"Tu da darul tau"

De multe ori m-am intrebat daca viata are vreun sens si daca da, care este ala.
Am incercat mai multe carari care mi s-au deschis printr-o intamplare sau alta, dintr-o credinta sau alta. Si mi-am dat seama ca erau cu sens dar erau cu sens unic. Si de asta nu imi aduceau fericirea. Imi aduceau exact ceea ce ceream de la experientele respective - o diploma, o familie, experienta de mama, sustinerea prietenilor, recunoastere, satisfactie dar nu fericirea. Pana mi-am dat seama ca acest sens unic imprimat vietii mele - acela de a primi ceva de la fiecare zi pe care imi este dat sa o traiesc - nu e cea mai buna metoda de circulatie prin aceasta lume. Mai ales ca aduce cu ea o asteptare imensa: sa mi se dea ceea ce merit!
Asa ca am schimbat "semnele de circulatie" si am ales ca sens al vietii pe acesta: esti aici ca sa dai darul tau acestei lumi. Daruieste-te, adauga-te si la sfarsit o sa vezi ca in aceasta ecuatie oricat de multe ai da rezultatul va fi cu plus.

Una dintre cele mai proaste idei din istoria omenirii

Dupa inchizitie si alte cateva cred ca asta este una dintre cele mai proaste idei din istoria omenirii. Poate ca e momentul sa o smulgem din sistemul nostru de credinte. Iar daca nu e momentul macar sa o pun putin la colt pe coji de nuca.
E ideea ca putem construi relatii. E credinta ca o relatie se construieste, ca o incredere se castiga, ca o dragoste se obtine, ca o iubire se inspira. Ca daca ai destula perseverenta, cunoastere a naturii umane, persuasiune si abilitati de manipulare poti construi toate astea.
Eu incep sa inteleg ca e o idee foarte proasta. Mai ales ca ne face sa pierdem timpul cu activitatea asta de constructori de relatii. Iar timpul este o resursa pretioasa....
Sunt convinsa ca toate relatiile exista. Exista toate relatiile, exista toate legaturile. Nu ne trebuie decat constienta de a le vedea. Si puterea de a le urma.
Noi alegem acele relatii pe care sa le avem mereu in orizontul nostru vizual. Si le ignoram pe toate celelalte. Dar daca le ignoram nu inseamna ca nu exista.... Suntem intr-o relatie cu toti si cu toate. Nu suntem separati de nimic si orice fac te influenteaza si orice faci ma atinge. Intr-un fel, de o reala perversitate, facem din greu sex in grup......
Din aceasta perspectiva a unitatii nu are sens sa construim relatii. Ele exista. Sa le lasam sa ni se reveleze....
 

Ce e, fratele meu, familia

Ciudat ca mi-am dat seama abia acum.... Ar fi trebuit sa-mi fie clar demult, ca doar m-am nascut intr-o familie. Bafta de barza chioara pentru ca uite, tocmai ce am imbratisat o multime de copii care nu au avut norocul asta. Iar de 22 de ani mi-am "facut" familia mea. Deci, zic, ar fi trebuit sa am cunoasterea asta mai demult. Dar nu stiu de unde mi-a ramas in cap ca familia este asa: nevasta la cratita, curatenie, copii si sotul la reparat chiuvete si intrerupatoare. Si inca multe alte mizerii, carora nu mai am niciun chef sa le acord atentia, gandurile sau energia mea.
Ei bine, familia e altceva. Este o comunitate spirituala in care responsabilitatile se asuma de fiecare din iubire si se fac cu bucurie. (Multumesc Catalina!). Iar casa este acel spatiu curat in care crestem ca doua plante intr-un singur ghiveci, chiar daca unul e porumb si celalalt lamai.

Viziunea cu elicopterul

E a mea, dar poate va regasiti.
Mi se intampla cand inca vedeam lumea ca o poza. Stiti cum...te uiti prin obiectiv, focalizezi si tac...iese poza. Familia mea, obiectiv, focalizez, tac si poza. Cariera mea, obiectiv, focalizez, tac si poza. Corpul meu, obiectiv, focalizez, tac si poza. Si tot asa. Eram un album de instantanee. Imagini separate, unele vechi, mai rupte pe la colturi, altele noi, high-definition, color, lucioase.
De atunci am parasit albumul si am lasat sa curga in curcubeu culorile prin raul vietii mele.
Dar asta a fost dupa ce am avut viziunea cu elicopterul. Din cauza ca fotografiatul din fata are limitele lui, mai ales pentru grupuri, in care unele persoane trebuie sa stea mai in fata iar altele mai in spate si chiar in peisaje unele imagini iti sunt mai apropiate iar altele mai indepartate, am simtit ca pe un repros interior faptul ca asez persoanele in poza functie de importanta lor pentru mine. Ma durea asta..... Am tot schimbat locurile, am adus mai in fata copiii, apoi pe mama, apoi casa si tot asa dar nu-mi trecea jena. Asa ca am chemat in mintea mea un elicopter. A venit cu zgomot mare, facand o mica tornada cu elicea lui imensa. M-am aruncat pe bancheta din spate si am facut semn pilotului sa se ridice. Ooooooooo, ce surpriza sa vad totul de sus! Pai gata, m-am prins imediat ca totul are importanta, ca nimic nu e mai in spate si nimic mai in fata. Ca totul este un tot si mai mult decat atat, de acolo de sus se vede clar ca toate sunt unite, conectate, legate. Unde mai pui ca vezi pana departe si in toate partile.
Am aterizat cu bine in viziunea mea cu elicopterul si am imbratisat totul. Printre altele am inteles ca nu are rost sa fac ierarhizari. Nu e cazul, pentru ca toate au aceeasi importanta. E mai degraba ca intr-un coktail: fiecare ingredient are contributia lui la gustul plin si savuros al vietii. Asa minunata cum e ea......

Centrul de plasament Peris

Ieri am fost la un centru de plasament la Peris, unde incercam sa ajutam 80 de copii de toate varstele.
O descriere aici:
http://humanitysteam.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=329&Itemid=457

M-a impresionat seninatatea lor extraordinara si speranta, forta lor imensa de a spera. M-a impresionat dragostea lor de viata si puterea cu care cred in Dumnezeu. Fiecare din cei pe care i-am imbratisat mi-au ramas in inima - ii vad pur si simplu ca pe copiii mei, parca ii cunosc de o viata.

O sa va mai trimit vesti despre ei. Si o sa va trimit vesti si despre actiunile pe care le dorim implinite acolo. Poate ca o sa vreti sa va implicati. Sa faci Binele este o senzatie extraordinara.

Am un corp. Ce fac cu el?

Am avut de curand revelatia ca traiesc in acest corp.
Si el cu mine si eu cu el. Iar altul nu mai primesc si nici el alta nu mai primeste. Asa ca....ne-am acceptat. Si acum, recunosc, ne iubim. Ne iubim la nivel intuitiv ca unii care suntem de aproape 45 de ani impreuna. Zic la nivel intuitiv pentru ca abia acum invatam sa comunicam cu adevarat. Asa ca daca pana de curand aveam domiciliul intr-un turn Babel (si o minifarmacie in geanta ca sa-l fac sa taca), acum imi dau seama ca incep sa-l inteleg.
Corpul meu are un limbaj al lui, de o specificitate tot atat de accentuata ca regionalismele: desi se refera la acelasi lucru habar nu ai ce inseamna.
Incep sa inteleg ce imi spune. Iar el incepe sa ma inteleaga cum functionez. Ba chiar stie ca am nevoie sa devina transparent ca sa pot sa arat fiinta mea interioara.
Iubirea noastra a evoluat pana la: "Am incredere infinita in tine" si "Nu am sa-ti fac niciodata vreun rau". Asa ca acum am surpriza sa vad ca ma sustine pana la ultima lui resursa. Dau si eu pe modulul "energie infinita de la sursa" si da si el tot ce e in stare.
Ii inteleg nevoia de minerale, vitamine, apa si le trimit purificate prin binecuvantari si prin rostirea simpla a cuvintelor: "multumesc. te iubesc" inainte de a baga ceva in gura. Imi intelege si el nevoia de imbratisari, de a vedea, de a auzi, de a pipai, de a gusta si de a sta "treaza".
Timpuri bune pentru mine si corpul meu: constientizam comuniunea. Asa ca va spun si voua asta: departe de a fi o uzina perfecta corpul nostru este o manifestare cuantica a unei comunitati imense de celule care se manifesta in mod unic in functie de informatiile care le vin din mediul inconjurator si in functie de realitatea noastra emotionala si de armonia gandurilor noastre.

