In timpul unei conversatii purtata in prezenta copilei mele de 5 ani folosesc fara jena cuvantul firesc. Imediat ea ma intreaba:
- Mami, ce inseamna firesc?
Eu incerc sa-mi amintesc despre ce subiect vorbeam si ma pierd in niste explicatii in legatura cu asta. La care ea imi spune:
- Lasa ca stiu. Firesc e natura.
Si nu se opreste aici ci incepe sa si argumenteze cu multa convingere si bun simt. Asa ca la sfarsitul argumentatiei imi era foarte clar ca e cazul sa consider tot ce imi vine pe cale naturala (prin nastere, gene sau cum vreti sa le spuneti) ca fiind firesc. Ba mai mult decat atat, nu credeti ca am avea astfel o masura a lucrurilor firesti? Adica a celor pe care sa le acceptam fara prea multa bucurie sau tristete ci pentru ca pur si simplu sunt fara sa facem noi vreun efort si deci fara sa avem vreo contributie. Si masura ar fi: e natura? Adica e natural? Daca nu e natura/natural nu e firesc. Si atunci nu vad de ce l-as accepta fara sa chibzuiesc asupra lui. Daca e natura/natural deja cred ca nu are rost sa-mi mai pierd timpul finit pe care il am de petrecut in acest spectacol al vietii cu prea multa analiza: e firesc sa fie asa si gata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu