Suferind, luptator sau captiv?

http://www.mediafax.ro/social/majoritatea-romanilor-asteapta-de-la-autoritati-solutii-pentru-o-viata-mai-buna-cetatenii-impartiti-in-suferinzi-luptatori-si-captivi-8811618/

Pui cu sos

Ingrediente
Pulpe de pui superioare, cu os si piele - 8 buc
Ceapa alba - 1 mare
Ardei galbeni - 3 buc
Rosii - 1 kg
Condimente: sare, piper, foi de dafin, usturoi, sos chili Thai
Mod de preparare
Se alege o cratita de tuci, inalta. Se spala pulpele si se pun pe foc mic cu sare. Se adauga ceapa taiata pestisori, ardeii taiati in lung, rosiile taiate in patru. Se condimenteaza. Se fierbe acoperit pana se patrunde bine carnea. Sosul Thai si usturoiul taiat mare se pun la sfarsit. E o mancare cu sos bogat, din belsug. Pe deasupra se presara in farfurie putin patrunjel proaspat taiat. Se serveste cu smantana sau fara si cu paine alba, pufoasa.

Up in the air

Ati vazut filmul asta cu George Clooney? Excelent baiatul asta. Pupa-l-as!

Mi-a placut din film ideea cu "sa-ti dai foc la valiza!". Printre altele era si trainer si zona lui de expertiza viza dezvoltarea personala si anume cum sa faci sa te eliberezi din atasamente. Si zicea in cursul lui asa: Imagineaza-ti ca ai un rucsac. Pune in el mai intai lucrurile merunte: goleste sertarele, noptierele, pune totul in rucsac. Apoi pune canapeaua din sufragerie, mobila de bucatarie, casa cu totul, masina, laptopul, biroul. Acum puneti-l in spate si incearca sa te misti! Ei mai poti sa te misti? Evident ca era imposibil sa si respiri cu o astfel de greutate de carat dupa tine. Si totusi caram astea clipa de clipa. Da-l jos din spate si da-i foc. Acum! Ei e mai bine?

Dupa aceasta cursul lui continua cu: Pune intr-un astfel de rucsac si toate persoanele de care esti atasat. "Nu va fie teama, nu va pun sa-i dati foc", zice scenariul si sala rade. Dar vedeti daca acest nou rucsac va impiedica sa mergeti sau va ajuta?

Iar in viata daca nu mergi, nu te deplasezi inainte, esti mort!
Nu va spun sa vedeti filmul dar totusi daca aveti ceva timp nimic nu e mai misto ca un film. Nu mi-a placut tenta comerciala de la sfarsit. Pentru ca am simtit ca trebuia sa se termine asa, era musai! Parca scenaristul isi facuse tema.

Sunt pasionata de...

...etimologie. Aici http://oglindaliterara.ro/ un articol-eseu interesant din categoria asta.

Orbii

Putem sa vedem dar nu vrem. De ce sa ne mai straduim daca tot ce ne inchipuim noi e mai misto? Suntem orbi. Mai tot timpul. Cateodata se mai lumineaza dar ce folos? Pentru ca tocmai atunci noi dormim profund, cu ochii inchisi, in visele noastre. Alegem sa nu vedem.

Cum e sa ignori? Cool, evident! Sa ignoram - sport olimpic din categoria indiferentei. Langa noi lumea se prabuseste, se incalzeste, se misca de pe orbita, se inclina mai mult decat ar trebui. Si ce daca? Alegem sa fim orbi. Alegem sa ignoram.
Devenim tot mai mult niste numere, ne dizolvam tot mai mult in personalitatea medie definita de statistici, ne sublimam in general si ne confundam cu majoritatea.
Numai pentru ca alegem sa fim orbi. Alegem sa nu vedem ca suntem unici. Alegem sa nu vedem ca avem un destin particular de indeplinit. Ba mai mult, nu vedem nici ca fiecare zi e unica si nu se va mai intoarce niciodata, ca fiecare eveniment e unic si irepetabil, ca fiecare clipa isi are respiratia ei si fiecare toamna mirosul ei.
Sa vedem, sa vedem, sa vedem! Sa vedem? Ce efort inutil! Sa ramanem aici intr-o lume de orbi care se invart intr-un metru patrat si au convingerea intima ca au inconjurat Pamantul!

