Plec cu sorcova

Cred in minuni, ca orice crestin. Si atunci m-am gandit sa-mi scriu dorinta mea - vis. Chiar daca, asa cum arata viata mea acum, e practic imposibila.
Deci visez sa am o cofetarie. Foarte mica. Unde sa fac prajituri eu singura si mainile mele sa miroasa mereu a vanilie. Sa insiropez torturile cu amareto si sa mai trag si eu cate o dusca. Sa fac cafele adevarate, din cafea fara nicio alta aroma. Alintarea sa vina din alta parte. Sa fac ceaiuri in cesti albe pictate cu trandafiri galbeni inclusiv pe interior. Sa ornez torturile cu flori naturale. Sa am un dulap cu borcanele pline cu dulceturi, borcanele mici cu capace ornate cu hartie colorata (facuta din hartie reciclata evident). Fructele din dulceturi sa le culeg eu singura din padure - in lungi plimbari de cate doua-trei saptamani si din preajma schiturilor sau din pomii mei de la Valea Mare. Tejgheaua sa fie o imensa jardiniera in care sa cultiv menta.
In mijlocul salii sa creasca un lamai imens care atunci cand infloreste sa raspandeasca mirosul ala incomparabil. Pe alte ramuri sa se coaca lamai galbene, luminoase.
In fata, la strada, sa aiba o vitrina mare, rotunda - toata un acvariu cu pesti exotici. Usa sa aiba un vitraliu prin care sa intre soarele in raze. Pe o tabla rosie sa scriu cu creta cele doua torturi ale zilei. Aici vei gasi mereu altceva. Nu voi repeta nicio reteta (decat la cererea fanilor).
Sa am o esarfa verde de matase adevarata, o privire verde de dragoste adevarata, un zambet (verde!?!) de bucurie adevarata. Sa am cercei cu pietre incarcate energetic, albastre ca marea. Si sa am prieteni cu care sa beau cafelele, ceaiurile si sa mananc torturile si sa punem la cale vietile noastre implinite.