Citesc o carte scrisa de un calugar tibetan, un adevarat maestru. Foarte cunoscut in Occident a fost cel care a facut legatura intre Occident si Orient, intre cultura (religia?!) budista si cea occidentala. Desi citisem deja la Durckheim ca suntem foarte diferiti de oamenii din Orient m-a surprins marimea acestei diferente. Diferenta vad ca ar fi data de completa lor orientare catre dezvoltarea spirituala. Dezvoltarea spirituala este telul oricarei fiinte si au la dispozitie pentru asta mai multe vieti. O viata noua este un prilej de a te ridica la o noua inaltime spirituala pentru a putea accesa o viata mai buna intr-o existenta viitoare. Toata aceasta filozofie mi s-a parut profund umana, mai ales ca integreaza in aceasta dezvoltare tot ceea ce ne defineste ca fiinte umane: corp, ratiune, suflet. Iar ideea asta ca poti schimba lumea schimbandu-te pe tine insuti e si deviza maturitatii mele!
Una dintre invataturile din carte (Editura Herald - Meditatia in viata cotidiana de Geshe Rabten) se refera la fericire si suferinta. Si explica faptul ca ne simtim fericiti sau suferim din cauza unor comportamente care pot fi efectiv schimbate (ce veste buna!). De exemplu face diferenta intre atasament si dragoste. Atasamentul il defineste ca fiind acel comportament de iubire care are ca obiect un obiect imaginat, un obiect imbunatatit cu insusiri inexistente in realitate si pe care i le atribuim noi pur si simplu. Si atasamentul aduce suferinta. In schimb dragostea este acel comportament in care iubim un obiect real, asa cum este el, intr-o lume reala, cu insusiri reale. Dragostea aduce fericire.
Am ales sa fac aceasta analiza a comportamentelor mele de iubire si am aflat (fara prea multa surprindere pentru ca am ajuns sa ma cunosc) ca sunt intr-o masura mai mare sau mai mica atasamente si nu dragoste. Si intr-adevar pot fi schimbate. Aceasta schimbare e de durata, nu e ceva instantaneu si imi va lua ceva timp. Ma temeam ca nici nu vor rezista unele dintre obiectele iubirilor mele la aceasta schimbare. Totusi vad cu bucurie ca sinceritatea pe care am adus-o in viata mea (si mai ales sinceritatea cu mine insumi) face aceasta munca de schimbare foarte usoara si imi da un sentiment de autentic, de real. Iubirile mele sunt acum mai mult dragoste si isi pierd pe zi ce trece caracterul lor de atasament. E ca atunci cand se ridica ceata de pe munte dimineata si se vede din ce in ce mai clar frumusetea peisajului. Ati vazut vreodata acel fum care se destrama pe munte dimineata? Exact asta mi se intampla. Si dragostea chiar aduce fericire. Oamenii pe care i-am ales sa-i aduc in sufletul meu chiar merita dragostea mea prin ceea ce sunt ei insisi si nu au nevoie de machiaj, lumini de scena sau liftinguri. Sunt ok asa cum sunt si iti multumesc Doamne ca am aflat ca exista.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu