Va amintit de "Vrajitorul din Oz"? O fetita luata de o furtuna cu casa cu tot intalneste niste personaje care au convingerea - dincolo de orice dubiu - ca nu poseda anumite calitati pe care le cred indispensabile vietii. Si le cauta cu disperare. Fetita care isi cauta drumul spre casa le ia cu ea in aceasta calatorie catre un Vrajitor care le poate indeplini orice dorinta. Faza e ca pe acest drum toate aceste personaje au sansa experintelor in care dovedesc - iar dincolo de orice dubiu - ca poseda din plin acele calitati si ca acestea erau intradevar indispensabile vietii. Si asta spre norocul lor pentru ca oricum vrajitorul era de fapt un sarlatan si singura dorinta pe care o poate indeplini (prin metode chiar foarte pamantesti) este intoarcerea acasa. Si pentru asta oricum fetita avea pantofiorii luati ca trofeu de la o vrajitoare pe care distrusese (?!?).
Ce ma intriga - poate si pe voi? - este ca aceste calitati nu sunt constientizate de personaje (ipostaze ale fiintei care a plecat ca un copil in cautarea lui Acasa) pana cand o autoritate nu le da o diploma in acest sens. Asa ca uite mie toata istorioara asta imi spune ca de fapt nu calitatile le cautam in drumul nostru ci diplomele care sa ne ateste ca le avem. Dar vestea buna este ca le avem, le avem dintotdeauna in noi si ca ele sunt acolo si le putem constientiza prin experientele de pe drumul nostru. Chiar nu avem nevoie de diplome! Chiar daca nimeni nu ma vede nu inseamna ca nu sunt. Eu chiar sunt, fara sa ma arate nimeni cu degetul. Am importanta mea ca fiinta a intregului chiar si daca nu-mi da nimeni o diploma de VIP. Sunt un om bun chiar daca nu imi scrie "sfant" pe frunte. Singura autoritate care imi poate valida ca am (va amintiti?) MINTE, INIMA, CURAJ sunt eu, constientizand experientele mele de pe drumul acestei vieti. Asta e lumea in care trebuie sa fac drumul prin care sa revelez insusirile frumoase ale fiintei mele umane - aceasta mica, din interiorul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu