Am avut sansa ca in concediul ce tocmai s-a terminat sa descopar o zona foarte frumoasa din Transilvania: regiunea in care au fost colonizati sasii incepand cu sec. 13, cu aproximatie. Despre asta mai am de studiat :). Am stat la una dintre cele mai primitoare gazde pe care le puteti inchipui, in Bazna, la Bassen Pension.
Ii recomand cu multa nostalgie pentru ca am convingerea ca sunt printre speciile pe cale de disparitie: onesti, sinceri, apropiati, respectuosi, cu mult bun simt si cu multa pofta de viata.
Si ce am descoperit in zona Sibiu - Medias - Sighisoara unde ne-am plimbat 1200 km (am ramas muti de uimire aseara cand am citit kilometrajul!)? Am descoperit o lume veche dar fara a fi invechita, o lume a satelor cladite trainic din case zdravene de piatra, case mari facute pentru generatii, concentrate in jurul bisericilor fortificate despre care habar nu aveam ca s-au pastrat atat de bine desi au peste 700 de ani.
M-a impresionat taria si vointa acelor oameni care, desi straini intr-o lume straina de la credinta pana la haine si gastronomie, au fost hotarati sa supravietuiasca. Atacati probabil permanent, isi construiesc cu eforturi care te duc cu gandul la supranatural (asa cum fac si piramidele) cetati in jurul bisericilor care sunt adevarate monumente de inginerie. Da, ca inginer am privit intai aceste constructii, facute pe pante imposibile, in varful cate unui deal, complet aiurea daca stai sa te gandesti la criteriile de astazi (costuri, natura terenului, apropierea de resurse). Ce imaginatie extraordinara au avut acesti oameni, inginerii care au gandit, calculat si imaginat solutii pentru a construi aceste cetati! Ce fel de comunitate alcatuiau oamenii care au muncit efectiv fara a fi sclavi manati cu biciul din spate? Cum faceau ca sa fie uniti? Cum se naste sentimentul ca faci parte din ceva mai mare decat tine, o familie, o natiune, un popor? Cum sa accepti sa te jertfesti pe tine pentru viitorul altora, pentru ca e clar ca nu construiau pentru o generatie, lucrarile intinzandu-se pe sute de ani! Nu stiu raspunsurile si in mijlocul acestui imens oras de cateva milioane de straini care este Bucurestiul nici ca se pot gasi! E un oras de straini pe care nu poti decat sa-i enervezi ca existi: in autobuz, in metrou, pe strada, in parcare, in parc cu copilul: "Uite inca unul care vine sa se adauge aglomeratiei!" Si daca esti genul care iti pasa ... of, greu sa digeri atata rautate si mizerie! Dar sa nu uit ca mie imi place sa traiesc in acest oras mare, ma inspira cladirile inalte, activitatea febrila, urbanismul centrelor comerciale si pulsul puternic al vietii la limita dead-line-ului!
In Targoviste am sentimetul reconfortant al fetelor cunoscute intalnite pe strada: fosti vecini, profesori, colegi sau doar vanzatoarea de la farmacie ori portarul de la liceu. Iar in Bazna am avut sentimentul reconfortant al celui "bine venit", care nu poate face rau pentru ca nu are loc de binele raspandit in jur din belsug.
Revin cu poze cand am timp, ca am facut o tona!!!
P.S. Sa nu uit de Valea Mare unde suntem acasa si vecinii spun despre noi oricui intreaba ca suntem "cumsecade". Meritul lui Mircea pentru ca eu nu sunt in stare sa traiesc cu "garda jos" si tare mi-as mai fi tras un gard de beton de doi metri si o caciula adanc pe frunte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu