E vremea sa inchei cu ganduri frumoase o poveste despre viata mea.
Un scenariu trait complet, urmat de o pasionala poveste de dragoste traita complet, au creat un film care a avut un final fericit.
Dupa un ecran cu "the end" poate incepe sa ruleze altceva.
Ma declar multumita de tot trecutul meu si fac loc lucrurilor noi in viata mea.
Poate ca o sa mai scriu - pentru ca o fac terapeutic. Dar in alt loc si altfel.
Va multumesc celor care m-ati citit pentru tot sprijinul pe care l-am simtit. Desi de multe ori a fost invizibil si tacut a fost real.
La revedere dragi prieteni.
Cu recunostinta,
Monica
PS Oricand ma gasiti aici: monicachiroiu@gmail.com.
miercuri, 23 iulie 2014
marți, 22 iulie 2014
Cand timpul are rabdare sa curga firesc
Timpul are o proprietate de elasticitate (sau plasticitate?) fantastica.
Cateva ore fac uneori cat o viata.
Zeci de ani din trecut nu iti aduc senzatia de consistenta a experientei cat iti aduce cateodata o singura zi.
Am parti in mine pe care le stiu deja imbatranite, inca de cand le-am constientizat. Iar altele habar nu au ca exista timp. Le regasesc neatinse, exact ca la facerea lumii.
Au fost perioade cand timpul a avut multa rabdare cu mine si mi-a dat ragazuri luuuungi sa traiesc evenimente majore in liniste, intr-un ritm suportabil. Au fost si perioade in care am avut parte de timp dar de unul nelinistit, nerabdator, fara niciun respect pentru umilele mele puteri de a trai vremurile acelea. Nu aveam timp de nimic, nici de meditat, nici de gandit, nici de gustat viata. Abia ma tineam dupa el, gafaind alergata intr-o cursa cu obstacole, cu foarte rare time-out-uri.
De astazi (ba chiar de ieri) timpul meu a devenit din nou rabdator cu mine. Nu mai cronometreaza nimic. Imi ofera ragazul contemplatiei. Eeeee, alta viata..... Pot sa privesc cerul, cu Soarele rostogolindu-se pe o sfera albastra - minunata iluzie optica a unei lumi in care timpul e bun si bland. E timpul vietii mele.
vineri, 18 iulie 2014
Neal - despre suflet
Dear Monica,
For me, the beginning of the most fruitful, exciting and rewarding time of my life was the moment I realized I had a soul.
Before then, I didn't know what "having" a soul really meant; I didn't know what the soul was, or what it did.
And I had no idea what my soul could offer me or do for my life.
My soul might as well not even have been there for all the good it was doing me. I mean, it was there, but I wasn't receiving any benefit from its existence.
To me, the soul was simply a concept. It had no practical function in my day-to-day life whatsoever.
But the day I realized that my soul could be more than a mere concept, and was instead an actual functioning, practical, meaningful, and useful part of my day-to-day existence, was in fact the most exciting and rewarding day of my life up to that point.
It entirely changed the way I looked at myself and everything that had ever happened to me.
What I've since come to understand is that I am a more complex entity than I ever could have imagined—and certainly far more complex than I thought myself to be when I was a child.
My parents never taught me anything about my soul.
Neither did my teachers in school. Nor did I hear about it from any minister, priest or rabbi.
It was as if the concept of the soul, and the true function of the soul, was a secret no one was allowed to allude to or contemplate.
Not that I blame any of the people from my childhood or hold it against them. After all, they weren't told by their elders about the soul, either.
It's a terrible shame that the few messengers and teachers through the centuries who have explained these truths about the soul to us have been largely ignored, ridiculed or marginalized.
Some have even been killed for their beliefs. One particular messenger you might have heard about was actually crucified.
The human species has a habit of crucifying and murdering people who reveal points of view about life that are contrary to what our Elders and the Ancients have passed on to us.
And here's where humanity gets even further away from the truth . . .
Most of us think life is only about our own health, prosperity, happiness and love.
But we did not come to physicality upon the earth just to achieve those goals.
All this time, since the dawn of civilization, we've been missing the biggest prize.
We haven't even fathomed that there may be a deeper, more profound truth regarding what life is all about.
We have refused to entertain questions about the function and mission of our soul, and what it means to us as individuals and as a civilization.
But here's what I know to be true after 70 years on Earth, and after many, many conversations with God about the meaning and purpose of life:
The human soul is a direct expression and a singular individuation of Divinity, much like a drop from the ocean is both part of the ocean but not the entirety of the ocean itself.
The soul entered into physicality, or the individual reality of each and every one of us, in order to create an unlimited experience of Divinity, not a limited experience of humanity!
Your friend,
Neal Donald Wlasch
For me, the beginning of the most fruitful, exciting and rewarding time of my life was the moment I realized I had a soul.
Before then, I didn't know what "having" a soul really meant; I didn't know what the soul was, or what it did.
And I had no idea what my soul could offer me or do for my life.
My soul might as well not even have been there for all the good it was doing me. I mean, it was there, but I wasn't receiving any benefit from its existence.
To me, the soul was simply a concept. It had no practical function in my day-to-day life whatsoever.
But the day I realized that my soul could be more than a mere concept, and was instead an actual functioning, practical, meaningful, and useful part of my day-to-day existence, was in fact the most exciting and rewarding day of my life up to that point.
It entirely changed the way I looked at myself and everything that had ever happened to me.
What I've since come to understand is that I am a more complex entity than I ever could have imagined—and certainly far more complex than I thought myself to be when I was a child.
My parents never taught me anything about my soul.
Neither did my teachers in school. Nor did I hear about it from any minister, priest or rabbi.
It was as if the concept of the soul, and the true function of the soul, was a secret no one was allowed to allude to or contemplate.
Not that I blame any of the people from my childhood or hold it against them. After all, they weren't told by their elders about the soul, either.
It's a terrible shame that the few messengers and teachers through the centuries who have explained these truths about the soul to us have been largely ignored, ridiculed or marginalized.
Some have even been killed for their beliefs. One particular messenger you might have heard about was actually crucified.
The human species has a habit of crucifying and murdering people who reveal points of view about life that are contrary to what our Elders and the Ancients have passed on to us.
And here's where humanity gets even further away from the truth . . .
Most of us think life is only about our own health, prosperity, happiness and love.
But we did not come to physicality upon the earth just to achieve those goals.
All this time, since the dawn of civilization, we've been missing the biggest prize.
We haven't even fathomed that there may be a deeper, more profound truth regarding what life is all about.
We have refused to entertain questions about the function and mission of our soul, and what it means to us as individuals and as a civilization.
But here's what I know to be true after 70 years on Earth, and after many, many conversations with God about the meaning and purpose of life:
The human soul is a direct expression and a singular individuation of Divinity, much like a drop from the ocean is both part of the ocean but not the entirety of the ocean itself.
The soul entered into physicality, or the individual reality of each and every one of us, in order to create an unlimited experience of Divinity, not a limited experience of humanity!
Your friend,
Neal Donald Wlasch
miercuri, 16 iulie 2014
marți, 15 iulie 2014
Potentialul unei situatii
Unele lucruri ni se intampla. Asta e, nu putem controla chiar totul.
Ne regasim cateodata in situatii de viata pe care nu le putem schimba si nici nu sunt alegerea noastra. Singura solutie logica e sa le acceptam.
Pe mine una nu ma pasioneaza rolul de victima - foarte usor de jucat in astfel de situatii. Prefer sa-mi asum responsabilitatea pentru situatiile in care ma aflu. Din aceasta atitudine - de responsabilitate - am vazut un mod prin care e mai simplu sa-mi construiesc acceptarea. Am pornit de la ideea ca fiecare situatie are un anumit potential. Pur si simplu este ca un vas plin cu ceva, dar cu capac. Poate ca e nevoie de efortul de a lua capacul de pe vas ca sa descoperi ce contine, insa intradevar merita. Nu exista vase goale!
Odata ce devii constient de potentialul care iti sta la indemana, acceptarea vine singura. Nu e nevoie sa te hipnotizezi, sa te minti, sa tricotezi sperante aiurea.
Ne regasim cateodata in situatii de viata pe care nu le putem schimba si nici nu sunt alegerea noastra. Singura solutie logica e sa le acceptam.
Pe mine una nu ma pasioneaza rolul de victima - foarte usor de jucat in astfel de situatii. Prefer sa-mi asum responsabilitatea pentru situatiile in care ma aflu. Din aceasta atitudine - de responsabilitate - am vazut un mod prin care e mai simplu sa-mi construiesc acceptarea. Am pornit de la ideea ca fiecare situatie are un anumit potential. Pur si simplu este ca un vas plin cu ceva, dar cu capac. Poate ca e nevoie de efortul de a lua capacul de pe vas ca sa descoperi ce contine, insa intradevar merita. Nu exista vase goale!
Odata ce devii constient de potentialul care iti sta la indemana, acceptarea vine singura. Nu e nevoie sa te hipnotizezi, sa te minti, sa tricotezi sperante aiurea.
luni, 14 iulie 2014
Visul meu e aici!
Candva, in tinerete, m-am visat iertata de Dumnezeu si de oameni, curata.
Candva, demult, m-am visat buna, blanda, iubitoare.
Candva, mai acum cativa ani, m-am visat vie, libera, plina de viata.
Candva, acum de curand, m-am visat eu insumi.
Si acum visul meu e aici, se intampla.
Parca m-am mutat la mine,
Am intrat in apartament si mi-am pus bagajele jos.
M-am imbratisat cu toata dragostea (si poate putin cu disperare)
Si am inceput sa traim impreuna:
Mi-am dat o cheie, mi-am facut loc in dulapuri, mi-am gatit mancarurile preferate,
Mi-am facut loc in patul de doua persoane.
Sarbatoresc fiecare zi in care sunt cu mine.
Si stiu ca e pentru toata viata.
Pentru ca vreau!
Candva, demult, m-am visat buna, blanda, iubitoare.
Candva, mai acum cativa ani, m-am visat vie, libera, plina de viata.
Candva, acum de curand, m-am visat eu insumi.
Si acum visul meu e aici, se intampla.
Parca m-am mutat la mine,
Am intrat in apartament si mi-am pus bagajele jos.
M-am imbratisat cu toata dragostea (si poate putin cu disperare)
Si am inceput sa traim impreuna:
Mi-am dat o cheie, mi-am facut loc in dulapuri, mi-am gatit mancarurile preferate,
Mi-am facut loc in patul de doua persoane.
Sarbatoresc fiecare zi in care sunt cu mine.
Si stiu ca e pentru toata viata.
Pentru ca vreau!
duminică, 13 iulie 2014
marți, 8 iulie 2014
Armata de ingeri
Sunt convinsa ca plutesc si astazi....
Cu Neal si inca vreo 400 de suflete
Raspunsul la "de ce"
Singurul raspuns onest la "de ce?" este: D-aia!
Oricare altul, venind de la mine sau de la altii, sunt numai ganduri cu care incercam sa ne indreptatim diferitele actiuni.
Desigur ca stim cu siguranta in interiorul nostru de ce facem unele sau altele dar constientizarea acestor motive adevarate e foarte dificila. Mie imi iese f rar si atunci ma simt atat de tulburata si de coplesita ca nu prea ma atrage sa ma concentrez pe asta. Ma tulbura mai ales simplitatea extrema a motivului adevarat....
Totusi, ne mai obosim sa ne intrebam - pe noi insine sau pe altii "de ce?" Si asta e un lucru profund uman prin care practic am construit aceasta civilizatie: tot intrebandu-ne "de ce?" am ajuns sa creem ceea ce e in jurul nostru. O fi fost bine, n-o fi fost bine... Nu stiu! Dar este!
Cautarea de motive are si o parte buna. Un motiv "bun" ne poate da energia necesara sa trecem prin actiuni dificile. Ne poate face sa ne simtim bine atunci cand avem de facut lucruri dificile si daca ne simtim bine ne vor iesi mai bine.
De exemplu daca esti student si ai de dat multe examene intr-un termen scurt te poti intreba "de ce fac eu asta? de ce fac facultatea asta?". Si un motiv bun te poate ajuta sa te mobilizezi mai bine pentru examen. Eu de ce am facut facultatea? Eeeee, am avut motivele mele. :)))) Dar rezultatele au intrecut asteptarile din aceste motive. Mi-a deschis un Univers foarte bun in care am putut sa cunosc lucruri chiar deosebite. Oare puteam si fara facultate sa ajung la asta? Da, cred ca da.
Un motiv cu adevarat bun pentru a face o facultate este sa inveti cum se face ceva care iti place sa faci dar nu stii inca cum. De exemplu programare: imi place, ma atrage, mi se pare ca simt o chestie buna cand ma apuc de asta (de exemplu sunt in flow - adica nu stiu pe unde trece timpul, ca pe la mine nu-l simt). Si unde pot sa invat sa fac programare? Aaaa, la facultatea de programare (zic si eu, dar poate si la altele). Sau de exemplu psihoterapie: imi place, ma atrage, sunt in flow. Si unde pot invata sa fac psihoterapie? Aaaa, la facultatea de psihoterapie... Sau de exemplu: dezvoltarea proprie a fiintei care sunt: imi place, ma atrage, sunt in flow. Si unde pot invata dezvoltarea spirituala? Aaaaa, la facultatea de spirite (???!!!!)...
Oricare altul, venind de la mine sau de la altii, sunt numai ganduri cu care incercam sa ne indreptatim diferitele actiuni.
Desigur ca stim cu siguranta in interiorul nostru de ce facem unele sau altele dar constientizarea acestor motive adevarate e foarte dificila. Mie imi iese f rar si atunci ma simt atat de tulburata si de coplesita ca nu prea ma atrage sa ma concentrez pe asta. Ma tulbura mai ales simplitatea extrema a motivului adevarat....
Totusi, ne mai obosim sa ne intrebam - pe noi insine sau pe altii "de ce?" Si asta e un lucru profund uman prin care practic am construit aceasta civilizatie: tot intrebandu-ne "de ce?" am ajuns sa creem ceea ce e in jurul nostru. O fi fost bine, n-o fi fost bine... Nu stiu! Dar este!
Cautarea de motive are si o parte buna. Un motiv "bun" ne poate da energia necesara sa trecem prin actiuni dificile. Ne poate face sa ne simtim bine atunci cand avem de facut lucruri dificile si daca ne simtim bine ne vor iesi mai bine.
De exemplu daca esti student si ai de dat multe examene intr-un termen scurt te poti intreba "de ce fac eu asta? de ce fac facultatea asta?". Si un motiv bun te poate ajuta sa te mobilizezi mai bine pentru examen. Eu de ce am facut facultatea? Eeeee, am avut motivele mele. :)))) Dar rezultatele au intrecut asteptarile din aceste motive. Mi-a deschis un Univers foarte bun in care am putut sa cunosc lucruri chiar deosebite. Oare puteam si fara facultate sa ajung la asta? Da, cred ca da.
