Am avut sansa unei vizionari a infinitului de undeva din chiar interiorul lui si de atunci vad timpul altfel. Doi, zero, unu si unu ... niste numere. Ca timp au numai semnificatia ca numara de cate ori s-a invartit Pamantul (ca planeta) in jurul Soarelui de la nasterea lui Iisus. Dar pentru mine personal nu au nicio semnificatie. Timpul meu e altul. Si este ca o autostrada cu doua sensuri: inainte si inapoi. Si ambele sensuri sunt posibile. Ma pot plimba si inainte si inapoi. Si asta numai pentru ca pe fiecare milimetru de autostrada se afla o Monica: eu de acum douazeci de ani, eu de acum patruzeci de ani, eu de ieri (asta imi aduce asa un zambet in mine...eu de ieri..ce frumoasa sunt!), eu de acum cinci minute, eu de acum. Sigur urmeaza si eu de peste cinci minute. Asa ca nu vad de ce sa nu urmeze si eu de peste patruzeci de ani. Si eu de peste un mileniu. Infinitul e ...infinit, nu? Scriam undeva ca trecutul e mort si ingropat. Da' de unde! Uite ca din infinit se vede altfel. Trecutul e cat se poate de viu numai ca nu imi apartine mie. Ii apartine lui Monica din momentul ala. Singurul timp care imi apartine mie este acum, in momentul acesta - si ce timp de fericire este acum pentru ca fac exact ce imi place mai mult: scriu. Oricand ma pot intoarce in timp. Si chiar il pot schimba. Monica de acum are evident alta viziune a ceea ce s-a intamplat si poate oricand gasi o lista de beneficii a unor intamplari pe care Monica de atunci le-a trait ca niste caderi in abis. Nu am inventat masina timpului (sau am inventat-o in momentul asta?!?) dar pot sa merg pe aceasta autostrada care este timpul in trecut si viitor traind tot ce am trait atunci si chiar traind altfel tot ce am trait atunci. Iar despre viitor? Ooooo, cate pot sa va spun despre viitor! Dar imi plac surprizele si acum aleg sa nu-mi fac planuri ci doar sa las sa curga, chiar si viitorul. Stiu numai ca va fi si ca va fi viu. Si mai stiu sigur un lucru despre viitor: nu imi apartine. Ii apartine lui Monica, asa cum va fi ea atunci. Deci nu am niciun drept sa il "fabric" eu de acum in vreun fel. Sa curga!
Din cauza acestei viziuni din infinit asupra timpului nu mai sunt atasata de timp. Chiar am observat inca de acum doua zile ca orele nu inseamna nimic. Pur si simplu au trecut pe langa mine in timp ce vorbeam. Informatia care a ajuns la mine in timpul asta a fost extrem de pretioasa dar altfel ca au fost doua ore, trei ore (ora adica a 24 parte din timpul necesar unei rotatii a Pamantului in jurul axei sale) nu are nicio relevanta. Astazi vad timpul altfel - ca fiind suma nenumaratelor Eu din fiecare acum si e chiar mai pretios decat niciodata. In fiecare clipa, in fiecare acum sunt un Eu. Am umplut aceasta notiune cu fiinta mea si iata cat de pretios este timpul acum.
Un prieten m-a sfatuit sa vad un film despre calendarul Maya, care se bazeaza pe cu totul altceva decat aceasta matematica a meterialitatii planetei si a miscarii sale prin Univers. Si foarte intelept a fost cand mi-a dat acest sfat. Multumesc! Fara filmul asta nu cred ca as fi avut acum propia mea autostrada de timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu