...si vor fi amandoi un trup

Brancusi – limbajele materiei, Un studiu de hermeneutica a sculpturii abstracte (Brancusi – Material Languages, A Study in the Hermeneutics of Abstract Sculpture), Bucharest, Anima Publishing House, 2010, 489 p, 90 ill.
http://matei-stircea.ro/


http://www.ziarulnatiunea.ro/



Am scris intai referinta pentru ca daca aceasta nu ar exista nu ar fi existat nici aceasta lectie a mea, fantastica. S-a intamplat in fata televizorului si spun asta ca sa reabilitez cumva, chiar si in conceptia mea, acest mijloc fantastic de comunicare. Era o emisiune a d-lui Horia Roman Patapievici, avandu-l ca invitat pe un om cu o viziune extraordinara care m-a inspirat si pe mine - dl Matei Stircea - Craciun.

Va spun si voua ce am invatat: atunci cand privesti o sculptura a lui Brancusi poti sa descifrezi chiar mesajul pe care l-a transmis creatorul daca intri in contemplatie.

Pentru "Sarutul" va rog sa observati si voi ca cele doua personaje imbratisate nu sunt separate, ci sunt pur si simplu lipite. Asa cum este descris 'impreuna" in Biblie: "De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup." Aceasta este "impreuna" ideal: unirea. Si asa sunt cele doua personaje ale sculpturii. Iar ca unirea sa fie completa nu au nas. Nasurile au fost retezate - ca un simbol de a renunta la mandrie, la orgoliul. Fara aceasta renuntare unirea nu ar putea fi completa. Apoi nu au nici urechi. Si aceasta mutilare este necesara pentru ca cei doi sa nu fie tulburati de nimic din exterior in lipirea lor ideala. Iar bratele nu au coate, anuland prin asta si spatiul pe care l-ar necesita indoirea unei articulatii. Acesti doi oameni au avut de anulat ceva din ei ca sa poata fi in acel impreuna descris de Dumnezeu - uniti. Oare noi suntem dispusi sa facem asta, in numele unirii, in numele acestui ideal de "impreuna"?