Scrisoare de departe

La acest sfarsit de An am decis si eu sa plec undeva. Si am plecat undeva foarte departe, in extremul indepartat, undeva unde totusi omul a pus piciorul: pe Luna. Cum am facut? M-am culcat seara cu o lista de griji, grijulite, grijuloaie care mai crude, care mai perpelite, care mai cuptorite si cand m-am trezit toate de pe lista erau taiate frumos, cu cate o linie orizontala, ordonata si ferma. Nu mai aveam nicio grija, fie ea mica, medie sau mare. Si mi-am dat seama ca trebuie sa fi ajuns pe Luna. Eeeeiiiii, mai e careva aiiiiciiiiiiii......pe aceasta minunata sfera free de griji? Imi raspunde ecoul.... Nu mai vad pe nimeni. Toti au ramas pe Pamant sa se agite, sa faca la liste, sa cumpere, sa cumpere, sa cumpere, altii sa vanda, sa vanda, sa vanda, altii sa curete, sa curete, sa curete, altii sa se distreze, distreze, distreze.
Eu stau bine aici pe Luna, citind ce imi pica in mana, gatind ce imi vine...la inspiratie, repirand iubire dintr-un tub de oxigen cu aroma de brad, aprinzand molcom cate o lumanare, gandind rugaciuni si mormaind in legea mea colinde si maiputincolinde. Stau aici, la gravitatie mica si n-am nicio grija. Iisus tot se va naste si fara sa ma panichez eu ca nu mai gasesc sorici pe niciunde. Iisus tot se va naste si fara sa ma framant mai tare decat cozonacii care habar n-am daca vor creste sau cat vor creste, dar nici ca-mi pasa. Iisus tot se va naste si daca uit eu cel mai esential dintre lucrurile de Craciun (ca daca ceva lipseste devine esential, nu ati observat?). Iisus tot se va naste chiar daca eu ajung la timp la biserica sau nu. Iisus tot se va naste chiar daca eu nu fac lucrurile perfect.
Iisus se naste si eu sunt aici pe Luna, libera de griji, cu atat mai pregatita sa-l primesc. Te iubesc Iisuse, Domnul si Dumnezeul meu.