Sfat despre lucrurile interzise

Dragi Ilene Cosanzene (si tu Cenusareaso), va amintiti ca dupa ce te ia printul de nevasta si iti daruieste viata lui, iubirea lui, iti pune la dispozitie si palatul lui? Totusi iti interzice sa intri intr-o singura camera. Incuiata - dar iti da cheia (cam parsiv aici, nu?). Si te si avertizeaza ca daca intri ceva groaznic se va intampla. Ce ziceti, suntem in stare sa ne abtinem? Nuuuu, desigur. Asteptam numai momentul potrivit, dam ceva tarcoale, incercam cheia asa in joaca si pana la urma, inconstiente pana la Dumnezeu, intram. In momentul imediat urmator totul se duce de rapa. Incep crizele si daca scapam de moarte nu scapam de cunoastere: aflam! Si apoi da-i si lupta-te cu monstrii si monstruozitati ca sa revenim la traiul fericit de dinainte. Cu toate ca stiu ca e de speriat va sfatuiesc totusi sa nu lasati niciun coltisor al palatului necercetat, sa descuiati toate usile incuiate, sa aerisiti toate camerele si sa stergeti praful din toate ungherele. Poate ca veti gasi monstrii, poate ca veti intra in crize, poate ca nimic nu va mai fi ca inainte. Dar numai asa palatul va deveni un camin si numai asa ii veti putea spune "acasa" acestui palat care e spatiul vostru interior.

Mi se leaga maioneza

Stiti satisfactia aia cand faci maioneza si vezi cum sta tare, se face pufoasa, se leaga bine si creste si creste? Si stiti cum te apuca pandaliile cand nu se leaga nimic si uleiul ala in care plutesc urme de ou pare gretos si pentru nimic in lume nu l-ai gusta?
Ei bine mie mi se leaga maioneza. Simt ca e bine ce fac. Ingredientele pe care le adaug si fiecare noua zi pe care o traiesc se imbina placut si dau o mixtura buna si apetisanta. E si de la bucatelele de cer, proaspete si senine pe care le-am pus ieri la Roata. Si despre floricele astea imprastiate peste tot pe pajiste. E si de la iubirea care poate sa lege bine toate.

Plantare la Roata de Jos

Cu Mai Mult Verde - "Conteaza ce inspiri"
Peste 10000 de pomisori cu 200 de voluntari. A fost o zi minunata, cu un cer superb de albastru si oameni sublim de frumosi.
Ca sa mirositi putin atmosfera ascultati asta :)

Doamne iti multumesc pentru aceasta zi si pentru toate cate mi le daruiesti!

Re-actionez

Am citit undeva de curand - pe nlpmania - urmatoarea fraza: "Daca Dumnezeu sau orice alta autoritate pe care o recunosti iti cere, iti ordona sa fii fericit in toate clipele vietii tale cum ai face?" Ei bine, fraza asta mi-a dat de gandit.
Oare am iluzia, impresia, credinta ca Dumnezeu ne cere sa fim nefericiti? Oare nu cumva din cauza acestei innobilari a jertfei din credinta crestina am impresia ca Dumnezeu chiar ne cere sa suferim? Bine, dar stiu ca toti martiri au indurat cu fericire martiriul? Bine dar stiu ca Iisus a indurat totul cu cea mai profunda acceptare - "Faca-se mie dupa voia Ta" si ca om a fost fericit? Bine dar stiu ca fericirea este in toate vietile care au fost inchinate lui Dumnezeu? Bine dar stiu ca pana si in fruntea Bisericii stau Preafericitii? Bine dar stiu ca Maica Domnului este numita "cea mai fericita dintre femei"?
Toti care l-au inteles pe Dumnezeu au inteles ca asta e ceea ce ne cere: sa fim fericiti. Spargeti acum credinta aceasta gresita cum ca nefericrea mantuie si ganditi-va putin dar mai ales cu intelepciune ca de fapt ni se cere sa fim fericiti. Iar singurul ingredient care este necesar pentru mantuire este iubirea: "sa-l iubesti pe Domnul Dumnezeu tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si pe aproapele tau ca pe tine insuti".  Si e logic pentru ca, atunci cand iubesti, esti fericit. Asta e directia: fericire in fiecare clipa a vietii noastre. Asa ca, ia gandeste-te, cum faci?

Ce nu inteleg barbatii

Am vazut ieri la TNB "Omul cu martoaga" - http://www.tnb.ro/index.php?page=spectacol&idspec=419. Multumesc Dorin pentru invitatie. Va recomanda cu draga inima piesa. Are un text superb.

La cateva spectacole montate la Sala Amfiteatru nu mi-a placut scenografia. Si la acesta mi s-a parut oribila, inexpresiva, fara nicio noima, murdara, stearsa si .....gri. Cu toate astea, m-am simtit foarte bine.

Mai multe mi-au ramas ca teme de meditatie. De o tema mi-am amintit astazi. In piesa o tipa - superba - este iubita de trei barbati in trei feluri diferite: unul cu devotiune si un spirit extraordinar de sacrificiu, uitand pana si de el (asa cum isi iubea si martoaga), altul cu pasiune si posesivitate si altul in taina, platonic. Mie oare cum mi-ar fi placut sa fiu iubita? - meditez eu. Si niciuna dintre variante nu m-a satisfacut. Cah, cah si cah....

Nu numai cu paine traieste omul...........

Deuteronumul, cap.8

2. Să-ţi aduci aminte de toată calea pe care te-a povăţuit Domnul Dumnezeul tău prin pustie de acum patruzeci de ani, ca să te smerească, ca să te încerce şi ca să afle ce este în inima ta şi de ai să păzeşti sau nu poruncile Lui.


3. Te-a smerit, te-a pedepsit cu foamea şi te-a hrănit cu mana pe care nu o cunoşteai şi pe care nu o cunoşteau nici părinţii tăi, ca să-ţi arate că nu numai cu pâine trăieşte omul, ci că omul trăieşte şi cu tot Cuvântul ce iese din gura Domnului.

Pasca - final touch de menta

 Ingrediente

400 g faina

1 cub de drojdie cruda

7 oua

1 iaurt, 200 g unt

500 g branza dulce

200 g zahar

200 g stafide

esenta de vanilie, coaja rasa de lamaie, 4 frunze de menta proaspata

 Mod de preparare
Se cerne faina intr-un castron mare, se face un loc la mijloc in care se pune drojdia frecata inainte cu o lingurita de zahar, 3 galbenusuri frecate cu 100 g de zahar, iaurtul. Se face o coca groasa. Se topeste untul si se framanta coca adaugand incet untul topit.

Se lasa la crescut pana isi dubleaza volumul.

Umplutura: se bat 3 oua intregi si cele trei albusuri cu zaharul, se adauga aromele (frunzele de menta se taie fasii subtiri), branza dulce si stafidele.

Se imparte coca in 2 parti egale. Din una se intinde o foaie rotunda de marimea tavii. Se aseaza in tava pe hartie de copt. Cealalta se imparte in doua si se modeleaza din fiecare cate un fir lung. Cele doua fire se rasucesc impreuna si se pun pe marginea aluatului si in mijloc, formand o cruce. Se pune umplutura in cele patru locuri ramase libere. Se unge peste tot cu un ou batut putin cu doua linguri de lapte. Se coace la foc mic cam 45 de minute (pana iese paiul uscat atunci cand il infigem in umplutura).

Poarta sufletului




http://www.facebook.com/pages/La-Vie-En-Rose__Gallery-Art

  Alergam in toate partile, oameni buni care ne straduim sa respectam semnele de circulatie ale acestei societati vitezomane. Mergem mult si repede.
Am mers mult si repede asa ca sa stam oleaca. Sa ne uitam in stanga, sa ne uitam in dreapta si sa traversam pe trotuarul celalalt, acolo unde se deschide poarta sufletului. Intrati si aduceti si toate sperantele cu voi. Reveniti in inima, in acest rosarium cu parfum imbatator.

Hopa Mitica

Cand eram mici de Paste se facea balci. Si era tare bine! Ne cumparau parintii tot felul de jucarioare care astazi s-ar numi "hand-made" iar atunci se gaseau numai in balciuri. Una dintre ele era o papusica draguta din tabla, inalta de cel mult 5 cm, vopsita extrem de frumos si care avea in interior o greutate sau avea partea de jos mai grea. Era construita in asa fel incat atunci cand o puneai in cap ea se ridica imediat in picioare. Si chiar daca o dezechilibrai ea tot la verticala ajungea. Incapatanata rau, nu? Dar nu in capatana ii statea greutatea. Ci tocmai ca nu se baza pe asta. Dupa ce am ascultat melodia Laurei Stoica - vezi mai jos - m-am gandit ca ai sanse 100% sa te ridici cand cazi daca ti-ai construit un centru de greutate propriu, care sa te aduca mereu in pozitia ta preferata, pozitia ta de siguranta. Asta presupune ceva munca, maturitate si responsabilitate fata de viata ta. Dar, draga Mitica, merita..... Cazi si mereu te ridici!

Let it be

When I find myself in times of trouble, mother Mary comes to me,


speaking words of wisdom, let it be.

And in my hour of darkness she is standing right in front of me,

speaking words of wisdom, let it be.



Let it be, let it be, let it be, let it be.

Whisper words of wisdom, let it be.


when all the broken hearted people living in the world agree,

there will be an answer, let it be.

For though they may be parted there is still a chance that they will see,

there will be an answer. let it be.




Let it be, let it be, Let it be, let it be,

there will be an answer. Let it be..

Let it be, let it be, Let it be, let it be.

Whisper words of wisdom. Let it be..



Let it be, let it be, Let it be, let it be,

there will be answer. Let it be...

Let it be, let it be, Let it be, let it be.

there will be answer. Let it be..



And when the night is cloudy,

there is still a light, that shines on me,

shine until tomorrow, let it be.



I wake up to the sound of music,

mother Mary comes to me,

There will be no sorrow Let it be..



Let it be, let it be, Let it be, let it be.

There will be no sorrow. Let it be.

Let it be, let it be, Let it be, let it be,

Whisper words of wisdom let it beeee.

Libera de ... grija

Am mai invatat de curand ceva. Si ma grabesc sa scriu ca sa ....nu uit. :) Si lectia era despre faptul ca ne lasam stapaniti de griji.
Iti faci griji de ceva? Atunci fa un efort de constientizare astfel: uita-te la grija ta si vezi ca ea e inventata, nu exista, este numai o presupunere. Formuleaz-o in minte ca un enunt si vei vedea ca incepe cu "daca" (si continua cu aoleo). Acum schimba enuntul si spune-ti: "daca... atunci voi vedea ce este de facut".
Practic e chiar timp pierdut sa te preocupe ceva care nu exista. Ba mai mult decat atat, e posibil sa nu existe niciodata. Nu poti fi pregatit pentru toate, zic eu. Asa ca mai bine ma uit la ziua de maine sau mai aproape, la ora urmatoare si ii zic: "Hai, impresioneaza-ma!".

Vremea iertarii

Cand ma gandesc la cate mai am inca de iertat imi amintesc de o imagine dintr-un film cu Indiana Jones in care eroina coboara intr-o groapa imensa ca sa constate ca e plina de serpi si ii mai si cade din cand in cand  cate un sarpe pe ceafa.
Da, e vremea iertarii si a iertarii pur si simplu chiar fara niciun motiv, fara nicio explicatie, fara nicio intelegere. Iert pentru ca asa imi fac mie un mare bine. Ma deconectez de la orice alt gand, ma cobor in mine, in tacere si respir adanc. Vad acea bila incolacita de serpi si vizualizez cum unul cate unul se desprinde si pleaca. Si pleaca inca unul... Si inca unul... Si uite ca pleaca ultimul. Ma uit in jurul meu si nu mai e niciunul. Am iertat.

Brandon Bays - Calatoria

http://www.divin.ro/
"Intr-o maniera foarte simpla si curata, am retrait acum experienta emotionala pe care am avut-o in copilarie. Nu am uitat niciodata cu adevarat de aceasta amintire, asa ca "descoperirea" ei nu era o revelatie propiu-zisa. Singura surpriza era intensitatea emotiilor pe care le-am simtit atunci! La vremea respectiva m-am straduit atat de mult sa le acopar sub pres incat am reusit sa ma conving singura ca experienta nu a ost importanta!

Incredere si rabdare - lectia mea din aceste zile

Nu intelegem intotdeauna de ce se intampla ceea ce ni se intampla. Ba de cele mai multe ori intelegem totul astfel incat sa se potriveasca cu dorintele noastre de moment, sa ne indreptatim astfel actiunile noastre. Si istoria acestei zile pe care o sarbatorim astazi - intrarea lui Iisus in Ierusalim cu toata recunoasterea ca Mesia - este cel mai graitor exemplu al acestei false intelegeri. De ce Il asteptau oamenii din Ierusalim pe Mesia si de fapt pentru ce venise El? Il asteptau ca sa ii elibereze de ocupatia romana si El venise sa-i mantuiasca, sa-i elibereze de o "ocupatie" vesnica - cea a mortii.
Nici eu nu inteleg tot ce mi se intampla. Dar stiu ca tot ce imi trebuie este increderea simpla ca primesc exact ce am nevoie pentru implinirea mea. Si rabdarea de a trai fiecare experienta, prezenta in mine si atenta. Si intelegerea va veni. Incredere si rabdare, iata ce invat in aceste zile.

Fiti binecuvantati

Una dintre cele mai mari realizari pe care le putem avea in aceasta viata este sa atingem viata celorlalti. Daca o facem chiar si pentru o singura alta fiinta ne-am atins scopul, am trait cu sens. Astazi le sunt profund recunoscatoare celor care mi-au atins viata mea. Le multumesc din suflet si le dedic toate gandurile mele bune, toate clipele in care am simtit si simt si voi simti iubire. Si le sunt profund recunoscatoare celor care au venit catre mine cu sufletul deschis primind astfel atingerea mea si dand astfel sansa de a avea sens in viata mea.
Ma implic aici: http://humanitysteam.ro/ si va invit si pe voi sa traim dupa ideea ca suntem toti Unu.

...si vor fi amandoi un trup

Brancusi – limbajele materiei, Un studiu de hermeneutica a sculpturii abstracte (Brancusi – Material Languages, A Study in the Hermeneutics of Abstract Sculpture), Bucharest, Anima Publishing House, 2010, 489 p, 90 ill.
http://matei-stircea.ro/


http://www.ziarulnatiunea.ro/



Am scris intai referinta pentru ca daca aceasta nu ar exista nu ar fi existat nici aceasta lectie a mea, fantastica. S-a intamplat in fata televizorului si spun asta ca sa reabilitez cumva, chiar si in conceptia mea, acest mijloc fantastic de comunicare. Era o emisiune a d-lui Horia Roman Patapievici, avandu-l ca invitat pe un om cu o viziune extraordinara care m-a inspirat si pe mine - dl Matei Stircea - Craciun.

Va spun si voua ce am invatat: atunci cand privesti o sculptura a lui Brancusi poti sa descifrezi chiar mesajul pe care l-a transmis creatorul daca intri in contemplatie.

Pentru "Sarutul" va rog sa observati si voi ca cele doua personaje imbratisate nu sunt separate, ci sunt pur si simplu lipite. Asa cum este descris 'impreuna" in Biblie: "De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup." Aceasta este "impreuna" ideal: unirea. Si asa sunt cele doua personaje ale sculpturii. Iar ca unirea sa fie completa nu au nas. Nasurile au fost retezate - ca un simbol de a renunta la mandrie, la orgoliul. Fara aceasta renuntare unirea nu ar putea fi completa. Apoi nu au nici urechi. Si aceasta mutilare este necesara pentru ca cei doi sa nu fie tulburati de nimic din exterior in lipirea lor ideala. Iar bratele nu au coate, anuland prin asta si spatiul pe care l-ar necesita indoirea unei articulatii. Acesti doi oameni au avut de anulat ceva din ei ca sa poata fi in acel impreuna descris de Dumnezeu - uniti. Oare noi suntem dispusi sa facem asta, in numele unirii, in numele acestui ideal de "impreuna"?

Lovituri

Ma gandeam azi, lovita, la sunetele scoase de lemnul toacai atunci cand, lovit si el, umple de reverberatii spatiul sacru din jurul bisericilor. Ce simte? Si de ce alege sa cante atat de armonios atunci cand simte lovitura? Poate ca daca am fi doar mangaiati nu am mai putea sa cantam? Poate ca suntem binecuvantati cu lovituri directe in suflete tocmai pentru a putea sa vibram inalt, armonios, muzical...... Lovituri scurte, ferme, nemiloase in mijlocul nostru, amplificate in aceasta cutie de rezonanta care este corpul nostru... Si apoi tacere.