Un motiv cu adevarat bun pentru a face o facultate este sa inveti cum se face ceva care iti place sa faci dar nu stii inca cum. De exemplu programare: imi place, ma atrage, mi se pare ca simt o chestie buna cand ma apuc de asta (de exemplu sunt in flow - adica nu stiu pe unde trece timpul, ca pe la mine nu-l simt). Si unde pot sa invat sa fac programare? Aaaa, la facultatea de programare (zic si eu, dar poate si la altele). Sau de exemplu psihoterapie: imi place, ma atrage, sunt in flow. Si unde pot invata sa fac psihoterapie? Aaaa, la facultatea de psihoterapie... Sau de exemplu: dezvoltarea proprie a fiintei care sunt: imi place, ma atrage, sunt in flow. Si unde pot invata dezvoltarea spirituala? Aaaaa, la facultatea de spirite (???!!!!)...
Piata
Am avut de curand o colega din Germania in vizita in Bucuresti. Am incercat sa o invit prin mai multe locuri - parcuri, lacuri, muzee, concerte dar dupa ce am terminat eu prezentarea ea mi-a spus: "Stii, daca ai putin timp si nu te deranjez, as vrea sa merg pana la piata."
Da, restul au destule si in Germania insa piata ca la noi, nu!
M-am gandit sa va scriu asta pentru ca poate nu stiati ca avem si noi ceva care impresioneaza Europa. Si daca avem deja ceva poate ca ar fi bine sa ne ingrijim de asta. Normal ca ar fi extrem de util sa aducem si altele din Europa, care sunt bune pe acolo si poate ca s-ar potrivi si la noi. Dar nu stim sigur pe cand ceea ce a inflorit la noi stim cu certitudine ca merge.
In schimb ce facem noi cu pietele? Le lasam sa fie terorizate de o adevarata mafie (ca definitie a crimei organizate). Supraveghetorii sunt de fapt o clica de nenorociti care dau ture sa stranga "dreptul". Cei care chiar cultiva ceea ce vand stau pe undeva pe trotuarele imputite de pe langa piete cu cateva sacosele, aduse cu greu prin microbuzele de la prima ora care fac naveta spre Bucuresti. Iar politia da tarcoale numai pe acolo si le confisca sacosele. Stiu ca ceea ce confisca duc la centrele de plasament - unde un copil are 8 lei pe zi alocatie de masa. Asa ca macar ajunge mancarea la cei care au nevoie.
Clar ca exista solutii simple de a pastra spiritul adevarat al pietelor - care va spun ca sunt admirate in Europa. Nici nu trebuie cautate aceste solutii. Se "cultiva" singure. Una pe care am vazut-o inflorind in Berceni langa Piata Sudului: langa o zona reabilitata de curand ca parc (foarte frumoasa si bine ingrijita - multumesc celor care au grija de asta), pe o aleea umbroasa care leaga Berceni de Soseaua Oltenitei, navetistii pietei isi aduc marfurile. Nu trebuie sa-i alinieze nimeni. Nu trebuie sa-i invete nimeni cum sa le expuna. Nu e nevoie sa faca vreo facultate ca sa stie cand si ce sa culeaga din gradina. Pur si simpli oamenii astia stiu. Nu stiu cum sa se descurce cu politia si nu inteleg (cum nu inteleg nici eu) de ce nu au voie sa vanda ceea ce altfel s-ar strica in gradina, in timp ce noi mancam chestii din supermarket.
Sunt sigura ca exista zone din astea prin toate cartierele. Nu e nevoie de bani europeni si nici de investitii uluitoare. Poate doar de respect pentru Soarele, Pamantul, Dumnezeu si oamenii care au muncit pentru mancare. Cu putin respect vom fi in stare sa simtim recunostinta pentru toate acestea si mancarea sa devina astfel hrana adevarata, pentru trup si pentru spirit.
Da, restul au destule si in Germania insa piata ca la noi, nu!
M-am gandit sa va scriu asta pentru ca poate nu stiati ca avem si noi ceva care impresioneaza Europa. Si daca avem deja ceva poate ca ar fi bine sa ne ingrijim de asta. Normal ca ar fi extrem de util sa aducem si altele din Europa, care sunt bune pe acolo si poate ca s-ar potrivi si la noi. Dar nu stim sigur pe cand ceea ce a inflorit la noi stim cu certitudine ca merge.
In schimb ce facem noi cu pietele? Le lasam sa fie terorizate de o adevarata mafie (ca definitie a crimei organizate). Supraveghetorii sunt de fapt o clica de nenorociti care dau ture sa stranga "dreptul". Cei care chiar cultiva ceea ce vand stau pe undeva pe trotuarele imputite de pe langa piete cu cateva sacosele, aduse cu greu prin microbuzele de la prima ora care fac naveta spre Bucuresti. Iar politia da tarcoale numai pe acolo si le confisca sacosele. Stiu ca ceea ce confisca duc la centrele de plasament - unde un copil are 8 lei pe zi alocatie de masa. Asa ca macar ajunge mancarea la cei care au nevoie.
Clar ca exista solutii simple de a pastra spiritul adevarat al pietelor - care va spun ca sunt admirate in Europa. Nici nu trebuie cautate aceste solutii. Se "cultiva" singure. Una pe care am vazut-o inflorind in Berceni langa Piata Sudului: langa o zona reabilitata de curand ca parc (foarte frumoasa si bine ingrijita - multumesc celor care au grija de asta), pe o aleea umbroasa care leaga Berceni de Soseaua Oltenitei, navetistii pietei isi aduc marfurile. Nu trebuie sa-i alinieze nimeni. Nu trebuie sa-i invete nimeni cum sa le expuna. Nu e nevoie sa faca vreo facultate ca sa stie cand si ce sa culeaga din gradina. Pur si simpli oamenii astia stiu. Nu stiu cum sa se descurce cu politia si nu inteleg (cum nu inteleg nici eu) de ce nu au voie sa vanda ceea ce altfel s-ar strica in gradina, in timp ce noi mancam chestii din supermarket.
Sunt sigura ca exista zone din astea prin toate cartierele. Nu e nevoie de bani europeni si nici de investitii uluitoare. Poate doar de respect pentru Soarele, Pamantul, Dumnezeu si oamenii care au muncit pentru mancare. Cu putin respect vom fi in stare sa simtim recunostinta pentru toate acestea si mancarea sa devina astfel hrana adevarata, pentru trup si pentru spirit.
luni, 7 iulie 2014
Oamenii fac lucruri din doua motive
Oamenii fac lucruri din doua motive: din frica si din....frica.
Ce a facut Don Miguel Ruiz de frica?
Uite, si-a luat 4 angajamente. Le-am incercat si eu. Functioneaza - adica poti sa te tii de ele - mai ales daca frica e destul de mare.
Ce a facut Don Miguel Ruiz de frica?
Uite, si-a luat 4 angajamente. Le-am incercat si eu. Functioneaza - adica poti sa te tii de ele - mai ales daca frica e destul de mare.
Patru ani de cand astept rasaritul cu mare bucurie
Viata merita traita! Fiecare zi, zi cu zi, zi dupa zi. Toate! Habar n-am ce imi aduce rasaritul. Dar nici nu-mi trebuie sa stiu mai mult decat ca respiram si azi.
Am primit in dar sentimentul ca am pentru ce sa traiesc. Si din momentul acela nu m-a mai parasit. E unul dintre miracolele faptului ca m-am trezit. Multumesc Doamne!
Cateodata ma sochez
Imi scrie Neal astazi:
Dragă Monica Chiroiu,
în această zi din viața ta, cred că Dumnezeu vrea ca tu să știi ...
…că măiestria nu este măsurată de numărul lucrurilor teribile pe care le elimini din viaţa ta, ci de numărul de ori când nu le mai consideri teribile.
Buddha a adus suferinţa asupra lui însuşi, pentru a o privi în faţă, să vadă dacă el este aceasta, şi, dacă nu, să vadă atunci ce este el. Isus a permis să fie crucificat, pentru a demonstra cine este. Şi tu ce crezi că faci aici?
De ce te-ai mai chinui cu această lume relativă dacă nu să te cunoşti pe tine însuţi în propria ta experienţă? Şi cum ai putea face altfel decât prin întâlnirea cu ceea ce tu nu eşti?
Cu dragoste, prietenul tău,
Neale Donald Walsch
Multumesc Neal. Ce bine ar fi sa nu mai consider ca exista lucruri teribile.... De ce? Pentru ca deocamdata cand intalnesc un lucru pe care il traiesc ca "teribil" ma socheaza. La propriu. Adica ma paralizeaza, ma face sa ma simt complet neputincioasa, rupta de realitate, pierduta. Ca atunci cand te trezeste din somn, in creierii noptii, un cutremur. Nu mai pot avea grija de mine. Si atunci iau fiinta asta complet paralizata si incerc sa o pun la adapost. Fug cu ea direct pe Omu! De acolo incep sa traiesc iesirea din soc, care nu e deloc draguta. Ma da cu capul de toate stancile din jur si de mai multe ori m-am ranit la propiu. Multumesc Doamne ca nu mi-am rupt inca gatul!
Nu sunt multe lucrurile pe care le traiesc ca "teribile" si la care am comportamentul asta. Totusi, mi s-au intamplat destul de des in ultimul timp. De asta incerc sa evit modul de viata pe care il numesc "Te pun in fata faptului implinit. Descurca-te!" E un fel de a trai pe Titanic. Si eu, ca o loaza ce sunt, nu sunt in stare in mijlocul scufundarii decat sa ma apuc sa aranjez sezlongurile de pe punte. Clar in momentele alea nu pot sa mai am grija de mine, de noi. Poate ca nu degeaba exista regula: "mai intai femeile si copiii"....
Dar daca, vorba lui Neal, nu le-as mai considera teribile? Ce perspectiva luminoasa!
Dragă Monica Chiroiu,
în această zi din viața ta, cred că Dumnezeu vrea ca tu să știi ...
…că măiestria nu este măsurată de numărul lucrurilor teribile pe care le elimini din viaţa ta, ci de numărul de ori când nu le mai consideri teribile.
Buddha a adus suferinţa asupra lui însuşi, pentru a o privi în faţă, să vadă dacă el este aceasta, şi, dacă nu, să vadă atunci ce este el. Isus a permis să fie crucificat, pentru a demonstra cine este. Şi tu ce crezi că faci aici?
De ce te-ai mai chinui cu această lume relativă dacă nu să te cunoşti pe tine însuţi în propria ta experienţă? Şi cum ai putea face altfel decât prin întâlnirea cu ceea ce tu nu eşti?
Cu dragoste, prietenul tău,
Neale Donald Walsch
Multumesc Neal. Ce bine ar fi sa nu mai consider ca exista lucruri teribile.... De ce? Pentru ca deocamdata cand intalnesc un lucru pe care il traiesc ca "teribil" ma socheaza. La propriu. Adica ma paralizeaza, ma face sa ma simt complet neputincioasa, rupta de realitate, pierduta. Ca atunci cand te trezeste din somn, in creierii noptii, un cutremur. Nu mai pot avea grija de mine. Si atunci iau fiinta asta complet paralizata si incerc sa o pun la adapost. Fug cu ea direct pe Omu! De acolo incep sa traiesc iesirea din soc, care nu e deloc draguta. Ma da cu capul de toate stancile din jur si de mai multe ori m-am ranit la propiu. Multumesc Doamne ca nu mi-am rupt inca gatul!
Nu sunt multe lucrurile pe care le traiesc ca "teribile" si la care am comportamentul asta. Totusi, mi s-au intamplat destul de des in ultimul timp. De asta incerc sa evit modul de viata pe care il numesc "Te pun in fata faptului implinit. Descurca-te!" E un fel de a trai pe Titanic. Si eu, ca o loaza ce sunt, nu sunt in stare in mijlocul scufundarii decat sa ma apuc sa aranjez sezlongurile de pe punte. Clar in momentele alea nu pot sa mai am grija de mine, de noi. Poate ca nu degeaba exista regula: "mai intai femeile si copiii"....
Dar daca, vorba lui Neal, nu le-as mai considera teribile? Ce perspectiva luminoasa!
duminică, 6 iulie 2014
Stiu ce vreau/am vrut si de ce
Stiu care e visul meu. L-am constientizat si pentru ca e foarte simplu si am o stare de bine cand ma gandesc la el, mi-am validat ca e adevarat.
Poate ca toate visele par la inceput imposibile. Sau poate ca nu toate. Dar asta pare. Ceea ce ma scuteste de efortul (care altfel ar fi fost justificat) de a face ceva pentru implinirea lui. Ma bucur ca am avut abilitatea de a-l constientiza, ma bucur ca il am (cam naspa sa nu ai vise deloc!). Ma bucur ca am avut curajul sa zic "da" atunci cand s-a aratat o metoda de a-l aduce in realitate. Asta e un semn ca am inceput sa tin cont si de mine in viata asta. Poate ca am inceput chiar sa ma iubesc. Ce veste buna!
vineri, 4 iulie 2014
Eliberez un vis drag
Intr-o perioada foarte inspirata din viata mea - inspirata pentru ca lucrurile se intamplau exact cum imi doream fara sa fac absolut nimic, am avut o idee frumoasa.
Am cumparat un lampion si am agatat pe el un biletel pe care era scris un vis drag. Apoi, in ziua de iarna cu cea mai deasa ceata pe care am vazut-o vreodata, l-am lansat catre acea putere mai mare decat mine care poate tot.
Eeeee, ce chestie desteapta si frumoasa am facut pana aici!
Ce a urmat a fost insa una dintre cele mai prostesti idei ale mele (iarta-ma Doamne ca imi mai trimit neuronii la plimbare din cand in cand). Ideea prosteasca era asa: "Cum se va implini acest vis?" Si aveam si un raspuns. Unul destul de rigid, de genul: "Asa si asa si asa si numai asa".
Acum, desigur, ca exista un motiv pentru care le cataloghez la prostii: nu ma simt bine cand ma gandesc la asta. Alt motiv mai bun nici nu-mi trebuie!
In schimb ma simt bine daca ma intorc cu gandul la clipa cand am aprins lampionul si l-am eliberat sa zboare. Ma umplu de bucurie cand retraiesc in amintire aceste clipe. Asa ca m-am gandit sa eliberez acest vis pana la capat. Si azi, intr-o zi de vara, ii dau voie sa se implineasca cum vrea el. Si ma bucur ca habar n-am cum va fi, ma simt bine ca nu mai e la mine in maini (pentru ca e in mainile acelei puteri mai mari) si ma simt incitata si curioasa sa traiesc pana in ziua cand il voi vedea implinit si voi putea contempla realitatea lui splendida, inflorita in viata noastra.
Visul este despre fericire si e liber.
Am cumparat un lampion si am agatat pe el un biletel pe care era scris un vis drag. Apoi, in ziua de iarna cu cea mai deasa ceata pe care am vazut-o vreodata, l-am lansat catre acea putere mai mare decat mine care poate tot.
Eeeee, ce chestie desteapta si frumoasa am facut pana aici!
Ce a urmat a fost insa una dintre cele mai prostesti idei ale mele (iarta-ma Doamne ca imi mai trimit neuronii la plimbare din cand in cand). Ideea prosteasca era asa: "Cum se va implini acest vis?" Si aveam si un raspuns. Unul destul de rigid, de genul: "Asa si asa si asa si numai asa".
Acum, desigur, ca exista un motiv pentru care le cataloghez la prostii: nu ma simt bine cand ma gandesc la asta. Alt motiv mai bun nici nu-mi trebuie!
In schimb ma simt bine daca ma intorc cu gandul la clipa cand am aprins lampionul si l-am eliberat sa zboare. Ma umplu de bucurie cand retraiesc in amintire aceste clipe. Asa ca m-am gandit sa eliberez acest vis pana la capat. Si azi, intr-o zi de vara, ii dau voie sa se implineasca cum vrea el. Si ma bucur ca habar n-am cum va fi, ma simt bine ca nu mai e la mine in maini (pentru ca e in mainile acelei puteri mai mari) si ma simt incitata si curioasa sa traiesc pana in ziua cand il voi vedea implinit si voi putea contempla realitatea lui splendida, inflorita in viata noastra.
Visul este despre fericire si e liber.
joi, 3 iulie 2014
Priveste cerul
Between two clouds, there is an interval and that interval is the blue sky! Slow down the thoughts and look into the intervals. Yes! Look into the intervals and pay more attention to the interval than the cloud!
Where the first thought has left and the other is not arisen, that is Consciousness, that is Freedom, that is your own place, your own abode. You are always there, you see.
Shift attention, change the gestalt. Don't look at the figure, look at the background! If I put a big blackboard the size of a wall here and mark it with a white point and ask you, "What do you see?" Ninety-nine percent of you will not see the blackboard! (Laughs) You will say, "I see a little white spot." Such a big blackboard and its not seen, and only a little white spot, which is almost invisible is seen! Why? Because this is the fixed pattern of the mind. To look at the figure , not the blackboard, to look at the cloud , not at the sky; to look at the thought and not Consciousness.
That's all the teaching is. Always look to Consciousness. Always look to Consciousness and know this is what you are! This is your own place, your own abode, Stay Here. No one can touch you. Who can enter Here where you are? Even your mind cannot enter.
~ Papaji
Where the first thought has left and the other is not arisen, that is Consciousness, that is Freedom, that is your own place, your own abode. You are always there, you see.
Shift attention, change the gestalt. Don't look at the figure, look at the background! If I put a big blackboard the size of a wall here and mark it with a white point and ask you, "What do you see?" Ninety-nine percent of you will not see the blackboard! (Laughs) You will say, "I see a little white spot." Such a big blackboard and its not seen, and only a little white spot, which is almost invisible is seen! Why? Because this is the fixed pattern of the mind. To look at the figure , not the blackboard, to look at the cloud , not at the sky; to look at the thought and not Consciousness.
That's all the teaching is. Always look to Consciousness. Always look to Consciousness and know this is what you are! This is your own place, your own abode, Stay Here. No one can touch you. Who can enter Here where you are? Even your mind cannot enter.
~ Papaji
miercuri, 2 iulie 2014
marți, 1 iulie 2014
vineri, 27 iunie 2014
joi, 26 iunie 2014
Vacanta de vara
Vacanta de vara la tara :)
Amintirea mi-a iesit de undeva din coltisorul ala de minte unde nu am lasat sa patrunda nici cea mai mica briza de nou. Un fel de cufar vechi, plin cu de toate.
Mi-a venit de la poza asta si cu melodia asta si cu zmeura culeasca dintr-o tufa uriasa care se sprijinea pe gard si era plina de albine tot timpul. Si ce liniste era in gradina asta....
Amintirea mi-a iesit de undeva din coltisorul ala de minte unde nu am lasat sa patrunda nici cea mai mica briza de nou. Un fel de cufar vechi, plin cu de toate.
Mi-a venit de la poza asta si cu melodia asta si cu zmeura culeasca dintr-o tufa uriasa care se sprijinea pe gard si era plina de albine tot timpul. Si ce liniste era in gradina asta....
miercuri, 25 iunie 2014
Nu esti nefericit, doar lenes....
Very often people say to me, 'Mooji, I am so unhappy but you don’t seem to care or even want to know what is going on.'
And actually, it is true. I don’t want to know what you think is going on. And, I don't believe you.
Nothing is going on.
You are happy by nature but think you are unhappy.
Your unhappiness is totally made up.
You are just too lazy to look inside yourself.
~ Mooji
miercuri, 18 iunie 2014
joi, 12 iunie 2014
Neal Donald Walsch
And Completion, Dear Friend, is what the Journey is all about.
~
Completion is the goal.
It is the plan.
It is the aspiration, the wish, and the desire.
It is the target, the aim, the intention, and the ambition.
It is the brass ring. It is the Holy Grail.
What needs to be made clear now is how to reach Completion. What does that “looks like?”
If the Agenda of the Soul is to reach Completion on its Sacred Journey (and it is), there is only one question in Life that is truly important:
How does what I am doing right now serve the agenda of my Soul?
~
Completion is the goal.
It is the plan.
It is the aspiration, the wish, and the desire.
It is the target, the aim, the intention, and the ambition.
It is the brass ring. It is the Holy Grail.
What needs to be made clear now is how to reach Completion. What does that “looks like?”
If the Agenda of the Soul is to reach Completion on its Sacred Journey (and it is), there is only one question in Life that is truly important:
How does what I am doing right now serve the agenda of my Soul?
Cuuummm??????????!!!!!!!!!!!!!!!???????????
Cum (copilul meu/iubitul meu/ vanzatoarea mea de la paine/etc), ceea ce ma face pe mine fericita nu te face si pe tine la fel?
Cum, ar fi posibil ca pe tine sa te inspire altceva?
Cum, esti diferit de cum sunt eu?
Cum, esti fericit asa diferit?
Ce faza!
Cum, ar fi posibil ca pe tine sa te inspire altceva?
Cum, esti diferit de cum sunt eu?
Cum, esti fericit asa diferit?
Ce faza!
Manual de utilizare
Din punctul meu de vedere - punctul asta negru, vezi aici in Caleea Lactee - oamenii sunt niste fiinte complexe.
Si nu vin la pachet cu manualul de utilizare. Ba mai mult sunt o instalatie in continua constructie. Si nici un proiect la nivel de detalii de executie nu ni se preda pentru a continua constructia.
Asa ca, daca ne uitam la noi, vedem un mecanism, o instalatie extrem de complicata, cu mii de ledulete care clipesc, cu butoane cu reglaje fine, cu ecrane pe care sunt afisate tot felul de valori pe scale necunoscute si cu PLC-uri (am scris bine?) programate complex pentru chestii despre care nu stim nimic.
Iar cand desfacem lada de scule constatam ca nu ni s-a pus la dispozitie decat o scula nespecifica - ratiunea: un fel de baros grosolan cu care nu putem decat sa mai dam cate o lovitura ici si colo, prin aceste mecanisme fine, ca niste bijuterii in filigram. Nu e de mirare ca mai distrugem cate o aripa a instalatiei, poate doar din intentia de a sta drepti.
Eh, daca se inventa IKEA mai devreme, ce bine era....
Noroc ca viata e atat de simpla:
Si nu vin la pachet cu manualul de utilizare. Ba mai mult sunt o instalatie in continua constructie. Si nici un proiect la nivel de detalii de executie nu ni se preda pentru a continua constructia.
Asa ca, daca ne uitam la noi, vedem un mecanism, o instalatie extrem de complicata, cu mii de ledulete care clipesc, cu butoane cu reglaje fine, cu ecrane pe care sunt afisate tot felul de valori pe scale necunoscute si cu PLC-uri (am scris bine?) programate complex pentru chestii despre care nu stim nimic.
Iar cand desfacem lada de scule constatam ca nu ni s-a pus la dispozitie decat o scula nespecifica - ratiunea: un fel de baros grosolan cu care nu putem decat sa mai dam cate o lovitura ici si colo, prin aceste mecanisme fine, ca niste bijuterii in filigram. Nu e de mirare ca mai distrugem cate o aripa a instalatiei, poate doar din intentia de a sta drepti.
Eh, daca se inventa IKEA mai devreme, ce bine era....
Noroc ca viata e atat de simpla:
miercuri, 11 iunie 2014
marți, 10 iunie 2014
Acolo sus cineva ne iubeste
 |
| poza facuta in Iceland |
Acum pot sa fac un pas inainte si sa am curajul de a spune ce gandesc fara sa o mai simt ca o actiune riscanta. Ce mi se poate intampla mai mult decat sa abandonez situatii in care nu sunt bine primita cu convingerile si credintele mele? Ba mai mult, am sansa sa identific situatii si oameni cu care sa impartasesc viziuni si idealuri identice. Ori asta e singura metoda de bun simt ca sa alegi colegi de Cale, de munca sau de camera.
Uite are dreptate fata asta:
"If we want to live fulfilled lives, we have to let go of the belief that the needs and opinions of others are more important or valid than our own. We have to stop taking it personally when someone disagrees with us. We have to stop believing that if we disagree with someone or ask for what we want, we'll end up alone and unloved." - Nancy Levin
vineri, 6 iunie 2014
Bai, habar n-am cine sunt!!!
Derutant?
Nu, o simt mai degraba ca pe ceva mantuitor. Probabil pentru ca e adevarat si Adevarul te face liber.
Din pozitia asta, in primul rand pot sa fiu orice. Dar ar insemna sa fiu idiotul satului daca dupa atata degerat in frigul incertitudinii (rece dar sincera) "nu stiu" ma apuc sa lipesc cu guma de mestecat cate o identificare (calduta dar mincinoasa).
Am o poveste, normal. Ba chiar am si curajul sa o spun (pentru prima data!!!!) dar nu ma identific cu povestea mea. E relatarea unor decizii si comportamente trecute, perfecte la timpul si locul lor. Atat!
Din pozitia asta, in al doilea rand, pot sa fiu eu insumi. Avantaj real pentru ca ma bucur ca sunt asa cum sunt.
Nu, o simt mai degraba ca pe ceva mantuitor. Probabil pentru ca e adevarat si Adevarul te face liber.
Din pozitia asta, in primul rand pot sa fiu orice. Dar ar insemna sa fiu idiotul satului daca dupa atata degerat in frigul incertitudinii (rece dar sincera) "nu stiu" ma apuc sa lipesc cu guma de mestecat cate o identificare (calduta dar mincinoasa).
Am o poveste, normal. Ba chiar am si curajul sa o spun (pentru prima data!!!!) dar nu ma identific cu povestea mea. E relatarea unor decizii si comportamente trecute, perfecte la timpul si locul lor. Atat!
Din pozitia asta, in al doilea rand, pot sa fiu eu insumi. Avantaj real pentru ca ma bucur ca sunt asa cum sunt.
Coborarea Duhul Sfant
Peste noi si peste Lume coborarea Duhului Sfant sa ne fie de folos.
Multumim Doamne.
Multumim Doamne.
luni, 2 iunie 2014
sâmbătă, 31 mai 2014
miercuri, 28 mai 2014
Normal ca vreau sa iasa lucrurile cum si cand am eu chef
But....e clar ca lucrurile ies asa cum se intampla ele sa iasa.
Asa ca am chef sa vreau sa iasa din mine bucurie ca sunt pe aici pe unde se intampla lucrurile.
Asa ca am chef sa vreau sa iasa din mine bucurie ca sunt pe aici pe unde se intampla lucrurile.
luni, 26 mai 2014
Cum ma atingi
"Viata asta nu este despre tine, ci despre cum atingi vietile celorlalti." Neal Donald Walsch
duminică, 25 mai 2014
Amintire din ziua curcubeului
A fost odata ca niciodata o fata frumoasa, tanara si harnica.
Si ea aveam o casuta mica, cu o gradina mica in care incapea un cires mare si cateva legume.
Si intr-o zi ploioasa a inceput o furtuna. Fata era la plimbare si furtuna a prins-o in gradina, intre o rosie si un rand de castraveti.
Nu era o furtuna obisnuita. Parca cerul se hotarase sa coboare pe Pamant si sa innegreasca totul cu norii lui grei. Iar fata nu reusea sa faca cei cinci pasi pana in casa, atat era de deasa ploaia. Si norii coborau, coborau... Un nor mai zurbagiu si cu mai mult tupeu a atins primul Pamantul. Intai a fost o mica pata neagra, cat face varful de stilou cand il bagi in buzunarul de la piept fara sa-l inchizi bine. Pata insa s-a intins repede si negreala acoperea incet gradina mica. Fata statea deja intr-o pata care incepea sa-i urce pe picioare.
"Ce sa fac?" s-a gandit ea. A ridicat intai un picior ca sa-l fereasca macar pe unul. Dar cat sa stai si intr-un picior? In plus negreala atinsese tivul rochiei si se ridica repede pe haine. Toate dungile rosii si albe deveneau negre ca cerul de furtuna.
"Ce sa fac?" s-a gandit ea din nou. Si de undeva din partea stanga a creierului i-a rasarit o idee. Era o idee frumoasa, rosie stralucitoare care semana cu o panglica de la o rochie de saten. Abia ce a rasarit prima idee ca a si aparut alta, parca chemata de prima ca sa nu fie singura. Asta era oranj, ca un suc de portocale. Si nici cea oranj nu se simtea bine singura asa ca a mai chemat alte idei, toate colorate stralucitor.
Fata a prins ideile in pumn si le-a aruncat catre orizont. Un curcubeu superb s-a intins atunci pe cer si furtuna a stiut ca s-a terminat si s-a potolit.
Gradina lucea curata si fata a dat drumul ideilor din pumn ca sa se ridice curcubeul sus, sus de tot, acolo de unde a putut fi vazut de si de Noi. Intr-o zi frumoasa si ploioasa.
Si ea aveam o casuta mica, cu o gradina mica in care incapea un cires mare si cateva legume.
Si intr-o zi ploioasa a inceput o furtuna. Fata era la plimbare si furtuna a prins-o in gradina, intre o rosie si un rand de castraveti.
Nu era o furtuna obisnuita. Parca cerul se hotarase sa coboare pe Pamant si sa innegreasca totul cu norii lui grei. Iar fata nu reusea sa faca cei cinci pasi pana in casa, atat era de deasa ploaia. Si norii coborau, coborau... Un nor mai zurbagiu si cu mai mult tupeu a atins primul Pamantul. Intai a fost o mica pata neagra, cat face varful de stilou cand il bagi in buzunarul de la piept fara sa-l inchizi bine. Pata insa s-a intins repede si negreala acoperea incet gradina mica. Fata statea deja intr-o pata care incepea sa-i urce pe picioare.
"Ce sa fac?" s-a gandit ea. A ridicat intai un picior ca sa-l fereasca macar pe unul. Dar cat sa stai si intr-un picior? In plus negreala atinsese tivul rochiei si se ridica repede pe haine. Toate dungile rosii si albe deveneau negre ca cerul de furtuna.
"Ce sa fac?" s-a gandit ea din nou. Si de undeva din partea stanga a creierului i-a rasarit o idee. Era o idee frumoasa, rosie stralucitoare care semana cu o panglica de la o rochie de saten. Abia ce a rasarit prima idee ca a si aparut alta, parca chemata de prima ca sa nu fie singura. Asta era oranj, ca un suc de portocale. Si nici cea oranj nu se simtea bine singura asa ca a mai chemat alte idei, toate colorate stralucitor.
Fata a prins ideile in pumn si le-a aruncat catre orizont. Un curcubeu superb s-a intins atunci pe cer si furtuna a stiut ca s-a terminat si s-a potolit.