Delirul ia sfarsit

Citesc o carte scrisa de un calugar tibetan, un adevarat maestru. Foarte cunoscut in Occident a fost cel care a facut legatura intre Occident si Orient, intre cultura (religia?!) budista si cea occidentala. Desi citisem deja la Durckheim ca suntem foarte diferiti de oamenii din Orient m-a surprins marimea acestei diferente. Diferenta vad ca ar fi data de completa lor orientare catre dezvoltarea spirituala. Dezvoltarea spirituala este telul oricarei fiinte si au la dispozitie pentru asta mai multe vieti. O viata noua este un prilej de a te ridica la o noua inaltime spirituala pentru a putea accesa o viata mai buna intr-o existenta viitoare. Toata aceasta filozofie mi s-a parut profund umana, mai ales ca integreaza in aceasta dezvoltare tot ceea ce ne defineste ca fiinte umane: corp, ratiune, suflet. Iar ideea asta ca poti schimba lumea schimbandu-te pe tine insuti e si deviza maturitatii mele!
Una dintre invataturile din carte (Editura Herald - Meditatia in viata cotidiana de Geshe Rabten) se refera la fericire si suferinta. Si explica faptul ca ne simtim fericiti sau suferim din cauza unor comportamente care pot fi efectiv schimbate (ce veste buna!). De exemplu face diferenta intre atasament si dragoste. Atasamentul il defineste ca fiind acel comportament de iubire care are ca obiect un obiect imaginat, un obiect imbunatatit cu insusiri inexistente in realitate si pe care i le atribuim noi pur si simplu. Si atasamentul aduce suferinta. In schimb dragostea este acel comportament in care iubim un obiect real, asa cum este el, intr-o lume reala, cu insusiri reale. Dragostea aduce fericire.
Am ales sa fac aceasta analiza a comportamentelor mele de iubire si am aflat (fara prea multa surprindere pentru ca am ajuns sa ma cunosc) ca sunt intr-o masura mai mare sau mai mica atasamente si nu dragoste. Si intr-adevar pot fi schimbate. Aceasta schimbare e de durata, nu e ceva instantaneu si imi va lua ceva timp. Ma temeam ca nici nu vor rezista unele dintre obiectele iubirilor mele la aceasta schimbare. Totusi vad cu bucurie ca sinceritatea pe care am adus-o in viata mea (si mai ales sinceritatea cu mine insumi) face aceasta munca de schimbare foarte usoara si imi da un sentiment de autentic, de real. Iubirile mele sunt acum mai mult dragoste si isi pierd pe zi ce trece caracterul lor de atasament. E ca atunci cand se ridica ceata de pe munte dimineata si se vede din ce in ce mai clar frumusetea peisajului. Ati vazut vreodata acel fum care se destrama pe munte dimineata? Exact asta mi se intampla. Si dragostea chiar aduce fericire. Oamenii pe care i-am ales sa-i aduc in sufletul meu chiar merita dragostea mea prin ceea ce sunt ei insisi si nu au nevoie de machiaj, lumini de scena sau liftinguri. Sunt ok asa cum sunt si iti multumesc Doamne ca am aflat ca exista.

We did it again!

O noua zi de curatenie nationala! Mi s-a parut mie sau am fost mai putini? Oricum am fost mult mai eficienti. Am curatat o arie de cel putin 5 ori mai mare si am umplut de trei ori mai multi saci.
La sfarsit m-am simtit eu insumi murdara. Dar nu din cauza gunoaielor ci a intelegerii ca exista tare multa nesimtire!
Va rog nu mai aruncati gunoaie decat in locurile special amenajate pentru asta: cosurile de gunoi. Orice alta varianta murdareste! Inteleg ca daca te-ai trezit in masina cu un pampers plin de cacat pare pe moment o idee buna sa-l arunci pe marginea drumului, dar nu e! Si de ce ai mai facut un copil daca ii pregatesti o lume plina de pampers-i aruncati in iarba? Inteleg ca daca esti la padure cu prietena si excitat tare, dupa ce te chinui sa desfaci cutia cu prezervative, nu te mai poti gandi ca ambalajul nu e biodegradabil dar respira, gandeste si nu-l arunca pe iarba. Si sa moara nesimtirea daca inteleg din ce se face acum hartia si poate ca va spulber un mit dar nu e biodegradabila. Nu mai aruncati nimic in padure, pe drum sau oriunde altundeva unde nu exista un cos de gunoi! Va rog!
Cu noi au fost multi copii. Peste tot pe unde vedeam echipe facand curatenie erau multi tineri si copii. In autobuzul cu care am mers in zona de curatat erau 99,9% copii. Adultii unde sunt? Ocupati sa goleasca sticlele cu bere, peturile cu sucuri, sticlele cu vin pe care apoi sa le arunce cu dezinvoltura aiurea? E nevoie de noi toti si e nevoie zilnic ca sa avem confortul dat de curatenie.
Si nu mai aruncati nimic aiurea, va rog!

Inainte

Dupa

Dupa

Noi

A doua locatie- in padure

A patra dimensiune

Am terminat de citit o carte care mi-a placut foarte mult - Flashforward. Este un termen din cinema care descrie o procedura a cinematografului de relatare a unei povesti intr-un film: inserarea in poveste a unui episod care se intampla in viitor dupa care povestea continua in timpul ei real. Foarte frumoasa cartea: niste fizicieni fac un experiment cu un accelerator de particule si din cauza unei coincidente cu explozia unei stele se creeaza niste condictii speciale care ii fac pe toti oamenii de pe planeta sa cada intr-un lesin de doua minute, in timpul caruia au viziuni despre ce vor fi peste 21 de ani. Prilej pentru autor de a face o dizertatie savuroasa despre posibilitatea de a schimba viitorul. Culmea ca desi se demonstreaza prin mai multe intamplari ca viitorul poate fi schimbat, totusi peste 21 de ani cei mai multi au ales ca varianta de a trai exact ceea ce le indica viziunea.
Eu tot ma gandesc la ultimul meu an si la tot ce mi s-a intamplat in timpul asta. Si mi-a sunat cunoscut cand am citit pasaje intregi din carte pentru ca se asemana pana la identitate cu episodul trait de mine. Deci, despre ce e vorba. Acum 25 de ani, cand eram adolescenta, firesc, ca toti adolescentii, incercam sa ma inchipui peste 20 de ani. Cum voi fi, ce voi face, cu cine voi trai, pe cine voi iubi? Astea erau intrebarile la care raspundea viziunea mea de atunci. Si pentru ca aveam 18-19 ani evident ca imi inchipuiam ca voi fi intotdeauna cu cel care imi umplea sufletul atunci, cu cel caruia ii scriam in biletele strecurate pe sub banca, in orele de clasa: "Iti multumesc ca existi". Nefiind in timpul unui experiment stiintific ci numai in timpul unui exercitiu de imaginatie, viziunea mea era una determinata de dorintele mele intime. Si pentru ca acest experiment stiintific nici nu este posibil decat intr-un roman SF evident ca viziunile noastre despre viitor sunt numai la nivel de dorinte intime.
Trece timpul. Drumurile vietii ne duc pe cei doi protagonisti ai filmului "Flashforward cu Monica" pe alte drumuri ale vietii. Si trece timpul. Si trec toti anii...24-25 de ani. Imprejurari firesti ne fac sa ne intalnim si in loc sa actionez la fel de firesc ca imprejurarile incep sa ma comport ca in viziune. Ma dau peste cap de trei ori si fac posibila implinirea viziunii. Ei si aici se rupe filmul.... In carte oamenii au o metoda de demonstrare a autenticitatii viziunilor si anume confirmarea lor de catre celelalte persoane care faceau parte din aceeasi poveste. Pentru viziunea asta a mea nu a existat confirmare. A fost un simplu vis personal. Celelalte persoane au refuzat sa o confirme si si-a pierdut finalitatea.
In carte unul dintre fizicieni se vede casatorit cu o femeie care nu era actuala lui logodnica. Si femeia asta ii confirma ca a aparut si el in viziunea ei. Astfel ca peste ani chiar se hotarasc sa se casatoreasca si se regasesc impreuna atunci cand se implineste timpul. Exact ca in viziunea lor comuna. Au actionat amandoi spre acest deznodamant pentru ca era o viziune comuna. Daca ne intoarcem la filmul rupt ei bine nu pot decat sa inteleg ca viziunea mea a fost pur si simplu personala.
Dezarmant de simpla, aceasta explicatie! Dar ... adevarata? Hotarasc acum: nelamurita sa ramana! Acum si pentru totdeauna!

Prima dimineata de toamna

E prima dimineata in care am simtit frigul in Bucuresti. In parcul in care ma opresc castanul mai are numai jumatate din frunze. Cate o castana mica, rotunda cade din cand in cand, sarind de cateva ori pe dalele cauciucate. Vrabiile sunt rotunde, parca si-au mai pus un rand de fulgi. Banca e rece. Ziua s-a scurtat si soarele abia rasarit imi bate direct in fata. Trece timpul, ma gandeam eu. Si am avut viziunea unei vieti ca o succesiune de ore, zile, anotimpuri traite in liniste si bucurie, fara jigniri si umilinte, in adevar si credinta. Si tandrete si iubire? Dadadadada, daca e sa le ai pe toate! Eu pedalez, Tu du-ma spre asta Doamne!

Am si eu o poveste

Ca cele din postarea de mai jos.
Am si eu o poveste care mi s-a intamplat si la care m-am gandit apoi in acesti termeni - ajutor de la Domnul.


Eram studenti. Era iarna. Veneam de la Ploiesti unde faceam facultatea cu un tren de noapte (nu prea erau multe trenuri intre Ploiesti si Tragoviste in epoca aceea - acum peste 20 de ani). Mama ne astepta la gara cu masina, o Lada. Era ger, totul inghetat si asteptasem in tren la Mija peste o ora navetistii care ieseau de la uzina. Nu imi doream decat sa ajung undeva la caldura. La gara m-am bucurat tare cand am vazut ca ne asteapta mama. Dar uitase farurile aprinse si masina nu pornea. A hotarat sa o impingem pana acasa. Poate ca stii masinile astea rusesti, sunt extrem de grele. Totusi era gheata pe jos si am reusit sa o impingem. Mircea se incalzise dupa cateva sute de metri si-a dat haina jos, ramanand in camasa, asa ger cum era. Aproape ca nu mai puteam si nu ajunsesem nici la jumatatea drumului. Strada era pustie in noaptea aia inghetata. Ma apuca disperarea. Si atunci o masina imensa, straina, neagra (habar nu am ce marca dar era extrem de eleganta) a trecut pe langa noi. Probabil soferul ne-a vazut pentru ca dupa cativa metri a intors. Era un barbat tanar. A oprit masina in fata masinii noastre care parea o rabla pe langa a lui. A luat niste clesti si ne-a dat curent. Motorul a pornit imediat. Nu stiu cine era barbatul, nu a scos niciun cuvant. Nici nu prea l-am vazut bine in bezna. Am apucat parca sa-i spun multumesc. Am sarit in masina si in cateva minute am fost la caldura (sau aceea caldura care se putea gasi in apartamente pe vremea aia).

Cand ma gandesc la cum te ajuta Domnul asa ma gandesc: cum ingheti disperat intr-o noapte geroasa fara sa mai ai cum sa inaintezi si ti se da ceea ce iti trebuie ca sa mergi mai departe.

De dat mai departe

Le-am primit pe mail. Nu stiu cine le-a scris (erau semnate exact asa ca aici) dar ii multumesc si celei care mi le-a trimis si celui care le-a scris. Au ajuns la mine cand am nevoie. Le dau si eu mai departe.
Multumesc!

Bicicleta lui Dumnezeu

Într-o seară, un tânăr, se apropie de Maestru, şi-l întrebă: Cum pot fi sigur că ceea ce fac eu în viaţă este pe placul lui Dumnezeu? Maestrul, surâzând îi spuse: într-o noapte, adormind, am visat următoarele: o bicicletă cu două locuri, un tandem, şi l-am văzut pe Dumnezeu în spatele meu pedalând. După un timp, Dumnezeu mi-a sugerat sa schimbăm locurile. Am fost de acord, şi din acel moment, viaţa mea s-a schimbat, viaţa mea n-a mai fost aceeaşi. Dumnezeu dădea vieţii mele fericire şi emoţii. Ce s-a schimbat când am inversat locurile? Când conduceam eu, cunoșteam pe de rost strada, curbele, suișurile, coborâșurile. Era aceeaşi stradă monotonă, era … aceeaşi. Era întotdeauna drumul cel mai scurt între două puncte. Dar când a început să conducă El, El ştia scurtături nemaivăzute, sus între munţi, traversam locuri stâncoase cu viteză maximă, aproape să-mi rup gâtul. Tot ceea ce reuşeam să fac era să mă ţin în şa. Chiar dacă părea nebunesc, el îmi zicea: pedalează! Pedalează! Când deveneam îngrijorat, îl întrebam: Doamne, unde mă duci? Dar El nu-mi răspundea nimic, doar surâdea. Deodată, nu ştiu cum, am început să mă încred. Repede, am uitat viaţa monotonă şi am intrat în aventură, şi ziceam: Doamne, mi-e teamă! Dar El, se uita înapoi, îmi lua mâna şi dintr-o dată, mă linişteam. M-a dus printre oameni de care aveam nevoie, oameni care m-au vindecat, m-au acceptat şi s-au bucurat. Ei ne-au dat daruri pentru drum, pentru călătoria noastră. Dar Dumnezeu mi-a zis: Împarte darurile primite, sunt bagaje în plus, sunt grele. Şi le-am împărţit persoanelor cu care ne întâlneam în drum, şi, mi-am dat seama că, atunci când împărţeam eram eu cel ce primeam şi totuşi bicicleta noastră era uşoară.

La început nu m-am încrezut în El, mă gândeam că mă va duce cine ştie unde. Dar el cunoştea secretele bicicletei, ştia cum să încline bicicleta când venea o curbă, ştia să sară ca să evite locurile stâncoase, zbura ca să evite locurile înfricoşate. Iar eu, învăţ să tac şi să pedalez în locurile cele mai ciudate, încep să mă bucur de panorama care se iveşte la orizont, de vântul care îmi bate în faţă şi de … tovarăşul meu de drum. Şi când nu mai sunt sigur că pot merge înainte, El îmi surâde şi-mi zice: Nu te îngrijora! Eu conduc, tu pedalează!



Viaţa e o oglindă

Renato, aproape că n-o văzu pe doamna ce stătea într-o maşină oprită pe marginea drumului. Ploua tare şi era întuneric. Dar, şi-a dat seama că doamna avea nevoie de ajutorul său. Opri maşina şi se apropie. Maşina doamnei era aproape nouă. Se vedea pe ea. Doamna, ce avea o oarecare vârstă, se gândi că poate era un răufăcător, un hoţ, părea sărac şi flămând. Renato şi-a dat seama că doamnei îi era frică şi i-a zis: „Sunt aici să vă ajut, nu vă faceți griji. De ce nu mergeţi în maşina mea până eu repar maşina dvs? Doamna făcuse o pană.

În timp ce ploaia cădea necontenit, Renato se aplecă, puse cricul şi începu să schimbe roata. A reuşit să repare pana, în ciuda faptului că hainele sale …numai a haine nu mai arătau. În timp ce strângea şuruburile roţii, doamna se apropie şi începu să vorbească cu el. I-a povestit că nu era din părţile acelea, şi nu ştia ce s-ar fi făcut dacă el n-ar fi oprit. Renato surâse, terminând treaba. Doamna a întrebat cat îi datora. Dar Renato nu se gândea la bani, lui îi plăcea să ajute oamenii, aşa era el. Şi spuse: „Dacă într-adevăr vreţi să mă plătiţi, data viitoare când întâlniți pe cineva ce are nevoie de ajutor, amintiţi-vă de mine, şi dați acelei persoane ajutorul de care are nevoie. După câțiva kilometri, doamna opri într-un mic restaurant. Ospătăriţa veni şi-i aduse un prosop să-şi uște părul. Zâmbea. Doamna văzu că ospătara era însărcinată în ultimele luni şi se miră că cineva este atât de amabil, chiar dacă nu se simte tocmai bine. Atunci îşi aminti de Renato. După ce a terminat de mâncat, şi după ce ospătara era la altă masă, doamna ieşi din restaurant. Ospătara, îndreptându-se spre masa doamnei, văzu ceva scris pe un bileţel, pe masă, şi o suma importantă de bani, alături. Începu să plângă, când a început să citească ce era scris: „Ţine tot restul. Cineva m-a ajutat azi şi vreau să te ajut şi eu pe tine. Dacă vrei să-mi restitui aceşti bani, nu lăsa ca acest cerc de iubire să se închidă … ajută pe cineva!”. Mai târziu, în timp ce ajunsese în camera ei, obosită, se apropie de patul unde dormea soţul ei, dar nu vroia să-l trezească pentru că înainte de a adormi se agitase mult. Se gândea la doamna şi la banii pe care-i lăsase pentru ea. Şi câtă nevoie aveau de acești bani, gândindu-se la micuţul care se va naşte. Apoi zâmbi, îi mulţumi lui Dumnezeu, se întoarse spre soţul ei, îl sărută duios, şi-i spuse: „Totul va fi bine. Te iubesc … Renato!”



Şi asta va trece


Fiecare avem parte de clipe plăcute sau mai puțin plăcute. Cum trecem peste ele? Iată o istorioară veche și simplă care ne poate determina să medităm mai mult la sensul vieții decât o facem de obicei.

Regele David a chemat la el într-o zi un bijutier şi i-a dat următoarea poruncă:

- Fă-mi un inel care sa fie în stare a schimba proasta mea dispoziţie în bună dispoziţie şi invers ori de câte ori voi privi spre el. Dacă-l vei face în timp de o săptămână, te voi compensa împărăteşte; în caz contrar îţi voi tăia capul.

Bijutierul a ieşit din palatul regal profund consternat. Era conştient că s-a terminat cu viaţa lui. În curtea palatului, micul Solomon care se juca liniştit, remarcă tristeţea bijutierului şi dori să afle pricina ei. Când sărmanul om îi povesti cele întâmplate, Solomon izbucni în râs:

- este destul să-i faci un banal inel de cositor, gravând pe el cuvintele următoare: „Gam zeia vo” – „Şi asta va trece”. Numai atât. Dacă tatăl meu va vedea inelul când va fi bine dispus, el va deveni îndată serios, iar dacă este neliniştit, o singură privire fixată asupra inelului va face să dispară supărarea de pe faţa lui.

Cât de simplu! Patru cuvinte care ne pot determina schimbarea stării. E bine să trăim clipele, încercând să nu ne lăsăm duși prea mult de val pentru că timpul real are o singură direcție: numai înainte.





Fara cuvinte,

Acelasi

Pian, vioara si tambal

Am avut din nou ocazia sa o vad, sa o ascult, sa o sorb din ochi pe Mihaela Ursuleasa, in Festivalul George Enescu, la Sala Auditorium. E fantastica! In plus, de data de aceasta a avut ca partener o violonista extraordinara care m-a impresionat extrem de mult nu numai prin muzica dar si prin atitudine, miscare, prezenta, tinuta.
http://www.eventim.ro/ro/bilete/festivalul-george-enescu-si-contemporanii-sai-bucuresti-mnar-sala-auditorium-96670/event.html
Mihaela Ursuleasa prin coafura si imbracaminte mi-a amintit de o regina - faraon din vechiul Egipt. Si a realizat asta cu o simpla clema de par si o superba bluza aurie.
Bisul a fost surprinzator: un fel de teatrul in care personajele erau sunetele. Nu stiu cum sa-l descriu. Trebuie sa vedeti si sa auziti.
Sper sa le vad si la SONORO.

Reteta de pe culinario

http://www.culinario.ro/retete-culinare-ro/tarta-cu-oua-rosii-si-branza-3659.html

Sa vedem cum o sa iasa. Va fi micul dejun de maine.

Weekend in piata

Ultimele doua zile ale festivalului George Enescu in Piata Revolutiei:

http://www.festivalenescu.ro/index.php?id=21&tx_ttnews[cat]=312&cHash=fd1585580b6af3e302aaf033d2fb1b96

Saptamana trecuta am avut surpriza sa descoper o muzica fantastica, cantata de Mara si Kult Studio. Sper sa se gaseasca in curand si primul lor CD.

E pur si mouve

Da, se misca. Signore Galileo ai avut dreptate! Si a venit toamna. Zilele s-au scurtat mult. Ma trezesc pe intuneric.
Imi place toamna in piata. Imi place toamna in Herastrau. Imi place toamna la Valea Mare. Imi place toamna.
http://www.youtube.com/watch?v=7dTvW-FzoUM

Va propun un aperitiv care iese excelent cu legumele de toamna.
Ingrediente:
Vinete - 2 buc
Gogosari - 5 buc
Ardei capia - 2 buc
Ceapa - 5 buc
Dovlecei - 4 buc mici
Suc de rosii - 1 l
Ulei - 4 linguri
Sare, piper, cimbru proaspat, foaie de dafin
Mod de preparare
Se coc vinetele si se curata. Se coc gogosarii si ardeii capia si se curata. Se mixeaza vinetele si ardeii in blender. Dovleceii se dau prin razatoarea mare. Ceapa se toaca marunt de tot si se caleste in 4 linguri de ulei. Cand e aurie si transparenta se adauga mixul de ardei cu vinete si dovleceii. Cand incepe sa sfaraie se adauga sucul de rosii. Se pun condimentele. Se amesteca des. Eu am o oala de inox cu fund dublu care ma scuteste de prea multa atentie. Se serveste rece. Se pastreaza in frigider pana la 2 saptamani.
Varianta picanta: se adauga un ardei usturat taiat rondele si 2 catei de usturoi pisati.

Reteta satisfactiei

Ma simt implinita. Si asta e o veste buna! De unde imi vine? Mi s-a implinit vreo dorinta? L-am prins pe Dumnezeu de picior? S-au aliniat planetele taman in zodia mea? Pulseaza Universul pe frecventa undelor mele personale? Nimic din toate astea. Si totusi a dospit asa in mine aluatul asta al implinirii: ca un aluat de cozonac framantat bine, creste si se rumeneste frumos. Simt miezul meu: cald, pufos, dulce. Sunt si sunt EU. Satisfacuta! Satisfactia constructorului. Asta o simt. Am construit si a fost un proiect de o complexitate ametitoare, cu riscuri uriase si costuri enorme. Si mi-a iesit! Ma uit, aliniata frumos cu toate ale mele, la ce mi-a iesit. Ma bat pe umar si ma felicit: bravo ma! Si multumesc pentru ce am!

Urmeaza-ti drumul, implineste-ti visul

Contrar tuturor declaratiilor, ca o unica exceptie, aceasta postare e scrisa pentru tine.

Rugaciune pentru calatorie

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce esti calea, adevarul si viata, si ai calatorit impreuna cu sluga Ta Iosif, precum si cu cei doi ucenici care au mers la Emaus, insuti, Stapane, calatoreste si cu mine robul Tau, binecuvantandu-mi drumul. Trimite-mi si mie inger pazitor ca lui Tobie, ca sa-mi fie povatuitor si pazitor si sa ma fereasca nevatamat de toata reaua intamplare. Si, astfel, cu pace, sanatate si buna sporire sa ma intorc intru ale mele si toata viata mea sa proslavesc preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Am citit-o intamplator astazi. Din pacate nu stiu toate pildele descrise aici. Sper ca tu sa le stii mai bine.

Mai adaug numai un zambet :) asa ca in Vremurile Bune. Si refrenul: "Mere. Si nuci verzi."

Acasa

Am incercat sa construiesc "acasa" - acel loc al regasirii si sperantei. Asa vad eu spatiul in care locuiesti, spatiul caruia ii spui "acasa". Poate ca cer mult de la un simplu loc cu acoperis, cu un anumit grad de confort, cu o anumita luminozitate, cu un miros placut. Poate ca cer mult de la un tablou atarnat pe un perete, de la o draperie colorata, de la un fotoliu ergonomic. Poate ca cer mult de la o lumanare aprinsa. Poate ca cer mult de la un aragaz si un frigider care sa-ti dea posibilitatea sa gatesti. Poate ca cer mult de la o cada mare si de la un dus functional. Poate ca cer mult de la cateva ghivece cu flori. Poate ca cer mult de la o icoana si un colt pentru rugaciune. Dar de fapt toate astea pot sa lipseasca. Imi doresc numai SA SIMT ca acest loc este impregnat de regasire si speranta. Si cat timp a fost astfel mi-a daruit linistea si pacea, starea de bine. Plec din acest loc cu amintirea acestui "bine". Nu voi inceta sa-mi construiesc "acasa". Oriunde pe acest Pamant sau aiurea voi alege sa locuiesc.

Aptitudinea de a iubi

"Tinere draga, da-mi voie sa-ti mai spun un lucru: dragostea rezulta mai ales din aptitudinea de a iubi, existenta in noi insine, si nu neaparat din faptul ca partenerul are reale calitati pentru a fi iubit. Gasesc ca Alison are aptitudini deosebite de iubire si devotament. Mult mai mult dacat am avut eu vreodata. Si asta e un lucru foarte pretios. Eu n-am facut decat s-o conving ca nu trebuie sa subaprecieze ce are de oferit, asa cum presupun sa c-a subapreciat toata viata.
.........
Esti orb pentru ca n-ai fost in stare sa recunosti acest perfect exemplu de feminitate pe care l-ai avut in mana. Nu iti dai seama ca Alison poseda singura calitate cu adevarat importanta prin care sexul nostru contribuie la viata? Pe langa care educatia, mediul, clasa sociala nu inseamna nimic? Si n-ai stiut sa o pastrezi, ai lasat-o sa-ti scape."
John Fowles, The Mag, pag.662 (Editura Universul, 1987)

Si ca sa parafrazez un cantec misto: "Who  the fuck is Alison?" :)

Realitatea

Am o abilitate pe care am cizelat-o pana la perfectiunea unui diamant. Pot, stiu cum, ma pricep sa, sunt campioana la evadarea din realitate. A fost modul meu de a supravietui cu lucruri pe care le credeam de neschimbat in viata mea.
E un mecanism care functioneaza. Pot depune marturie pentru asta. Traiesti si traiesti bine. Dar ratezi viata!! Ratezi sa fi aici si acum. Si cele mai mari satisfactii mi-au venit din "aici si acum". Cand am fost fericita a fost "aici si acum". Odata ce am experimentat realitatea orice alta lume imaginata, oricat de perfecta ar fi fost ea, mi s-a parut un surogat. E ca atunci cand, dupa ce bei o cafea adevarata, oricare alta ti se pare nisip.
Am invatat sa raman in realitate si e cea mai frumoasa lectie pe care mi-a adus-o varsta de over 40.
Lumea reala e cu bune si rele, e cu cald si rece. Dar e si cu o infinitate de senzatii intre cald si rece, e si cu o infinitate de nuante intre bune si rele. Lumea reala e vie si te face sa te simti viu. E in continua schimbare si miscare si tu esti astfel traind in realitate. In realitate esti intr-un curcubeu de senzatii in fiecare clipa. Nu trebuie decat sa fii atent.

Libertatea de a alege - The free will

Am castigat aceasta libertate, cea de a a ne face propriile alegeri, odata cu nasterea. Este un dar divin pentru ca e recunoscuta de Dumnezeu. Suntem pusi in permanenta in fata unor alegeri. Si atat timp cat suntem liberi putem lua deciziile pe care le dorim, pe care le credem bune, dupa o grila absolut unica si personala de masurare a ceea ce este "bine". Ma intrebam zilele acestea in care si eu am luat o decizie, am facut o alegere, daca faptul ca incercam sa protejam pe altcineva in timp ce gandim aceste decizii este o ingradire a libertatii. Si am ajuns la concluzia ca da. Ba mai mult, nu este cel mai bun mecanism de a lua decizii. In primul rand pentru ca nu stim, nu avem cum sa stim sigur ce este bine pentru altcineva, care sunt dorintele adevarate ale altcuiva. Oricat de bine am cunoaste aceea persoana, oricat timp am fi petrecut cu ea, oricat de mult am iubi-o. Nu stim. Nu avem cum sa stim. Ba mai mult, chiar daca avem curajul sa intrebam nu stim daca ne spune adevarul. Singurul om cu care putem fi cu adevarat in contact intim si pe care il putem cunoaste cu adevarat suntem noi insine. Singurul om caruia ii putem face bine cu deciziile noastre suntem noi insine. Singurul om fata de care suntem responsabili cu adevarat suntem noi insine. Singurul om pe care il putem ajuta cu adevarat suntem noi insine.
Stiu ca exista, pentru ca il simt si eu, un simt al datoriei si al responsabilitatii pentru altii. Mai ales pentru cei fata de care ne-am luat anumite angajamente la un moment dat. Si in aceasta zona avem libertatea de a alege. Avem libertatea de a cobora in noi insine si de a analiza cat de autentice sunt aceste angajamente. Si aici putem decide daca ne fac bine sau nu. Si optiunea pentru o astfel de analiza este o dovada de respect fata de noi insine. Si am aceasta credinta: ca atat timp cat aceste angajamente sunt in vigoare avem nevoie sa le respectam ca o dovada de respect fata de noi insine. Nu ne vom gasi linistea si pacea daca nu le respectam. Cand aceste angajamente nu mai sunt in vigoare ele nu mai au forta. Asa ne dam seama ca le-am parasit: nu mai au forta de a ne face sa le respectam.
Libertatea... Daca ar fi sa dau acum o definitie ar fi asta: Sunt liber atat timp cat am posibilitatea de a-mi face propriile alegeri. In ciuda a tot si a toate. Dupa propria mea grila de evaluare. Dupa propriul meu bagaj de angajamente, in vigoare la un moment dat.

Update "Pasare nebuna"

A venit si perechea ei si se pare ca a convins-o sa renunte. S-au mutat in pomul din fata. Au facut alte oua pe care le clocesc cu schimbul. Pe cele de la geam le-au abandonat.
Lectia: Cand nu merge mai bine renunta. Imediat ce iti dai seama.