Mi-am adus aminte dintr-un interviu al lui Bruce Lipton de una dintre explicatiile lui care m-a impresionat. Era despre legatura dintre celule si mediul inconjurator. Si spunea ca a observat in activitatea lui de cercetare in biologia celulara ca exista o perioada de crestere armonioasa a noastra din toate punctele de vedere si una de stagnare. Iar cresterea armonioasa era strans legata de mediul inconjurator. Se manifesta atunci cand acest mediu era linistit, destul de iubitor, destul de sigur.
Atunci cand ne simtim iubiti, cand suntem linistiti si in siguranta, cand ne simtim impliniti si "in regula" am creeat acest mediu de crestere armonioasa. Altfel nu crestem ci stagnam. Iar stagnarea este ca o apa clocita, lasata prea mult intr-un recipient. Incepem sa ne stricam.
Eu imi doresc cresterea pentru ca asa e natural si firesc. Ceva foarte coerent ma indeamna spre acest lucru. Ceva tot atat de natural ca natura. Si atunci e firesc sa caut aceasta frecventa a vietii in care sa ma simt bine ca sa pot creste. Iar cand nu mai evoluez, cand nu mai cresc e firesc sa schimb frecventa. Sa o caut pe aceea care imi permite sa cresc. Acum frecventa potrivita pentru mine este creata de asta: "Stiu ce vreau de la viata. Gandesc in armonie cu asta. Spun ce gandesc. Si fac ce spun."
Suntem celule si ne regasim mediul propice:Divinul.Ne nastem inocenti,mai crestem putin, stagnam si dintr-o data ne dezvoltam armaonios doar in mediul potrivit noua.Gasim frecventa portivita sufletului nostru... dar doar daca vrem!
RăspundețiȘtergereDezvoltare
Dupa parerea mea umila,
Dumnezeu n-i se arata prin ale oamenilor ganduri,
vorbe, fapte.
Dumnezeu ne tot trimite ingeri
pe drumul vietii incalcit,
si sunt destui, doar ca sunt incognito.
Ii recunoastem uneori cu greu,
sau chiar deloc,
si cel mai rau, dupa plecare.
Dumnezeu ne trimite suflete
prietene, frati, pereche…uneori.
Doar ca mintea e ingusta
Si refuza cu obstinatie sa creada,
chiar de-i intra-n ochi aceasta.
Pare absurd ce nu poti controla.
Pana intr-o zi, caci totul are rost,
cand te trezesti cu ochii goi,
si te intrebi de ce si cum,
si unde-i Dumnezeu ?
Si cum sa umpli golul ?
Raspunsu-i chiar in tine:
nu te-a uitat o clipa,
doar te-a lasat sa vezi pragul de jos,
revine constient in viata ta.
Tu poti acum sa vrei sa vezi, sa crezi ca poti,
san-veti sa ierti, sa te iubesti…
sau poate nu,
El e oricum in tine,
si timpul lumii iti apartine , doar sa vrei.
Minunile sen-tampla la tot pasul,
fiecare are minunea lui,
e personala si te-ajunge
atunci cand ai nevoie, chiar de nu stii.
Ce-i de facut ? sa simti,
si sa traiesti prezent, trecutul lasa-l invatarii,
caci numai astfel viitorul e al tau.
E tare greu cand mintea-i la comanda,
dar sufletul, asa in joaca, in harjoana,
castiga tot mai mult teren in stapanire.
Devine alfa si mintea se supune.
E complicat si migalos lucrul cu omul
O stie chiar si Dumnezeu,
De-aceea scrie clar , pe toti peretii :
RABDARE ! omu-i Tot !si merita!
Elena
Multumesc ca impartasesti aceste ganduri. :) Te imbratisez cu drag
RăspundețiȘtergere