miercuri, 4 aprilie 2012
Lovituri
Ma gandeam azi, lovita, la sunetele scoase de lemnul toacai atunci cand, lovit si el, umple de reverberatii spatiul sacru din jurul bisericilor. Ce simte? Si de ce alege sa cante atat de armonios atunci cand simte lovitura? Poate ca daca am fi doar mangaiati nu am mai putea sa cantam? Poate ca suntem binecuvantati cu lovituri directe in suflete tocmai pentru a putea sa vibram inalt, armonios, muzical...... Lovituri scurte, ferme, nemiloase in mijlocul nostru, amplificate in aceasta cutie de rezonanta care este corpul nostru... Si apoi tacere.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Monica, cred ca putem "canta" in orice fel de conditii, cu sau fara lovituri, sub mangaierea soarelui sau in bataia vantului... si tocmai asta e ideea, sa invatam sa mentinem cantecul inimii viu in orice fel de circumstanta. Lacrima are rolul sau dupa cum si zambetul are propria culoare si frumusete. Toate sunt parte din viata, din Devenirea noastra, din TOT. Dragut articol!
RăspundețiȘtergereZi frumoasa iti urez :)!
multumesc. pentru urari si pentru aprecieri. dar mai ales pentru ca ai aprins mai multa lumina, ca sa vad pana la TOT. :) sa lasam inimile noastre sa cante
RăspundețiȘtergereLucian Blaga - Lauda Suferinţei
RăspundețiȘtergereAtâtia dintre semeni nu prea stiu
ce sa înceapa-n zori cu suferinta.
Ei nu-si dau seama nici spre seara de prilejul
chemat sa-nalte mersul, cunostinta.
Suferinta poate fi întuneric, taciune în inima,
pe frunti albastru ger,
pe coapsa ea poate fi pecete arsa cu fier,
în bulgare de tarâna
o lacrima sau sâmbure de cer.
Nu mai calca pe pamânt
cine calca-n suferinta.
Ea schimba la fata argila, o schimba în duh
ce poate fi pipait, duios, cu stiinta.
Tata, carele esti si vei fi,
nu ne despoia, nu ne saraci,
nu alunga de pe tarâmuri orice suferinta.
Alunga pe aceea doar care destrama,
dar nu pe-aceea care întareste
fiinta-ntru fiinta.
Fa ca semenii nostri,
de la oameni la albine,
de la-nvingatori la biruiti,
de la-ncoronati la rastigniti, sa ia aminte
ca exista pretutindeni si aceasta suferinta,
pâna astazi si de-acum înainte
singura legatura între noi si tine.
Lucian Blaga - Lauda Suferinţei
RăspundețiȘtergereAtâtia dintre semeni nu prea stiu
ce sa înceapa-n zori cu suferinta.
Ei nu-si dau seama nici spre seara de prilejul
chemat sa-nalte mersul, cunostinta.
Suferinta poate fi întuneric, taciune în inima,
pe frunti albastru ger,
pe coapsa ea poate fi pecete arsa cu fier,
în bulgare de tarâna
o lacrima sau sâmbure de cer.
Nu mai calca pe pamânt
cine calca-n suferinta.
Ea schimba la fata argila, o schimba în duh
ce poate fi pipait, duios, cu stiinta.
Tata, carele esti si vei fi,
nu ne despoia, nu ne saraci,
nu alunga de pe tarâmuri orice suferinta.
Alunga pe aceea doar care destrama,
dar nu pe-aceea care întareste
fiinta-ntru fiinta.
Fa ca semenii nostri,
de la oameni la albine,
de la-nvingatori la biruiti,
de la-ncoronati la rastigniti, sa ia aminte
ca exista pretutindeni si aceasta suferinta,
pâna astazi si de-acum înainte
singura legatura între noi si tine.