Gradina lucea curata si fata a dat drumul ideilor din pumn ca sa se ridice curcubeul sus, sus de tot, acolo de unde a putut fi vazut de si de Noi. Intr-o zi frumoasa si ploioasa.
joi, 15 mai 2014
Despre ce vorbim noi, dom'le aici?
Vorba lui Moromete...
Vorbim despre a intelege cine suntem cu adevarat si curajul de a ne exprima conform acestei intelegeri.
Armonia adusa de aceasta exprimare autentica este o stare de bine subiectiva, adica o stare de fericire.
Astazi ma bucur sa inteleg ca face parte din felul meu de a fi disponibilitatea pentru afectiune si tandrete. Si ma bucur de ea ca de un dar divin. Ce naspa ar fi fost sa nu o am! Sa astept sa-mi vina, asa cum astepti ploaia. Si nici macar nu as fi gasit previziuni pe site-ul INMH. Multumesc Doamne pentru acest dar!
Vorbim despre a intelege cine suntem cu adevarat si curajul de a ne exprima conform acestei intelegeri.
Armonia adusa de aceasta exprimare autentica este o stare de bine subiectiva, adica o stare de fericire.
Astazi ma bucur sa inteleg ca face parte din felul meu de a fi disponibilitatea pentru afectiune si tandrete. Si ma bucur de ea ca de un dar divin. Ce naspa ar fi fost sa nu o am! Sa astept sa-mi vina, asa cum astepti ploaia. Si nici macar nu as fi gasit previziuni pe site-ul INMH. Multumesc Doamne pentru acest dar!
miercuri, 14 mai 2014
Metoda step by step
"Ceilalţi lupi m-ar sfâşia, dacă ar şti că urletul meu e, în realitate, un plâns."
Octavian Paler
Scrisori imaginare, A doua înţelepciune - Scrisoare domnului Descartes
Sunt din ce in ce mai constienta de realitatea situatiei mele.
Vad ca am adoptat pentru asta metoda step by step. Probabil ca nu am putut sa inghit totul dintr-o data. Si atunci am luat firimitura cu firimitura intreaga masa. Si poate ca sunt numai la felul intai... Poate ca mai am de descoperit inca si consecinte bune dar si probleme care cer solutii. Poate ca mai am de descoperit ratiunile dupa care am luat diverse decizii (proaste) in trecut dar si resursele interioare de a duce situatiile create astfel pana la capat.
Imi place metoda asta. Mi se potriveste (sau doar atat am fost in stare pentru ca asta e nivelul).
Octavian Paler
Scrisori imaginare, A doua înţelepciune - Scrisoare domnului Descartes
Sunt din ce in ce mai constienta de realitatea situatiei mele.
Vad ca am adoptat pentru asta metoda step by step. Probabil ca nu am putut sa inghit totul dintr-o data. Si atunci am luat firimitura cu firimitura intreaga masa. Si poate ca sunt numai la felul intai... Poate ca mai am de descoperit inca si consecinte bune dar si probleme care cer solutii. Poate ca mai am de descoperit ratiunile dupa care am luat diverse decizii (proaste) in trecut dar si resursele interioare de a duce situatiile create astfel pana la capat.
Imi place metoda asta. Mi se potriveste (sau doar atat am fost in stare pentru ca asta e nivelul).
"Life gets better"
Si in plus, invatatura mea din ultima saptamana: "Impreuna" e spontan, instant, de-a gata. E din gama celor care au scris pe eticheta: "No assembly requierd."
luni, 5 mai 2014
Valea mea mare
Mi-e dor sa fac un foc in curte. Sa aprind chibritul sub gramada de uscaturi si sa le vad cum incep sa arda. Sa miroase a fum de putregaiuri umede.
Mi-e dor sa-mi bag mainile in pamant ca sa pun semintele. Sa simt bulgarii unsurosi cum ma murdaresc pana la coate. Sa miroase a pamant primitor si roditor.
Mi-e dor sa merg desculta prin iarba necosita (din lipsa de timp sau de coasa) si la fiecare pas sa sara gazele in toate partile. Sa miroase a cald, caldura adevarata, de vara, de iarba incinsa la soare.
Mi-e dor sa fac sa ploua in timp ce se intampla apusul in spatele dealului. Sa miroase a frunze spalate de praf.
Mi-e dor sa miros a valea mea mare....
Mi-e dor sa-mi bag mainile in pamant ca sa pun semintele. Sa simt bulgarii unsurosi cum ma murdaresc pana la coate. Sa miroase a pamant primitor si roditor.
Mi-e dor sa merg desculta prin iarba necosita (din lipsa de timp sau de coasa) si la fiecare pas sa sara gazele in toate partile. Sa miroase a cald, caldura adevarata, de vara, de iarba incinsa la soare.
Mi-e dor sa fac sa ploua in timp ce se intampla apusul in spatele dealului. Sa miroase a frunze spalate de praf.
Mi-e dor sa miros a valea mea mare....
marți, 29 aprilie 2014
Mesaj din jungla
Pentru cei care se gandesc sa divorteze
Dragii mei prieteni,
Lumea de afara e salbatica. E o jungla aici!
Daca va ganditi sa incercati, asteptati-va sa gasiti si din astea: rude ultragiate de parca le-ati furat butelia; altii turbati de furia ca exista si oameni fericiti; relatii pe care vi le inchipuiti ca fiind fara contract dar pentru care va impuneti singuri contracte de sertar, complet dezechilibrate, cu un stufos capitol la obligatiile partilor dar numai pentru voi si cu un singur drept (acela de a cadea in cur de recunostinta pentru ca sunteti bagati in seama asa falimentari cum ma simtiti); oameni de vanzari cu un marketing beton si care pretind ca te invata cum sa traiesti "altfel" dar pe bani multi; binevoitori gata sa te salveze....
Asa ca atunci cand va faceti bagajele, va rog sa nu uitati sa va luati si trusa de siguranta care trebuie sa contina obligatoriu urmatoarele:
- o imensa dragoste de viata, eventual in varianta gonflabila;
- o trusa cu cateva activitati care sa va scoata din casa cel putin in wk;
- stima de sine si increderea in tine (stiu ca astea pot fi cam sifonate dar impachetate frumos si despachetate primele isi revin repede);
- modestia si smerenia - esentele alea tari in sticlute mici;
- o pancarta de agatat in sufragerie pe care sa scrie clar raspunsul la intrebarea "de ce fac asta?";
- un radio setat pe RockFM;
- o enciclopedie completa despre dialogul interior;
- numarul de telefon al lui Dumnezeu ("If you worry, call me!" - zice El).
Fara astea sunteti fii ploii pe aici. Credeti-ma, sunt de 6 luni in jungla si supravietuiesc.
Cu drag,
M(owgli)
PS Multumesc Bagheera!
Sterilitate
Cuvintele pot fi extraordinar de roditoare, ca pantecul unei femei. Atunci cand exprima ce gandesc si ce simt, ele formeaza o placenta care hraneste acest interior al meu.
Am spus/scris si multe cuvinte sterile. Cuvinte care rostite/scrise nu mi-au dat nici cel mai mic fior pe pielea capului. Au iesit doar ca niste globuri frumoase de sticla, minunate in forma si culoarea lor.
Cand am practicat aceasta vorbarie sterila parca faceam sa ninga cu globuri de sticla, reci si perfecte. Pluteau un timp, indreptandu-se spre Pamant iar odata ajunse se spargeau cu zgomot, in mii de cioburi. Devenise si periculos sa mai calc pe acolo. Mai ales ca pe campiile din interiorul nostru mergem desculti.
Am spus/scris si multe cuvinte sterile. Cuvinte care rostite/scrise nu mi-au dat nici cel mai mic fior pe pielea capului. Au iesit doar ca niste globuri frumoase de sticla, minunate in forma si culoarea lor.
Cand am practicat aceasta vorbarie sterila parca faceam sa ninga cu globuri de sticla, reci si perfecte. Pluteau un timp, indreptandu-se spre Pamant iar odata ajunse se spargeau cu zgomot, in mii de cioburi. Devenise si periculos sa mai calc pe acolo. Mai ales ca pe campiile din interiorul nostru mergem desculti.
luni, 28 aprilie 2014
Noi - definitie
Noi - cei despre care este vorba in rugaciunile in care ne adresam fiecare Domnului vorbind la plural.
joi, 24 aprilie 2014
Ce poti face cu o furtuna
Nu o poti opri, nu o poti ignora, nu o poti ocoli, nu poti negocia cu ea, nu o poti indupleca, nu o poti convinge, nu o poti schimba pe altceva, nu o poti incuia, nu o poti amana, nu o poti stinge, nu o poti da la caini, nu o poti impacheta, nu o poti face mai mica sau mai mare.
E o dezlantuire libera, spectaculoasa, grandioasa, perfecta.
Poti doar sa o respecti. Sa o contempli. Sa o admiri.
Oamenii sunt niste furtuni e constiinta. Poti doar sa-i respecti, sa-i contempli de aproape sau de mai departe, sa-i admiri.
E o dezlantuire libera, spectaculoasa, grandioasa, perfecta.
Poti doar sa o respecti. Sa o contempli. Sa o admiri.
Oamenii sunt niste furtuni e constiinta. Poti doar sa-i respecti, sa-i contempli de aproape sau de mai departe, sa-i admiri.
miercuri, 23 aprilie 2014
Constantin Brancusi
marți, 22 aprilie 2014
Situatiile amestecate
Pacat ca criogenia nu e inca o metoda sigura. Ar fi ideala pentru cei care aleg sa permanetizeze niste situatii amestecate. Ar trimite la culcare pe unul sau pe altul si s-ar putea ocupa in liniste de cel ramas treaz.
Realitatea insa e mult mai complicata de atat. Si sunt efectiv situatii in care se impune cu urgenta sa iei o decizie de genul "ori, ori". Fiecare dintre cele doua "ori" are niste costuri, niste consecinte. Poate ca parcurgerea in minte a fiecaruia dintre cele doua (sau mai multe chiar) drumuri, cu constientizarea pana la lumina a peisajului aferent ar ajuta oarecum. Dar, deh, asta cere un efort de meditatie si constientizare, ceea ce nu e la indemana oricui.
Practic nu am intalnit inca situatii in viata cu o singura fata. Toate au avut implicatii multiple si au atins mai multi oameni: unii cu plus, altii cu minus. Pana la urma si Luna are o fata nevazuta (vedem mereu pe cer o singura fata a Lunii) dar asta nu inseamna sa fim atat de dobitoci incat sa credem ca e numai o jumatate de sfera.
Realitatea insa e mult mai complicata de atat. Si sunt efectiv situatii in care se impune cu urgenta sa iei o decizie de genul "ori, ori". Fiecare dintre cele doua "ori" are niste costuri, niste consecinte. Poate ca parcurgerea in minte a fiecaruia dintre cele doua (sau mai multe chiar) drumuri, cu constientizarea pana la lumina a peisajului aferent ar ajuta oarecum. Dar, deh, asta cere un efort de meditatie si constientizare, ceea ce nu e la indemana oricui.
Practic nu am intalnit inca situatii in viata cu o singura fata. Toate au avut implicatii multiple si au atins mai multi oameni: unii cu plus, altii cu minus. Pana la urma si Luna are o fata nevazuta (vedem mereu pe cer o singura fata a Lunii) dar asta nu inseamna sa fim atat de dobitoci incat sa credem ca e numai o jumatate de sfera.
luni, 21 aprilie 2014
Henry Fielding
Jonathan Wild - fragment
Ramanand singur, Heartfree statu catva timp tacut; apoi porni astfel sa vorbeasca cu sine insusi:
- Ce trebuie sa fac? Sa ma las prada deznadejdii sau sa ma razvratesc impotriva Atotputernicului?
Bineinteles, nici una nici alta nu sunt vrednice de un om intelept; caci ce poate fi mai zadarnic decat sa-mi jelesc neputincios soarta, socotind ca nu mai am nimic de asteptat de la ea, sau, daca inca mai nadajduiesc, sa-l jignesc pe Atotputernicul, care singur ma mai poate ajuta! Oare chinurile care-mi framanta sufletul si mintea atarna de vointa mea? Sunt eu intr-atat de stapan pe ele, incat sale pot potoli doar tanguindu-ma? Sigur ca nu. Ratiunea, oricat ne-ar placea sa credem, n-are o putere asa de nemarginita asupra mintii, incat sa-i potoleasca orice framantare intr-o clipa, doar poruncind. Atunci, la ce ne foloseste? Caci, ori este o vorba goala si deci ne inselam cand credem ca avem ratiune, ori ne este data cu un anumit scop si are un rol hotarat de preainteleptul creator. Care altul poate fi folosul ei decat sa masoare drept valoarea lucrurilor si sa ne calauzeasca spre acea desavarsire a intelepciunii omenesti care ne ajuta sa cantarim orice lucru dupa meritul lui adevarat, orpindu-ne sa pretuim prea mult sau prea putin nadejdile, bucuriile sau pierderile. Ea nu ne spune asa intr-o doara: nu te bucura sau nute necaji, ceea ce ar fi la fel de zadarnic si de prisos ca a spune raului care susura sa inceteze a mai curge sau vantului manios sa nu mai sufle. Ea doar ne opreste sa saltam de bucurie ca tunci cand eram copii si primeam o jucarie sau sa ne tanguim cand ni se lua. Sa zicem ca am pierdut bucuriile acestei lumi si ca nadejdea mea in alte bucurii viitoare este pe veci pierduta. Ce mangaiere imi ofera ratiunea?! Decat sa-mi arate ca mi-am legat sufletul de o jucarie; ca ceea ce am dorit nu merita sa fie ravnit prea mult de un om intelep si nici ca el sa- deplanga deznadajduit pierederea. Intr-adevar, exista jucarii potrivite pentru toate varstele, de la zonaitoare pana la tron. Si, probabil, valoarea lor este aceeasi pentru diversii lor posesori; caci daca paraitoarea place urechilor unui prunc, ce pot oferi mai mult unui print laudele lingusitorilor? Nici printul si nici pruncul nu cerceteaza temeinicia si obarsia placerii lor; deoarece, daca ar face-o, ambii ar trebui s-o dispretuiasca in egala masura. Iar daca le-am analiza serios si le-am compara intre ele, vom fi sigur nevoiti a conchide ca toate acele preamariri si placeri, pe care oamenii le indragesc asa de mult si urmaresca sa le aiba cu pretul atator pericole si piedici si cu atata cruzime si ticalosie, sunt la fel de lipsite de valoare ca si fleacurile expuse spre vanzare intr-o pravalie de jucarii. Am observat-o pe fetita mea privind deseori cu ochi dornici o papusa. Am urmarit suferintele si rugamintile ei staruitoare, pana ce m-am hotarat sa-i fac pe plac. In prima clipa cand a primit-o, ce bucurie s-a asternut pe fata ei! Cat de fericita a luat-o in stapanire! Dar cat de putina multumire i-a putut da! Cata truda ca s-o hotaram sa se joace cu ea! A trebuit sa-i schimbam mereu imbracamintea; podoabele tipatoare, care ii atrasesera la inceput privirea, nu-i mai produceau nici o placere; in zadar se silea s-o faca sa stea in picioare si sa mearga, si era nevoita sa inlocuiasca toate astea vorbind cu ea. Dupa o zi, a runcat-o si n-a mai bagat-o in seama, preferand o jucarie mai putin costisitoare. Cat de mult seamana situatia acestui copil cu aceea a oricarui om matur! Cate piedici intalneste in cale ca sa-si implineasca dorintele! Cat de desarte se dovedesc cele mai multe, dupa ce si le-a implinit, si cat de repede se satura de acelea care-i par a fi mai reale, mai substantiale! Bucuriile celor mai multi oameni sunt la fel de copilaresti si trecatoare ca aceea a fetitei mele. Telurile si placerile lor de-a lungul vietii sunt nimicuri inselatoare, chiar in anii lor cei mai maturi, daca asemenea oameni pot ajunge vreodata catusi de putin maturi. Dar sa-i privim pe cei a caror gandire este mai adanca si mai ascutita. Cat de repede isi dau seama ca lumea este lipsita de bucurii vrednice a fi dorite sau traite de ei! Cat de repede se retrag in singuratate si meditatie, la gradinarit si sadit, sau alte asemenea palceri rurale, unde laolalta cu arborii lor, se bucura de aer si de soare, si atat unii cat si ceilalti duc aceeasi viata vegetativa, lipsita de framantari, cu prea putine deosebiri. Dra sa zicem (ceea ce nici realitatea, nici intelepciunea nu vor incuviinta) ca am putea gasi si altceva mai de pret si mai substantial in aceste multumiri, oare nesiguranta duratei lor nu este in sine un motiv destul de temeinic ca sa le micsoreze pretul? Cat de fragila este durata unei multumiri care atarna de bunul plac al sortii su de care putem fi lipsiti din pricina nenorocului, inselatoariei sau jafului, si adesea cu atat mai usor, cu cat valoarea bucurilor noastre este mai mare! Sa legam oare sufletele noastre de o basica de aer din apa sau de o vedenie din nori? Ce om nebun si-ar cladi o casa aratoasa sau s-ar gandi sa faca o gradina frumoasa pe un pamant de care il leaga un interes atat de subred? Dar, toate aceste constatatri ar fi, oare, mai putin inetmeiate daca soarta, stapana pamantului nostru, ni l-ar arenda pe viata? Chiar acest termen juridic cat de putina insemnatate are! Caci, admitand ca aceste placeri nu ne-ar putea fi smulse, ce siguranta avem ca nu vom fi noi smulsi de langa ele?! Poate maine... ba chiar mai curand. Pentru ca, asa cum spune excelentul poet:
"Unde este maine? In cealalta lume.
