Stagiunea de Jazz
„Remember the Classics”
Invitati:
Nadia Trohin (voce)
George Natsis (pian)
Cristian Soleanu (saxofon)
Adrian Flautistu (contrabas)
Vlad Popescu (baterie)
Prezinta: Cristi Marica
Pretul unui bilet este de 30 lei
Din nou pe Calea Victoriei nr. 126, acolo unde miercuri, 4 aprilie 2012, Radio România Cultural şi Formaţiile Radio propun un nou „Act – Jazz”. În sala Teatrului Act, de la ora 19,00, cvartetul constant al stagiunii (George Natsis – pian, Adrian Mircea Flautistu – contrabas, Vlad Popescu – baterie şi Cristian Soleanu saxofoane), o va avea ca invitată pe Nadia Trohin pentru un alt „exerciţiu al memoriei”.
„Remember the Classics”, tema concertului, deşi pare o procedură uzuală în muzică (indiferent de gen), nu prezintă o semantică artistică accesibilă oricărui instrumentist. Motivaţia derivă din înşusi fundamentul artistic individual al acestuia cu o soliditate ce se proiectează în timp, în funcţie de capacităţile fiecărui muzician sau formaţie de a înţelege fenomenul sonor în sine.
Pentru protagoniştii serii, „Remember the Classics” este, până la urmă, un gest pedagogic cu public, cei cinci fiind nu numai posesorii unor trăsături artistice native fireşti ci şi ai unei ştiinţe a îmbinării elementelor esenţiale jazz-lui în general. Întoarcerea la „clasicii clasicilor” va gravita în spaţiul pur al muzicii de gen. Nu va fi o incursiune tipică, anostă în istoria jazz-lui. Se optează simplu şi direct pe evidenţierea organică a unor „teme standard”, pentru ca publicul să-şi poată întocmi personal şi aleatoriu propria fişă cu definiţii a acestui termen. Pe de altă parte, evocarea sonoră a rădăcinilor jazz-lui ( teme capitale pentru construcţia conceptuală a genului) va demonstra universalitatea muzicii şi a tehnicilor de construcţie ale ei. Se va putea observa limpede că arhitectura sonoră a jazzului (chiar dacă este diferită stilistic) are fiabilitate şi astăzi, la mai bine de 80 de ani de la închegarea ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu