Un pic de Zana

Pai se putea sa nu fiu si eu un pic de Zana? Am fost Zana Maseluta. La al doilea dinte. Primul l-am ratat pentru ca s-a pierdut. Al doilea insa, desi la fel de strurlumbatic ca si primul sau poate chiar mai rau devreme ce a sarit chiar si dintr-un pahar cu picior unde il credeam inafara oricarui pericol, a fost regasit cu o infinita bucurie si afectiune, dupa cateva minute de panica in care l-am cautat sase maini dibace prin perii de la covor, pe sub calculator, prin crapaturile parchetului, printre firimiturile de paine de sub birou si in alte locuri unde nu ajungi decat stand in patru labe si cu fundul in sus. Asa ca a putut fi fermecat de Zana Maseluta in care m-am transformat spontan la ora 2 din noapte si a fost prefacut intr-o bancnota de 5 lei. Chiar si fara bagheta, care nu stiu de ce nu a aparut odata cu puterile de Zana, mi-am strecurat dibaci, cu miscari feline, manutele sub pernita si fara sa ma sperii de lipsa de experienta, am pipait atent fiecare milimetru in cautarea celui mai mic dinte care a existat vreodata. Odata gasit, zanoasele mele puteri si-au dovedit eficienta si gata: in locul lui a aparut bancnota. Povestind asta (evident cu muuult mai multe amanunte) pagubasa in dinti a aflat de la o prietena ca pe vremea cand ei ii cadeau dintii primea cate 50 de lei pentru fiecare! Ce vremuri.... si ce sume..... Sume care l-au facut pe taica-su sa exclame: "Daca eram si eu destept sa cred in Zana asta, la cati dinti am pierdut eram boier!"