Cantecul lu' tata

Pentru tine tata, oriunde te-ai afla :)

Si sa continue ....

De ce oare cin' iubeste sufera si patimeste? :))))))

Sa inceapa petrecerea

Ma apuc de fumat pipa :)))))) Pe unde or fi umblat femeile din neamul meu nu stiu. Dar o parte din mine fuge cu satra si se iubeste cu Zobar...

Cozonaci - reteta personala

Dupa ani si ani ...de incercari cu diferite retete care mai moldovenesti care mai din familie am gasit o combinatie care sa ma satisfaca. E personala deci nu garantez satisfactia pentru toti.:)

Ingrediente

1,5 kg de faina (dar sa aveti la indemana 2 kg)

sare

10oua

3 cani de zahar

1 pachet de unt (200g)

1 ceasca de ulei (200g)

250 ml lapte

3 cuburi de drojdie Pakmaya

300 g nuca

50 g cacao

3 fiole esenta de rom

coaja rasa de la 1 portocala

Mod de preparare

Se freaca drojdia cu 1 lingurita de zahar si cand este lichida se adauga 4 linguri de lapte cald si 1 lingura cu varf de faina. Se amesteca viguros si se lasa la crescut. Se cerne faina intr-un lighean mare. Se freaca galbenusurile cu sare si cu 1 cana de zahar pana cresc frumos ca o crema. Se bat tare 5 albusuri si se adauga 1 cana de zahar. Se mai bat pana se topeste zaharul. Se incalzeste laptele pana la fierbere. Se topeste untul si se amesteca cu uleiul. Cu toate acestea facute se incepe framantatul astfel: se face un loc in mijlocul fainii si se toarna laptele fierbinte. Se aduce cate putin din faina in lapte si se amesteca viguros ca sa nu faca cocoloase. Cand s-a incorporat destula faina ca sa devina ca o ciulama tare se pune drojdia crescuta bine, se pun galbenusurile si albusurile. Se amesteca bine. Se obtine o coca destul de tare. Se toarna cate putin din grasime si se framanta prin aducerea marginilor in interior. Cat? Pai cu cat mai mult cu atat mai bine.....Eu inca mai framant la ultimii....

Se lasa la crescut pana isi dubleaza volumul.

Intre timp se prepara umplutura. Se bat tare 5 albusuri cu o cana de zahar. Se adauga 50 g de cacao si nuca macinata fin. Eu pun si stafide, pentru ca sunt preferatele mele. Se adauga coaja de portocala si esenta de rom.

Cand a crescut coca se imparte in trei. Se obtin 3 cozonaci. Eu fac doi in tavile clasice si unul rotund. Se intinde o foaie de 1/2cm si se unge cu 1 treime din umplutura. Se ruleaza dupa ce s-au intors marginile inspre inauntru. Pentru cel rotund se pune ruloul intr-o cratita rotunda si se pune in mijloc un pahar cu apa. Pentru celelalte se pune ruloul in tava lunga de cozonac cu partea in care se imbina intr-o parte. Se unge pe deasupra cu galbenus frecat cu putina sare. Se presara zahar tos si se orneaza cu feliute subtiri (f subtiri) de portocala. Se coace la foc de 180 grade cam 100 de minute.  

Dedicatie - Ingerilor mei

Fericirea

Stiu ca veti fi de acord cu mine cel putin la urmatoarea afirmatie: imi doresc sa fiu fericit/a (fericire = aceea stare de bine subiectiva). De aici incolo s-ar putea sa nu mai am adepti. Ce, ma cam sperie perspectiva asta? Ah, cum ne dorim toate sa fim niste zeite adorate in fiecare clipa si cat de razbunatoare putem fi cand o miime de secunda adoratorii, dand dovada de o oarecare trezire din vis isi mai vad si de treburile lor...
Totusi, cu toate riscurile, simt ca e important (pentru mine evident) sa va impartasesc o experienta personala a trairii fericirii. Si fiindca mi s-a intamplat, cred in ea. Cred si in lucruri care nu mi s-a intamplat, revelate altora dar asta nu inseamna ca am vreo asteptare sa credeti si voi. Totusi o spun ca pe o marturie buna - marturia existentei fericirii.
Eram mai tanara cu vreo 15 ani. Si rulam inca programul in viata mea: sotia perfecta, gospodina perfecta, fiica perfecta, prietena perfecta, mama perfecta, inginera perfecta, etc dar perfecta = fericire. Multumesc Doamne ca am scapat de asta!
Era o zi de primavara timpurie. Nimic nu imi dadea de inteles ca s-ar putea intampla cel mai important lucru din viata mea. Dimpotriva. O suita de evenimente ma adusesera la limita suportabila a rezistentei fizice si psihice. Realitatea alerga mai repede decat mine si valul de tsunami postcutremur determinat de marirea fisurilor din toate aceste "perfectiuni" descrise mai sus imi sufla in ceafa si stiam ca ma va acoperi. Aveam doi copii mici, minunati dar care inca nu isi legau singuri sireturile. Lucram ca sef de serviciu productie la o firma privatizata dupa o metoda originala si care nu mergea de nicio culoare. Eram casatorita de vreo opt-noua ani cu barbatul vietii mele (un om minunat de altfel) si de mult nu ne mai vedeam decat ca doua egouri cu sabii ascutite. Locuiam in casa visurilor mele dar aproape ca se prabusea pe noi (nici acum nu e cu mult mai imbunatatita). Catigam bine dar mult mai putin decat aveam datorii. Practic a doua zi dupa ziua de salariu nu mai aveam niciun ban (de ce din tot ce am scris pana acum ca fiind naspa asta ma atinge cel mai mult?). Am plecat de dimineata catre un santier la vreo 80 de km, cu un ARO, condus de unul dintre cei mai tacuti soferi ai nostri. Zaceam in dreapta, cu mintea ocupata de disperare, cu sufletul ocupat de un mormant deschis, cu fiinta mea interioara negata cu imaturitate. Cazusem. Si totul se prabusise in jurul meu.
La un moment dat am parasit drumul national si am luat-o pe un drum forestier printr-o padure tanara. Plouase si copacii subtiri, inalti, aliniati aveau trunchiurile complet negre. Pe ramurile foarte subtiri, mult deasupra solului, se vedeau muguri verzi. Am vazut imaginea asta ca un fel de film derulat inafara mea. Si apoi am simtit. Am simtit pur si simplu ca sunt altceva, ca nu am nimic de a face cu tot ce era in jurul meu. Eram intr-o superba stare de bine pe care nu o mai simtisem niciodata. Traiam dar fara sa depind de aer sau de corp, totusi intr-o totala armonie cu tot. Asta e descrierea mea de astazi. Atunci doar am simtit - am simtit fericirea. Evident ca aceasta clipa de iluminare s-a terminat. Masina mergea pe drumul greu. Disperata ca ma indepartez fizic de ceea ce tocmai traisem am pus mana ferm pe bratul soferului, speriindu-l de moarte. Noroc ca omul era de un profesionalism desavarsit si a miscat doar foarte putin volanul si a pus frana (Doamne cum il chema? Georgel parca.) "S-a intamplat ceva doamna Monica?" Ce era sa spun? Am mintit cu usurinta (skilul meu dintotdeauna): "Vazusem un iepure". Mereu vedeam pe drumul ala iepuri....
Nu am uitat ce am simtit. Si nici nu am cum sa uit. E clipa mea de iluminare. Chiar atat de norocoasa sunt! :) Dupa ce am simtit asta evident ca nu mai sunt dispusa sa-mi mai fac planuri, sa mai vizualizez mental situatii perfecte in care as fi fericita (eventual intr-o imbratisare pasionala cu Bruce Willis), sa meditez la dorinte dorite cu intensitate, sa fac exercitii de meditatie care sa ma aduca macar in preajma fericirii... Nu mai sunt dispusa la niciun efort ca sa obtin repetarea acestei trairi. Dar sunt deschisa catre a lasa sa fie si catre a fi constienta de ceea ce e.

Scrisori de la multi ani

Voi mai scrieti scrisori? Eu sunt chiar dependenta. Iar acum la sfarsitul anului am un bun prilej sa-mi dau in petic. Sa consum pana la supradoza aceasta dependenta a mea de a coresponda. Va multumesc oameni din viata mea ca existati si ca primiti scrisorile mele.
Imi amintesc de perioadele mele de glorie in ale corespondentei cand chiar scriam de mana scrisori, le puneam in plicuri (am avut la un moment dat si o mapa speciala de corespondenta, cu hartie colorata - parca vernil, care avea o textura speciala, placuta, de calitate), le lipeam timbre si le puneam in cutia postala. Iar cand primeam scrisori... imi amintesc si acum bucuria imensa, emotia si acea tresarire a sufletului cand vedeam ca am scrisori in cutia postala de pe scara blocului. La fel ma bucur si acum cand vad ca am mesaje. Le deschid doar cu un click dar are valoarea sunetului de hartie rupta cu febrilitate a plicurilor de altadata.

Astazi - concert

http://fge.org.ro/ro/component/jevents/icalrepeat.detail/2011/12/29/418/-/ZjIxOTNjN2JlMDk0NGRjNjVkY2ZlZjYzNTgzMjcyMzY=/concert-simfonic.html
Voi fi aici. E o binecuvantare ca exista aceasta filarmonica si aceasta cladire fantastica, buna de visat. Felicitari si multumiri tuturor celor care contribuie la asta si urari de bine pentru anul viitor.

Cred in ingeri

Steaua

Dragi frati magi vedeti steaua? Asta e cea care ne arata drumul. Uitati-va bine. Poate ca aveti impresia ca nu o vedeti. Dar ia priviti bine, adica priviti ca sa vedeti. Eu o vad. Si altii o vad. Va asigur ca este. Unii spun: Pana nu vad nu cred! Dar eu va spun: Pana nu cred nu vad! Toti magii care vedem: la drum! E responsabilitatea noastra sa urmam steaua. Daca nu aveti camila, cal sau covor zburator luati un taxi.

Scrisoare de departe

La acest sfarsit de An am decis si eu sa plec undeva. Si am plecat undeva foarte departe, in extremul indepartat, undeva unde totusi omul a pus piciorul: pe Luna. Cum am facut? M-am culcat seara cu o lista de griji, grijulite, grijuloaie care mai crude, care mai perpelite, care mai cuptorite si cand m-am trezit toate de pe lista erau taiate frumos, cu cate o linie orizontala, ordonata si ferma. Nu mai aveam nicio grija, fie ea mica, medie sau mare. Si mi-am dat seama ca trebuie sa fi ajuns pe Luna. Eeeeiiiii, mai e careva aiiiiciiiiiiii......pe aceasta minunata sfera free de griji? Imi raspunde ecoul.... Nu mai vad pe nimeni. Toti au ramas pe Pamant sa se agite, sa faca la liste, sa cumpere, sa cumpere, sa cumpere, altii sa vanda, sa vanda, sa vanda, altii sa curete, sa curete, sa curete, altii sa se distreze, distreze, distreze.
Eu stau bine aici pe Luna, citind ce imi pica in mana, gatind ce imi vine...la inspiratie, repirand iubire dintr-un tub de oxigen cu aroma de brad, aprinzand molcom cate o lumanare, gandind rugaciuni si mormaind in legea mea colinde si maiputincolinde. Stau aici, la gravitatie mica si n-am nicio grija. Iisus tot se va naste si fara sa ma panichez eu ca nu mai gasesc sorici pe niciunde. Iisus tot se va naste si fara sa ma framant mai tare decat cozonacii care habar n-am daca vor creste sau cat vor creste, dar nici ca-mi pasa. Iisus tot se va naste si daca uit eu cel mai esential dintre lucrurile de Craciun (ca daca ceva lipseste devine esential, nu ati observat?). Iisus tot se va naste chiar daca eu ajung la timp la biserica sau nu. Iisus tot se va naste chiar daca eu nu fac lucrurile perfect.
Iisus se naste si eu sunt aici pe Luna, libera de griji, cu atat mai pregatita sa-l primesc. Te iubesc Iisuse, Domnul si Dumnezeul meu.

Urari

Ma tot gandeam ce urari sa va fac de aceste sarbatori. Si am citit asta:
 http://atingereaiubirii.blogspot.com/2011/04/cele-zece-mari-iluzii-ale-umanitatii.html

M-a inspirat - multumesc! Asa ca va urez sa aveti un an atat de nou incat sa fie lipsit de iluzii! Va doresc sa fiti atat de indragostiti incat sa simtiti cu infloresc merii din capul vostru. Va doresc sa fiti atat de iubiti incat sa va iubiti chiar si voi insiva. Va doresc sa fiti! Pentru ca atunci voi fi si eu imbogatita cu voi, caci UNA suntem.



merii mei



Iubirea energetica

Nu stiu daca ati experimentat asta: cateodata daca schimbi unghiul din care te uiti spre ceva (peisaj, pictura, fata unui om, etc) vezi lucrurile altfel. O sinteza dupa cartea "Profetiile de la Celestine" mi-a adus si mie un unghi nou din care sa privesc. Si e vorba de perspectiva energetica. Pentru ca lumea e energie. Asta e esenta lumii - energia si atunci nici noi (adica noi, cu viata noastra, cu planurile noastre, cu joburile noastre, cu experientele noastre, cu copiii nostri, cu relatiile noastre, cu casele noastre, cu bucuriile noastre, cu supararile noastre, cu bolile noastre, cu gandurile noastre, cu sentimentele noastre, cu simturile noastre) nu suntem altceva decat energie. Si nu putem fi, exista, trai, decat daca avem energie. Iar evolutia este numai o acumulare de energie.
Iubirea, aceasta emotie profunda care exista numai atunci cand esti conectat la energia Universului, am aflat ca e o metoda de a evolua (de a acumula mai multa energie) - daca vei avea intelepciunea de a evita sa devii dependent de cel pe care il iubesti, sau de a opri evolutia - daca vei deveni dependent. Se pare ca atunci cand iubim ne daruim energie unul altuia, lucru care ne face bine si pentru ca primim dar mai ales pentru ca daruim. Daca ne mentinem in aceasta stare de daruire atunci vom evita sa degeneram iubirea intr-o simpla lupta pentru energie. Mai ales ca nu e nevoie sa ne luptam pentru energie - energia ne vine natural din Univers. Nu avem nevoie sa-i manipulam pe ceilalti ca sa traim noi hranindu-ne cu energia lor pentru ca exista o sursa inepuizabila de energie in Univers. Ca "sa-ti vina" aceasta energie exista o singura conditie: sa daruiesti energie altor oameni, iubindu-i. In momentul ala se stabileste o legatura intre tine si Univers si incepi sa descarci energie. Culmea ca aceasta energie din Univers te apara de dependenta de cineva de sex opus (si deci de mizeria de a-l manipula ca sa te folosesti de energia lui) pentru ca din Univers iti vine si energie de sex opus.
Mai exista si relatii energetice (in sfarsit aflu si eu de un fel de relatie pe care sa o pot accepta). Aceste relatii sunt in locuri si cu oameni care ne apar luminosi si atractivi ("trebuie sa lasam perceptia frumusetii si a luminii sa ne conduca drumul"). Cum s-a intunecat si s-a dus atractia gata nu mai ai ce cauta pe acolo, muta-te unde e luminos si atractiv. Un tip ti se pare frumos desi toti ceilalti din jurul tau se intreaba ce ai gasit la el? Pai ala e! Stai pe aproape! Dar mai ales fi atenta ca el este acolo ca sa-ti dea niste mesaje care sunt exact raspunsurile la intrebarile tale curente (adica acele intrebari la care raspunzand vei putea evolua). Nu ai de ce sa-l posezi, nu ai de ce sa devii dependenta, nu ai de ce sa-l manipulezi, nu ai de ce sa-i consumi din energie. Doar fi atenta pentru ca el iti transmite mesajele fara sa faci toate aceste actiuni aiurea. Atentia e foarte importanta (iata lectia mea pe care o invat in timpurile acestea)!

2011

Am avut sansa unei vizionari a infinitului de undeva din chiar interiorul lui si de atunci vad timpul altfel. Doi, zero, unu si unu ... niste numere. Ca timp au numai semnificatia ca numara de cate ori s-a invartit Pamantul (ca planeta) in jurul Soarelui de la nasterea lui Iisus. Dar pentru mine personal nu au nicio semnificatie. Timpul meu e altul. Si este ca o autostrada cu doua sensuri: inainte si inapoi. Si ambele sensuri sunt posibile. Ma pot plimba si inainte si inapoi. Si asta numai pentru ca pe fiecare milimetru de autostrada se afla o Monica: eu de acum douazeci de ani, eu de acum patruzeci de ani, eu de ieri (asta imi aduce asa un zambet in mine...eu de ieri..ce frumoasa sunt!), eu de acum cinci minute, eu de acum. Sigur urmeaza si eu de peste cinci minute. Asa ca nu vad de ce sa nu urmeze si eu de peste patruzeci de ani. Si eu de peste un mileniu. Infinitul e ...infinit, nu? Scriam undeva ca trecutul e mort si ingropat. Da' de unde! Uite ca din infinit se vede altfel. Trecutul e cat se poate de viu numai ca nu imi apartine mie. Ii apartine lui Monica din momentul ala. Singurul timp care imi apartine mie este acum, in momentul acesta - si ce timp de fericire este acum pentru ca fac exact ce imi place mai mult: scriu. Oricand ma pot intoarce in timp. Si chiar il pot schimba. Monica de acum are evident alta viziune a ceea ce s-a intamplat si poate oricand gasi o lista de beneficii a unor intamplari pe care Monica de atunci le-a trait ca niste caderi in abis. Nu am inventat masina timpului (sau am inventat-o in momentul asta?!?) dar pot sa merg pe aceasta autostrada care este timpul in trecut si viitor traind tot ce am trait atunci si chiar traind altfel tot ce am trait atunci. Iar despre viitor? Ooooo, cate pot sa va spun despre viitor! Dar imi plac surprizele si acum aleg sa nu-mi fac planuri ci doar sa las sa curga, chiar si viitorul. Stiu numai ca va fi si ca va fi viu. Si mai stiu sigur un lucru despre viitor: nu imi apartine. Ii apartine lui Monica, asa cum va fi ea atunci. Deci nu am niciun drept sa il "fabric" eu de acum in vreun fel. Sa curga!
Din cauza acestei viziuni din infinit asupra timpului nu mai sunt atasata de timp. Chiar am observat inca de acum doua zile ca orele nu inseamna nimic. Pur si simplu au trecut pe langa mine in timp ce vorbeam. Informatia care a ajuns la mine in timpul asta a fost extrem de pretioasa dar altfel ca au fost doua ore, trei ore (ora adica a 24 parte din timpul necesar unei rotatii a Pamantului in jurul axei sale) nu are nicio relevanta. Astazi vad timpul altfel - ca fiind suma nenumaratelor Eu din fiecare acum si e chiar mai pretios decat niciodata. In fiecare clipa, in fiecare acum sunt un Eu. Am umplut aceasta notiune cu fiinta mea si iata cat de pretios este timpul acum.
Un prieten m-a sfatuit sa vad un film despre calendarul Maya, care se bazeaza pe cu totul altceva decat aceasta matematica a meterialitatii planetei si a miscarii sale prin Univers. Si foarte intelept a fost cand mi-a dat acest sfat. Multumesc! Fara filmul asta nu cred ca as fi avut acum propia mea autostrada de timp.

Osho - despre iubire

Iubirea poate avea trei dimensiuni

1. Prima dintre ele este dependenta

Este un lucru care se întâmpla majoritatii oamenilor. Sotul este dependent de sotie, sotia este dependenta de sot; se exploateaza unul pe celalalt, se domina unul pe celalalt, se poseda unul pe celalalt; fiecare îl reduce pe celalalt la un bun de consum. În lume, asa sta situatia în nouazeci si noua la suta din cazuri. De asta iubirea, care ar putea deschide portile paradisului, deschide portile iadului.

2. A doua posibilitate este iubirea dintre doua persoane independente.

Asta se întâmpla rareori, si în cazul asta exista nefericire, pentru ca exista în permanenta conflict. Adaptarea nu e posibila, întrucât ambele persoane sunt foarte independente, nici una nu este dispusa sa accepte compromisuri, sa se adapteze dupa cealalta. Este imposibil de trait cu oameni precum pictorii, gânditorii, savantii, care traiesc într-un fel de independenta, cel putin în mintea lor. Ei dau libertate celuilalt, dar acea libertate seamana mai degraba cu indiferenta, dau senzatia ca nu le pasa de celalalt, ca celalalt nu conteaza pentru ei. Îsi lasa reciproc spatiu, nu se baga unul în sufletul celuilalt. Relatia pare sa fie doar de suprafata; se tem sa patrunda mai adânc unul în sufletul celuilalt pentru ca sunt mai atasati de libertatea lor decât de iubire, si nu vor sa si-o compromita.

3. A treia posibilitate este interdependenta

Asta se întâmpla foarte rar, dar atunci când se întâmpla, pamântul devine un paradis. Numai atunci poate fi vorba de iubire, caci cele doua persoane sunt într-o sincronizare perfecta, de parca ar respira una pentru cealalta, de parca ar fi un suflet în doua corpuri. Celelalte doua posibilitati nu sunt în realitate iubire, sunt doar aranjamente sociale, psihologice, biologice.  A treia este ceva de ordin spiritual.

Osho

Deci nu sunt tampita adica nu traiesc in mixul meu de entuziasm, idealism si ignoranta. Cel putin un barbat de pe lumea asta crede ca exista iubire exact asa cum cred si eu. Sunt pretentioasa? Pai foarte bine fac!

Scrisoare pentru Mos Craciun

Draga Mos Craciun,
Te rog anul asta sa-mi dai o casa de dragoste impartasita la tarmul marii mele de iubire. Vreau sa alerg la ea zilnic cu singurul dor si gand de a ma saruta cu barbatul care locuieste acolo cu mine, iubindu-ma. Mosule, da-mi o iubire posibila pentru ca acum, cand am invatat iubirea universala pot si vreau. Cauta bine pe la tine prin sac pentru ca nu se poate sa se fi pierdut jucaria mea preferata: imaginatia. Am nevoie de ea toata, intreaga pentru ca   imi creez viata mea si fara acuarele astea nu ar avea culoare. Si stiu ca cer mult dar nu cumva sa uiti sa imi aduci ochi de auzit, urechi de gustat, maini de privit si guri de pipait. Adu-mi si o cutiuta muzicala in care sa pastrez vibratia inalta cu care traiesc realitatea trezirii.
Mosule, zau ca am fost cuminte! Si te astept cu vin si cozonac. Cosul e tot pe casuta mea de la tara. Iti trimit coordonatele de GPS pe email.
Te pupic dulcic cu credinta,
Monica Mica

Intalnirea cu mine insumi

Mi-am dat intalnire cu Mine Insumi. Ce sa ne mai urmarim una pe cealalta de pe trotuarul de vis-a-vis? Gata, ne-am urmarit indeajuns de dupa perdele de cate ori una dintre noi iesea din casa. Gata cu intalnirile de cateva minute din lift, cand incercam sa ne ignoram si sa ne prefacem ca cealalta nu exista. Gata cu presupunerile pe care le emitem cand auzim zgomotele de dincolo de perete. Gata cu urechile ciulite ca sa auzim ce muzica asculta cealalta. Ma atragi draga Eu Insumi. Ma interesezi. Vreau sa te cunosc. Vreau sa te prind de maini. Vreau sa te mangai pe fiecare parte din tine. Vreau sa te imbratisez tare. M-am indragostit de tine. Aceasta fragilitate de floare a ta m-a facut atenta. Aceasta tristete a ta congenitala m-a emotionat. Aceasta singuratate a ta autoacceptata si definitiva m-a intrigat. Tie iti plac? Iti place optimismul meu? Iti place setea mea de tot? Iti place dragostea mea de viata? Iti place independenta mea? Iti place fericirea mea? Abia astept sa ne intalnim si sa ne spunem totul, sa ne povestim toate. Sa iti spun cat de mult te iubesc, cat de etern te iubesc, cat de complet te iubesc. Vreau sa fac dragoste cu tine, cu dubiile tale, cu ezitarile tale, cu ranile tale, cu intrebarile tale, cu geloziile tale, cu fricile tale. Lasa-ma sa le simt pe corpul meu emotional si sa le iubesc pana le topesc. Sunt emotionata draga Eu Insumi! Abia astept sa te vad. Vreau sa avem "impreuna acasa" si sa ne traim impreuna zilele si noptile din viata aceasta. Te iubesc asa cum esti!

O iubesc pe vanzatoarea de la paine

Evolutia - parere personala

poza copiata - multumesc

Cred ca suntem la inceput niste seminte. Exact asa cum sunt semintele de plante. Daca te uiti la niste seminte nu stii cum va arata planta care se va dezvolta din ele. Daca te-ai nascut si ai crescut la oras pot sa pun pariu ca nici nu vei stii daca e un bulb de lalea sau o ghinda de stejar. Asa si despre noi. Nu stim daca vom fi stejari sau lalele. Dar avem toata informatia deja continuta in samanta. Tot, tot, tot. Absolut tot ce ne trebuie ca sa devenim. Oricata informatie vom mai aduce pe parcurs prin cunoastere nu ne va face sa fim stejar daca suntem lalea. E adevarat ca ne putem dori sa fim stejar si atunci o sa ne fie destul de greu sa avem rolul asta cand de fapt noi suntem lalea. Deci asta cred eu despre evolutie: e o devenire spre ceva pentru care detinem din start toate informatiile. Singura care se poate imbunatatii este constienta, constiinta de sine. E singurul lucru care creste in devenire, in evolutie. Eu sunt si sunt cumva. Nu voi fi niciodata mai bun. Nu voi fi niciodata mai altfel. Nu ma voi schimba niciodata. Eu nu pot sa fiu decat ce sunt. Tot ce pot sa fac este sa-mi maresc gradul de constientizare a ceea ce sunt. Sa evoluez spre o lalea constienta ca nu e stejar. Si sa accept ca sunt lalea si chiar lalea albastra.

Tot Osho, tot ghid practic

Sugestia de mai jos m-a facut sa-mi propun un proiect - acceptarea totala. Proiect pilot - acceptarea totala pentru 24 de ore (pe locuri, fiti gata, start - 15.12.2011, ora 21.42). Proiect de baza - acceptarea totala pana la 01.01.2012, ora 0.00. Proiect extins - acceptarea totala. 

Acceptarea (http://www.proprintart.ro/shop/ShowArticol.aspx?id=123&itemid=289&zone=2)

Încearcă acceptarea totală timp de numai douăzeci şi patru de ore, orice s-ar întâmpla. O persoană te insultă, tu acceptă acest lucru şi vezi ce se întâmplă. Dintr-odată simţi cum energia circulă prin tine aşa cum nu s-a mai întâmplat vreodată. Cineva te insultă: te simţi slab, deranjat, începi să te gândeşti cum să te răzbuni. Acest om te-a atacat, iar tu începi să te frămânţi. Timp de zile întregi, nopţi, luni, chiar şi ani, nu vei mai putea să dormi, vei avea coşmaruri.

Oameni îşi pot consuma întreaga viaţă din cauza unui lucru neînsemnat, doar pentru că cineva i-a insultat. Trebuie doar să priveşti în trecutul tău şi îţi vei aminti câteva lucruri. Erai la şcoală când învăţătoarea te-a făcut prost şi încă îţi aminteşti acest lucru şi resentimentele pe care le-ai trăit. Tatăl tău ţi-a spus ceva – părinţii tăi au uitat şi, chiar dacă le vei spune ce s-a petrecut, ei nu-şi vor reaminti.

Mama ta te-a privit într-un anumit mod şi de atunci rana a rămas deschisă. Este încă deschisă, este recentă. Dacă cineva te atinge acolo, vei exploda. Nu lăsa această rană să crească. Nu face din această rană sufl etul tău. Întoarce-te la bază, fii una cu întregul. Timp de douăzeci şi patru de ore – numai pentru douăzeci şi patru de ore – încearcă să nu reacţionezi, orice s-ar întâmpla.

Dacă cineva te împinge şi cazi – atunci, asta e! Ridică-te şi du-te acasă! Nu face nimic în legătură cu acest lucru! Dacă cineva te loveşte, pleacă-ţi capul şi acceptă acest lucru cu mulţumire. Du-te acasă, nu face nimic în legătură cu acest lucru, doar pentru douăzeci şi patru de ore, iar după aceea vei simţi fluxul crescut de energie pe care nu l-ai mai simţit vreodată şi vitalitatea care apare de la bază. Odată ce ajungi să cunoşti acest lucru, odată ce i-ai simţit gustul, viaţa ta va fi diferită. Apoi vei râde de lucrurile prosteşti pe care le-ai făcut, de resentimentele, reacţiile şi răzbunările pe care le-ai ţesut şi care te-au distrus.

Nu te poate distruge nimeni altcineva decât tu, nimeni altcineva, numai tu. Tu eşti Iuda şi Iisus în acelaşi timp.

Fragment din ABC-ul Iluminarii, Osho

Starea de martor

Am vazut cateva filme, am citit cate ceva si am fost putin mai atenta. Sa zic ca am acum o imagine cel putin teoretica a unui fel de a trai constient, nu ar fi exagerat. Cei care o fac (traiesc constient - n.m.) marturisesc de bine. Iar eu marturisesc ca fara constienta nu e de bine, va asigur. Astazi am citit si textul lui Osho de mai jos si cred ca am gasit in el un ghid practic. Ca teoria ca teoria dar practica ....aia ma omoara. Recapitulez: constient=viata buna, inconstient=suferinte inutile. Oricum nu luati nimic prea in serios. Deci nici gandurile astea. Cu atat mai putin rolurile descrise mai jos. Nici eu nu ma iau prea in serios. :) 

Viaţa ca o scenă în care tu joci, dar eşti şi spectator (http://www.osho.ro/inspiratia.aspx?idArticol=14)

Actoria este cea mai spirituală dintre profesii pentru simplul motiv că actorul trebuie să se afle într-o stare paradoxală: el s-a identificat cu personajul pe care îl interpretează, dar cu toate acestea a rămas un privitor.

Dacă îl joacă pe Hamlet, atunci trebuie să se implice total în acest lucru, trebuie să uite de el, însă în interiorul său trebuie să rămână spectator, un simplu privitor. Dacă se identifică total cu Hamlet, atunci vor apărea probleme. Actorul adevărat trebuie să existe într-o stare de paradox: trebuie să joace ca şi când ar fi ceea ce interpretează, dar să şi ştie în sinea sa că nu este ceea ce joacă. Acesta este motivul pentru care spun să actoria este una dintre cele mai spirituale profesii.

Adevărata persoană spirituală îşi transformă întreaga viaţă în actorie. Atunci, întreaga lume este doar o scenă, iar toţi oamenii sunt numai actori care joacă într-o piesă. Dacă trebuie să interpretezi rolul unui cerşetor, atunci trebuie să faci acest lucru cu mare măiestrie, iar, dacă vei juca rolul unui rege, vei încerca, pe cât posibil, să-l interpretezi cât mai bine. Dar cerşetorul ştie că nu este ceea ce pare, şi la fel se întâmplă cu regele.

Dacă cerşetorul şi regele ştiu că: „Ceea ce fac este pură actorie, nu sunt eu, nu reprezintă realitatea mea“, atunci ambii ajung în centrul fiinţei lor, într-o stare pe care o numesc stare de martor. Atunci, ei interpretează anumite scene şi sunt martorii lor în acelaşi timp.

Aşadar, actoria este, cu siguranţă, una dintre cele mai spirituale profesii, iar toate persoanele spirituale nu sunt altceva decât actori. Întregul pământ este scena lor, iar întreaga viaţă este o dramă pusă în scenă.

Extras din cartea ABCul Iluminării, apărută la Pro Editură şi Tipografie, 2008.

Ce am de facut

Am citit cuvintele de mai jos ale lui Constantin Brancusi, acest creator iluminat, despre arta sa.
Si am gasit drumul bun pentru mine. Asa ca acum stiu ce am de facut: am de dat viata, miscare, avant, bucurie. Si stiu ca e drumul bun pentru ca de fiecare data cand am facut ceva care a implicat daruirea de viata, miscare, avant, bucurie mi-a iesit si m-a facut sa ma simt implinita, mi-a adus satisfactie, m-a facut fericita. Planurile mele care nu au implicat asta, desi sunt vise frumoase, pur si simplu nu s-au legat. Nu sunt din "programul" meu. Eu am de dat viata, miscare, avant, bucurie. Ma simt ca pestele in apa pe acest drum si cu acest program de lucru. Mi se pare simplu, la indemana, firesc, natural, coerent cu mine insumi, familiar, cunoscut, innascut.

Constantin Brâncuşi a făcut o adevărată mărturisire artistică în faţa lui Nicolae Titulescu.
Prin 1926, într-o discuţie amicală cu diplomatul Titulescu, poetul Goga i-a imputat acestuia că, aflat în străinătate, aminteşte deseori de marii noştri intelectuali, precum Enescu, Traian Grozăvescu, dar că l-a uitat de fiecare dată pe Brâncuşi. Titulescu a recunoscut cinstit şi a spus că „Brâncuşi mi-a pus o problemă dificilă... Mi-a creat un complex. Pe Brâncuşi n-am reuşit să-l descifrez", s-a scuzat el.
Dar iată că, odată venit la Paris, Titulescu a considerat că a sosit momentul să dea faţă cu marele sculptor. Astfel că, prin funcţionarii ambasadei, a reuşit ca cei doi români, şi pe deasupra şi olteni, să se întâlnească într-o atmosferă camaraderească. Titulescu i-a cerut marelui sculptor să-i vorbească despre „adevărul Brâncuşi"... Vom reda spicuiri din „lecţia" lui Brâncuşi expusă în faţa marelui politician şi diplomat Titulescu, după ce acesta a întrebat: este avangardist, dadaist, cubist, surrealist, baroc, abstracţionist?!...Care a fost răspunsul lui Brâncuşi
C.Brâncuşi, după ce a negat toate aceste curente, a spus: „Eu am fost, întâi de toate, ţăran. Ţăran am rămas şi azi. Ţăranul, rumânul, îl ştii. Unul cântă din frunză, altul din fluier. Unul coace argilă, altul zugrăveşte oale. Eu am cioplit. De copil. M-au chemat lemnul şi cuţitul. Apoi piatra şi dalta... Arama şi ciocanul... Aveau, pe-semne, să-mi spună ceva. Le-am ascultat. Şi-am ajuns aşa să am şi eu de spus ceva, prin glasul lor... Le-am învăţat limba. (...) Am mers şi eu, o bună bucată de vreme, pe căi bătute.(...) Până când, într-o zi, nu mi-a mai plăcut ce făceam. Deloc. Căci plăcerea cu care lucrează artistul e inima artei lui...Fără inimă nu-i artă. Priveam îndelung - continuă Brâncuşi - sculpturi de-ale altora - din cei cu talente sigure şi pe ale mele. Ce mă supăra?!.. Frumos cioplit, frumos dăltuit, frumos lustruit, migălos şi bine redate detaliile, nimic de zis. Da, dar nu-i viu. Parcă sunt fantome. Încremeniri.. Eu vreau să dau viaţă, mişcare, avânt, bucurie..Încet, încet, drumul s-a croit singur...Şi am ajuns la ceva simplu, grozav de simplu! La o sinteză care să sugereze ceea ce vreau să redau. Căci am tot căutat ani mulţi. Să ajung să scot din lemn, din bronz, din marmură acel diamant ascuns - esenţialul - aşa cum îl scot şi minerii din adâncul pământului. Pentru că eu am căutat şi caut şi voi căuta mereu formula-cheie care să fie adevărul esenţialului. Astfel, „Cocoşul" meu nu e cocoş, „Pasărea" mea nu este pasăre. Sunt simboluri. Vreau să înalţ totul dincolo de pământ Ce-am făcut practic?! Am aruncat deoparte aripile şi ciocul, ghearele şi creasta, ochii şi picioarele.Dar a rămas IDEEA de pasăre: ZBORUL!. ..Vreau ca Pasărea mea să umple tot văzduhul, să exprime marea eliberare...".Şi aşa a fost: cu „Păsările" lui, „Domnişoara Pogany", celebrul panteon de la Târgu-Jiu, cu Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului, cu Coloana Infinitului, cu sutele de copii aflate în marile muzee ale lumi, Brâncuşi va reprezenta România peste ani şi ani. El a fost privit şi apreciat de toate generaţiile ce se succed în istorie drept adevărată minune a lui Dumnezeu! (O sinteză după „Vinurile lor" - 1969 - de Vintilă Russu-Şireanu).

Cer de campie

Ce vezi cand te uiti la cer? Il vad pe Dumnezeu!

Asa a raspuns un copil. Si asa am simtit si eu privind acest cer de campie, la apus. Campia poate ca nu e atat de spectaculoasa ca peisajul oferit de munti sau de dealuri dar are avantajul frumusetii acestor orizonturi neingradite de niciun obstacol. Poti sa simti curbura planetei si sa-ti amintesti de minunea asta de pietroi invelit in albastru. Te simti in stare sa imbratisezi totul daca iti deschizi larg mainile. Vezi pana departe si departele iti apartine!

Spiritul Craciunului

Un prieten m-a asigurat ca exista Spiritul Craciunului si l-am simtit si eu. A venit deja. La Palatul Copiilor ingerii au dansat si ne-au bucurat sufletele.

"Monica, Iisus e aici!"

Rugăciune adresată Creatorului


Ajută-mă astăzi, Creatorule, să îmi creez o poveste a vieţii la fel de frumoasă ca şi creaţia ta. Începând de astăzi, ajută-mă să îmi regăsesc credinţa în adevăr, în vocea tăcută a integrităţii mele.

Mă rog ţie, Doamne, să îţi manifeşti iubirea prin minte, prin fiecare cuvânt pe care îl rostesc, prin fiecare acţiune pe care o întreprind.

Ajută-mă să transform fiecare activitate din viaţa mea într-un ritual al iubirii şi al bucuriei. Îngăduie-mi să folosesc iubirea ca material pentru crearea celei mai frumoase poveşti despre creaţia ta.

Doamne, astăzi inima mea este plină de recunoştinţă pentru marele dar al vieţii. Îţi mulţumesc pentru că mi-ai permis să înţeleg că tu nu poţi crea altceva decât perfecţiunea. Fiind creat de tine, cred acum în propria mea perfecţiune.

Doamne, ajută-mă să mă iubesc necondiţionat, astfel încât să îmi pot împărtăşi iubirea cu alţi oameni, cu toate formele de viaţă care trăiesc pe această planetă minunată. Ajută-mă să îmi creez un vis al raiului, pentru fericirea eternă a umanităţii. Amin



Rugăciune pentru înger

Ajută-mă astăzi, Creatorule, să îmi amintesc de adevărata mea natură, care este iubirea şi fericirea. Ajută-mă să devin ceea ce sunt cu adevărat şi să manifest această esenţă a mea.

Începând de astăzi, ajută-mă să recunosc în fiecare om un mesager al tău. Ajută-mă să te regăsesc în sufletele semenilor mei, dincolo de măştile şi imaginile cu care se identifică.

Ajută-mă să transmit astăzi mesajul integrităţii mele acestei părţi din fiinţa mea care nu conteneşte cu judecata. Doamne, ajută-mă să renunţ la toate aceste judecăţi, la toate mesajele false pe care mi le transmit mie şi semenilor mei.

Ajută-mă să conştientizez astăzi că am fost creat ca un înger şi să transmit mesajul vieţii, mesajul tău de bucurie, de iubire.

Îngăduie-mi să manifest frumuseţea spiritului meu, nobleţea inimii mele, prin arta supremă a oamenilor, prin visul vieţii mele. Amin.

Don Miguel Ruiz - Rugaciuni toltece

Nimic nu e intamplator

Sunt intr-o cursa nebuna de care romane. In fata mea vad cei doi cai albi, mari pana la cer, cum alearga. le vad spinarile largi si vad cum le danseaza muschii sub piele, incordati pana la rupere. Peisajul se deruleaza cu viteza luminii in dreapta si stanga si tot ce e in jur a devenit numai niste dare lungi de culoare violet care curg. Am picioarele bine ancorate in realitate desi zbor cu micul meu car in aceasta cursa nebuna. Nu ma ingrijorez de nimic, doar las sa fie. Simt insa puternic tensiunea din haturi. Imi sustin mainile cu sufletul si simt cum vibreaza fiecare fibra a lui de lumina si cum preia toata aceasta tensiune construind o puternica legatura cu celalalt suflet, din celalalt cer. Doua suflete impartim temporar aceasta dimensiune si explodam in fericire, in lumina. E iubire.

Despre iubire

Dragii mei prieteni, am aprins doua lumanari si va invit sa vibram inalt si sa vorbim despre iubire.
Cand m-am gandit serios la viata mea am vrut sa aflu ce anume imi doresc de la oamenii care fac parte din ea. Am tot cautat sa aflu care este modul in care ma raportez la ei si ce anume m-ar face fericita. Am tot citit carti despre relatii dar nu intelegeam sensul acestui concept: relatie. Acum stiu ca nici nu aveam vreo sansa sa-l inteleg pentru ca desi este sublim nu exista. Conceptul de relatie e unul lipsit de sens. Dar pe vremea aceea nu stiam. Si am intrebat-o pe Elena - consultantul meu care m-a ajutat bine cand am avut nevoie (multumesc Elena). Ea a luat atunci o esarfa si m-a pus sa tin un capat al ei in timp ce ea tinea altul. Si m-a intrebat: "Simti tensiunea care se naste in esarfa? Asta e legatura dintre cei doi oameni care tin capetele esarfei. Iar esarfa este relatia. Nu te preocupa de forma relatiei pentru ca, chiar daca esarfa ar fi de cea mai fina matase, daca unul dintre oameni lasa sa cada capatul sau tensiunea nu mai exista." Am meditat la aceasta parabola si am hotarat ca eu nu vreau nicio esarfa. Eu vreau numai tensiunea, legatura dintre mine si alt om care sa se stabileasca fara sa fie nevoie de vreun suport material (relatia) ci numai din cauza faptului ca vibram la fel. In acest fel anulam si distanta dintre noi si aveam tot ce este important. Ei bine aceasta tensiune este iubirea. Si eu vreau numai iubirea. Relatii ? Nu multumesc, nu am nevoie - si asa am atat de multe ca abia le pot duce si am de gand sa le inlocuiesc pe toate cu iubire.
De ce sunt asa de pornita pe acest concept de relatie de vreau sa le anulez pe toate cele pe care le am deja? Pentru ca peste tot unde este prezentat se vorbeste despre cele mai neproductive lucruri cu care am putea sa ne ocupam timpul:
1. Toleranta - adica ai ceva pentru care te urasc dar aleg sa te suport. Pai daca e ura clar ca nu e iubire.
2. Investitie - adica dau ceva si ma astept sa primesc in schimb macar tot atat daca nu mai mult. Iar asta nu e iubire. In iubire dai fara sa astepti sa primesti ceva.
3. Fidelitate - adica eu sunt numai al tau si am pretentia ca tu sa fi numai a mea. Pai asta inseamna sa ignori ca exista restul lumii. Si poate pentru un timp poti sa o faci dar sa vezi surpriza ca restul lumii exista si mai mult,  vine peste tine. Si ce-o sa faci cu aceea parte din tine care iti va semnaliza ca doresti o alta femeie? O amputezi (sa nu uit sa-ti dau numarul de mobil al doctorului Ciomu)? Si atunci iar nu e iubire daca trebuie sa amputezi ceva din tine.
4. Pana la moarte - pai tu te transformi zilnic si peste un minut nici nu mai esti cel dinainte. Poate decizi ca te vei opri din evolutie pentru totdeauna si atunci uite ce bariera catre sensul vietii tale este aceasta relatie... Si iar nu e iubire...
5. Am grija de tine - pai eu nu sunt neputicios. Deci nu am nevoie sa ai grija de mine. Dar ca sa nu anulez sensul vietii tale te voi lasa sa ai grija de mine, refuzandu-mi independenta ca sa devin dependent de tine. Si iar nu e iubire pentru ca poti sa iubesti numai daca esti liber.
Deci relatia exclude iubirea prin insasi definitia ei. Uitati de relatii! Aruncati-va in iubire!

Viata si moartea

Cum ai putea sa-ti dai seama ca e  lumina daca nu ai stii mai intai cum este intunericul? Si cum ai putea sa-ti dai seama ca e cald daca nu ai suferit niciodata de frig? Si cum ai putea sa intelegi minunea ca esti in viata daca nu ai constientiza ca odata, fara sa ai posibilitatea sa alegi cand si cum, vei muri? Cat esti aici bucura-te de tot ce ai, ca spirit, ca minte si ca trup. Iubeste complet in aceste trei planuri - iubeste-te pe tine complet in aceste trei planuri si iubeste-i pe toti ca pe tine insuti. Fa din fiecare respiratie o sarbatoare! Fa din fiecare bataie a inimii o sarbatoare! Fa din fiecare gand un prilej de a sarbatorii faptul ca esti viu. Fa din fiecare emotie o simfonie de bucurie pentru ca poti inca simti. Iar cand va fi sa fie plecarea - bucura-te! Te vei intoarce acasa - acolo de unde ai venit, mai imbogatit cu toate lectiile pe care te-ai priceput sa le inveti in viata asta, cu toate sufletele cu care te-ai priceput sa te conectezi in viata asta. Spirite al meu ajuta-ma sa transced acest timp si acest spatiu pentru a putea sarbatori intoarcerea acasa a spiritului unui prieten.
http://www.youtube.com/watch?v=M3T_xeoGES8

Portretul lui Rembrandt

Stand acolo in fata portretului lui Rembrandt, simti un fel de ameteala: departarile de unde trebuia sa se intoarca. I se paru inspaimantatoare aceasta ultima dintre coincidentele ce aparusera atat de des in viata lui: de a fi intalnit, atat de curand dupa despartirea de atatea lucruri, nu doar o simpla cunostinta, o alegere, un viitor, aceasta santinela formidabila ce-i strajuia drumul inapoi.
Nu gasea decat o singura consolare in ochii aceia distanti si lipsiti de remuscare ai olandezului. In cele din urma, ce conteaza nu este numai talentul, cunoasterea, inteligenta, norocul sau lipsa norocului, ci sa stii sa alegi si sa inveti sa simti. Incepu sa detecteze acest lucru dincolo de suprafata tabloului; in spatele severitatii se intrezarea singura uniune spirituala pe care omenirea si-o putea permite, ultima citadela a umanismului. Nu exista compasiune adevarata fara vointa si nici vointa adevarata fara compasiune.
John Fowles
Daniel Martin

Fresh air

Unul dintre primele lucruri pe care le fac atunci cand intru in casa este sa aerisesc. Un aer nou (chiar daca nu super curat sau super sanatos) imi aduce aminte ca astazi e o noua zi si ca astazi unele lucruri au devenit trecut si altele sunt prezente. Ei bine, aerisesc si in sufletul meu. Deschid larg geamurile. Unele lucruri le voi lasa sa plece pentru ca sunt moarte, consumate, nu mai fac parte din viata mea. Aerisesc si gandurile mele. Unele dintre teoriile mele pe care le-am investit cu credinta mea s-au dovedit false (evidenta imi urla in ureche si imi baga degetele in ochi ca sa ma prind de chestia asta). Aerul curat de astazi va deveni consumat peste un timp si plin de alte lucruri moarte care acum pulseaza de viata. Asta e viata: se inoieste prin moarte si are acest caracter efemer. Viata este eterna dar nu aceeasi. Si eu care sunt conectata cu aceasta eternitate intr-un mod complet nici nu vad de ce as crede despre mine ca sunt altfel. Ma schimb, ma transform, ma razgandesc, ma gandesc mai bine, mai adaug o piesa la puzzle si vad ca de fapt se schimba toata perspectiva. Daca imi moare un peste din acvariu aleg sa-l pescuiesc si sa fac curat. Poate voi lua altul dar nu ca sa-l inlocuiesc pe acela. Poate ca nu voi mai lua niciunul sau poate ca voi renunta de tot la acvariu. Imi pare rau de el dar ce sa fac daca a murit? Sa-l impaiez si sa-l donez la Antipa? Sa-mi impaiez credintele moarte si sa le expun in vitrine cu explicatii si adnotari savante despre cum si de ce ma agat inca de ele? Nu, mai bine aerisesc. Aduc aer curat si proaspat. Si fac asta mereu pentru ca sunt vie si imi plac lucrurile vii.

ALIVE

http://www.youtube.com/watch?v=9SKFwtgUJHs

Treci la experientele directe

Am citit asta. Si mi-a raspuns la intrebarea: "Am o minte. Ce fac cu ea?"

http://raduungureanu.blogspot.com/2009/12/terence-mckenna-nimeni-nu-e-mai-destept.html

Dulceata de gutui nationala

Anul asta am ratat prunele si am fost aspru criticata de fanii mei. Ma revansez cu gutui.

Ingrediente

3 kg gutui

2 kg zahar

1 litru apa

3 lamai

Mod de preparare

Se taie gutuile in 4. Eu am avut gutui mici si foarte aromate. Se scoate casuta semintelor. Se dau prin razatoarea mica (eu am avut robotul). Se pun la fiert 2 kg zahar cu 1 litru de apa rece. Se fierbe pana se topeste bine zaharul. Se adauga razatura de gutuie. Se fierbe pana gutuia s-a inmuiat si a scazut lichidul la jumatate. Se ia de pe foc. Se adauga zeama de la trei lamai. Se pune in borcane cand s-a racit. Miroase a casa de la tara, a copilarie in Romania. Vorbeam cu un prieten care este din "statul New York" cum mi-a explicat el si imi spunea ca pana cand nu a venit in Romania nu a stiut ce sunt gutuile. Si ca acum a facut o adevarata pasiune pentru ele si pentru dulceata de gutui. Sper sa-i placa si asta facuta de mine. Eu o sa o ofer cadou de Craciun prietenilor mei.

Placinta ninsa (de post)

Ingrediente
6 mere
500 g faina
1 cana de zahar
1 lingura de scortisora (sau 3 batoane)
un cub de drojdie proaspata
1 cana de apa calda
1 ceasca de ulei
1 praf de sare
1 esenta de vanilie
zahar pudra
Mod de preparare

Se curata merele si se dau prin razatoarea mare. Se fierb cu o cana de zahar si scortisoara pana cand se termina tot sucul. Se face foaia astfel: se cerne faina intr-un castron, se face loc la mijloc si se pune drojdia frecata cu 1 lingurita de zahar. Se lasa cam 10-15 min pana cand incepe drojdia sa faca basicute. Se adauga uleiul si sarea si se incepe framantatul adaugandu-se cate putin apa calda pana se obtine o coca tare. Se mai framanta 10 min si se lasa la crescut. Daca o vreti mai dulce se poate adauga odata cu uleiul o ceasca de zahar. Cand si-a dublat volumul se imparte in doua parti egale si se intind foi cat tava. Eu folosesc tava mare de la aragaz si atunci ies foile subtiri. Se pune foia de copt in tava. Se pune o foaie, se inteapa cu furculita peste tot, se dauga merele, se acopera cu cealalta foaie. Se inteapa si asta. Se da la cuptor la 200 grade cam  30 de minute. Este facuta atunci cand pe dedesubt este un auriu-maroniu, nu prea inchis. Se scoate si se taie patrate cat este inca calda. Dupa ce s-a racit se pudreaza cu zahar.