luni, 16 ianuarie 2012
Calatoresc cu sufletul in palme
Acum ceva timp, daca ma intrebam de ce ma simt asa, imi spuneam ca am astenie - de primavara, de toamna, de ce anotimp o mai fi si asta... Astazi insa, mai treaza, imi dau seama ca umblu cu sufletul in palme si traiesc respirand numai emotie. De aici starea asta de aer tare, de trait la inaltime, de senzatia de "prima oara", de asteptare si de premonitie. Poate ca sunt si meteosensibila dar sigur sunt inafara armurii si traiesc cu sufletul ceea ce alta data traiam cu mintea.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
asta inseamna asumarea "vulnerabilitatii"...iubirii!
RăspundețiȘtergereciteste elegia a zecea...o sa iti placa acum si mai mult:)
da, sa traiti. citesc. elegia a zecea
RăspundețiȘtergereSunt bolnav. Ma doare o rana / calcata-n copite de cai fugind./ Invizibilul organ,/ cel fara nume fiind / neauzul, nevazul / nemirosul, negustul, nepipaitul / cel dintre ochi si timpan,/ cel dintre deget si limba, -/ cu seara mi-a disparut simultan./ Vine vederea, mai intai, apoi pauza,/ nu exista ochi pentru ce vine;/ vine mirosul, apoi liniste,/ nu exista nari pentru ce vine;/ apoi gustul, vibratia umeda,/ apoi iarasi lipsa,/ apoi timpanele pentru lenesele / miscari de eclipsa;/ apoi pipaitul, mangaiatul, alunecare / pe o ondula intinsa,/ iarna-nghetata-a miscarilor / mereu cu suprafata ninsa./ Dar eu sunt bolnav. Sunt bolnav / de ceva intre auz si vedere,/ de un fel de ochi, un fel de ureche / neinventata de ere./ Trupul ramura fara frunze,/ trupul cerbos / rarindu-se-n spatiul liber / dupa legile numai de os,/ neaparate mi-a lasat / suave organele sferii / intre vaz si auz, intre gust si miros / intinzand ziduri ale tacerii./ Sunt bolnav de zid, de zid daramat / de ochi-timpan, de pilda-mirositoare./ M-au calcat aerian / abstractele animale,/ fugind speriate de abstractii vanatori / speriati de o foame abstracta,/ burtile lor tipand i-au starnit / dintr-o oame abstracta. / Si au trecut peste organul ne-nvesmantat / in carne si nervi, in timpan si retina / si la voia vidului cosmic lasat / si la voia divina./ Organ piezis, organ intins,/ organ ascuns in idei, ca razele umile / in sfera, ca osul numit / calcaneu in calcaiul lui Achile / lovit de-o sageata mortala; organ / fluturat in afara / de trupul strict marmorean / si obisnuit doar sa moara./ Iata-ma, imbolnavit de-o rana / inchipuita intre Steaua Polara / si steaua Canopus si steaua Arcturus / si Casiopeea din cerul de seara./ Mor de-o rana ce n-a incaput / in trupul meu apt pentru rani / cheltuite-n cuvinte, dand vama de raze / la vami./ Iata-ma, stau intins peste pietre si gem,/ organele-s sfaramate, maestrul,/ ah, e nebun, caci el sufera / de-ntreg universul./ Ma doare ca marul e mar,/ sunt bolnav de samburi si de pietre,/ de patru roti, de ploaia marunta / de meteoriti, de corturi, de pete./ Organul numit iarba mi-a fost pascut de cai,/ organul numit taur mi-a fost injunghiat / de fulgerul toreador si zigurat / pe care tu arena-l ai./ Organul Nor mi s-a topit / in ploi torentiale, repezi,/ si de organul Iarna, intregindu-te,/ mereu te lepezi./ Ma doare diavolul si verbul,/ ma doare cuprul, aliorul,/ ma doare cainele, si iepurele, cerbul,/ copacul, scandura, decorul./ Centrul atomului ma doare,/ si coasta cea care ma tine / indepartat prin limita trupeasca / de trupurile celelalte, si divine./ Sunt bolnav. Ma doare o rana / pe care mi-o port pe tava / ca pe sfarsitul Sfantului Ioan / intr-un dans de apriga slava./ Nu sufar ceea ce nu se vede,/ ceea ce nu se aude, nu se gusta,/ ceea ce nu se miroase, ceea ce nu incape / in increierarea ingusta,/ scheletica a insului meu,/ pus la vederile lumii celei simple,/ nerabdand alte morti decat mortile / inventate de ea, sa se-ntample./ Sunt bolnav nu de cantece,/ ci de ferestre sparte,/ de numarul unu sunt bolnav,/ ca nu se mai poate imparte / la doua tate, la doua sprancene,/ la doua urechi, la doua calcaie,/ la doua picioare in alergare / neputand sa ramaie./ Ca nu se poate imparte la doi ochi,/ la doi ratacitori, la doi struguri,/ la doi lei ragind, si la doi / martiri odihnindu-se pe ruguri.//