Recomand cu entuziasm

Va recomand cu entuziasm cartea lui Adrian Nuta - Ghid de iluminare pentru lenesi.
Mie mi-a adus intelegerea si a fost, deloc intamplator evident, exact cand aveam nevoie.
Avand intuitia ca e ceva care nu se leaga, ma intrebam si ii intrebam pe toti cei pe care i-am identificat mai destepti decat mine: "Am o chestie (o viata, o iubire, o casnicie, etc). Ce fac cu ea?" Si intrebam din responsabilitate nu ca divertisment. Raspunsul frecvent era: O traiesti! Ei si dai si cauta sa intelegi ce inseamna asta. Pur si simplu o traiesti. Bine fratele meu de suflet o traiesti, adica inspiri si expiri, inteleg ca doar fac asta de 44 de ani, dar eu ce am de facut?
Ei bine am aflat. Si rezoneaza din greu (sau din foarte usor ca sa zic asa ca prea e lin si simplu) cu mine acest raspuns. Reproduc cu cuvintele mele:
Esti centru si periferie. Te identifici cu periferia, adica cu ansamblul minte-corp pentru ca aici au mereu loc schimbari si asta atrage atentia mintii. In centru nu se schimba nimic niciodata si atunci uiti de centru. Tu nu esti nici corpul si nici mintea. Asta e doar un rol pe care ti l-ai asumat in spectacolul lumii ca sa poti face parte din el. Pentru ca fara astea doua cum ai mai putea exista in lume? Tu esti insa martorul, observatorul acestei vieti care curge ca un rau. Imagineaza-te pe marginea unui rau contempland curgerea lui. Ar fi stupid sa vrei sa pastrezi un pumn de apa de vreme ce tot timpul curg tone pe langa tine.

Dupa primele 40 de pagini in care a fost vorba de identificare si cum sa o intelegi si sa o depasesti s-a intamplat ceva din care mi-am dat seama ca s-a modificat ceva la mine. Il aud pe un coleg al meu care se uita in oglinda: "Imi sta ca dracu parul asta. Uite de asta nu sufar eu caciulile astea de cacat. Parca am 70 de ani (are 30 si ceva)."
Mi s-a parut atat de caraghioasa aceasta mare suparare a lui, aceasta mare furie, aceste sentimente ce ii stricau ziua si numai pentru ca nu-i statea bine parul... Am ras in interiorul meu cu lacrimi. Abia mi-am putut stapani hohotele. Apoi m-am uitat la motivele care declanseaza sentimentele mele naspa si Doamne ce am mai ras si de astea... Tare amuzanta e viata ca observator! Exact cum spune Adrian Nuta in carte. Va recomand cu entuziasm sa o cititi.
Iar ca enorm beneficiu pentru mine este faptul ca am trecut de "Sunt Monica, am 44 de ani, sunt femeie, am nascut 3 copii, am 70 de kg, locuiesc in Berceni, simt aia si aia, am limitele alea si alea, simt placere cand aia si aia, imi doresc aia si aia, etc, etc". M-am mutat temporar in Monica, acest rol pe care mi l-am ales pentru spectacolul lumii.
Sunt in calatorie si sunt pe drumul cel bun. Ma bucur! :)
PS Nu gasesc unde sa-i spun multumesc lui Adrian Nuta cel putin pentru aceasta carte asa ca scriu si eu aici si ma bazez pe conexiunea noastra ca UNU abia relevata ca sa afle vreodata: Multumesc! Ma simt vie!