Dan Puric in Sinucigasul

Am vazut piesa aseara. V-o recomand. Daca reusiti sa luati bilete....
Dan Puric ii imprima o aroma diferita, ii da un aer de unicitate, prin personalitatea lui. Iar gandirea intreaga a piesei...m-a impresionat. Totul este metalic si gri. De un gri murdar. Usile au sunetul usilor de inchisoare. Nu gasesti nimic frumos. Si oamenii sunt uratiti prin coafuri, haine. Lumina insasi e gri si murdara. Si in aceasta atmosfera, la final, personajul principal se redescopera in viata, se redescopera pe el insusi si se indragosteste de el ca om viu: "M-am indragostit de mina asta. Imi iubesc picioarele..." Si asta iti reveleaza pe loc minunatia frumusetii vietii si a faptului de a o trai. Numai atat este de ajuns, in contract cu tot restul de gri, mizerie si saracie si lipsa de libertate. Si viata incepe sa aiba sens, dincolo de toate astea, prin ea insasi.
Felicitari tuturor celor care au facut posibil acest eveniment.