumatate de centimetru. Se inteapa cu furculita pe toata suprafata.
Se face crema: se amesteca oula intregi cu zaharul, se adauga 2 linguri de faina, se adauga laptele, lingura de ulei si esenta. Se toarna peste foaie. Se da la cuptor la foc mic (120 grade). Se coace incet cam 40 de minute. Se incearca cu paiul: daca iese umed inseamna ca nu e gata. Pe deasupra va fi aurie. Se lasa la racit
Cand s-a racit complet se scoate din tava (eu am folosit una de tort cu marginile detasabile). Daca aveti tava speciala de tarta nu se mai scoate. Se taie bananele in lung si se aseaza in cerc, folosindu-ne de curbura jumatatilor. Se taie strugurii pe jumatate, se scot samburii, se aseaza in cercul interior cu taietura in jos pana se umple toata suprafata. Se taie rodia in doua. Se scot semmintele si se presara printre struguri.
Se prepara jeleul: se amesteca gelatina cu 2 linguri de zahar pudra si se toarna 400 ml de suc peste. Se amesteca bine cu telul pana cand nu mai are cocoloase. Se fierbe 1 minut (fix dupa ce da in clocot). Se ia de pe foc si dupa 2-3 minute se pune peste prajitura, cu o lingura, putin cate putin. Scaldati toata prajitura in jeleu. Asteptati-va sa dea pe afara asa ca puneti platoul pe ceva care suporta asta (hartie, blat, etc). Dupa fiecare lingura pusa asteptati putin. Cand vi se pare ca e destula glazura opriti-va, chiar daca nu ati consumat-o pe toata.
Se da la rece. Se taie dupa cel putin 2 ore de stat la frigider.


Are succes, va asigur!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu