Dar de ce nu lunga, rotunda, in sapte colturi, impaturita pe trei sferturi? Ce e obsesia asta pentru forma? Ce e atasamentul asta pentru acele forme despre care avem credinte (imprumutate evident) ca sunt de succes? Nu e bineeee.... Si stiti de ce? Pentru ca viata asta (slava Domnului) este in miscare. Si nimic nu ramane la fel, in aceeasi forma. Si asta in mod natural, firesc adica modul de exprimare al naturii. Daca caut siguranta in nemiscare m-am ars pentru ca nu o voi gasi niciodata. Daca caut echilibrul in exprimarea mea in felul in care sunt acum sunt inteleapta si traiesc din plin. Si forma spatiului meu intim (ca si al tau dealtfel) se modifica continuu. Daca nu ma atasez de forma sunt mai pregatita pentru schimbare. Unele lucruri la care tin ca la ochii din cap isi schimba forma chiar acum, in timp ce scriu. Sa fiu pregatita pentru ca eu de fapt iubesc continutul acestor lucruri si nu forma lor sau modul lor de exprimare. Deci cum ma pregatesc? Privind dincolo de forma, la continut, la ceea ce exprima si nu la modul de exprimare. Mi-e frica de un Univers in care lucrurile pe care le stiu si le iubesc au dintr-o data o alta forma. Dar imi vad frica asta, sunt cu mana pe ea, o tin cu fermitate aproape si imi activez razele X ca sa patrund dincolo de forma, sa vad continutul.
Am citit despre astea si altele mai misto si mai inspirante in "Iubire fara conditii" de Paul Ferrini. V-o recomand cu mult drag.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu