Am terminat de citit o carte care mi-a placut foarte mult - Flashforward. Este un termen din cinema care descrie o procedura a cinematografului de relatare a unei povesti intr-un film: inserarea in poveste a unui episod care se intampla in viitor dupa care povestea continua in timpul ei real. Foarte frumoasa cartea: niste fizicieni fac un experiment cu un accelerator de particule si din cauza unei coincidente cu explozia unei stele se creeaza niste condictii speciale care ii fac pe toti oamenii de pe planeta sa cada intr-un lesin de doua minute, in timpul caruia au viziuni despre ce vor fi peste 21 de ani. Prilej pentru autor de a face o dizertatie savuroasa despre posibilitatea de a schimba viitorul. Culmea ca desi se demonstreaza prin mai multe intamplari ca viitorul poate fi schimbat, totusi peste 21 de ani cei mai multi au ales ca varianta de a trai exact ceea ce le indica viziunea.
Eu tot ma gandesc la ultimul meu an si la tot ce mi s-a intamplat in timpul asta. Si mi-a sunat cunoscut cand am citit pasaje intregi din carte pentru ca se asemana pana la identitate cu episodul trait de mine. Deci, despre ce e vorba. Acum 25 de ani, cand eram adolescenta, firesc, ca toti adolescentii, incercam sa ma inchipui peste 20 de ani. Cum voi fi, ce voi face, cu cine voi trai, pe cine voi iubi? Astea erau intrebarile la care raspundea viziunea mea de atunci. Si pentru ca aveam 18-19 ani evident ca imi inchipuiam ca voi fi intotdeauna cu cel care imi umplea sufletul atunci, cu cel caruia ii scriam in biletele strecurate pe sub banca, in orele de clasa: "Iti multumesc ca existi". Nefiind in timpul unui experiment stiintific ci numai in timpul unui exercitiu de imaginatie, viziunea mea era una determinata de dorintele mele intime. Si pentru ca acest experiment stiintific nici nu este posibil decat intr-un roman SF evident ca viziunile noastre despre viitor sunt numai la nivel de dorinte intime.
Trece timpul. Drumurile vietii ne duc pe cei doi protagonisti ai filmului "Flashforward cu Monica" pe alte drumuri ale vietii. Si trece timpul. Si trec toti anii...24-25 de ani. Imprejurari firesti ne fac sa ne intalnim si in loc sa actionez la fel de firesc ca imprejurarile incep sa ma comport ca in viziune. Ma dau peste cap de trei ori si fac posibila implinirea viziunii. Ei si aici se rupe filmul.... In carte oamenii au o metoda de demonstrare a autenticitatii viziunilor si anume confirmarea lor de catre celelalte persoane care faceau parte din aceeasi poveste. Pentru viziunea asta a mea nu a existat confirmare. A fost un simplu vis personal. Celelalte persoane au refuzat sa o confirme si si-a pierdut finalitatea.
In carte unul dintre fizicieni se vede casatorit cu o femeie care nu era actuala lui logodnica. Si femeia asta ii confirma ca a aparut si el in viziunea ei. Astfel ca peste ani chiar se hotarasc sa se casatoreasca si se regasesc impreuna atunci cand se implineste timpul. Exact ca in viziunea lor comuna. Au actionat amandoi spre acest deznodamant pentru ca era o viziune comuna. Daca ne intoarcem la filmul rupt ei bine nu pot decat sa inteleg ca viziunea mea a fost pur si simplu personala.
Dezarmant de simpla, aceasta explicatie! Dar ... adevarata? Hotarasc acum: nelamurita sa ramana! Acum si pentru totdeauna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu