vineri, 27 aprilie 2012

Viziunea cu elicopterul

E a mea, dar poate va regasiti.
Mi se intampla cand inca vedeam lumea ca o poza. Stiti cum...te uiti prin obiectiv, focalizezi si tac...iese poza. Familia mea, obiectiv, focalizez, tac si poza. Cariera mea, obiectiv, focalizez, tac si poza. Corpul meu, obiectiv, focalizez, tac si poza. Si tot asa. Eram un album de instantanee. Imagini separate, unele vechi, mai rupte pe la colturi, altele noi, high-definition, color, lucioase.
De atunci am parasit albumul si am lasat sa curga in curcubeu culorile prin raul vietii mele.
Dar asta a fost dupa ce am avut viziunea cu elicopterul. Din cauza ca fotografiatul din fata are limitele lui, mai ales pentru grupuri, in care unele persoane trebuie sa stea mai in fata iar altele mai in spate si chiar in peisaje unele imagini iti sunt mai apropiate iar altele mai indepartate, am simtit ca pe un repros interior faptul ca asez persoanele in poza functie de importanta lor pentru mine. Ma durea asta..... Am tot schimbat locurile, am adus mai in fata copiii, apoi pe mama, apoi casa si tot asa dar nu-mi trecea jena. Asa ca am chemat in mintea mea un elicopter. A venit cu zgomot mare, facand o mica tornada cu elicea lui imensa. M-am aruncat pe bancheta din spate si am facut semn pilotului sa se ridice. Ooooooooo, ce surpriza sa vad totul de sus! Pai gata, m-am prins imediat ca totul are importanta, ca nimic nu e mai in spate si nimic mai in fata. Ca totul este un tot si mai mult decat atat, de acolo de sus se vede clar ca toate sunt unite, conectate, legate. Unde mai pui ca vezi pana departe si in toate partile.
Am aterizat cu bine in viziunea mea cu elicopterul si am imbratisat totul. Printre altele am inteles ca nu are rost sa fac ierarhizari. Nu e cazul, pentru ca toate au aceeasi importanta. E mai degraba ca intr-un coktail: fiecare ingredient are contributia lui la gustul plin si savuros al vietii. Asa minunata cum e ea......

6 comentarii:

  1. Viata e minunata, trebuie doar sa simt asta, sau sa incerc sa mi-o faci macar acceptabila.Si da, toti cei din jurul meu sunt la fel de importanti,doar ca uneori am vazut asta abia dupa ce nu au mai fost in viata mea.O sa incerc deci, sa nu-mi fie prea tarziu, si sa raman cu intrebarea:"ce ar fi fost daca?"
    Cu drag ,
    Elena

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cand au plecat nu au luat si experienta petrecuta impreuna, cu ei. aceea nu ti-o ia nimeni. intrebarea asta are o infinitate de raspunsuri: orice ar fi putut fi daca.... unele sunt chiar scenarii de cosmar. nu-ti pierde timpul cu intrebarea asta. mai bine te intrebi: "ce vreau sa fiu? ce vreau sa fie?" si incepi sa creezi :)
      te imbratisez cu drag

      Ștergere
  2. Avem cam aceeasi varsta si totusi imi dai curaj. Multumesc!

    Cu drag,
    Elena

    RăspundețiȘtergere
  3. cu multa placere. cat despre varsta eu m-am nascut pe 4 august 1967, un an foarte bun :))).
    te imbratisez cu drag

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Incep sa cred ca n-am gasit intamplator blogul tau, esti mai mare ca mine doar cu 5 zile.Sunt nascuta pe 9 august 1967, acelasi an foarte bun.Ma bucur ca te cunosc!
      Elena

      Ștergere
  4. Si eu ma bucur Elena. Sigur ca nu e intamplator ca ne-am intalnit. :)Eu sunt in cea mai misto perioada a vietii mele. Daca asta te inspira si pe tine bucuria mea creste, si creste, si creste....:)

    RăspundețiȘtergere