Pentru multi aceasta-i prea invederat,
Dar a spune altfel, contrariul anume,
Nu e nimeni sigur cu adevarat."
Ramanand singur, Heartfree statu catva timp tacut; apoi porni astfel sa vorbeasca cu sine insusi:
- Ce trebuie sa fac? Sa ma las prada deznadejdii sau sa ma razvratesc impotriva Atotputernicului?
Bineinteles, nici una nici alta nu sunt vrednice de un om intelept; caci ce poate fi mai zadarnic decat sa-mi jelesc neputincios soarta, socotind ca nu mai am nimic de asteptat de la ea, sau, daca inca mai nadajduiesc, sa-l jignesc pe Atotputernicul, care singur ma mai poate ajuta! Oare chinurile care-mi framanta sufletul si mintea atarna de vointa mea? Sunt eu intr-atat de stapan pe ele, incat sale pot potoli doar tanguindu-ma? Sigur ca nu. Ratiunea, oricat ne-ar placea sa credem, n-are o putere asa de nemarginita asupra mintii, incat sa-i potoleasca orice framantare intr-o clipa, doar poruncind. Atunci, la ce ne foloseste? Caci, ori este o vorba goala si deci ne inselam cand credem ca avem ratiune, ori ne este data cu un anumit scop si are un rol hotarat de preainteleptul creator. Care altul poate fi folosul ei decat sa masoare drept valoarea lucrurilor si sa ne calauzeasca spre acea desavarsire a intelepciunii omenesti care ne ajuta sa cantarim orice lucru dupa meritul lui adevarat, orpindu-ne sa pretuim prea mult sau prea putin nadejdile, bucuriile sau pierderile. Ea nu ne spune asa intr-o doara: nu te bucura sau nute necaji, ceea ce ar fi la fel de zadarnic si de prisos ca a spune raului care susura sa inceteze a mai curge sau vantului manios sa nu mai sufle. Ea doar ne opreste sa saltam de bucurie ca tunci cand eram copii si primeam o jucarie sau sa ne tanguim cand ni se lua. Sa zicem ca am pierdut bucuriile acestei lumi si ca nadejdea mea in alte bucurii viitoare este pe veci pierduta. Ce mangaiere imi ofera ratiunea?! Decat sa-mi arate ca mi-am legat sufletul de o jucarie; ca ceea ce am dorit nu merita sa fie ravnit prea mult de un om intelep si nici ca el sa- deplanga deznadajduit pierederea. Intr-adevar, exista jucarii potrivite pentru toate varstele, de la zonaitoare pana la tron. Si, probabil, valoarea lor este aceeasi pentru diversii lor posesori; caci daca paraitoarea place urechilor unui prunc, ce pot oferi mai mult unui print laudele lingusitorilor? Nici printul si nici pruncul nu cerceteaza temeinicia si obarsia placerii lor; deoarece, daca ar face-o, ambii ar trebui s-o dispretuiasca in egala masura. Iar daca le-am analiza serios si le-am compara intre ele, vom fi sigur nevoiti a conchide ca toate acele preamariri si placeri, pe care oamenii le indragesc asa de mult si urmaresca sa le aiba cu pretul atator pericole si piedici si cu atata cruzime si ticalosie, sunt la fel de lipsite de valoare ca si fleacurile expuse spre vanzare intr-o pravalie de jucarii. Am observat-o pe fetita mea privind deseori cu ochi dornici o papusa. Am urmarit suferintele si rugamintile ei staruitoare, pana ce m-am hotarat sa-i fac pe plac. In prima clipa cand a primit-o, ce bucurie s-a asternut pe fata ei! Cat de fericita a luat-o in stapanire! Dar cat de putina multumire i-a putut da! Cata truda ca s-o hotaram sa se joace cu ea! A trebuit sa-i schimbam mereu imbracamintea; podoabele tipatoare, care ii atrasesera la inceput privirea, nu-i mai produceau nici o placere; in zadar se silea s-o faca sa stea in picioare si sa mearga, si era nevoita sa inlocuiasca toate astea vorbind cu ea. Dupa o zi, a runcat-o si n-a mai bagat-o in seama, preferand o jucarie mai putin costisitoare. Cat de mult seamana situatia acestui copil cu aceea a oricarui om matur! Cate piedici intalneste in cale ca sa-si implineasca dorintele! Cat de desarte se dovedesc cele mai multe, dupa ce si le-a implinit, si cat de repede se satura de acelea care-i par a fi mai reale, mai substantiale! Bucuriile celor mai multi oameni sunt la fel de copilaresti si trecatoare ca aceea a fetitei mele. Telurile si placerile lor de-a lungul vietii sunt nimicuri inselatoare, chiar in anii lor cei mai maturi, daca asemenea oameni pot ajunge vreodata catusi de putin maturi. Dar sa-i privim pe cei a caror gandire este mai adanca si mai ascutita. Cat de repede isi dau seama ca lumea este lipsita de bucurii vrednice a fi dorite sau traite de ei! Cat de repede se retrag in singuratate si meditatie, la gradinarit si sadit, sau alte asemenea palceri rurale, unde laolalta cu arborii lor, se bucura de aer si de soare, si atat unii cat si ceilalti duc aceeasi viata vegetativa, lipsita de framantari, cu prea putine deosebiri. Dra sa zicem (ceea ce nici realitatea, nici intelepciunea nu vor incuviinta) ca am putea gasi si altceva mai de pret si mai substantial in aceste multumiri, oare nesiguranta duratei lor nu este in sine un motiv destul de temeinic ca sa le micsoreze pretul? Cat de fragila este durata unei multumiri care atarna de bunul plac al sortii su de care putem fi lipsiti din pricina nenorocului, inselatoariei sau jafului, si adesea cu atat mai usor, cu cat valoarea bucurilor noastre este mai mare! Sa legam oare sufletele noastre de o basica de aer din apa sau de o vedenie din nori? Ce om nebun si-ar cladi o casa aratoasa sau s-ar gandi sa faca o gradina frumoasa pe un pamant de care il leaga un interes atat de subred? Dar, toate aceste constatatri ar fi, oare, mai putin inetmeiate daca soarta, stapana pamantului nostru, ni l-ar arenda pe viata? Chiar acest termen juridic cat de putina insemnatate are! Caci, admitand ca aceste placeri nu ne-ar putea fi smulse, ce siguranta avem ca nu vom fi noi smulsi de langa ele?! Poate maine... ba chiar mai curand. Pentru ca, asa cum spune excelentul poet:
"Unde este maine? In cealalta lume.
Pentru multi aceasta-i prea invederat,
Dar a spune altfel, contrariul anume,
Nu e nimeni sigur cu adevarat."
Suntem creatorii realitatii noastre
Cateodata realitatea pe care o creem contine situatii abuzive, mincioase, inselatoare.
Nu stiu de ce facem alegeri care sa le permita sa se materializeze. Dar cred ca si in acestea gasim unele beneficii pe care le evaluam ca fiind destul de importante ca sa merite costurile. Insa cand aceste beneficii dispar, costurile devin nejustificat de mari si va trebui sa avem taria sa schimbam situatia respectiva.
Speranta in niste beneficii viitoare ne poate da o inertie in a aplica schimbarile care se impun. Totusi exista si pentru asta un remediu: sa adoptam filozofia traiului in prezent. Practic viitorul nu exista. Habar nu avem cand vom muri si nu putem controla asta. Inca nu s-a inventat un aparat care sa determine cate batai de inima au fost programate pentru fiecare. Si nu stim cand aceasta se va opri din ticaitul ei. Asa ca a face cheltuieli in prezent pentru niste beneficii viitoare nu este o optiune ok in procesul de creatie. Am ramane cu niste debite care, desi filozofia continuta in majoritatea religiilor (inclusiv cea a reincarnarii si a karmei) incearca sa le valorifice, nu aduc decat frustrari. Dumnezeu de fapt ne vrea fericiti. Fericiti acum. Nu intr-o viata viitoare. Nu in viata de apoi. Acum.
Nu stiu de ce facem alegeri care sa le permita sa se materializeze. Dar cred ca si in acestea gasim unele beneficii pe care le evaluam ca fiind destul de importante ca sa merite costurile. Insa cand aceste beneficii dispar, costurile devin nejustificat de mari si va trebui sa avem taria sa schimbam situatia respectiva.
Speranta in niste beneficii viitoare ne poate da o inertie in a aplica schimbarile care se impun. Totusi exista si pentru asta un remediu: sa adoptam filozofia traiului in prezent. Practic viitorul nu exista. Habar nu avem cand vom muri si nu putem controla asta. Inca nu s-a inventat un aparat care sa determine cate batai de inima au fost programate pentru fiecare. Si nu stim cand aceasta se va opri din ticaitul ei. Asa ca a face cheltuieli in prezent pentru niste beneficii viitoare nu este o optiune ok in procesul de creatie. Am ramane cu niste debite care, desi filozofia continuta in majoritatea religiilor (inclusiv cea a reincarnarii si a karmei) incearca sa le valorifice, nu aduc decat frustrari. Dumnezeu de fapt ne vrea fericiti. Fericiti acum. Nu intr-o viata viitoare. Nu in viata de apoi. Acum.
duminică, 20 aprilie 2014
Lectia nr. 1
Learn to love yourself as you are right now. Each day, your own love will create an energy shield of positive vibrations around you. This will help you to let go of negative people and experiences, like water rolling off a duck's back.
joi, 17 aprilie 2014
miercuri, 16 aprilie 2014
Adevaratul razboi mondial
Astazi am avut o intelegere simpla. Din cea mantuitoare, asa cum e descrisa de vorbele intelepte: "Veti cunoaste Adevarul si Adevarul va va elibera".
Noi toti am trecut prin viata ca printr-un razboi mondial. Si ca dupa un razboi adevarat, am devenit o lume de mari mutilati. Mutilati emotional, fara membrelele, ochii sau alte parti ale corpului emotional interior. Pur si simplu ne-au fost ranite si a trebuit sa ni le amputam.
Da, poate fi o imagine de cosmar. Dar vestea buna este ca acest corp interior are abilitatea de a-si regenera partile mutilate. Asa cum la unele animale le poate creste din nou coada, desi le-a fost smulsa. Am aceasta convingere intima, foarte puternica. Si este data de cunoasterea profunda pe care mi-o da experienta. Pentru ca unele dintre amputarile mele s-au regenerat. Mai am una. Mi-a fost relevata intr-un vis pe care abia acum il inteleg, desi a trecut aproape un an de cand l-am visat. Multumesc Doamne pentru aceasta intelegere. O voi vindeca si pe aceasta. Doamne ajuta!
Cand ne hotaram sa fim impreuna unii cu altii ar fi bine sa fim constienti ca suntem niste persoane cu handicap. Daca te hotarasti sa fii impreuna cu un om paralizat, care se poate deplasa numai intr-un carucior, atunci ar fi bine sa fii constient ca nu va putea sa faca unele dintre lucrurile care tie ti se par chiar usoare. Acestea pentru un om handicapat sunt adevarate provocari. Iar unele sunt complet imposibile.
Desigur ca la modul ideal ar trebui sa avem relatii cu ceilalti numai dupa ce suntem siguri ca ne-am vindecat. Numai ca niste oameni care pot fi liberi de carucioare, vindecarea fiind evident responsabilitatea noastra. Dar vad ca lumea si viata functioneaza altfel. Adica tocmai aceste relatii sunt cele care ne ofera tratamente. Dumnezeu actioneaza prin oameni si ingerii de langa noi pun mana pe amputarile noastre si le vindeca, asa cum Iisus a sculat oameni din morti.
Am si eu ingerii mei si le sunt recunoscatoare ca, fara sa le fie scarba de amputarile mele, au pus mana pe cioturile ramase si le-au dat apa vie care le-a determinat sa se regenereze. Simt o recunostinta imensa fata de toti acestia. Multumesc ingerii mei vindecatori. Multumesc Doamne pentru acesti oameni din viata mea.
Aici muzica care ma va ajuta sa ma vindec:
Noi toti am trecut prin viata ca printr-un razboi mondial. Si ca dupa un razboi adevarat, am devenit o lume de mari mutilati. Mutilati emotional, fara membrelele, ochii sau alte parti ale corpului emotional interior. Pur si simplu ne-au fost ranite si a trebuit sa ni le amputam.
Da, poate fi o imagine de cosmar. Dar vestea buna este ca acest corp interior are abilitatea de a-si regenera partile mutilate. Asa cum la unele animale le poate creste din nou coada, desi le-a fost smulsa. Am aceasta convingere intima, foarte puternica. Si este data de cunoasterea profunda pe care mi-o da experienta. Pentru ca unele dintre amputarile mele s-au regenerat. Mai am una. Mi-a fost relevata intr-un vis pe care abia acum il inteleg, desi a trecut aproape un an de cand l-am visat. Multumesc Doamne pentru aceasta intelegere. O voi vindeca si pe aceasta. Doamne ajuta!
Cand ne hotaram sa fim impreuna unii cu altii ar fi bine sa fim constienti ca suntem niste persoane cu handicap. Daca te hotarasti sa fii impreuna cu un om paralizat, care se poate deplasa numai intr-un carucior, atunci ar fi bine sa fii constient ca nu va putea sa faca unele dintre lucrurile care tie ti se par chiar usoare. Acestea pentru un om handicapat sunt adevarate provocari. Iar unele sunt complet imposibile.
Desigur ca la modul ideal ar trebui sa avem relatii cu ceilalti numai dupa ce suntem siguri ca ne-am vindecat. Numai ca niste oameni care pot fi liberi de carucioare, vindecarea fiind evident responsabilitatea noastra. Dar vad ca lumea si viata functioneaza altfel. Adica tocmai aceste relatii sunt cele care ne ofera tratamente. Dumnezeu actioneaza prin oameni si ingerii de langa noi pun mana pe amputarile noastre si le vindeca, asa cum Iisus a sculat oameni din morti.
Am si eu ingerii mei si le sunt recunoscatoare ca, fara sa le fie scarba de amputarile mele, au pus mana pe cioturile ramase si le-au dat apa vie care le-a determinat sa se regenereze. Simt o recunostinta imensa fata de toti acestia. Multumesc ingerii mei vindecatori. Multumesc Doamne pentru acesti oameni din viata mea.
Aici muzica care ma va ajuta sa ma vindec:
luni, 14 aprilie 2014
Din ciclul: O casa la tara
Cand vrejii nu se pot sustine singuri
A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi nu s-ar povesti.
A fost odata o fata tanara, frumoasa, harnica si buna care avea o casuta mica, micuta, cu o gradina mica, micuta.
In gradina mica fata pusese pe un rand seminte de castraveti in cuiburi. Si cand au inceput sa incolteasca si sa rasara din pamant a vazut ca nu se pot sustine vrejii singuri si i-a legat pe o sfoara, luuuunga, cat randul de lunga.
Asa au crescut vrejii de castraveti drept in sus si s-au incolacit in jurul sforii. Au inflorit si apoi au rodit: niste csatraveti mici, micuti care la fiecare ploaie se mareau oleaca, pana s-au facut castraveti tineri.
Atunci s-au uitat unul la altul, asa cum stateau cocotati pe sfoara si cum s-au vazut au inceput sa strige si sa se agite intr-o parte si in alta, in culmea disperarii.
"Avem bube", strigau ca apucatii incercand sa se ascunda printre frunze.
Peste toata aceasta panica generala, desprins parca chiar din soare, s-a coborat un fluture budist: mare, mare, cu aripile galbene, imense, de douazeci de ori mai mari decat corpul lui micut.
Fal, fal, fal, fal, failfai el din aripile imense galbene si inspecta linistit si fara graba intreg randul de castraveti.
"Ce aveti?"
"Bube", zisera castravetii jenati nevoie mare de agitatia care parea imensa in comparatie cu linistea senina de zen a fluturelui budist.
"Normal. Asta e natura voastra." zise fluturele.
Si fal, fal, fal falfaii mai departe, direct catre soarele din care parca se desprinsese.
"Suntem normali", se bucurara castravetii si incepura sa-si numere bubele unii altora, intrecandu-se in normalitate.
Gradina mica si normala se scalda in soarele aflat la apus si fata tanara, harnica, buna si frumoasa mai facu o ploaie peste toate.
Si am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa.
Cand vrejii nu se pot sustine singuri
A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi nu s-ar povesti.
A fost odata o fata tanara, frumoasa, harnica si buna care avea o casuta mica, micuta, cu o gradina mica, micuta.
In gradina mica fata pusese pe un rand seminte de castraveti in cuiburi. Si cand au inceput sa incolteasca si sa rasara din pamant a vazut ca nu se pot sustine vrejii singuri si i-a legat pe o sfoara, luuuunga, cat randul de lunga.
Asa au crescut vrejii de castraveti drept in sus si s-au incolacit in jurul sforii. Au inflorit si apoi au rodit: niste csatraveti mici, micuti care la fiecare ploaie se mareau oleaca, pana s-au facut castraveti tineri.
Atunci s-au uitat unul la altul, asa cum stateau cocotati pe sfoara si cum s-au vazut au inceput sa strige si sa se agite intr-o parte si in alta, in culmea disperarii.
"Avem bube", strigau ca apucatii incercand sa se ascunda printre frunze.
Peste toata aceasta panica generala, desprins parca chiar din soare, s-a coborat un fluture budist: mare, mare, cu aripile galbene, imense, de douazeci de ori mai mari decat corpul lui micut.
Fal, fal, fal, fal, failfai el din aripile imense galbene si inspecta linistit si fara graba intreg randul de castraveti.
"Ce aveti?"
"Bube", zisera castravetii jenati nevoie mare de agitatia care parea imensa in comparatie cu linistea senina de zen a fluturelui budist.
"Normal. Asta e natura voastra." zise fluturele.
Si fal, fal, fal falfaii mai departe, direct catre soarele din care parca se desprinsese.
"Suntem normali", se bucurara castravetii si incepura sa-si numere bubele unii altora, intrecandu-se in normalitate.
Gradina mica si normala se scalda in soarele aflat la apus si fata tanara, harnica, buna si frumoasa mai facu o ploaie peste toate.
Si am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa.
Puterea de a merge pana la capat sau de ce nu a fugit Iisus
In fiecare dimineata avem in fata alegerea de a deschide ochii.
Dumnezeu face inima noastra sa bata pentru inca o zi, dar alegerea de a deschide ochii este a noastra. Si nu ca sa privim in tavan, sa ne lasam picioarele in papuci si sa incepem o rutina zilnica. Ci sa deschidem ochii intr-o lume in care ne asumam responsabilitatea pentru cum vom trai aceasta zi - dar minunat pe care il primim pe gratis si pe care daca ar fi sa-l cumparam nu ne-ar ajunge toate bogatiile lumii.
Si alegerea este intre a fugi si a merge pana la capat. Alegerea este intre a fugi de responsabilitatea de a trai viata pe care am creat-o si intre a ne-o asuma intr-o implicare totala.
Un prieten intelept si care stie sa vada dincolo mi-a relevat acum ceva timp acesta alegere a lui Iisus. Aceasta asumare a vietii pana la capat, aceasta includere a mortii in viata, ca parte absolut fireasca. Nu, Iisus nu a fost un sacrificat. A fost pana la capat Dumnezeu pe Pamant. Si pentru ca viata include moartea si-a asumat-o.
Ca om a avut o misiune. Si nu a ezitat sa o imbratiseze. Credeti ca noi ca oameni nu avem misiunile noastre? Eu cred ca da.
La nivelul nostru de vieti obisnuite - dar care contin o misiune - putem dupa acest model sa traim pana la capat fiecare din situatiile in care am ales sa ne bagam. Sa ridicam crucea si sa ne-o purtam la deal cu privirea tinta catre idealul nostru, catre misiunea noastra.
Stiu ca am ales bine - sa traiesc in iubire neconditionata. Imi dau seama de asta la fiecare analiza pentru ca imi da cu plus. E si asta o cruce de dus. Si e de dus pana la capat. Doamne ajuta! Faca-se voia Ta!
Dumnezeu face inima noastra sa bata pentru inca o zi, dar alegerea de a deschide ochii este a noastra. Si nu ca sa privim in tavan, sa ne lasam picioarele in papuci si sa incepem o rutina zilnica. Ci sa deschidem ochii intr-o lume in care ne asumam responsabilitatea pentru cum vom trai aceasta zi - dar minunat pe care il primim pe gratis si pe care daca ar fi sa-l cumparam nu ne-ar ajunge toate bogatiile lumii.
Si alegerea este intre a fugi si a merge pana la capat. Alegerea este intre a fugi de responsabilitatea de a trai viata pe care am creat-o si intre a ne-o asuma intr-o implicare totala.
Un prieten intelept si care stie sa vada dincolo mi-a relevat acum ceva timp acesta alegere a lui Iisus. Aceasta asumare a vietii pana la capat, aceasta includere a mortii in viata, ca parte absolut fireasca. Nu, Iisus nu a fost un sacrificat. A fost pana la capat Dumnezeu pe Pamant. Si pentru ca viata include moartea si-a asumat-o.
Ca om a avut o misiune. Si nu a ezitat sa o imbratiseze. Credeti ca noi ca oameni nu avem misiunile noastre? Eu cred ca da.
La nivelul nostru de vieti obisnuite - dar care contin o misiune - putem dupa acest model sa traim pana la capat fiecare din situatiile in care am ales sa ne bagam. Sa ridicam crucea si sa ne-o purtam la deal cu privirea tinta catre idealul nostru, catre misiunea noastra.
Stiu ca am ales bine - sa traiesc in iubire neconditionata. Imi dau seama de asta la fiecare analiza pentru ca imi da cu plus. E si asta o cruce de dus. Si e de dus pana la capat. Doamne ajuta! Faca-se voia Ta!
joi, 10 aprilie 2014
Am cate ceva de daruit
A poor man asked the Buddha,
“Why am I so poor?”
The Buddha said, “you do not learn to give.”
“Why am I so poor?”
The Buddha said, “you do not learn to give.”
So the poor man said, “If I’m not having anything?”
Buddha said: “You have a few things,
The Face, which can give a smile;
Mouth: you can praise or comfort others;
The Heart: it can open up to others;
Eyes: who can look the other with the eyes of goodness;
Body: which can be used to help others.”
So, actually we are not poor at all, poverty of spirit is the real poverty.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=478885348904557&set=a.220120544781040.49724.100003492887036&type=1&theater
Buddha said: “You have a few things,
The Face, which can give a smile;
Mouth: you can praise or comfort others;
The Heart: it can open up to others;
Eyes: who can look the other with the eyes of goodness;
Body: which can be used to help others.”
So, actually we are not poor at all, poverty of spirit is the real poverty.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=478885348904557&set=a.220120544781040.49724.100003492887036&type=1&theater
miercuri, 9 aprilie 2014
Ieri m-am intersectat cu o vrabie
Arunci cu pasari Doamne?
Aha, vrei sa ne jucam!
Arunc si eu cu ceva cu aripi:
un vis al meu.
Uite-l Doamne, isi ia zborul in forta spre Tine!
Priiiiindeeee -l!!!
luni, 7 aprilie 2014
Dincolo de teoriile de dezvoltare personala e Viata
Scriu ca una care m-am interesat indelung de dezvoltarea personala. Un timp m-a cucerit acest concept. Probabil pentru iluzia de control pe care am experimentat-o incercand ba o teorie, ba alta.
Azi inteleg ca toate acestea privesc omul ca pe totalitatea pulsiunilor sale, ca pe o marioneta a reactiunilor la actiunile celorlalti sau ale mediului.
Da, poate ca e interesant sa poti fi atat de persuasiv incat sa controlezi pulsiunile tale si ale celorlalti. Dar dincolo de acestea este sensibilitatea, armonia, bunatatea, alegeri care te fac sa cresti in ceea ce umanitatea are ca centru: iubirea.
Desigur ca poti merge dincolo de pulsiunile tale, constientizand ca esti mai mult decat acestea. Desigur ca poti merge dincolo de roluri si personaje fiind tu insuti.
Iar ceea ce gasesti dincolo e atat de simplu incat nu e nevoie de studiu, de manuale, de profesori sau de maestri. Stii si stii demult. Your are the best!!!!
Azi inteleg ca toate acestea privesc omul ca pe totalitatea pulsiunilor sale, ca pe o marioneta a reactiunilor la actiunile celorlalti sau ale mediului.
Da, poate ca e interesant sa poti fi atat de persuasiv incat sa controlezi pulsiunile tale si ale celorlalti. Dar dincolo de acestea este sensibilitatea, armonia, bunatatea, alegeri care te fac sa cresti in ceea ce umanitatea are ca centru: iubirea.
Desigur ca poti merge dincolo de pulsiunile tale, constientizand ca esti mai mult decat acestea. Desigur ca poti merge dincolo de roluri si personaje fiind tu insuti.
Iar ceea ce gasesti dincolo e atat de simplu incat nu e nevoie de studiu, de manuale, de profesori sau de maestri. Stii si stii demult. Your are the best!!!!
Nu te teme....
Nu te teme, ca Eu sunt cu tine, nu privi cu îngrijorare, ca Eu sunt Dumnezeul tau. Eu îti dau tarie si te ocrotesc, si dreapta Mea cea tare te va sprijini.
Isaia: 41.10
Isaia: 41.10
sâmbătă, 5 aprilie 2014
eLibertatea
Asociem libertatea cu zborul.
Il vedem ca un simbol al eliberarii de toate.
Poate aceasta desprindere de Pamant, aceasta plutire, aceasta invingere a gravitatiei ne da sentimentul de libertate. Dar astazi ma gandesc ca e numai o iluzie. Acolo sus gravitatia nu dispare. Iar pasarea nu numai ca stie pe penele ei acest lucru dar il si accepta ca o realitate inevitabila. Si numai prin aceasta aceptare reuseste sa zboare. Pasarea invata zborul. Este un skill al ei, invatat si exersat din greu. Acolo sus are foarte multe constrangeri. Nu e nici pe departe libera. Este in mijlocul unor forte foarte puternice, reale si de neinvins.
Si totusi zboara... Cum face? Invata despre ele. Le studiaza pana le cunoaste in detaliile lor cele mai mici. Invata atat de mult despre ele incat ajunge sa le stapaneasca prin aceasta cunoastere. Apoi le foloseste. Le integreaza in metoda, le pune la lucru, le face instrumente de zbor si de echilibru.
Nu, pasarea nu se elibereaza ignorand ceea ce exista. Pasarea se elibereaza prin cunoasterea in amanunt a realitatii.
Acolo sus ea traieste periculos, asumandu-si toate riscurile in mod constient pentru ca stie cum functioneaza viata asta.
In zbor, pasarea nu e libera de gravitatie ci este calare pe ea. Gravitatia este cel mai bun prieten al pasarii. Mai ales pentru ca e neschimbata, constanta si permanent prezenta.
Si da, este o lectie de invatat in aceasta plutire. Nu are rost sa incerci sa faci ceva sa inceteze ca sa te simti liber. Mai ales sentimente profunde pe care le poti asimila cu gravitatia. Dar poti sa te pui in contact cu ele, sa inveti despre ele, sa le cunosti in profunzime si apoi sa le folosesti ca sa zbori. Si ele sunt cele mai bune prietene ale tale. Pentru ca sunt neschimbate, constante si prezente permanent. Toate celelalte se pot face muci, astea insa raman.
Il vedem ca un simbol al eliberarii de toate.
Poate aceasta desprindere de Pamant, aceasta plutire, aceasta invingere a gravitatiei ne da sentimentul de libertate. Dar astazi ma gandesc ca e numai o iluzie. Acolo sus gravitatia nu dispare. Iar pasarea nu numai ca stie pe penele ei acest lucru dar il si accepta ca o realitate inevitabila. Si numai prin aceasta aceptare reuseste sa zboare. Pasarea invata zborul. Este un skill al ei, invatat si exersat din greu. Acolo sus are foarte multe constrangeri. Nu e nici pe departe libera. Este in mijlocul unor forte foarte puternice, reale si de neinvins.
Si totusi zboara... Cum face? Invata despre ele. Le studiaza pana le cunoaste in detaliile lor cele mai mici. Invata atat de mult despre ele incat ajunge sa le stapaneasca prin aceasta cunoastere. Apoi le foloseste. Le integreaza in metoda, le pune la lucru, le face instrumente de zbor si de echilibru.
Nu, pasarea nu se elibereaza ignorand ceea ce exista. Pasarea se elibereaza prin cunoasterea in amanunt a realitatii.
Acolo sus ea traieste periculos, asumandu-si toate riscurile in mod constient pentru ca stie cum functioneaza viata asta.
In zbor, pasarea nu e libera de gravitatie ci este calare pe ea. Gravitatia este cel mai bun prieten al pasarii. Mai ales pentru ca e neschimbata, constanta si permanent prezenta.
Si da, este o lectie de invatat in aceasta plutire. Nu are rost sa incerci sa faci ceva sa inceteze ca sa te simti liber. Mai ales sentimente profunde pe care le poti asimila cu gravitatia. Dar poti sa te pui in contact cu ele, sa inveti despre ele, sa le cunosti in profunzime si apoi sa le folosesti ca sa zbori. Si ele sunt cele mai bune prietene ale tale. Pentru ca sunt neschimbate, constante si prezente permanent. Toate celelalte se pot face muci, astea insa raman.
vineri, 4 aprilie 2014
You and I can share the silence/Finding comfort together
&
You and I can share the silence
Finding comfort together
The way old friends do
And after fights and words of violence
We make up with each other
The way old friends do
Times of joy and times of sorrow
We will always see it through
Oh I don't care what comes tomorrow
We can face it together
The way old friends do
You and I can share the silence
Finding comfort together
The way old friends do
And after fights and words of violence
We make up with each other
The way old friends do
Times of joy and times of sorrow
We will always see it through
Oh I don't care what comes tomorrow
We can face it together
The way old friends do
We can face it together
The way old friends do
You and I can share the silence
Finding comfort together
The way old friends do
And after fights and words of violence
We make up with each other
The way old friends do
Times of joy and times of sorrow
We will always see it through
Oh I don't care what comes tomorrow
We can face it together
The way old friends do
You and I can share the silence
Finding comfort together
The way old friends do
And after fights and words of violence
We make up with each other
The way old friends do
Times of joy and times of sorrow
We will always see it through
Oh I don't care what comes tomorrow
We can face it together
The way old friends do
We can face it together
The way old friends do
joi, 3 aprilie 2014
miercuri, 2 aprilie 2014
Din ciclul: O casa la tara
Povestea unei nopti bazaite
A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi nu s-ar povesti. A fost odata o fata frumoasa, tanara, harnica, iubitoare si buna.
Ea avea o casuta mica, mica cu o gradina mica, micuta. Si in gradina, pe langa un cires, ceva verze, o conopida domnoasa si un crin timid, crescuse o tufa miraculoasa de dovlecei.
Avea tufa asta cu adevarat destinul de a face miracole. Pentru ca in acelasi timp gaseai in ea si flori micute, abia imbobocite si flori mari si flori deja polenizate si care se continuau cu cate un micut dovlecel-bebelus si dovlecei mari si plini de seminte, cu coaja batand in galben si o liota de dovlecei mai micuti, verzui si numa' buni de mancarica. Parca era o palma de loc pe care se puteau trai toate anotimpurile odata.
Cel mai mult ii placeau fetei florile de dovlecel: mari, spectaculoase, galbene si mai ales magice, pentru ca in fiecare seara adormeau, rasucindu-se intr-un ghemotoc lunguiet si moale si abia dimineata se trezeau si se intindeau dezmortindu-si petalele.
Cand s-a intamplat povestea pe care ti-o spun acum, puiutul meu drag, era vara si seara cazuse parca mai repede pentru ca soarele se rostogolise pe dupa deal, dandu-se de-a berbeleacul si chiuind violet si roz.
Iar floarea de dovlecel, grabindu-se sa-si faca vrajile, s-a inchis grabita fara sa-si dea seama ca in graba ei va tine prizoniera o albinuta ce se hranea in profunzimile ei.
- Iarta-ma albinuta, ii zise floarea cu jumatate de gura (cealalta jumatate fiind deja ghemotocita).
- Baaaaazzzzzzzzz, raspunse albinuta foindu-se intre petalele pufoase si galbene care o inconjurau ca o plapumica.
- Hai, nu mai fii bazaita ca uite acusica vine dimineata si ma voi deschide iar tu vei putea sa pleci la drumurile tale.
- Baaaaaazzzzzzzz, se incapatana albinuta sa fie agasata in continuare de situatia creata.
- Ce vrei sa mai fac acum? M-am inchis si gata. N-am ce face....
- Baaaaazzzzzzz, se scandaliza albinuta si se agita din ce in ce mai tare, parca pentru a-si face un picut de loc.
- Gandeste-te si tu ca e doar o noapte si mai ai si norocul sa stai in cel mai galben apartament din gradina, insista filozoafa floarea de dovlecel.
- Baz, baz, baz, anula albinuta ferm invitatia la meditatie.
- Baz, baz, mai zise de doua ori si coplesita de frig se lasa in voia sortii, pana la vremuri mai bune.
- Baz, mai zise slab si floarea putu si ea in sfarsit sa adoarma. Dar dormea asa ca atunci cand ai un bazait in inima si atunci Dumnezeu ii trimise un vis frumos: se facea ca ii crescuse un dovlecel....
Povestea unei nopti bazaite
A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi nu s-ar povesti. A fost odata o fata frumoasa, tanara, harnica, iubitoare si buna.
Ea avea o casuta mica, mica cu o gradina mica, micuta. Si in gradina, pe langa un cires, ceva verze, o conopida domnoasa si un crin timid, crescuse o tufa miraculoasa de dovlecei.
Avea tufa asta cu adevarat destinul de a face miracole. Pentru ca in acelasi timp gaseai in ea si flori micute, abia imbobocite si flori mari si flori deja polenizate si care se continuau cu cate un micut dovlecel-bebelus si dovlecei mari si plini de seminte, cu coaja batand in galben si o liota de dovlecei mai micuti, verzui si numa' buni de mancarica. Parca era o palma de loc pe care se puteau trai toate anotimpurile odata.
Cel mai mult ii placeau fetei florile de dovlecel: mari, spectaculoase, galbene si mai ales magice, pentru ca in fiecare seara adormeau, rasucindu-se intr-un ghemotoc lunguiet si moale si abia dimineata se trezeau si se intindeau dezmortindu-si petalele.
Cand s-a intamplat povestea pe care ti-o spun acum, puiutul meu drag, era vara si seara cazuse parca mai repede pentru ca soarele se rostogolise pe dupa deal, dandu-se de-a berbeleacul si chiuind violet si roz.
Iar floarea de dovlecel, grabindu-se sa-si faca vrajile, s-a inchis grabita fara sa-si dea seama ca in graba ei va tine prizoniera o albinuta ce se hranea in profunzimile ei.
- Iarta-ma albinuta, ii zise floarea cu jumatate de gura (cealalta jumatate fiind deja ghemotocita).
- Baaaaazzzzzzzzz, raspunse albinuta foindu-se intre petalele pufoase si galbene care o inconjurau ca o plapumica.
- Hai, nu mai fii bazaita ca uite acusica vine dimineata si ma voi deschide iar tu vei putea sa pleci la drumurile tale.
- Baaaaaazzzzzzzz, se incapatana albinuta sa fie agasata in continuare de situatia creata.
- Ce vrei sa mai fac acum? M-am inchis si gata. N-am ce face....
- Baaaaazzzzzzz, se scandaliza albinuta si se agita din ce in ce mai tare, parca pentru a-si face un picut de loc.
- Gandeste-te si tu ca e doar o noapte si mai ai si norocul sa stai in cel mai galben apartament din gradina, insista filozoafa floarea de dovlecel.
- Baz, baz, baz, anula albinuta ferm invitatia la meditatie.
- Baz, baz, mai zise de doua ori si coplesita de frig se lasa in voia sortii, pana la vremuri mai bune.
- Baz, mai zise slab si floarea putu si ea in sfarsit sa adoarma. Dar dormea asa ca atunci cand ai un bazait in inima si atunci Dumnezeu ii trimise un vis frumos: se facea ca ii crescuse un dovlecel....
Te cautam. Te-am gasit.
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2014/03/gandul-zilei-cotidianul-ca-exercitiu.html
"Omul, în calitate de Persoană, nu va găsi fericirea decât atunci când va descoperi ceea ce caută cu nostalgia lui cea mai profundă."
Frumos, nu? Si pe deasupra vestea ca urmeaza sa apara traducerea unei noi carti de Durckheim.
"Omul, în calitate de Persoană, nu va găsi fericirea decât atunci când va descoperi ceea ce caută cu nostalgia lui cea mai profundă."
Frumos, nu? Si pe deasupra vestea ca urmeaza sa apara traducerea unei noi carti de Durckheim.
sâmbătă, 22 martie 2014
Nichita Stanescu
Cantec in doi
Noi nu vrem sa fim geniali,
Noi vrem sa fim trimbulinzi
intre nori,de sus in jos
lungiti, ori scurtati in oglinzi
Noi vrem sa ne strangem in brate
toata ziua, toata luna patrata,
prin acel aer cu picioare verzi,
imitandu-l o data.
Si inca o data, si inca o data,
noi nu vrem sa fim geniali
noi vrem sa fim trimbulinzi -
tristi, palizi si grei generali
mari,lungi, ascutiti, decorati,
morti, dusi, rataciti, seculari
si pe deasupra de toate, uitati.
Noi nu vrem sa fim geniali,
Noi vrem sa fim trimbulinzi,
legati cu o tremurata culoare
in fata, la volan, de oglinzi,
mereu balansand spre-un adanc
si el mereu in mutare,
gonind pe soseaua substantivelor
din declinare in declinare
Noi nu vrem sa fim geniali,
noi vrem sa fim trimbulinzi,
asemenea generalilor mari,
schimband lumina ce-o aprinzi
in alta, in altul, in cu totul altcineva,
asemenea generalilor mari,
lungi, lati, decorati, portocalii,
grei, goi, ososi, suferinzi,
noi nu vrem sa fim geniali,
noi vrem sa fim trimbulinzi.
miercuri, 19 martie 2014
Multumesc Doamne pentru abundenta!
A fost odata ca niciodata ca daca n-ar fi nu s-ar povesti. A fost odata o fata frumoasa, tanar, harnica si vesela. Ea traia intr-o casa mica-micuta, langa o gradina mica-micuta. Atat de mica era gradina ca a incaput in ea un singur pom: un cires.
Ciresul era un copac mare, frumos, rotund care facea flori-manunchiuri in fiecare primavara, atat de multe incat atunci cand le cadeau petalele se adunau intr-un strat gros pana la cercevelele ferestrelor casei, de muncea fata noastra o saptamana sa le adune si sa le faca culcus la fluturi.
Iar cand se umplea de albine era un zumzait atat de puternic ca nici nu se mai auzeau trenurile care treceau prin apropiere.
Zum, zum, zum se umplea aerul de vibratiile aripilor de albinute si un norisor galbui se lasa asupra micii gradini de la rasaritul Soarelui pana se racorea de apus.
Albinele duceau atente polenul la fiecare floare si nu ratau una. Asa ca, atunci cand incepeau sa se coaca ciresele, mansoane de fructe rosii inconjurau fiecare crenguta, pana la varful celei mai mici ramuri.
Fata noastra frumoasa, tanara, harnica si vesela culegea cat era ziua de lunga - si era luuunga pentru ca era vara - ciresele minunate si le facea compot, tarte, gemuri, le ducea la piata si impartea prin vecini.
Dar intr-un an cand se facu vremea sa vina albinele a plouat. Si albinele nu au mai venit, florile s-au scuturat dar nimic nu a mai ramas in locul lor; nici macar o bobita de cireasa nu s-a mai format in anul acela.
Cand a venit vara, s-a asezat fata noastra cu cosuletul de cules ciresele sub copac si tare s-a bucurat dar numai de umbra si de odihna. Apoi s-a ridicat si a intrat in casuta mica.
Un graur care zbura pe acolo, trimis in recunoastere de cardul lui ca sa gaseasca cele mai bune locuri de ciugulit cirese, a vazut din mersul fetei ca nu era ea chiar atat de vesela ca alta data. Asa ca a dat de veste si peste noapte au venit graurii carduri, carduri, mai multi decat se ghicesc ca sunt greierii din galagia pe care o fac in noptile de vara; si fiecare pasare aducea in cioc cate o pereche de cirese, din ciresii din departare, pe care le lipeste cu atentie in ciresul din gradina mica.
Cand s-a trezit fata frumoasa, tanara, harnica si vesela a vazut ciresul plin de cirese. Asa ca a luat cosuletul si pana seara erau ciresele culese, gemuri fierte, siropurile puse in sticle, tartele coapte , o parte le-a vandut la piata si o parte le-a dat la vecini. Iar cand a venit noaptea, s-a culcat fata noastra la fel de vesela ca intotdeauna.
Graurii nici nu aveau habar de astea pentru ca dormisera toata ziua. Si cand au iesit noaptea dupa mancare au vazut iar ciresul gol. S-au coborat iar carduri, carduri, fiecare cu cate o pereche de cirese in cioc pe care au lipit-o cu grija in ciresul din gradina mica.
Cand s-a trezit fata, a vazut din nou ciresul plin de cirese. S-a mirat dar a luat cosuletul si pana seara ciresele erau culese, gemurile fierte, tartele coapte, o parte le-a vandut la piata, o parte le-a dat la niste vecini mai de departe care se cam plangeau de niste grauri...
Si tot asa si a treia noapte au lipit graurii ciresele, perechi, in ciresul fetei. Iar dimineata fata cu cosuletul a cules ciresele, a fiert gemurile, a stors siropurile, a copt tartele, o parte a vandut-o la piata si o parte mai mare a dat-o la niste vecini mai de departe care nici nu mai dormeau de grija graurilor. Iar cand a venit noaptea, a dat la o parte cateva borcane si cate sticle, a mai inghesuit tartele unele in altele si s-a intins ghemuita intr-un coltisor de casa mica, spunand: Multumesc Doamne pentru abundenta!
Stelele au sclipit pe cer la auzul rugaciunii si graurii au stiut ca fata e iar vesela ca alta data si si-au vazut de jocul lor cu sperietorile cocotate prin varfurile pomilor.
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea-asa.....
vineri, 14 martie 2014
miercuri, 12 martie 2014
joi, 6 martie 2014
luni, 3 martie 2014
Cand nu mai stii ce/cum sa faci
Daca as alege sa-mi asum permanent responsabilitatea pentru ceea ce sunt si ceea ce traiesc, nu as mai avea momente de deruta. Dar clar ca nici nu as mai avea timp pentru nimic altceva....
Poate ca exista si o linie de mijloc (asa cum exista in orice)? Probabil ca exista o doza convenabila de responsabilitate luata ca preventie, o doza care sa nu-mi ocupe totusi tot timpul. Care o fi doza aia? Nu am determinat-o inca. Dar stiu ca atunci cand nu mai stiu ce sa fac, e semnalul ca a venit momentul pentru constientizarea standard: E MOMENTUL SA-MI ASUM RESPONSABILITATEA PENTRU FAPTELE/ACTIUNILE/DECIZIILE MELE.
Si deja am o multime de lucruri de facut...
Poate ca exista si o linie de mijloc (asa cum exista in orice)? Probabil ca exista o doza convenabila de responsabilitate luata ca preventie, o doza care sa nu-mi ocupe totusi tot timpul. Care o fi doza aia? Nu am determinat-o inca. Dar stiu ca atunci cand nu mai stiu ce sa fac, e semnalul ca a venit momentul pentru constientizarea standard: E MOMENTUL SA-MI ASUM RESPONSABILITATEA PENTRU FAPTELE/ACTIUNILE/DECIZIILE MELE.
Si deja am o multime de lucruri de facut...
marți, 18 februarie 2014
Mesajul zilei de astăzi, Marţi, 18 Februarie 2014
Dragă Monica Chiroiu,
în această zi din viața ta, cred că Dumnezeu vrea ca tu să știi ...
...că dacă faci ceva pentru a primi aprobarea altcuiva, mai bine n-ai mai face nimic.
Există un singur motiv pentru care poți face ceva: pentru a anunța și pentru a declara, pentru a exprima și pentru a îndeplini, pentru a deveni și pentru a experimenta Cine Ești Tu cu Adevărat.
Fă orice faci, prin urmare, pentru simpla bucurie a acelui lucru, pentru adevărata bucurie a cine ești. Fă ceea ce alegi tu, nu ceea ce alege altcineva pentru tine.
Cu dragoste, prietenul tău,
Neale Donald Walsch
Dragă Monica Chiroiu,
în această zi din viața ta, cred că Dumnezeu vrea ca tu să știi ...
...că dacă faci ceva pentru a primi aprobarea altcuiva, mai bine n-ai mai face nimic.
Există un singur motiv pentru care poți face ceva: pentru a anunța și pentru a declara, pentru a exprima și pentru a îndeplini, pentru a deveni și pentru a experimenta Cine Ești Tu cu Adevărat.
Fă orice faci, prin urmare, pentru simpla bucurie a acelui lucru, pentru adevărata bucurie a cine ești. Fă ceea ce alegi tu, nu ceea ce alege altcineva pentru tine.
Cu dragoste, prietenul tău,
Neale Donald Walsch
luni, 17 februarie 2014
Cu Dumnezeu pe Cale
- Hai, fata tatei, da-mi mana. Pornim! Mai avem de mers si o vom face impreuna.
- Multumesc Doamne!
- Multumesc Doamne!
vineri, 14 februarie 2014
Meditatie pentru vindecare
Eu, [...numele d-voastra...] sunt o FIINTA DE LUMINA ! 552931_10151561163938293_1239406929_n
Cu fiecare inspiratie aduc in corpul meu si in toate structurile mele energetice din ce in ce mai multa Lumina si din ce in ce mai multa energie pozitiva care ma vindeca, ma protejeaza si indeparteaza in totalitate de la mine, din trupul, mintea si sufletul meu orice forma de energie nebenefica pentru mine. Meridianele mele energetice devin din ce in ce mai luminoase si mai curate, din ce in ce mai pure, mai stralucitoare si mai incarcate pozitiv. Sunt un canal curat si perfect prin care circula Lumina vindecatoare a Universului, sunt puritatea pe care Creatorul Suprem o doreste! Toate structurile mele energetice lucreaza in totala rezonanta benefica, perfecta si imperturbabila, si in totala simpatie cu cele mai bune ganduri ale mele; mintea mea este curata si pura; sufletul meu este intreg si luminos. Toate gandurile negative sunt arse acum din mintea mea si sunt inlocuite de Lumina, iar Lumina determina aparitia gandurilor pozitive, benefice si constructive. Toate meridianele mele energetice sunt curate si luminoase, toate chakrele mele devin din ce in ce mai curate si din ce in ce mai stralucitoare astfel incat schimbul energetic cu mediul inconjurator este optim nevoilor mele de aici si acum. Invoc deasupra mea, acum, o cascada de lumina aurie care ma scalda din cap pana in picioare si ma lasa curat si pur ca un cristal. Aceasta cascada de lumina imi curata si imi energizeaza integral fiecare celula, fiecare tesut si fiecare organ, imi curata si imi energizeaza fiecare os si fiecare articulatie, fiecare fibra musculara si fiecare celula nervoasa si elimina in totalitate acum orice gand negativ si orice energie negativa din mine in pamant pentru a fi reciclate si transformate in Lumina. Lumina vindecatoare a Universului este in totalitate activata in mine acum! Invoc prezenta tuturor Ingerilor, tuturor Ghizilor Spirituali de Lumina si tuturor fiintelor Divine care ma pot ajuta sa vina acum si sa ma ghideze in toate actiunile mele. Sunt luminos, sunt fericit, sunt benefic! Sunt energic, sunt zambitor, sunt plin de lumina si energie! Ma simt bine, ma simt fericit, ma simt relaxat. Din zi in zi, cu fiecare clipa, ma simt din ce in ce mai bine din toate punctele de vedere! Sunt vindecat! Am tot ce imi trebuie ca sa fac tot ce vreau si am tot ce vreau ca sa fac tot ce trebuie! Sunt vindecat! Ma simt bine si perfect sanatos, mult mai bine decat inainte. Sunt vindecat!
Read more at http://www.totulpentrunoi.com/2014/02/vindecare-meditatie/#6dlSllRfs5CJlIFZ.99
joi, 13 februarie 2014
Am mai invatat ceva
De aici: http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2012/04/dialog-jacques-castermane-cu-dr-tauber.html
Se pare ca avem o umbra. Aia care urla in tine: "Rupe-i capul!!!" cand ceva se pune de-a cumezisul drumului tau prestabilit, prin diverse mecanisme psihologice.
Si am si eu una. Nu, nu e ca cea din fotografie - as vrea eu! E tot violenta si certareata. Ei, dar eu vreau sa fiu mai degraba facator de pace decat scorpie. Asa ca ce este de facut? Am invatat o metoda: sa vorbesti cu ea pentru ca botnita nu poti sa-i pui. Se pare ca era metoda lui Jung. Cand avea un client care simtea ca-l enerveaza, isi intreba Umbra: "Ce vrei sa-mi spui?" "Ma plictiseste! Da-i un sut in cur!" "Bine dar lasa-ma o clipa." Si in clipa asta, respira adanc si ii spunea clientului ca a expirat timpul si trebuie sa plece sau ceva asemanator. Avea astfel un comportament in acord cu ceea ce isi dorea sa devina. Si nici nu ignora Umbra (se pare ca daca o ignori e mai rau pentru ca izbucneste cand nici nu te astepti si te ia pe sus cu totul).
Si tot aici am mai aflat o definitie a maturitatii care mi-a placut foarte. Se pare ca Durckheim (am citit cateva dintre cartile lui si m-am simtit foarte apropiata de viziunea lui) a spus ca la maturitatea iti schimbi viteza. Adica se micsoreaza intervalul de timp dintre momentul cand gresesti si cel cand iti dai seama ca ai gresit. Misto, nu? Ma gandesc ca daca inveti sa si taci mai mult ai sansa sa gresesti numai in sinea ta si sa iti dai seama de asta inainte de a spune acel gand.
Am fost aici
Concert simfonic
Miercuri, 12 Februarie 2014, 19:00 - 21:00
Sala mare
Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"
Dirijor
CHRISTIAN BADEA
Solistă
ALEXANDRA CONUNOVA
Program
Dmitri Şostakovici
Concertul nr. 1, în la minor, pentru vioară şi orchestră, op. 77
Modest Musorgski/ Maurice Ravel
Tablouri dintr-o expoziţie
A fost unul dintre cele mai frumoase concerte. In mare parte din cauza muzicii- evident!!! Dar si din cauza acestei superbe domnisoare de 26 de ani - frumoasa, desteapta, talentata si devreme acasa, care a cantat la vioara concertul lui Sostakovici. Si nu numai eu am fost impresionata. Dupa ultimul acord, venit intr-un triumfal manunchi de sunete purtatoare de o energie fantastica, in linistea care s-a lasat brusc in sala, s-a auzit un fel de scancet scos de toate piepturile odata. Un fel de sunet de admiratie, scapat involuntar, odata cu expiratia... Am simtit cum mi se misca sufletul, un fel de bataie de pleoapa in zona plexului.... Multumesc! A fost fantastic!
Am gasit inregistrari cu ea pe youtube. Va ofer una:
marți, 11 februarie 2014
Fortune teller
4. You need to become more open minded when it comes to other people’s point of view. Not everything is black and white, nor should it be. You must make decisions based on seeing every situation from all angles. It is the only way to go about something in a fair way.
Daca va intereseaza si pt voi: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=714431998607587&set=a.402368556480601.106677.402212046496252&type=1&theater
Daca va intereseaza si pt voi: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=714431998607587&set=a.402368556480601.106677.402212046496252&type=1&theater
Imi asum cu sufletul larg
SENECA - multumesc Maestre :)
"Este o formă de prostie şi de ignoranţă să fii mirat sau să suporţi fără demnitate necazurile care li se întâmplă atât celor buni, cât şi celor răi. Tot ceea ce alcătuirea însăşi a universului ne obligă să îndurăm se cuvine să fie asumat cu sufletul larg: suntem legaţi, prin acest jurământ sacru, să suportăm lucrurile muritoare şi să nu ne lăsăm tulburaţi de cele pe care nu stă în puterea noastră să le evităm. Ne-am născut într-un regat: supunerea în faţa zeului este libertatea."
De unde stiu care e voia Domnului? Cand o fac ma simt demna, uriasa in Pacea mea.
Si nu uit nicio clipa ca Dumnezeu actioneaza prin oameni!
"Este o formă de prostie şi de ignoranţă să fii mirat sau să suporţi fără demnitate necazurile care li se întâmplă atât celor buni, cât şi celor răi. Tot ceea ce alcătuirea însăşi a universului ne obligă să îndurăm se cuvine să fie asumat cu sufletul larg: suntem legaţi, prin acest jurământ sacru, să suportăm lucrurile muritoare şi să nu ne lăsăm tulburaţi de cele pe care nu stă în puterea noastră să le evităm. Ne-am născut într-un regat: supunerea în faţa zeului este libertatea."
De unde stiu care e voia Domnului? Cand o fac ma simt demna, uriasa in Pacea mea.
Si nu uit nicio clipa ca Dumnezeu actioneaza prin oameni!
luni, 10 februarie 2014
Adevaruri (de azi)
1. Nu te poti forta sa ai anumite sentimente. De exemplu, de iubire. Te inteleg.
2. Agresivitatea e naturala si exista in fiecare din noi. Agresivitatea din noi putem sa o integram daca atunci cand simt ca urca furia in mine, imi fac timp sa-mi amintesc ca si tu esti un om ca si mine, ai o inima care bate si impinge niste sange prin niste vase, ca respiri tot ca mine si ca, practic ne asemanam foarte mult. Nu, nu esti un dinozaur! Esti exact ca mine.
3. Pot sa ma imunizez la o agresivitate exclusiv verbala, daca nu te iau in serios si daca nu ma iau prea mult in serios. Pana la urma, ce eticheta sau ce imagine am de aparat? Viata mea e intre mine si Dumnezeu si astia doi stiu cu siguranta si in amanunt ce imi poate pielea. N-am cum sa ma ascund de ei. Deci oricate insulte mi-ai trimite, nu imi spui ceva nou. Eu stiu muuult mai multe despre si prefer sa traiesc constient si in acceptare cu ceea ce sunt. De ce ma accept? Pentru ca in secunda urmatoare voi fi deja un om mai bun!
2. Agresivitatea e naturala si exista in fiecare din noi. Agresivitatea din noi putem sa o integram daca atunci cand simt ca urca furia in mine, imi fac timp sa-mi amintesc ca si tu esti un om ca si mine, ai o inima care bate si impinge niste sange prin niste vase, ca respiri tot ca mine si ca, practic ne asemanam foarte mult. Nu, nu esti un dinozaur! Esti exact ca mine.
3. Pot sa ma imunizez la o agresivitate exclusiv verbala, daca nu te iau in serios si daca nu ma iau prea mult in serios. Pana la urma, ce eticheta sau ce imagine am de aparat? Viata mea e intre mine si Dumnezeu si astia doi stiu cu siguranta si in amanunt ce imi poate pielea. N-am cum sa ma ascund de ei. Deci oricate insulte mi-ai trimite, nu imi spui ceva nou. Eu stiu muuult mai multe despre si prefer sa traiesc constient si in acceptare cu ceea ce sunt. De ce ma accept? Pentru ca in secunda urmatoare voi fi deja un om mai bun!
Ce ne faceam daca eram tineri pe vremea swing-ului?!?
Eu cu siguranta as fi stat pe bara...Dar poti sa stii?
vineri, 7 februarie 2014
Ce bine ar fi sa traim asa...
"O viata traita la alegere este o viata de actiune constienta. O viata traita la intamplare este o viata de reactie inconstienta.
Reactia este exact asta: o actiune pe care ai facut-o inainte. Cand tu “reactionezi”, ceea ce faci este sa evaluezi datele care-ti vin, sa cauti in banca de date dupa aceeasi experienta sau una aproape la fel – si sa actionezi in modul in care ai facut-o inainte.
Aceasta e lucrarea Mintii tale si nu a Sufletului tau.
Sufletul te-ar face sa cauti in “banca lui “ de date pentru a vedea cum ai putea sa creezi o experienta cu adevarat originala a Eu-lui in Momentul de Acum. Aceasta este experienta “cautarii sufletului”, dar trebuie sa fii literalmente “iesit din minti” ca sa o faci. Sufletul creeaza numai din experienta prezenta, fara aduceri aminte,analize si critici ale intamplarilor trecute.
O astfel de alegere – o decizie care nu provine din nici o cunoastere anterioara – se numeste creatie pura. Sinele se creeaza prin luarea unor astfel de decizii.
Ar trebui sa existe un singur considerent cand iei o decizie: este aceasta o afirmare a lui Cine Sunt? Este aceasta o proclamare a lui Cine Aleg Eu sa Fiu?"
'Conversatii cu Dumnezeu' Neale Donald Walsch
Oare chiar e posibil? De fapt reactionam la greu... Daca am lua macar o pauza de respiratie profunda si tot am avea sansa "iesirii din minti". Vad ca eu am nevoie de nu mai putin de trei zile ca sa opresc o reactie. Si doar am ales sa fiu "facator de pace"! Practic, asta e nivelul: imi amintesc cel mai grav eveniment de aceeasi natura si reactionez la acela. Iar acela nu are nimic de a face cu acesta, la care reactionez. Stii, e ca la cutremur. Orice cutremur va fi resimtit la nivel personal ca fiind de intensitatea celui mai mare cutremur trait vreodata! Asta e un fapt psihologic demonstrat. Deci, daca asa e organizata mintea noastra, se mai poate face ceva?
O actiune pe care o vad acum ar fi sa transformam gandul ca "vreau si pot sa aleg, in momentul unei decizii, constient si in armonie cu ceea ce aleg eu sa fiu" intr-o credinta, dupa modelul de mai jos; si apoi am grija sa nu-mi fac un obicei din nasterea credintelor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)