Misiunea mea, spusa de un poet

Pablo Neruda - Oda Bucuriei...


Bucurie,
verde frunza
lipita de geam,
...micuta
lumina
de-abia nascuta,
elefant sonor,
scaparatoare
moneda,
si, cateodata,
vijelie trecatoare,
sau, mai degraba,
paine statornica,
nadejde-mplinita,
datorie desfasurata.
Dispretuitu-te-am, bucurie.
Rele povete primit-am.
Luna
pe caile ei m-a purtat.
Stravechii poeti
ma-nzestrara cu ochelari
si, langa fiece lucru,
un nimb de-ntunerlc
lasai,
deasupra florii, o neagra cununa,
deasupra gurii iubite,
sarut de tristete.
E inca devreme.
Primeste-mi cainta.
Gandeam ca numai si numai
daca inima mea
s-ar aprinde
de spinii durerii,
daca ploaia mi-ar muia
vesmantul,
in vanata tara a mortii,
daca as inchide
trandafirului ochii
si-as atinge rana,
si as lua parte
la toate durerile,
as putea sa-i ajut pe oameni.
N-aveam dreptate.
M-am ratacit,
si astazi te chem, bucurie.
La fel ca pamantul esti necesara.
La fel ca painea esti de curata.
La fel ca raul esti de sonora.
La fel ca albina, zburand, imparti mierea.
Un tanar tacut
am fost,
— bucurie —
desfranate mi se pareau
cositele tale.
N-a fost adevarat,
am aflat-o
cand cascada si-au despletit
in inima mea.
Azi, bucurie, intalnita pe strada, du-ma cu tine, departe de carti :
La fel ca focul dai viata caminelor.
cu tine vreau sa merg din casa in casa, din sat in sat, din flamura-n flamura.
Nu esti numai a mea.
Vom merge pe insule,
vom merge pe mari.
in galerii de mina
si in paduri.
Nu numai sihastri taietori de lemne
si biete spalatorese,
sau falnici si augusti
cioplitori de piatra
imi vor intinde ciorchinele tale,
ci si taietorii de lemn
si marinarii
organizati,
uniti intre ei, in sindicate,
baietii neinfricati,
in luptele lor.
Cu tine, in largul lumii ! Cu cantecul meu ! Cu zborul stelei intredeschis, cu desfatarile spumei !
imi voi plati datoria fata de toti, caci tuturor le sunt dator bucuria.

Nimeni sa nu se mire
ca ma-ndrept spre oameni
cu daruri terestre,
caci luptand am aflat
ca datoria mea pe pamant
e sa-mpart bucuria.
Cu cantecul meu implinesc destinul.