Poveste de Craciun

Cu mare probabilitate cred ca nu ati scapat de a vedea una dintre ecranizarile povestii cu Scrooge. Aia cand un tip etichetat ca "rau" pentru ca nu dadea mare importanta Craciunului ci mai degraba banilor pe care ii avea din belsug (pe deasupra si zgarcit nevoie mare dar asa se fac marile averi, nu?) este luat intr-o calatorie initiatica de catre trei spirite: trecut, prezent si viitor si este adus astfel pe "drumul cel bun".
Desi povestea mi se pare prea cosmetizata ca sa ma impresioneze in vreun fel, am totusi tot respectul pentru autor deoarece a avut aceasta idee fantastica de calatorie: prin trecut, prezent si viitor ca o metoda de trezire spirituala.
Iar faptul ca este facuta fara voia ta mi se pare si mai misto pentru ca astfel poti sa fii detasat de ideile preconcepute si refrenele pe care le-ai fabricat de-a lungul timpului - pline de etichete, clisee si conventii sociale. Pur si simplu esti fortat sa fii obiectiv.
Imi doresc si eu o astfel de calatorie si - stiti cum e "ai grija ce iti doresti" - simt ca se apropie. Hei spirite ale Trecutului. Prezentului si Viitorului hai, sunt pregatita.
Ce ma astept sa vizitez? Pai oamenii care cu adevarat au contat pentru mine, momentele mele de triumf si momentele mele de lasitate, universul prezentului cu prezenta mea constienta, un viitor de vin vechi cu arome de samburi si fructe si probabil multe altele pe care nu am cum sa le planific: tin de traseul pe care il vor alege Spiritele. Poate ca voi afla si pentru cine am fost femeie - autobuz:

Fasole cu ciolan

 :



Ingrediente:
Pentru fasole
500 g fasole uscata
2 linguri bulion de rosii
1 ceapa
1 pastarnac
1 radacina de patrunjel
1/2 legatura de patrunjel verde
3 catei de usturoi
sare, piper, foi de dafin
Pentru ciolan
1 kg ciolan afumat (NU mezeluri)
2 crengute de cimbru uscat
1 palarie de seminte de marar
1 cana de vin rosu
Mod de preparare:
Se fierbe fasolea impreuna cu legumele. Nu uitati sa aruncati prima apa dupa cateva clocote. Cand este bine fiarta (se gusta cateva boabe) se scurge de apa. Intr-o cratita se prajeste usturoiul taiat marunt in doua linguri de ulei. Se adauga bulionul si apoi fasolea. Se adaiga patrunjelul verde taiat marunt. Se mai lasa pe foc cel mult cinci minute, amestecand cu atentie sa nu zdrobim boabele de fasole.
Se pune ciolanul intr-o cratita inalta si se adauga vinul si inca doua cani de apa. Se adauga plantele aromate si se acopera cratita cu hrtie de copt. Nu trebuie sa fie etansa dar nici nu selasa complet descoperita. Se da la cuptor pentru 3-4 ore. Este gata cand se desprinde bine carnea de pe os. Daca este nevoie se mai adauga apa.
Se serveste cu muraturi.

Cel mai simplu lucru

Daca sunteti adeptii lucrurilor simple, uite unul care nu cere absolut deloc eforturi sustinute: sa darami. Sa darami, sa strici, sa distrugi este extrem de simplu. Practic nu ai nevoie decat de indiferenta fata de ceea ce ai de daramat. Atat. Nu trebuie sa fii puternic. Nici macar inteligent. Ba daca esti destul de superficial ai putea chiar sa te simti puternic privind ruinele pe care le-ai lasat in urma.
Dar aceasta putere e numai o iluzie si se va spulbera repede. Adevaratul sentiment al puterii il simti atunci cand reusesi sa faci lucruri muuuult mai grele. De exemplu sa construiesti, sa cultivi, sa cresti, sa protejezi, sa intretii. E greu stiu. Dar e singura metoda de a castiga putere adevarata.

Atunci cand sunt tentata sa daram ceva ma gandesc daca voi fi in stare sa construiesc altceva in loc. Nu terenul viran este greu de obtinut ci toata aceea munca pe care e nevoie sa o cheltuiesti ca sa construiesti in loc.

Poza lu' bunicu

Bunicii mei au fost oameni frumosi. Ce sa zic, sunt norocoasa...
Nu mai sunt pe lumea asta dar traiesc prin mine. Am in minte (din pacate nu si pe peretele de la rasarit) fotografiile lor: tineri si privind cu incredere drept in ochii mei.
S-au straduit si ei toata viata sa aiba o viata buna. Cu toate razboaiele care au venit peste ei, cu toate vremurile grele cand au pierdut tot ce adunasera o viata, cu toate zilele de foame, cu toate iernile de frig au trait pana la 80 de ani convinsi ca "o viata buna" este echivalenta cu altceva decat caldura, mancare, haine, case. Ba chiar alegeau sa sufere lipsuri ca sa proiecteze in viitor sperante. Aveau perspectiva si cred ca asta am pierdut noi pe drumul de la ei pana in prezent. Cred ca ar fi bine sa urcam mai des pe dealuri, pe munte si sa vedem lumea de sus sau macar atunci cand zburam cu avionul sa privim mai mult pe fereastra. Sa ne construim perspectiva si sa ne lasam inundati de multumire ca putem (prin natura creierului nostru) sa gandim si in viitor. Mi se pare o trasatura frumoasa a umanitatii si cred ca ne-ar fi bine sa ne-o recuperam cat mai curand.
Asa ca va invit sa va ganditi la planurile pentru anul viiitor si la cele de peste zece ani.

Craciun liber

Cat ma bucur ca am trait in anul 2012!
Cred ca am trait unul dintre cei mai buni ani ai mei.
Am incercat si am reusit. Nici nu stiu daca am crezut cu adevarat ca o sa reusesc. Dar ma regasesc acum in situatia minunata in care pot trai un Craciun liber.

Libertatea e delicioasa ca masa de Craciun.
Am la aperitiv sentimentul - absolut savuros ca "antreu" (adica nici prea opulent ca sa te sature din prima dar nici prea fad ca sa-ti taie pofta) - sentimentul zic al trairii impreuna cu ceilalti. Nu stiu daca ati cantat in vreun cor dar eu am avut privilegiul asta (multumesc domnule profesor, oriunde v-ati afla). Si imi amintesc perfect senzatia uluitoare pe care am avut-o cand, dupa repetitii indelungi pe grupuri de voci, ne-am reunit pentru prima repetitie impreuna. Totul a capatat sens dintr-o data si ritm si armonie. Astazi ma simt ca atunci cand am cantat in cor. Ma simt alaturi de alti oameni si impreuna cu alti oameni si acest impreuna e generator de armonie.
Ca ingredient care imi face sa sclipeasca ochii ca stelele (ce masa e aia fara vin?) este sentimentul ca m-am decis pentru o viata in care iubirea are un rol important. Si constat ca asta e modul firesc al meu de a trai. Ceea ce face lucrurile foarte usoare si zilele senine.
Primesc dupa toate astea si un desert. Dulce cu moderatie, aromat cu voluptate si exact de marimea potrivita: increderea in mine (ceva de genul "hai ca poti").
Iar ca incheiere imi citesc ravasul: "Sensul vietii se dezvaluie traind experienta. Sensul dezvaluit poate fi complet diferit de sensul planificat". Destul de incurajator mesajul ca sa ma provoace la a trai cu arta inca ceva ani buni.

Numai vreo trei zile sa ma duc

Pasarea Colibri - Dealul cu dor

Versuri:

Fratioare vant, tu, frate
Ce bati veacul fara moarte,
Ia-mi secunda ce ma tine,
Fara moarte si pe mine.
Ziua, dorul ma omoara,
Greu ca pietrele de moara,
Iara noaptea ma invie
Cu flori mari de insomie.

Refren:
Hai, da-mi calul sa ajung
Unde-am fost odata prunc,
Sa beau apa de baut
Unde maica m-a nascut,
Numai vreo trei zile
Sa ma duc si-apoi,
Voi veni la tine
Frate, inapoi.

Doru-n mine taie lemne
Si mereu imi face semne
Sa urc iarasi la pridvoare
Si sa-i bat in geam c-o floare,
Sa arunc doar o privire
Unde taica-meu ca mire
A pus mana pe himera
Cu lumea la butoniera.

Refren:
Hai, da-mi calul sa ajung
Unde-am fost odata prunc,
Sa beau apa de baut
Unde maica m-a nascut,
Numai vreo trei zile
Sa ma duc si-apoi,
Voi veni la tine
Frate, inapoi.

Refren:
Hai, da-mi calul sa ajung
Unde-am fost odata prunc,
Sa beau apa de baut
Unde maica m-a nascut,
Numai vreo trei zile
Sa ma duc si-apoi,
Voi veni la tine
Frate, inapoi.

Mos Craciun are pagina pe Facebook?

Nu stiu dar stiu cu siguranta ca imi citeste blogul.
Asa ca ma asigur ca afla care e bradul ideal pentru mine. Mosul, m-ai auzit, da?

http://www.facebook.com/?sk=welcome#!/photo.php?fbid=386141968139353&set=a.202928509794034.52103.202926963127522&type=1&theater

Cat despre cumintenie....please let me explain...(restul explicatiei pe privat Mosule ca nu toti pot intelege cum niste imprejurari neobisnuite pot cere comportamente neobisnuite. ok?)

Nichita Stanescu

O iedera sa fii

Mi-ar fi placut sa fii mai bine-o planta.
O iedera sa fii langa obrazul meu, sunand,
cand reci curentii serii vin in panta
din cerul rezemat pe-un singur gand.
Sa-ti fi stiut caldura, langa coasta,
de frunze tremurand si lucind,
sa fie-un singur trunchi secunda noastra
pe doua ramuri luna sprijinind.
Si fosnetul orasului, mai altul si mai smuls
ca marea din culoare, jos la diguri,
sa fi batut oprind cu un impuls
stalpii tacerii-naintand, nesiguri.
S-aud cu-o frunza, cu o radacina,
mi-ar fi placut un anotimp sever,
cand ultimele gheturi se dezbina
in ele insele. Si nu au loc si pier.

Mecanism de potentare a placerii

Stiti vorba aia ca ce isi face omul cu mana lui mai rar sa o desfaca cu mana altuia. Asa ca ia sa punem noi manutele si sa descurcam ce am incurcat prin itele acestei vieti.
Se pare ca exista un mecanism psihologic de potentare a placerii prin limitarea accesului la ea. Si limitarea se poate face prin tot felul de metode (care de care mai creative): interdictia sociala (ce zice lumea, e ilegal, e pentru altii mai bogati, deranjez pe altii), interdictia morala (nu am voie, nu am dreptul, as fi un om rau daca fac asta, ajung in iad), interdictia fizica (mor, ma ingras, fac cancer, fac riduri, mi se lasa sanii, nu suport frigul, nu rezist fizic, etc), interdictia estetica (nu-mi sta bine, ma face sa par grasa, prea scunda sau prea inalta, nu merge cu geanta asta, mi-am uitat cerceii acasa, etc), interdictia temporara (nu inca, nu i-a venit timpul, nu sunt pregatit, nu azi, nu acum, poate candva), interdictia spatiala (nu aici, ma vede lumea, nu ma avantajeaza lumina asta).
Eu constientizez acest mecanism la mine si poate ca m-a ajutat sa gust unele placeri la o cota mai inalta. Dar prefer gustul natural oricarui potentator de gust. Prefer sa decodez ce imi spun papilele gustative decat sa ma "ametesc" direct pe neuroni. Nu (mai) mint deci nu am chef sa ma (mai) mint nici pe mine insumi. 
Mai bine anulez mecanismul asta si ma asigur ca deblochez altul: "imi permit sa simt placerea aceasta. imi face bine."

Ce imi propun pentru 2013

Ma uit in urma la anul asta ca la un fular pe care l-am tricotat. Inca mai tricotez (AMR 13 zile) si cine stie ce modele interesante mai pot aparea....
Dar ma gandesc si la ceea ce voi tricota la anul. Ma gandesc la asta pentru ca vad ca functioneaza o chestie despre care citisem dar de care nu prea m-am tinut in trecut: stabileste-ti scopuri (si vei avea surpriza sa le atingi).
Unul dintre obiectivele mele este sa ma dezvolt in continuare ca un om care traieste o viata cu sens.

Iar una dintre directiile de dezvoltare este sa reusesc sa-mi maresc capacitatea de a crea incredere. Faptul ca mi-am asumat responsabilitatea pentru o viata in adevar ma va ajuta.
Care va fi recompensa acestui efort? Voi putea sa experimentez sentimentul minunat pe care il traiesti atunci cand asisti la dezvaluirea oamenilor de langa tine. Atunci cand esti ales sa privesti inflorirea lor. Atunci cand primesti o invitatie la spectacolul iesirii lor din carapace (si nu ma refer la spectacole de striptease).

Film

Unul dintre cele mai bune de anul asta:

http://www.filme-noi-online.com/2012/03/filme-online-amelie-gratis-subtitrat.html

Da' ce este fericirea?

Cand nu stiu cum sa spun despre ceva ce este cred ca ma pot apropia mult de adevar daca ma gandesc ce nu este. De exemplu, fericirea nu este suferinta (suferinta fizica, emotionala, sufleteasca, etc.).
Zic bine? Sau gresesc? Pentru ca unii pot gasi o anumita voluptate in suferinta. Fara sa fie masochisti, desigur. Doar ca simt o inaltare prin renuntarea la unele lucruri care le-ar asigura confortul. Eventual ca plata pentru vreo vina (plata prin care ar fi apoi absolviti de vina respectiva) sau in speranta obtinerii unei rasplati viitoare.

Tot gandindu-ma ajung sa cred ca fericirea e personalizata. E atat de particulara incat sunt tot atatea situatii generatoare de fericire cati oameni exista.
Asa ca, atunci cand mi se ureaza "sa fii fericita" simt nevoia sa aflu ce crede omul cu urarea ca inseamna fericire ca sa stiu ce imi ureaza de fapt.

Si tot gandindu-ma mai departe cred ca fericirea e o alegere: aleg cum ma afecteaza ceea ce mi se intampla. Asa ca va urez si eu sa fiti fericiti - adica sa aveti limpezimea si linistea care sa faca posibil sa alegeti partea buna din ceea ce vi se intampla.

Ce mai zice Maria

- Bine mai Maria, dimineata ai uitat sa-mi mai faci cu mana de la fereastra scolii.
- Scuze tati!
- M-ai lasat sa inghet ca un pinguin acolo la gard.
- Bine dar pinguinii nu ingheata (rasete). Din cauza stratului de grasime nu simt frigul....

Salata de telina cu ananas

Ingrediente:
telina de marime potrivita - 2 buc
ananas - 1 buc de marime medie (cam cat telina)
maioneza vegetala (Inedit folosesc eu - 4 linguri
tofu in saramura afumat - 1 cutie
alune de padure - 150 g
sare, piper, zeama de la o jumatate de lamaie
Mod de preparare
Se curata telina si se da prin razatoarea mare. Se curata ananasul de coaja si se taie in cuburi nu foarte mici. Se taie tofu in cubulete. Se amesteca toate cu maioneza, zeama de lamaie, sare si piper. Se pun intr-un castonel colorat si se pune deasupra alunele.
Cantitatea de telina si ananas trebuie sa fie cam aceeasi.

Doua filme

http://www.filmepeales.com/din-dragoste-pentru-roma-online-subtitrat.html

si

http://filmeonlinesubs.blogspot.ro/2012/10/hope-springs-2012-terapie-de-cuplu.html

mie mi-au placut :)
enjoy

Pregatiri pentru sarbatori

Am gasit ce era mai important: muzica si prietenii (voi).

Sa traiasca ce iubim!

Dedicatie

Pentru mintea mea, creatoare neobosita de planuri, scenarii si vise.

Ion Minulescu

Romanţă fără muzică


În seara când ne-om întâlni -
Căci va veni şi seara-aceea -
În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint
Şi-ţi voi citi
Capitole din epopeea
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint...
Şi-n seara când ne-om întâlni
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voieşti sau nu să fii a mea?

În seara când ne vom iubi -
Căci va veni şi seara-aceea -
În pat vom presăra buchete de trandafiri şi chiparoasă
Ne vom închide-apoi în casă
Şi vom zvârli în stradă cheia...
Şi-n seara când ne vom iubi
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voieşti să nu mai fii a mea?...

Şi-n seara când ne-om despărţi -
Căci va veni şi seara-aceea -
Vom stinge flăcările-albastre din candelabrele de argint,
Iar florile de chiparoasă şi trandafirii-i vom presa
În cartea roză-a epopeii
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint...
Şi-n seara când ne-om despărţi
Te voi ruga,
Ca şi pe multele pe care le-am sfătuit 'naintea ta:
- Să-ţi aminteşti c-ai fost şi-a mea!...

Comportamentul social pozitiv

De ce scriu despre asta? Pentru ca mi-a ajuns cat am suferit din cauza acestui concept: comportament social pozitiv.
Cum poate un concept (de altfel foarte flexibil in zilele noastre comparativ cu alte timpuri) sa produca suferinta? Prin angajamentul pe care ti l-ai luat (inconstient?!) ca vei respecta ceea ce spune conceput respectiv si - din simplul motiv ca prin natura ta esti construit altfel, nu reusesti sa-l respecti.
Si de ce mai scriu despre asta? Pentru ca nu cred in pastrarea cu orice pret a aparentelor. Cred in adevar si autenticitate. Si afirm cu curaj aceste credinte. (ce curajoasa m-am facut, gandesc eu modesta).
Deci conform normelor acestui concept sunt nesimtita. Dar tot conform normelor acestui concept Anna Karenina n-a avut de ales decat moartea.
Eu aleg cu nesimtire viata.

De ce sunt nesimtita?
Pentru ca nu ma induiosez la exprimarea cu dragalasenie a bunatatii fata de copilasi, catelusi, pisicute. Ci la exprimarea bunatatii fata de cine iti vine - mai ales fata de tine insuti. Copiii prefer sa-i tratez ca pe niste oameni egali cu mine - dar care au nevoie inca de asistenta (si eu am nevoie inca de asistenta in unele actiuni). Catelusii si pisicutele prefer sa le tratez ca pe niste animale - asa si sunt!

Nu ma induiosez nici la vederea unui cuplu de miri facand poze in parc si nici cand taie torturi de 10 etaje. Ci la exprimarea dragostei stangaci, asa cum o simti, chiar daca e nepotrivita, imposibila, de neimplinit. Si mai ales a dragostei fata de tine insuti. Mirii prefer sa-i privesc ca pe niste parteneri care isi iau un angajament care nu are nimic de a face cu dragostea (care poate sa lipseasca sau nu). Faptul ca fac aceasta promisune in fata a sute de martori e numai pentru a intari social angajamentul respectiv. Daca ii cunosc si stiu ca sunt prieteni ma bucur pentru ei. Daca nu - ma bucur doar de petrecere.

Nu ma induiosez nici cand primaria are grija de oras, parlametul de tara si parlamentul european de continent. Ci la exprimarea grijii fata de lucruri si fiinte pe care le iubesti. Si mai ales fata de tine insuti. Prefer sa ofer protectie si grija atunci cand mi se cere si atat cat mi se cere, cu toata dragostea. Iar in rest sa las oamenii in pace. Oricum am destula treaba ca sa am grija de mine.

Nu ma induiosez nici in fata unui destin nefericit al unui om. Ci in fata succesului aceluia care a reusit sa-si transceada acest destin. Destinul nefericit e un cumul de intamplari pe care le incasezi (si de care nu scapa nimeni, ca asa e viata asta). Actiunea de a trai este tocmai crearea unei atitudini in fata acestor intamplari care sa-ti permita sa existi asa cum esti, intr-o lume asa cum e. Si creatia asta ma induioseaza foarte tare. Mai ales ca ea contine mult din noi insine.

Nu ma induiosez nici in fata respectarii cu strictete a unor indatoriri de care te plangi apoi continuu. Ci in fata asumarii responsabilitatii fata de implicarea constienta in unele proiecte care presupun indatoriri (nu "m-am trezit implicata in....si acum ce sa fac, trebuie sa o duc pana la capat. of, of, of"). Asta zic eu ca e maturitatea. Si maturitatea ma induioseaza tare pentru ca presupune sa fim in contact cu noi insine.

Nu ma induiosez nici la respectarea cu strictete a unor reguli etice, prin sacrificarea unor lucruri si trairi autentice (oricum cu cat le sacrifici mai mult, cu atat devin mai puternice). Ma induioseaza insa ca le contientizez, dupa care le accept sau le tratez. Si pe cele pe care le accept, le traiesc pana la capat dupa ce imi bag .... in ea de etica.

Ei, dupa cum vedeti, din punct de vedere social am un comportament nesimtit de relaxat. Si imi place!

Prin comparatie

Am citit "Inchisorile invizibile" de Adrian Nuta (http://www.eusunt.ro/carte-Inchisorile-invizibile~220/).
Mi-a placut chiar daca autorul declara pe blog (http://www.adrian-nuta.ro/) ca o considera "depasita". Pentru mine e exact la nivel - ca sa zic asa.
Unul dintre lucrurile care mi-au deschis niste ferestre spre o pajiste presarata cu intrebari a fost ideea ca ne crestem/scadem stima de sine, respectul de sine prin comparatia cu ceilalti. De exemplu daca aleg sa ma aflu in compania unor oameni nefericiti o fac pentru ca eu - prin comparatie cu ei - sa-mi par mie insumi oleaca mai rasarit.
O nevoie stringenta de a oferi ajutor ar putea sa se bazeze pe aceasta dorinta "secreta": sa-mi cresc respectul fata de mine prin comparatie cu cei pe care ii ajut (aflati mai "jos" decat mine din diferite puncte de vedere).
Am citit si alte lucruri pe aceasta tema si se pare ca ne facem o parere despre ce si cum suntem (ne alegem un statut) prin comparatie cu cei din grupul in care evoluam. De exemplu in adolescenta vad daca sunt mai destept sau mai prost prin comparatie cu performantele scolare ale celor din clasa in care invat. Sau la maturitate in functie de performantele salariale ale celor din compania unde lucrez.
Probabil ca avem acest mecanism mintal, totusi ma gandesc ca exista si alte metode de crestere a stimei de sine, a respectului fata de mine insumi. Si ca pot abandona acest mecanism ca fiind determinant de distorsiuni in comportament.
Alte metode de crestere a respectului fata de mine insumi? Constientizez ce si cine sunt, cu luciditate, in timpul experientelor prin care trec.
Iar daca am nevoie de o comparatie ma pot compara cu mine insumi din trecut.

Exemplu de exercitiu de constientizare pentru cresterea respectului de sine - din experientele pe care le traiesc:
1. constientizez ca pot sa ma bucur;
2. constientizez ca pot sa ma analizez, sa fiu martor la viata mea interioara;
3. constientizez ca fac unele lucruri cu usurinta, ca pot sa fac lucruri cu pasiune si entuziasm, ca pot sa ma implic in ceea ce fac atat de mult incat sa nu stiu pe unde trece timpul;
4. constientizez ca au existat perioade din viata mea si intamplari cand am reusit sa gestionez situatii complicate;
5. constientizez ca pot sa simt compasiune in mod spontan;
6. constientizez ca pot sa ma simt iubita si ca pot sa simt ca iubesc;
7. constientizez ca pot sa recunosc ca am gresit (si gresesc zilnic!!!!) si ca pot sa-mi asum greselile.

Prostiile pe care le fac/spun/scriu

"(.....deoarece natura umană este bogată şi înşelătoare.) Nu poţi şti, o dată pentru totdeauna, ce anume zace înăuntrul tău şi în ce fel de situaţie se va trezi. Însă ceea ce poţi face este să funcţionezi la un nivel superior de luciditate, să fii în contact cu nevoile tale şi să te ierţi pentru prostiile pe care le faci, rugându-te la Dumnezeu să nu fi fost prea mari."

Adrian Nuta - Inchisorile invizibile

Fiori prin mine umbla

Un barbar in Asia

Am citit: "Un barbar in Asia", de Henri Michaux. Mi-a placut foarte mult.
Va scriu cateva fragmente:

"Era in curtea aceea un barbat foarte batran: m-a salutat dar eu i-am observat salutul o clipa prea tarziu. Muzica a reinceput si eu imi spuneam: "De m-ar mai privi odata!" Era un pelerin, nu era de prin partea locului. Mi se paruse ca avea ceva prietenos fata de mine. Muzica se sfarsi. Ma simteam in extaz. El s-a intors catre mine, m-a privit si a plecat. In privirea lui era ceva pentru mine, intim. Inca mai caut sa aflu ce mi-a spus. Ceva important, esential. M-a privit, pe mine si soarta mea, cu un soi de aprobare si de bucurie, dar si cu un firicel de compasiune si aproape de mila, iar eu ma intreb ce poate sa insemne asta."

"Cand calul vede pentru prima oara o maimuta, o observa. Vede ca maimuta rupe florile arbustilor, le rupe cu rautate (nu brusc), o vede. Vede si ca ea isi arata adesea coltii tovaraselor ei, ca le smulge bananele, desi ea insasi are unele la fel de bune pe care le lasa sa cada pe jos, vede ca maimuta musca fapturile mai slabe. O vede zbenguindu-se, jucandu-se. Atunci calul isi face o idee despre maimuta. Isi face o idee circumstantiala si vede ca el, calul, este o cu totul alta fiinta.
Maimuta remarca iute toate caracteristicile calului care-l fac nu numai incapabil de a se atarna de crengile copacilor, de a apuca o banana cu labele, ci si in general, de a face vreuna din acele actiuni atragatoare pe care se pricep maimutele sa le faca.
Acesta este primul stadiu al cunoasterii.
Mai pe urma insa, se intalnesc cu o anumita placere.
In India, aproape intotdeauna se afla o maimuta in grajduri. Ea nu-i face nici un serviciu vadit calului, nici calul maimutei. Cu toate astea, caii care au un asemenea tovaras muncesc mai bine, sunt mai sprinteni decat altii. Se presupune ca maimuta, cu strambaturile, topaiala si ritmul ei diferit, il face pe cal sa se relaxeze. Cat despre maimuta, ei i-ar placea sa-si petreaca noaptea in tihna. (O maimuta care doarme printre ai sai e mereu in garda.)
Un cal poate simti asadar ca traieste mult mai bine cu o maimuta decat cu o herghelie de cai.
Daca am putea afla ce crede acum calul despre maimuta, e foarte probabil ca el ar raspunde: "O, zau ca nu stiu!"
Cunoasterea nu progreseaza cu timpul. Trecem peste diferente. Ne acomodam cu ele. Cadem la intelegere. Dar nu mai stim prea bine cine de unde si ce e. Aceasta lege fatala face ca vechii rezidenti in Asia si persoanele cele mai amestecate cu asiaticii sa nu fie in stare sa pastreze o viziune centrata despre locul unde se gasesc, pe cand un privitor naiv aflat in trecere pune uneori degetul pe centru."

Iar autorul pune minunat degetul pe centru.....

Bancuri despre prostie

Un om satul de toate se hotaraste sa-l caute pe Dumnezeu. Si pleaca in calatorie. Pe drum intalneste un lup.
- Ce faci omule? Unde mergi?
- Il caut pe Dumnezeu sa-l rog sa-mi fie mai bine, ca nu mai pot.
- Atunci cand il vei gasi sa-i spui si despre mine. Ca uite cate dobitoace o duc bine, stau la caldura in grajduri, li se aduce mancarea la nas. Eu stau in frig si greu imi gasesc de mancare. De cele mai multe ori trebuie sa ma multumec cu un hoit.
- Bine, zice omul. O sa-l intreb.
Si pleaca mai departe. Se intalneste cu o fata frumoasa, desteapta si bogata. Dar deprimata.
- Unde te duci omule?
- Il caut pe Dumnezeu sa-l rog sa-mi fie mai bine, ca nu mai pot.
- Atunci cand il vei gasi sa-i spui si despre mine. Uite altele nu sunt atat de frumoase ca mine, nici atat de destepte, nici atat de bogate si sunt fericite. Iar eu plang toata ziulica.
- Bine, zice omul. O sa-l intreb.
Si pleaca mai departe. Se intalneste cu un copac uscat, in mijlocul unei frumuseti de paduri.
- Unde te duci omule?
- Il caut pe Dumnezeu.
- Atunci cand il gasesti sa-l spui si despre mine. Uite toti fratii mei din padure sunt verzi. Numai eu sunt uscat si simt ca mi se apropie sfarsitul. Ce au ei si eu nu am?
- Bine, zice omul. O sa-l intreb.
Si pleaca mai departe si se intaneste cu Dumnezeu. Ii spune toate ofurile si Dumnezeu ii da toate raspunsurile iar lui ii zice sa se intoarca pe unde a venit ca i-a pregatit  o surpriza frumoasa.
Si o pleaca omul pe drumul de intoarcere. Si se intalneste cu pomul.
- Ei, intreaba pomul, l-ai gasit pe Dumnezeu?
- Da. Si a zis ca te usuci pentru ca la radacina ta e ingropata o mare comoara. Atat de mare ca radacinile nu mai pot ajuge la hrana.
- Aaaaa. Atunci ia omule harletul asta si dezgroapa comoara sa ma scapi si pe mine de la moarte.
- Nu, nu. Nu pot. Ma grabesc ca Dumnezeu mi-a pregatit o surpriza.
Si pleaca mai departe, alergnd. Se intalneste cu fata.
- Ei l-ai gasit pe Dumnezeu?
- Da, zice omul. Si mi-a spus ca trebuie sa te mariti pentru ca orice bucurie sau necaz se duce mai usor in doi.
- Aaaaa. Pai uite mie imi place de tine. Te rog insoara-te cu mine.
- Nu, nu. Nu pot. Ma grabesc ca Dumnezeu mi-a pregatit o surpriza.
Si pleaca mai departe, alergand. Se intalneste cu lupul.
- Ei, l-ai gasit pe Dumnezeu?
- Da, zice omul. Si mi-a zis ca sa nu-ti faci griji ca va veni un prost la tine si daca il mananci pe asta iti va ajunge pe cateva zile.

(va urma)

Sufletul

Scriu asta nu pentru a da definitii - care oricum ar fi ridicol de necuprinzatoare - ci pentru a indemna la responsabilitate asupra "lucrului nemuritor" pe care il detinem.
De fapt nu il avem ca o proprietate ci suntem el, suntem sufletul.
Nu putem sa masuram lucrurile spirituale cu masuri materiale. E stupid sa incerc. Ar fi ca si cum m-as gandi sa dau cerul putin mai la stanga pentru ca acolo e mai senin. Totusi o facem si asta ne duce la iluzia ca si la nivelul sufletului suntem divizati. Sufletul insa este un continuum.
Nu putem sa ne inchipui continuumul sufletesc pentu ca lumea materiala este facuta din particule unite intre ele prin forte (chiar de ce suntem obsedati de descoperirea celei mai mici particule, care sa nu mai poata fi divizata?). Totusi chiar daca nu ne putem inchipui la nivelul mintii putem constientiza pur si simplu asta, asa cum simtim bucuria si iubirea. Eu am constietizat asta. Si mi-am dat seama ca impartim acest "madular" al nostru cu toti. Suntem mereu "noi", in fiecare secunda. Asa ca simt o responsabilitate foarte mare pentru gestionarea acestui bun comun.
Va amintiti ca Iisus a spus: "Imparte averea ta saracilor si apoi vino dupa mine", ca un test suprem pentru un dregator bogat (Luca 18-32) - http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=48&cap=18.
Si nu cred ca a spus asta ca sa ne vada pe toti saraci sau ca sa ne punem toti banii in comun. Ci ca sa avem la indemana un test simplu prin care sa ne dam seama daca suntem in stare sa-L urmam. Pentru ca daca nu ne putem imparti averea materiala cum am putea sa acceptam ca impartim cu toti averea nemuritoare, adevarata avere, adevarata comoara - sufletul? Iar daca nu acceptam asta cum am putea fi in Dumnezeu (in imparatia lui Dumnezeu) care stiti ca e in interiorul nostru?
Asa ca astazi inclin balanta importantei in viata spre talerul pe care am pus sufletul. Chiar daca nu se vede nimic pe el, contine Totul.

Cel mai frumos cuvant

Pentru mine este: "da".
Are gust de caramel si caramelul mi se pare delicios.
M-am analizat sa vad de ce ma face fericita cuvantul asta? Daca ne gandim bine, cuvintele sunt o experesie a capacitatii noastre de abstractizare. Vrem sa ne reprezentam lumea in minte si atunci ii dam un nume. Ba mai mult - scriem acel nume cu niste simboluri actiune care abstractizeaza si mai mult lumea.
Prin abstractizari rigidizam universul, fara sa fi planificat asta - numai ca efect secundar. Ce vreau sa spun? Pai uite scriu "luna". Si am intepenit acest minunat element al universului nostru intr-o reprezentare abstracta in mintea mea. Mai are vreo legatura reala cu minunea care este aceasta masa de materie? Nu, nici macar cat are o poza a lunii.
Ei si atunci ce lume am inchis eu in cuvantul "da" daca il percep ca pe un simbol al libertatii, al fericirii, al vietii, al iubirii? Poate ca mi s-a spus de prea multe ori nu si atunci prin contrast da a devenit atat de frumos? Poate....
Mai am de analizat dar nu pot sa nu constientizez cat de mult imi place "da" si de cat bine ma umplu atunci cand am parte de el.

Iubirea - http://puterea-mintii.ro/iubirea/

(am primit textul pe email cu subiectul "parintele Arsenie Boca". am cautat pe net si am identificat ca sursa pe cea din titlu. sper sa fie corect. nu am reusit sa aflu legatura cu parintele Arsenie Boca.)

Renunta la tot ce te impiedica sa iubesti


A iubi nu inseamna “a avea emotii”. A iubi inseamna: a fi bland cu altul si a fi blind cu tine insuti , a fi tolerant si ingaduitor, a fi ferm, dar nu rau, a fi corect si cinstit cu tine si cu altul, dar nu a judeca, a ierta pentru ca tot ce este gresit este cauzat de experiente trecute si genereaza suferinta si, ca urmare, totul poate fi iertat la tine si la altul. A nu repeta comportamentele care creaza suferinta altui om sau tie insuti , a-l incuraja pe celalalt, a-l sprijini si a-l ajuta sa se simta mai bine, sa rada, sa fie vesel si sa paseasca in viitor cu incredere si speranta.

Timpul ne creste copiii

Printr-o intamplare frumoasa ne-am regasit cu toti copiii in jurul nostru duminica dimineata. Nu zic, e si bucataria mica dar parca dadusera o fuga pana in Tara Minunilor si Alice le servise la ceai si bucatele de ciuperca, din partea care te creste.
Cand a trecut timpul? Nu stiu... dar parca ieri ma uitam cu grija pe podea sa nu calc peste vreo mogaldeata care se deplasa fulgerator in patru labe iar acum ma uit la una cu capul pe spate, la alta ochi in ochi si la ultima doar cu capul putin inclinat intr-o parte.
Iar cand dupa trei ore de mers nu mai incapeau pe bancheta din spate (face si Loganul fata cum poate la efectele ciupercii) le-a apucat din senin cantatul de colinde si noi nici nu am respirat de la km 65 pe A1 pana la intrarea in Bucuresti de frica sa nu rupem vraja care ne cuprinsese. Nu isi mai aminteau toate cuvintele, se intorceau si mai reluau cate o strofa dar era atata liniste si armonie ca am ajuns sa cred ca am fost copil cuminte si anul asta si ma infrupt cu voluptate dintr-un cadou dulce lasat de Mos Nicolae in gheata.

Prin curtea scolii

Cobor din masina in fata portii. Copilu' sta in spate si ghiozdanul mare, mare incape bine intre ea si bancheta.
Ii zambesc asa cum numai eu pot zambi la 7.30. Mana ei e mica si calda ca o aripa de pasare cuibarita in cuib o strange pe a mea.
Trecem de poarta si pe alee mai sunt copii. In unele zile mai multi, in altele mai putini. Unii foarte eleganti - cara dupa ei pardesie lungi cu desene complicate. Poate pardesiul vazut de mami cand era mica in vreo vitrina inaccesibila. Altii cu fesuri haioase exact ca tatii tineri care par parteneri de fotbal in spatele blocului. Bunici supraponderale si cu coafuri vopsite vorbesc continuu in soapta despre ce "trebuie", aplecandu-se la urechea cate unui zvapaiat care isi cauta din ochi victima din ziua aceasta.
Aastazi se strang bani pentru cadouri si casierele sunt la mare cautare. Asteapta patrunse de importanta instant sa fie recunoscute.
"Ma astepti sa-ti fac cu mana, da?" Inca mai sunt lacrimi in vocea asta care a trebuit sa-si abandoneze prietenul imaginar (pe care il cheama Casi) ca sa invete sa scrie si sa citeasca. "Nici azi nu am invatat sa citesc...." e raspunsul la intrebarea "ce ai facut azi la scoala". Da' bine frate cand o sa-i invete ca ne cam pierdem rabdarea.... Deja am inceput noi singuri acasa sa citim o carte frumoasa despre Jack si vrejul de fasole. Altminteri au invatat multe - pana la litera o mare si pana la adunarea cu cinci (cu cinci sute de mii?). Si au mai invatat ca e ceva, ceva cu viata asta. Va fi de vazut ce....
O imbratisare inima pe inima prin hainele care s-au racit deja (3 grade in dimineata asta) si trece pragul portii pe care o tablita ne avertizeaza "Accesul parintilor interzis". Sufletul meu o ignora si intra ascuns in unul dintre buzunarele gecii care uite i-a ramas mica. Copila asta imi seamana: are mainile lungi.
Curtea din spate e spatioasa si pustie la ora asta. Copila parca pluteste, nu atinge pamantul cu picioarele mici care au invatat sa mearga tot in preajma unui Craciun. Acum cinci ani.
Intra si un timp dispare. Scoala inghite tot. Sistemul niveleaza.
Exact cand sa intru in panica un capulet mic apare la o fereastra la etaj - "fereastra noastra". Se vede numai jumatate ca sunt ferestrele inalte si nici ridicata pe varfuri nu-i ajunge gurita la margine. Si mana ei micuta - aripa de pasare - se agita sa se desprinda de brat si sa revina la mine. Zambesc inca odata si mana mea se ridica automat si flutura a speranta.
Abia pe la Universitate ma ajunge si sufletul meu din urma si respir intreaga. Asta e clasa intai.

Una zicem, alta facem

Pai de ce mai dragilor? Daca zici ca da de ce faci ca nu? Daca zici ca nu de ce faci ca da?
Stii ce cred eu? Daca nu faci ce zici nu-ti va fi prea bine. Treaba ta cum decizi sa nu faci dar te asigur ca prea bine nu-ti va fi. Nu pentru ca vei merge in Iad - sper ca te pregatesti temeinic pentru raspunsurile la judecata de apoi - dar nu te vei suporta tu insuti. Si asta e cel mai mare Iad pe care il poti trai. Macar in celalalt intri mort - e un avantaj trebuie sa recunosti. Pe asta il simti pe viu. Ce zici? Parca iti vine sa te mai gandesti putin, nu?

Cand nu se potriveste, o mai potrivesc cu mana

http://www.facebook.com/#!/CucerestelRo?fref=ts

Am citit cartea. Si m-a uns pe suflet cu cateva intelegeri si despre comportamentul meu si despre al altora. Despre al meu mai intai. :)
Am aflat ca sunt dependenta de un drog extrem de halucinant: coerenta.
Frate, se pare ca vad fiecare intamplare ca pe un puzzle abia scos din cutie - amestecat. Si nu ma las pana nu pun bucatelele fiecare la locul ei. Daca nu sunt puse unde "trebuie" am dureri de cap, greturi, depresii severe si ganduri sinucigase. Si sunt foarte perseverenta.....
Faza e ca incerc sa le imbin privind plansele de model - care nu prea au de-a face cu imaginea reala ci sunt pictate demult de tot (de bunica, mama sau alte femei din viata mea sau de fratii Grimm).
Iar cand o piesa nu se potriveste, o mai potrivesc eu cu mana, o inghesui in locul ala, o indoi, o intorc pe spate. In loc sa-i gasesc locul ei firesc, o mai colorez pe la colturi ca sa respecte plansa de model.
Ha! Sunt tare departe de realitate si asta pentru ca sunt dependenta de coerenta. Nici macar nu sunt eu de vina. Ci creierul meu care are de respectat si el o serie de principii (prezentate magistral in carte. v-o recomand!).

De exemplu pricipiul angajamentului/consistentei:
"Oamenii tind sa adopte mai usor un comportament sau o atitudine daca acestea sunt in concordanta cu un angajament anterior. Studiile au aratat ca aceia care pariaza la cursele de cai devin mult mai increzatori in sansele calului lor imediat dupa ce au pariat pe acesta. In parte, acest lucru se intampla deoarece incercam sa evitam fenomenul numit disonanta cognitiva, ce presupune existenta simultana a doua ganduri contradictorii in mintea noastra. Astfel, in timp ce ne precepem ca fiinte inteligente, nu putem recunoaste ca tocmai ne-am pariat banii pe o biata gloaba! Apoi, avand in vedere ca realitatea nu mai poate fi schimbata (banii au fost deja dati), singura modalitate prin care mai putem scapa de sentimentul neplacut ca am facut o greseala este sa privim acea martoaga ca pe un adevarat armasar. Daca insa, la sfarsitul cursei, respectivul cal se intampla sa piarda detasat, vom putea veni, in deplina siguranta, cu rationamente de genul: "Si parea un adevarat zmeu la linia de placare. In mod sigur ca nenorocitul acela de jocheu l-a spalat cu vreun sampon special, sa para mai vanjos." In acest fel, ne putem pastra in deplina siguranta parerea buna despre noi insine. Nu am gresit cu nimic, am avut, pur si simplu, ghinion."

Deci nu suport lipsa de coerenta. Imi trebuie! Nu am de gand sa-mi fac o lobotomie ca sa-mi scot acest principiu din minte dar sunt ferm hotarata sa fiu coerenta cu acele angajamente luate constient de MINE si nu de Scufita Rosie.

De ce nu....

Daca traiesti mult: avantaje/dezavantaje

Azi despre avantaje.:)

Am trait ceva vreme. Am reusit sa fiu chiar mai batrana ca tata. Si astazi ma bucur de asta pentru ca vad un avantaj. Ba chiar mai multe.
Cel care mi-a sarit in ochi a fost acela ca am avut prilejul sa fiu de fata la niste evenimente extraordinare din viata altor oameni. Am asistat la iesirea lor din cochilie, la inflorirea lor din boboci. Pur si simplu i-am vazut cum devin dintr-o data Viata. I-am vazut fericiti, iubind si bucurandu-se. Ma simt recunoscatoare pentru oportunitatea asta si o consider cea mai importanta din viata mea.
Acum stiu de ce vroiam sa fiu profesor. Va dati seama la cate eclozari miraculoase as fi fost martora?
Va multumesc celor care mi-ati permis sa fiu atat de aproape incat sa observ inflorirea voastra. Multumesc ca am impartasit aceste momente spectaculoase.

0,2%

http://www.facebook.com

Cred in Dumnezeu. Si nu sunt singura. La recensamant 0,2% din populatia Romaniei au ales sa declare ca nu cred. Restul credem.

De ce are Dumnezeu atat de mult succes? - intrebare pentru PR-istii implicati in campania electorala.

Daca maine ar fi alegerile si ar participa si Dumnezeu 99,8% dintre noi l-am vota. Deci...care e secretul? De ce credem in existenta unei lumi care nu se vede, care nici nu poate fi vazuta, care nu poate fi revelata prin simturile obisnuite?

Am gasit printre cele citite in ultimul timp ideea ca suntem intr-o poveste similara cu cea despre hainele imparatului. Adica vedem ca nu exista dar din motive de frica, supunere, respect pentru autoritate, rusine (?!?) continuam sa declaram ca le vedem. M-am scanat bine si nu este asta povestea. Pentru ca nu are acelasi sfarsit. Uite vin 4000 de oameni care spun ca nu exista si noi tot avem in mod intim credinta ca este.

Ii inteleg si pe cei care striga ca nu este si ii cred ca "nu cred" daca ei nu simt nimic pe tema asta.

Totusi asta nu imi stinge impresia mea ca exista "CEVA" care ma anima si care poate fi simtit. Cel putin la fel de real cum simt caldura, lumina, sunetele, gusturile si atingerile. Da, am zis "cel putin" pentru ca e mai mult decat atat. Cine a fost vreodata indragostit stie ce vorbesc. Cine nu, va fi si va sti ca mai exista un tesut (pai cum sa-i spun altfel?) cu care simti iubirea. Cateodata gadila (si atunci ii zicem bucurie) iar altadata doare (si atunci ii zicem dor).

Iar ideea ca acest "CEVA" tine de o parte mai buna din mine, chiar daca nu imi apartine, rimeaza foarte mult cu ce simt. Acolo sunt frumoasa. Aici in iubirea mea sunt frumoasa si buna. Macar atata lucru sa stiu si eu despre mine.

Vise taica, vise

Sau planuri? Ca uite se termina anul si vine unul nou-nout. Si eu? Ce fac eu la anu'?
Pai o sa merg la Paris. Miros foietaje si privesc direct in lumini. Fac baie de franceza si de muzica.
E primavara si sunt iubita. Mana lui e calda cand iesim dupa cafele. Imi sopteste ca sunt frumoasa. Si chiar sunt, cu bascul meu rosu si zambetul meu parizian.
Da, merg la anu' la Paris si de acolo dau iama prin toata Franta. Dar numai dupa ce ne saturam de stat in pat pana la ora 11 in fiecare dimineata. Numai dupa ce obosim sa ne privim in ochi prin intuneric in fiecare noapte. Ne luam tandretea intr-o cutie rotunda de palarii si plecam cu trenuri lungi, cu autocare cu scaune plusate si cu masini inchiriate. Dam o tura, mai dam o tura, intram in castele prin usi monumentale si ne pierdem de ghid ca sa ne sarutam in cadrul  unei ferestre cu vitralii. Iar serile ascultam muzica in gradini care miros a menta (ca sa ni se faca dor de casa). Uitam sa facem poze si la intoarcere nici nu pot sa ma conving ca am fost iubita LA PARIS.

Virtualitatea ancestrala, dincolo de internet

Observ ca lumea virtuala nu a aparut odata cu internetul. Nu, nici pe departe. Pentru ca avem in noi gradini secrete, spatii virtuale unde aducem lucrurile pe care am ratat sa le facem si unde suntem ceea ce am ratat sa fim - noi insine.
Pe dinafara, in aceasta lume pe care o numim reala ne scaldam in prostie si imaturitate atat de mult inca oameni care se numesc "de stiinta" au ajuns la concluzia ca minunatiile construite acum mii de ani de unii ca noi (dar mai primitivi?!?) au fost clar facute de extraterestrii. Si spun asta cu convingere in mii de pagini tratate stiintific. Nici nu e de mirare cand vad cum noi, astia avansatii ne scaldam in prostie. Cand de fapt suntem cei mai inteligenti din Universul cunoscut.
Ca sa putem trai cu ratarile noastre ne construim interior lumi virtuale unde suntem ceea ce era menit sa fim. Nu ma credeti ca lumea reala este lumea in care ratam zilnic sa fim asa cum simtim intim ca am fi stralucit? Uitati-va in jurul vostru.
Eu ma uit si ce vad? Ca lasam sa iasa in exterior sclipiri din ceea ce cultivam in interior. De exemplu un prieten care a facut psihologia se declara sobar, un altul care are toate certificarile accesibile unui it-ist se declara coach de realtii interpersonale, eu - purchasing, tendering & QM manager asa cum scrie pe cartea mea de vizita - ma declar educatoare/invatatoare, un alt prieten foarte priceput in gestiuni declara ca ar fi trebuit sa fie preot. Un alt prieten declara ca vrea sa se casatoreasca cu femeia pe care o iubeste de 30 de ani si cu care a ratat pana acum (de doua ori!!!) sa fie impreuna.
Mai mult decat aceste declaratii, cand aceasta lume virtuala ne convinge indubitabil ca are sens aducem aceasta viata secreta in cotidian, fiecare cum putem si daca putem: scriem o carte, facem un blog, ne jucam in timpul liber sau inventam un spatiu unde sa fim impreuna cu cei pe care ii iubim cu adevarat. Facem ceva care sa fie mai aproape de ceea ce e numit "misiunea" noastra.
Dar daca am hotara ca de ACUM sa fim autentici? "Paaaaiiii, stai asa ca am un job, am niste credite, am o familie, am un sef de partid, am niste vecini, sunt incastrat intr-un sistem, sunt prins intr-o lume (si ce va zice lumea?!?). Nu, nu pot fi in realitate asa cum sunt." V-am auzit aceste ganduri. Suntem telepatici :).
Stiu ca ati decis sa pastram intr-o virtualitate accesibila numai fiintei noastre interioare aceasta autenticitate. Si sa o aducem in realitate numai ca o adiere cu miros de levantica..... Dar parca pierdem ceva, nu credeti?

Ca bine le zice: "timpul reprezinta viata..."

http://cucereste-l.ro/articole/cum-sa-il-determin-sa-faca-cum-vreau-eu/

Clasificare senzatii

Sunt convinsa ca absolut toate senzatiile, tot ceea ce simtim efectiv pe pielea noastra sunt reale, tin de realitate. O clasificare a lor ca fiind dintr-o lume mai reala si altele dintr-o lume mai putin reala nu cred ca are sens.

De exemplu daca simt cald/rece atunci cand ies din casa dimineata asta e o senzatie din lumea foarte reala - lumea temperaturilor si a vremii. Dar daca simt ca mi-e cald tare si ma deschei la palton cand ies din apartamentul in care am facut dragoste cateva ore la rand si imi pun salul abia dupa ce observ pe strada ca e ger pentru ca toti ceilalati merg zgribuliti cu nasurile in manusi - asta e o senzatie dintr-o lume ireala?

Daca tremur pentru ca am o cadere de calciu este o senzatie dintr-o lume foarte reala. Iar daca tremur de emotie cand mai sunt numai cativa pasi pana ma imbratisez cu omul pe care il iubesc - asta e o senzatie dintr-o lume ireala? Bine dar tot tremurat e....

Imi amintesc de pe vremea cand imi era frica de caini cat de reala era aceasta frica si cat de reala era senzatia fizica pe care o aveam cand trebuia sa trec pe langa un caine. Frica pe care am simtit-o atunci cand am avut de dat un examen de care depindea bursa mea pe un an de zile - era o senzatie dintr-o lume mai reala? Sau frica pe care am simtit-o cand s-a dat alarma in Sun Plaza si am fost invitati cu o voce metalica sa parasim magazinul pe cea mai apropiata iesire - asta era dintr-o lume si mai reala decat celelalte?

Pana la urma trairile noastre care tin de sentimente sunt mai putin reale decat cele care tin de foame, sete, supravietuirea fizica? Sunt convinsa ca nu si numai suma tuturor acestor trairi fac realitatea noastra, interioara si exterioara. Iar daca vreau sa traiesc constient e nevoie sa le constientizez pe toate. Asta e realitatea!

Ce a vrut sa spuna cu "responsabilitatea..."?

Cititi asta:
http://www.adrian-nuta.ro/de-ce-dragostea-nu-poate-fi-cumparata-r/
E tare!

Stilul meu de meditatie

Dupa toate cate am citit despre meditatie indraznesc sa spun ca mi-am gasit si un stil al meu: scrisul. Stilul asta e bun pentru momentele traite la limita luciditatii, cand daca te uiti peste umar vezi negura, simti raceala si mirosi suferinta.
Vad din experienta mea ca in suferinta nu poti sa meditezi in mod sa-i zicem "clasic". In stres, in agitatie, in dezorientare da. Dar in suferinta nu.
Daca scriu insa e ca si cum intorc spatele mizeriei si ma indrept spre luciditate. Folosesc acum din plin acest mod de a medita iar ca subiect mi-am gasit "atasamentul".

Despre atasament - cu luciditate
Capitolul 1 - Cresterea
Sa ne inchipuim un personaj de fictiune pe nume Monica. Nu are habar cine este si ce este. Traieste in virtutea unei inertii, ca un vapor in deriva, pentru ca ceva din ea o convinge in fiecare dimineata sa deschida ochii. Si dintr-o data, in anumite imprejurari speciale, incepe sa constientizeze ca e vie. E inundata de recunostinta si de fericire. Lumea are culoare si viata are sens. Ei, alta viata, alta lume, alta Monica.... Cam cat de importante, pretioase si indispensabile credeti ca devin pentru ea aceste imprejurari speciale? Destul cat sa se ataseze de ele ca marca de scrisoare.
Traieste cu credinta de nezdruncinat ca ea, cu tot ce este al ei, nu are nicio importanta in aceasta ecuatie a transformarii miraculoase. Si ca numai imprejurarile speciale sunt cele care sustin aceasta transformare. Si crede asta pentru ca e logic: "Tot eu eram si inainte si eram looser" gandeste ea logic. "Daca dispar imprejurarile, dispare transformarea".
Si e hotarata sa faca ORICE ca sa intretina aceste imprejurari speciale. Pe deasupra e si perseverenta. Asa ca ignora cu desavarsire ca atitudinea ei fata de viata e adevarata schimbare si continua cu cel mai sincer devotament sa alimenteze imprejurarile speciale. Acestea bineinteles ca au viata lor fiind complet exterioare. Si sunt cand mai vi, cand mai moarte, cand mai prezente, cand mai absente dupa propria lor vointa, determinand fluxul si refluxul fericirii in personajul nostru fictiv.
Capitolul 2 - Descresterea
Cu un atasament de felul acesta ai asigurat biletul pentru dezechilibru. Esti abonatul lui permanent. Iar dezechilibrul este incompatibil cu viata. Viata, in conceptia personajului nostru fictiv este tot atat de echilibrata prin insasi esenta ei ca si apa, care atunci cand e rupta din tot formeaza automat o sfera perfecta. Deci prin insasi esenta ei - echilibrul - viata neaga atasamentele. Si incep sa se dizolve ca sa formezi din nou o sfera perfecta.
Cum e dizolvarea, descresterea unui atasament? E cumplita.
Cineva spunea ca deprimarea este fumul dat de arderea unui atasament. Foarte adevarat!
Daca simti descresterea unui atasament te vei gandi de vreo 1000 de ori daca merita inainte sa mai dezvolti vreunul.
Cum e descresterea atasamentului la personajul nostru fictiv? Cumplita desigur. Si pe deasupra si lunga. Cand crede ca fumul arderii s-a dizolvat pentru totdeauna in atmosfera, se intampla cate ceva care ii arata ca nu, arderea continua. Nu mai sunt flacari atat de inalte, nu mai fumega atat de inecacios dar e, mocneste in adanc si e destul o pala de vant ca sa atate emotia destul de puternic cat sa-i tremure genunchii.
Capitolul 3 - Concluzia
Constientizarea ca eu sunt sursa trairilor mele si nu lucrurile exterioare mie, oricat de speciale ar fi acestea, imi da sansa de a iubi fara a dezvolta atasamente. Deci de a exclude suferinta din iubirile mele.
Capitolul 4 - Scuze
Am scris mai mult pentru ca am avut nevoie astazi de o meditatie mai lunga.

Pentru tine

draga cititorule :)

Ce mai facem prin proiect

Atelier de creatie in cadrul proiectului „Suntem creatorii vietii noastre”


Sambata, 17 noiembrie 2012, are loc in sala de evenimente a asociatiei non-profit “Echipa Omenirii” prima actiune a proiectului “Suntem creatorii vietii noastre - Centru de dezvoltare personala”, dedicat copiilor si tinerilor din centrul de plasament de stat de la Peris. Aceasta va cuprinde trei categorii de activitati: meditatii la materiile principale, un atelier de creatie pentru ornamente de Craciun si sedinte de consiliere.

Meditatiile vor fi sustinute de profesori voluntari, la materiile de baza si in urma identificarii nevoilor de instruire ale copiilor.

In cadrul atelierului de creatie sustinut de asociatie alaturi de partenerii sai, membrii voluntari din cadrul comunitatii, copiii vor realiza manual diferite obiecte – bijuterii, ornamente de brad, origami. Acestea vor fi scoase ulterior la vanzare, urmand ca fondurile obtinute sa fie utilizate pentru sustinerea activitatilor proiectului.

Consilierea prin coaching va fi realizata de catre personal specializat, in urma unui chestionar adresat copiilor si a observarii acestora, pentru identificarea problemelor cu care se confrunta.

Proiectul „Suntem creatorii vietii noastre” , realizat de Asociatia non-profit „Echipa Omenirii”, cu sprijinul financiar oferit prin programul de granturi Raiffeisen Comunitati si prin implicarea membrilor voluntari din comunitate isi propune sa completeze educatia copiilor si tinerilor din orfelinat cu activitati educative si de orientare profesionala, pentru a facilita incluziunea sociala si pe piata muncii a tinerilor la varsta parasirii orfelinatului.

Educatia alternativa axata pe valori, implicarea copiilor in activitati care le dezvolta creativitatea si imaginatia, deschiderea perspectivelor catre viitor si a potentialului pe care-l pot atinge, sunt cateva dintre cele mai importante obiective pe care ni le-am propus.

Invitam persoanele care si-au descoperit abilitati creative sa sprijine aceasta actiune de voluntariat si sa ni se alature, sambata 17 nov. Impreuna putem face diferenta si deschide orizonturile unui copil!

Centrul de dezvoltare personala “Suntem creatorii vietii noastre” face parte din proiectul “Aripi pentru Viitor” despre care puteti citi detalii aici: http://www.humanitysteam.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=329&Itemid=457

Pentru contact:
Monica Chiroiu – coordonator proiect
voluntar@humanitysteam.ro

Despre Asociatia Echipa Omenirii
Asociatia non-profit Echipa Omenirii a fost infiintata in 2010, este apolitica si neguvernamentala avand misiunea de a integra in societate tinerii proveniti din mediile devaforizate, programe de protectia mediului, promovarea unitatii intre oameni si apararea drepturilor omului. Prin proiectul “Aripi pentru viitor”, accentul asociatiei este pus pe oferirea de sanse egale tuturor tinerilor la a accesa o meserie si a se integra in societate si procesul muncii, asigurandu-se un statut demn si respectabil in societate.

La patru maini

Aseara am vazut unul din concertele festivalului SONORO care anul asta se ocupa de dragoste (daca asa traduci love). In spiritul temei s-a cantat la pian la patru maini. Muzica superba, artistii de geniu, sala bizantina de la Cercul Militar, vin de Bourdeaux in pauza - deci spatiul perfect pentru o revelatie. Asa ca nu ma mir ca m-a lovit si pe mine una: ce inseamna "impreuna". Cand alegi sa fi impreuna cu cineva, stii din start ca ai ales ca viata ta sa fie cantata la patru maini si nu la doua. Ai ales ca melodia sa fie facuta prin contributia a 20 de degete. Deci termenul de consoarta e chiar foarte potrivit.....

Cu sau fara...petale?

Salata de sezon

Ingrediente
Salata verde - o capatana mica
Praz - o bucata alba de 20 cm
Rosie - 1 buc
Ridiche de luna - 2 buc
Mar - 1 buc, ionatan
Parmezan - 100 g
Sare, ulei, lamaie
Mod de preparare
Se taie salata in fasii subtiri. Se taie marul, rosia si ridichiile in sferturi de felii subtiri. Se taie prazul in 2 bucati si apoi pe lungime in paie subtiri. Se pune sare, ulei si zeama de la o jumatate de lamaie intr-un shaker (borcan cu capac) si se agita bine.  Se amesteca legumele sau se aseaza intr-o piramida frumoasa pe farfurie si deasupra se toarna sosul. Parmezanul se da pe razatoarea din care ies felii subtiri si se pune deasupra. Se serveste cu paine integrala prajita.
Sa nu ziceti ca parmezanul nu e de sezon. Merge atat de bine cu mirosul de frunze uscate de nuc....

Ce e mai bun in viata

Trezita de un sarut

Poti fi prima

care pune mana pe ea:
http://www.nemira.ro/glossy-books/cum-sa-cuceresti-un-barbat-pe-e-mail,-messenger-si-facebook--2084

Cred ca e momentul unei educatii si in domeniul asta. Eu una simt nevoia. Pentru ca sunt responsabila de viata mea si vreau sa stiu ce, unde si cum se simte carisma mea virtuala.

Din ciclul: muzica fascinanta

Sunt schimbarea pe care o vreau in lume

Foarte greu sa te tii de asta... De exemplu vreau pace. Nu, nu e un extras din discursul lui Miss Univers. E ceea ce imi doresc. Si daca vreau pace, sa fiu pace e actiunea coerenta cu aceasta dorinta.

OK... Atunci de ce generez conflicte? Nu ma mai obosesc sa-mi raspund la intrebarile cu "de ce" sau cel putin  nu la toate. Dar despre conflicte e musai sa ma intreb, daca vreau pace.

Si da, am decis sa evit sa generez conflincte - de orice fel (interioare sau exterioare). E singura metoda la indemana mea de a fi pace si deci de a avea pace.

Despre orice se poate gandi si vorbi cu calm si iubire. Numai sa fie o optiune din sirul celor cateva care ne determina comportamentele. Si poate ca la 50 de ani voi intelege mai bine, asa cum scria Vlahuta fiicei sale.

http://www.facebook.com/#!/photo.php?fbid=4313288984610&set=o.230051091039&type=1&theater



Pui de cuc

S-a cuibarit in mine puiul de cuc.
Era mult mai mare si mai in fata decat toate celelalte iubiri ale mele - care devenisera foarte firave si parca s-ar fi refugiat din nou in oualele lor sparte daca ar fi putut.
Puiul de cuc - hranit mereu pentru ca stia sa stea in fata, era din ce in ce mai puternic.
Cu statura lui de zeci de ori mai mare decat restul locuitorilor inaripati ai cuibului a reusit sa-i arunce peste margine, in haul de dedesubt.
Rand pe rand.
Cand veneam cu mancare vedeam cum dispare cate ceva din iubirile vii pe care le lasasem la plecare.
Dar nu aveam timp sa ma gandesc la asta pentru ca puiul de cuc - devenit acum mai mare si decat mine - striga de foame,
casca ciocul cat sa ma inghita
si poate ca m-ar fi mancat si pe mine toata daca ar fi stiut sa zboare.
Dar inca nu stia.
Inca aripile erau fragile, inca statea cu mine - dependent de mine.
Am nevoie de tine - imi spunea ciocul lui deschis.
Si zvaaaaarrrrr imi luam din nou zborul, desi obosita, sa gasesc mancare mai multa si mai multa si mai multa...
Pentru puiul de cuc.

Pana intr-o zi cand in cuib era liniste...
Gata, nu mai avea nevoie de mine.
Si m-a inundat singuratatea.
Inecata in singuratate mi-am amintit de micile mele vietati.
Iubirile acelea firave, neglijate, care nu avusesera loc sa ceara desi si ele aveau nevoie de mine.

Nu puteam trai fara iubire - imi spunea un instinct stravechi care ma facea sa construiesc cuibul in fiecare primavara.
Sa depun in el, desprinse din marintaiele mele, ouale vii ale sperantelor. Incalzite cu devotament instinctiv, fara intrebari si justificari,
fara eseuri despre datorie - doar din instinct.

Cresc embrioanele prin propriile lor forte,
aceleasi care au facut sa creasca planetele in univers.

Si de data asta am stiut sa fiu magica - pentru ca au venit pe lume vii.

Au si ele nevoie de mine - nimic nu zboara inca din ou
dar sunt dimensionate dupa puterile mele
si incap toate in cuib: mici capete de pasari pufoase si.....albastre.

Rational, rationament

Am citit la un psiholog despre cum ne formam o explicatie in minte. Era dat urmatorul exemplu: te trezeti dimineata in apartamentul lasat mostenire de matusa care a fost calcata de tramvai cand plecase de acasa nesupravegheata desi suferea de Alzheimer. Mergi la bucatarie unde lasasesi de seara un copan de pui pe masa ca sa-l ai la micul dejun. Si constati stupefiata ca farfuria este goala. Ai de ales din trei explicatii care ti-au inflorit pe loc in minte: fantoma matusii, mare amatoare de copane de pui cat a fost in viata, devorase delicioasa mancare gatita exact dupa reteta ei preferata; mancasesi de fapt copanul aseara la cina si ai uitat cu desavarsire - "Aoleu nu cumva mi se apropie si mie Alzheimeru'?" sau motanul a inghitit copanul cu totul? Si alegi explicatia cea mai la "mintea cocosului" - e motanul pentru ca uite-l cum doarme cu o expresie de satisfactie suspecta pe chip. Parca si zambeste....
E ok rationamentul asta dar ar fi bine sa nu excluzi nici o vizita la medic si ceva teste ca sa te asiguri ca esti departe de genele matusii - macar de alea care dau Alzheimer daca ochii sunt exact ca ai ei.....
Aceasta mostra de gandire rationala mi-a dat dat ideea ca atunci cand incercam sa analizam rational un eveniment, o intampare, o situatie alegem o explicatie care e posibil sa nu aiba nimic de a face cu adevarul. De exemplu atunci cand ni se spune: "Te iubesc" asociem aceste cuvinte cu cele cateva mii de filme romantice pe care le-am catalogat in biblioteca noastra interioara in folderul "asa da, mi-ar placea si mie" si le corelam si cu cele cateva experiente traite pana atunci - mai fericite sau mai putin fericite. Rationand mai departe e posibil sa ne facem deja un tablou al situatiei in care peisajul sa fie complet deformat fata de cel care este de fapt. Dar, pe de alta parte, rational si posibil.
Pentru a ne valida acest rationament vom retine toate comportamentele care rimeaza si le vom ignora pe toate celelalte. Exact ca un doctor care pune numai intrebarile ce ii intaresc convingerea intr-un diagnostic pe care l-a ales deja si nu pune nicio intrebare, nu face niciun test care ar putea sa-l infirme.
Ei bine, se pare ca pentru o gandire rationala, dupa alegerea unei explicatii, ar fi bine sa ne punem intrebarile care pot invalida teoria pe care tocmai am emis-o si abia apoi pe cele care o impun ca fiind Adevarul. Floare la ureche gandirea asta rationala....

Intotdeauna exista a treia optiune

Desi cateodata ar putea parea ca nu.
Daca esti in procesul de luare a unei decizii ia o pauza. Stiu ca e greu, pentru ca de obicei iei o decizie numai presat de imprejurari (altfel, din economie, alegem sa traim, in virtutea inertiei, la fel). Iar imprejurarile sunt de cele mai multe ori unele care creaza emotii puternice. Deci s-ar putea sa te simti exact ca unul care aude strigatul: "Ne scufundam!!!!" si nu oriunde, ci pe Titanic.
Urgenta te impinge de la spate ca un fier inrosit. Realitatea se deformeaza ca atunci cand privesti imaginile reflectate in suprafete curbe. Iar frica de necunoscut te face sa nu mai fi tu insuti ci mama, tata, educatoarea, modeluri de toate felurile impletite in sase, opt sau cine stie cate.
Toate planuri nu mai au sens pentru ca acel unic lucru care statea la baza lor s-a evaporat, disparand fara urma sau si-a dat arama pe fata si vezi in sfarsit ca e fals. Si fara planuri cum sa traiesti? Ar insemna sa accepti ca esti ca o frunza in vant (imagine de sezon) in fata intamplarilor de care nu se ocupa Nimeni si asta e inadmisibil. Deci....treci automat la planul B.
Iar eu vin si iti zic: NU! Exista multe alte optiuni. Cel putin inca una. O vei descoperi rasfoind trei, patru ganduri in timpul analizei (cum care analiza? cea obligatorie inainte de o decizie!). Am zis ganduri si nu intuitie sau emotie. Dar pune la bataie tot ce stii tu ca functioneaza la tine. Totusi ultimul cuvant sa-l aiba gandurile. Cele de validare si sa fie critice. Sa fie linistite. Sa fie lucide.
Iar dupa ce ai luat decizia fi sceptic. Fii un martor sceptic la ganduri de genul: trebuie (nimic nu trebuie), e necesar (in afara de aer, nimic nu e absolut necesar pe moment), sunt datoare (deloc si nimanui inafara de tine insuti), nu pot trai fara (ba poti ca doar ai facut-o de atatea ori).
Bafta!

Daca dragoste nu e nimic nu e (?!?)

Dar oare daca deloc compatibilitate nu e, mai ai vreo sansa?
Daca e vorba doar de doua planete foarte diferite, atat de diferite incat atunci cand vin pe planeta ta trebuie sa-mi pun costumul de cosmonaut, e ceva mai mult decat "nimic"?
Si daca traim retrasi in cochilia noastra mai mult ca sigur ca nu exista certuri dar altceva poate exista?

De acord ca ma pot uita la viata ta ca la un serial bun si nu ma plictisesc nici la al douazecelea sezon, totusi daca nu suntem compatibili, simt ca ceva lipseste. Sunt de partea cealalta a ecranului si daca imi vine sa intind mana dupa floarea pe care mi-o oferi cu atata grazie nu o pot prinde, mirosi sau replanta in gradina mea.

Poate ca e bine ca atunci cand apar astfel de intrebari sa-mi amintesc cum a fost cand am zis "da". Poti sa vizualizezi spatiul comun care se creease in momentul ala? Sau a fost numai "hei rup" - punem umarul si alte parti din trupurile noastre, mii de minute din timpurile noastre si  un vis comun, le fierbem muuult la foc mic si apoi asteptam sa se inchege piftia? Si nici asta nu ar fi rau - asa cum nimic nu e rau sau bun - ca doar toate au un inceput si pe undeva trebuie sa fie scris "start".
Totusi suntem bine in anii 2000. A trecut mult de la start. Asa ca, macar de pamplezir, ce ziceti sa stabilim ca vrem sa ne cunoastem compatibilitatile? Iar de va fi sa le gasim sa capitonam canapeaua din sufragerie cu ele ca sa devina cum ne-o inchipuiam cand eram copii.

Tiramisu

Ingrediente
4 galbenusuri
6 albusuri
6 linguri de zahar
250 g smantana pentru frisca
500 g mascarpone
48 piscoturi (3 randuri de cate 16)
250 ml cafea slaba
100 g cereale fulgi de cacao
Mod de preparare
Se bate smantana pentru frisca. Se bat albusurile spuma.
Se amesteca mascarpone cu zaharul si cu galbenusurile. Se adauga frisca si albusurile.
Se inmoaie (foarte putin) piscoturile in cafea si se monteaza prajitura ca in imagine.
Se zdrobesc putin cerealele si se presara pe deasupra.
Se tine la frigider cel putin 6 ore.
Reteta este luata de pe FB, o pagina italiana si am avut traducator autorizat. Incercati cu incredere dar nu transportati. :)

De la o sursa sigura :)

It’s all about sex!!!! Daca nu decizi (in sfarsit) altfel. Ce zici, te bagi?

http://www.scoala-de-psihologie.ro/psihologie_evolutionista_doze_puternice/

Intrebari existentiale: ce faci cand nu-ti mai place ce faci?

Pare ca sunt confuza, nu? Inca din felul in care am pus intrebarea. Dar nu, nu sunt confuza. Sau mai bine zis: nu mai sunt confuza. Am un prieten care vad ca sta langa intrerupator si il mai aprinde si pentru mine din cand in cand.
Imi impart timpul - pe care l-am identificat de curand ca fiind cel mai pretios dar pe care il am - intre mai multe activitati. Una e principala, in sensul ca e jobul care imi plateste ratele si restul. Si e un job care imi place. Nu am avut probleme sa plec de la joburi care nu mi-au placut. Am schimbat si trei intr-un an. Dar sa plec de la un job care imi place, pentru ca nu-mi mai regasesc spatiul vital pentru orgoliul meu de expert in what ever oi fi expert si eu?
Oare doar asta era lucrul care imi placea: ca gasisem terenul de joc pentru tenis cu satisfactia recunoasterii sociale (in sensul ala: eu ti-o dau tie, tu da-mi-o mie)? Pai sa ma gandesc bine....Hmmmm.... Imi plac si alte lucruri la jobul asta. Si astea nu s-au schimbat.
Desigur ca nu se pune problema sa nu am ce sa fac. Ba unele dintre celelalte activitati mi-ar acapara toata atentia si clar ca nu m-as plictisi. Si imi plac si astea. Dar m-am intrebat daca nu cumva imi plac tocmai pentru ca au acest statut de "altele". Constelatia activitatilor pe care imi cheltui timpul este una aleasa de mine, din destule optiuni.
Cred ca e momentul sa fac ceea ce stiu, ma pricep bine si imi place cu alte scopuri decat pana acum. Cred ca nu am decat sa schimb putin perspectiva si apoi...... om mai vedea. Ii multumesc lui Dumnezeu ca am dus-o pan' la inca o toamna :)

Teoria nevoilor - altfel

Inspirata de: http://www.personalitatealfa.com/blog/de-ce-scriu-despre-sex-putere-si-bani/. Multumesc pentru inspiratie.

Am citit articolul si evident ca nu sunt de acord. Ba chiar cred ca putem mai mult de atat. Putem sa constientizam ca avem o perspectiva muuuult mai subtila si mult mai larga si mult mai luminoasa asupra vietii decat sa ne limitam la bani, sex si putere.
Plec de la simpla observatie ca cei care au astea din plin nu devin automat preocupati de o dezvoltare a lor mai mare ci isi doresc doar mai multi bani, mai multa putere, mai mult sex. Iar exemplul cu painea din articol cred ca e minunat de revelator pentru unul care stie ce e aia foame. Pentru ca daca iti este foame de ajuns il vei gasi pe Dumnezeu in painea aia.
Simplul act de a manca poate fi trait ca o experienta spirituala - mai ales cand ti-e foame. Ai sansa sa constientizezi recunostinta pentru aceasta planeta care ne hraneste. Poti sa ai toti banii din lume, daca esti pe Marte nu vei gasi nimic de mancare. Iar daca ti-e foame nu vei avea nevoie sa savurezi cea mai fina masa la ultimul etaj al acelui hotel de sapte stele din Dubai - va fi de ajuns sa ai o paine.
Iar despre sex...Daca esti indragostit de femeia aia nu te va interesa daca are pantofi de 3000 de euro si geanta de 5000. Si nici cel mai salbatic sex in cine stie ce insula hawaiana nu va avea efectul simplei atingeri a mainii femeii de care esti indragostit. Sexul cand esti indragostit are mari sanse sa devina o experienta spirituala si placeri mult mai mari decat cele fizice vor umple fiintele care se imbratiseaza. Chiar, indragostirea in ce chakra ati pus-o? Ca doar o putem simti si pe burta goala...
Va felicit domnule pentru alegerea apei ca fluid fizic de umplere a chakrelor. Apa este un mediu extraordinar. Imi imaginez ca imi mananc painea pe malul unui rau si constientizez ca prin mine circula viata cu aceeasi frenezie cu care curge apa intre acele maluri. Va asigur ca ma simt plina de putere - o putere mult mai mare decat cea pe care as putea-o simti zacand intr-o incapere din Cotroceni, dupa o masa copioasa, un sex indestulator si cel mai fin whiski (constat ca nu stiu cum se scrie numele acestei bauturi desi imi place la nebunie).
Mecanismele pe care le descrieti in articol sunt muult mai subtile decat simplul mecanism fizic al umplerii unor vase. Si puteti constata asta prin constientizarea celei mai de baza nevoi: aceea de a respira. E metoda care este recomandata pentru a intra in cele mai adanci meditatii si a trai cele mai inalte experiente spirituale.
Indemnul de a ne concentra asupra nevoii de bani, sex si putere il consider limitativ iar rezultatul dezamagitor. Va invit sa trecem mai departe si sa constietizam mai mult din ceea ce suntem. Iar ca nevoie de baza v-o propun pe cea a experimentarii - ca tot ma intreb in ultimul timp: "De ce nu mi-ai dat Doamne mintea de acum la 18 ani?"

Din ciclul: "poezii care imi plac"

http://ivcelnaiv.ro/2012/10/nemultumitului-din-tine/

nemulțumitului din tine


cu câtă poft-ar fi mușcat oricine
din mărul refuzat de tine

lacrimile tale, oh, toate lacrimile tale
puteau salva de la paragină hidrocentrale

mai știi cămașa pe care n-o suporți de loc?
ei bine, cineva ar considera-o rock!

părinții, că nici pe aștia nu-i alegi
ți i-ar adopta cineva pe loc, de vrei să îi renegi

iar job-ul pe care îl injuri în fiecare zi
ar fi o superjucarie pentru alți copii

câți oameni ar fi fost un tu atât de fericit
dacă aveau viața ta, domnule nemulțumit

"monica, ce e mai important in viata?"

Pur si simplu m-am trezit cu intrebarea asta in fata ochilor, cand am deschis un mesaj astazi dimineata. Si parca mi s-a limpezit vinul, s-a ingrosat frumos crema de ciocolata si a crescut aluatul dospit peste marginile ligheanului...
Deci la asta am nevoie sa meditez, m-am gandit eu, uimita de senzatia de coerenta pe care am simtit-o imediat. Era ca si cum, ratacita intr-un oras strain, dau ori peste o fata cunoscuta ori peste un indicator bine facut ori peste o intersectie familiara.
Am inceput prost - cu o tigara, desi ma dau nefumatoare. Dar am de gand sa continui bine - cu meditatie si rugaciune.

Dintr-o vara, de pe niste dealuri...

"Cum arata albastrul tau?"

http://www.facebook.com/?ref=tn_tnmn#!/djcristyear

"Privim amandoi cerul si suntem de acord ca e albastru. Dar...poate ca retinele noastre nu au aceeasi sincronizare de lumina. Poate ca albastrul meu e mai mare,mai stangaci sau mai enigmatic. Asa ca spune-mi: Cum arata albastrul tau? " Nichita Stanescu

Poate in mod absurd am pretentia sa-i inteleg pe ceilalti.
Poate ca ar fi mai simplu doar sa traiesc cu ei si sa-i iubesc. Si totusi, cu aceeasi compulsivitate cu care incerc sa ma inteleg pe mine, scormonesc dupa intelesul lor.
In lungile calatorii stelare prin Universul lor ma descopar in pielea unui explorator si vreau sa cunosc ceea ce iubesc. Nu-mi ajunge ca imi inspira aceasta emotie, ca ma topeste atingerea lor, ca ma bucura dansul lor, ca vibrez cu frecventa lor. Vreau sa-i si cunosc. Sa rezolv aceasta integrama care, privita din perspectiva mea, desi cunoscuta este indescifrabila - ca un cuvant care poate fi citit numai in oglinda.  
Sa presupun prin absurd ca va veni o vreme in care as intelege. Cu ce ar schimba asta gustul vanilat al nedumeririi mele in fata viziunii lor? Ar schimba asta nuanta mea de albastru?

Despre cat de originala sunt

Pare ca manipulatorii cred ca suntem lipsiti de originalitate si au anumite tipare ca sa ne influenteze deciziile.
Exista teorii - in vanzari de pilda - care se bazeaza pe faptul ca reactionam toti la fel in anumite situatii.
Pare a fi adevarat cu rasul. Oamenii par a fi gadilati de aceleasi lucruri si pot rade in grupuri mari. N-am mai fost demult intr-o sala de cinema plina - chiar, de ce nu mai merge lumea la film? - dar imi amintesc perfect care e senzatia hohotului general.
La fel cu frica: ni se strange inima cam la aceleasi lucruri. Nici nu ma mir ca Hallowen a prins asa de bine desi ne desparte un ocean si o jumatate de Pamant de radacinile traditiei rasului de demoni.
Totusi, cred ca avem si noi partea noastra in care suntem originali. (Poate din cauza asta avem de infruntat riscul de a fi neintelesi?) De exemplu eu sunt originala in .... erotisme. Sunt cuvinte pe care daca le aud musai sa-mi schimb chilotii dar la care altii raman reci si moi. Sunt acorduri muzicale care ma preschimba in gheisa si sunt imagini care imi dau o tresarire in moalele...capului. Si totusi ar fi absurd sa am pretentia sa actioneze identic si la altii.

Mai stiu ceva care actioneaza universal: misterul... Asa ca nu o sa va dezvalui chiar tot... Las o mica voaleta mov sa cada peste un colt de ochi si o jumatate de frunte. Original, nu?

Sursa de motivare

http://startevo.com/de-ce-ne-place-noua-vorba-generalului-patton/?fb_comment_id=fbc_10150525965594171_309822320_10151204852484171

Deci vorba generalului: Ce daca nu sunt perfect? Imi permit sa exist asa cum sunt. Poate ca maine sunt mai bun sau mai prost. Si ce daca? Asta nu va impiedica Soarele sa rasara asa ca nu vad de ce m-ar impiedica pe mine sa traiesc.

Frumoasa noastra lume

Briose de ciocolata

Mai negre decat negresele, mai gustoase decat ciocolata

Ingrediente

6 oua

10 linguri de zahar (rase)

4 linguri de faina

4 linguri cu varf de cacao (din pachet cu vapor - nu stiu cum se numeste dar mi-a placut tare)

1 praf de sare

2 linguri de ulei

o fiola de esenta de rom

100 g stafide

100 g nuca

1 praf de copt

hartie pt forma de briose

Mod de preparare (ies 18 bucati)

Se bat albusurile spuma cu un praf de sare. Se adauga zaharul si se bat pana se obtine o spuma f tare. Se adauga fiecare galbenus pe rand. Se pune esenta. Se pune cacao. Se pune faina in care s-a amestecat praful de copt.  La sfarsit se pune uleiul.

Se pun hartiutile in forma de briose si se toarna compozitia fara sa se umple formele complet. Deasupra se pun nuci tocate mare si cateva stafide. Se coace 20 de minute.

Pandora

"Barbatii cati erau pe lume - erau pe-atunci numai barbati - s-au adunat langa Pandora, mirandu-se nespus de frumusetea ce-o avea, de gingasia, glasul ei si de dulceata ochilor.
Nu era unul sa nu vrea s-o vada la casa lui, sotie. Ba da, unul a fost, si-acela era titanul Prometeu. Desi era vrajit de fata, desi i-ar fi placut si lui s-o vada luminandu-i casa, Prometeu sta prevazator.
- Cand Zeus ne trimite daruri, oricat sunt de ispititoare, feriti-va de viclesug!.... a spus el catre muritori.
Barbatii s-au ferit in laturi, ascultandu-l pe Prometeu. Numai Epimeteu, titanul, frate bun al lui Prometeu, sedea cuprins de dragoste si nu facea un pas-napoi. In acea clipa, Afrodita s-a avantat catre pamant si l-a rugat pe micul Eros sa traga iute o sageata, tintindu-l pe Epimeteu in inima-i nechibzuita. Eros a tras. Epimeteu s-a clatinat si a-ntins bratele spre fata. Ea, ca un fulg, s-a indreptat catre Epimeteu, zambind. Si el a glasuit voios:
- Pandora o sa-mi fie soata! Voi v-ati ferit; dar eu o vreau.
- Iata, acesta este darul ce il trimite, pe pamant, prin mana mea, stapanul, Zeus, a glasuit frumoasa fata si i-a dat lui Epimeteu cutia inca zavorata, ce-o adusese din Olimp.
Epimeteu a luat cutia si-ncet i-a ridicat capacul. Credea ca-s daruri pretioase. Cand colo, din acea cutie s-au ridicat, zburand in cete, toate nenorocirile si relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. S-au raspandit minciuna, ura, grija, zavistia, necazul, durerea, suferinta, foamea si setea, molimele negre, ba chiar si moartea, hada moarte. Toate cu-nfatisari de spaima, inaripate, insa multe, s-au raspandit care-ncotro, umpland pamantul si facandu-si cuiburi in toate cele patru zari.
Vazand Epimeteu ca ies atatea rele din cutie a si trantit la loc capacul. Dar prea tarziu se desteptase. Napastele se inaltasera si lumea le purta in carca. Mai ramasese in cutie numai o aratare mica, firava si cu aripi slabe. Ea n-apucase sa mai zboare si purta numele: Speranta.
Asta a fost zestrea pe care Zeus o daruise fetei, ca s-o aduca pe pamant: rele, nenorociri si boale.
Numai speranta cea firava avea sa fie langa oameni, sa le-ncolteasca-n cugete, in ceasuri grele, in restristi."
fragment din Legendele olimpului - Al. Mitru

Osho: "Stai undeva linistit...."

http://www.facebook.com/groups/oshoromania/permalink/10151279867140229/

"Daca stai o vreme in Himalaya,dupa care te intorci la ses,iti dai imediat seama cat de grele si urate sunt vibratiile de aici.Acum ai un criteriu de comparatie.Ai baut din apa pura de izvor,rece si curata ca un cristal,iar acum esti nevoit sa bei apa potabila a municipalitatii.Diferenta iti sare imediat in ochi.Toti cei care mediteaza stiu ca aceasta lume este bolnava,ca totul functioneaza pe dos in ea.De aceea,atunci cand se inconjoara de oameni,ei resimt mult mai plenar praful celor din jur decat omul obisnuit,care si-a pierdut complet sensibilitatea.


Voi ati uitat ca sunteti niste oglinzi!La ora actuala sunteti convinsi ca nu sunteti altceva decat niste aspiratoare de praf.Numai iluminatii stiu ca ei sunt oglinzi.

De aceea,Isus se retragea frecvent in varf de munte.Dimineata devreme s-a intors la templu,iar oamenii au venit sa-l vada.Nu poti intra cu inima curata intr-un templu decat daca ai fost in munti.Aceasta ascensiune nu trebuie sa se produca neaparat in plan fizic.Eu nu ma refer aici la un fenomen exterior.Adevaratul munte este in interiorul tau.Daca te poti scufunda in solitudine,daca poti uita pentru cateva clipe de lumea exterioara,iti vei regasi imediat prospetimea.Abia atunci te poti duce la un templu cu inima curata,caci ai devenit tu insuti un templu.

[...]

Meditatia este o stare de claritate,nu o stare mentala.Natura mintii este prin excelenta confuzia.Ea nu poate intelege ce inseamna claritatea.Nici nu ar avea cum.Gandurile sunt ca niste nori pe cer.Ei acopera cerul senin si intuneca atmosfera.Astfel,claritatea dispare.Cand mintea se goleste de ganduri,tot ce ramane este cerul senin.Privirea poate ajunge pana foarte departe,chiar pana la sfrsitul existentei.In plus ea devine foarte penetranta,putand patrunde pana in esenta ultima a lucrurilor.

Asta inseamna meditatia:o claritate perfecta a vederii.Ea nu are nimic de-a face cu gandirea.Aceasta nu poate decat s-o impiedice.Tot ce trebuie sa faci e sa stai undeva linistit,sa te relaxezi,sa te abandonezi,sa nu faci nici cel mai mic efort.Este un fel de somn lucid.Corpul adoarme,fiinta ramane insa treaza.In cele din urma gandurile se linistesc singure.

[...]Mintea flecareste continuu.Daca iti poti face mintea sa taca ,fie si pentru o singura clipa,poti trai un crampei din starea non-mentala.Acesta este obiectul meditatiei.Starea non-mentala este starea naturala a fiintei."OSHO in "Omul care iubea pescarusii"